Fiica din Spania – Lorena Hughes –  Editura Litera – recenzie

Fiica din Spania – Lorena Hughes –  Editura Litera – recenzie

by -
0
Fiica din Spania - Lorena Hughes -  Editura Litera - recenzie

Fiica din Spania – Lorena Hughes –  Editura Litera – recenzie

Titlu: Fiica din Spania

Autor: Lorena Hughes 

Editura Litera

An apariție – 2025, București

Nr. Pagini – 345

  “Fiica din Spania”, de Lorena Hughes este un roman dinamic, cu mistere, secrete de familie, identități false și o poveste de dragoste practică, numai bun pentru o vacanță sau un weekend liniștit. Este o carte care îți oferă o aventură în care să te pierzi câteva ore, fără să-ți ceară prea mult în schimb sau să te lase în urmă cu întrebări neclarificate, mult timp după ce ai întors ultima pagină. 

  La începutul anilor 1920, Maria Purificación de Sion (Puri) pleacă din Spania spre Ecuador pentru a intra în posesia moștenirii lăsate de tatăl ei, proprietarul unei plantații de cacao. Călătoria se dovedește însă mult mai periculoasă decât și-ar fi imaginat, căci încă de pe vas, lucrurile iau o întorsătură neașteptată: Puri este atacată, iar soțul ei, Cristóbal, este ucis. În fața pericolului și fără să știe în cine poate avea încredere, femeia ia o decizie radical și alege să se deghizeze în bărbat, asumându-și identitatea soțului, sperând că astfel va reuși să se protejeze și să afle cine este responsabil pentru cele întâmplate.

“Abia dacă am putut să pun geană pe geană în noaptea aceea. Puținul somn de care am avut parte a fost plin de coșmaruri îngrozitoare, în care fie eram atacată de un grup de bărbați în junglă, fie mergeam fără direcție pe lângă o plantație de cacao, îmbrăcată doar în furou, rătăcită. Cum mă întorceam de pe o parte pe alta în pat, în urechi îmi tot răsunau cuvintele căpitanului: „O asemenea călătorie ar putea fi destul de periculoasă pentru o femeie care călătorește singură.”

  Ajunsă la plantație, unde moștenește o parte din proprietate, Puri își cunoaște fratele – Alberto și cele două surori – Angelica și Catalina, iar de aici începe o adevărată aventură. Familia tatălui său este numeroasă, relațiile dintre membrii ei sunt complicate, iar trecutul ascunde suficiente secrete cât să transforme șederea ei într-o succesiune de încercări. Situația este cu atât mai dificilă cu cât trebuie să-și păstreze deghizarea și să joace permanent rolul soțului său decedat, fără să atragă atenția asupra propriei persoane. Orice greșeală îi poate compromite planul, iar descoperirea adevărului devine o chestiune de supraviețuire.

  Mi-a plăcut ritmul poveștii și felul în care autoarea amestecă misterul cu aventura și romantismul. Puri nu are parte de prea mult răgaz, iar cititorul este purtat dintr-o situație tensionată în alta, încercând să înțeleagă cine minte, cine are ceva de ascuns și cine ar putea fi implicat în atacuri. Deghizarea adaugă un element interesant, pentru că eroina trebuie să-și controleze permanent gesturile și reacțiile, în timp ce încearcă să descifreze jocurile celor din jur.

“Mă uitam lung la picioarele ei zvelte. Cum Dumnezeu aveam să mă urc pe animalul ăsta fără  să-mi sfâșii pantalonii în două? Martin și-a potrivit propria șa, care era semnificativ mai mare decât a mea și făcută dintr-o piele mai aspră, cu un model complicat de frunze care o acoperea pe toată suprafața. Avea și un oblânc mare, care se ridica chiar din partea din față. Era prea târziu să mă răzgândesc? Mândria nu mă lăsa. Aveam să mă urc pe calul ăsta și să-l stăpânesc, chiar dacă urma să plătesc cu viața.”

  În paralel, Puri descoperă și o altă latură a vieții de la fermă. Printre pericole și suspiciuni, apare și iubirea, iar relația care se conturează îi oferă poveștii o dimensiune romantică. Nu este doar o cursă pentru aflarea adevărului, ci și o călătorie în care protagonista ajunge să se cunoască mai bine și să descopere ce își dorește de la propria viață.

“Mi-am ridicat ochii spre crengile generoase și spre frunzele câtorva copaci impunători care protejau zona, ca niște umbrele gigantice. În jurul meu, fructe galbene, portocalii și verzi erau suspendate de crengile în formă de V, ca niște globulețe într-un brad de Crăciun. Semănau cu papaya ca formă și culoare, dar erau mai mici, cu o textură mai aspră, ca și cum fructul s-ar fi procopsit cu o acnee pe cinste. Am avut impresia că intrasem într-o pădure fermecată. Lui Cristóbal i-ar fi plăcut la nebunie. N-am putut să nu mă întreb cum ar fi fost să locuiesc cu el aici, să ne creștem copiii înconjurați de cedri, arbori de guava și, bineînțeles, păstăi de cacao. Copiii pe care n-aveam să-i mai facem niciodată.”

  Spre final, firele narative se leagă, iar persoana vinovată este demascată, ieșind la suprafață o întâmplare veche din trecutul tatălui lui Puri. Dezvăluirea oferă explicațiile așteptate și clarifică misterul care a alimentat aventura. După toate pericolele prin care trece, Puri ajunge la un deznodământ fericit, iar povestea se încheie într-o notă optimistă.

  “Fiica din Spania” nu este neapărat genul de roman care să te transforme sau să-ți rămână în minte mult timp după lectură. Unele situații sunt construite mai degrabă pentru efectul lor dramatic, iar povestea mizează pe plăcerea aventurii și pe curiozitatea de a afla ce se întâmplă mai departe, nu pe o analiză psihologică profundă sau personaje complexe cu intrigi greu de deslușit. Este o poveste bine ritmată, care oferă o pauză de la cotidian și care poate capta lejer atenția cititorilor. 

Recenzii cărți

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.