Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie
Foc cu foc – Bogdan Hrib – Editura Tritonic – recenzie
Titlu: Foc cu foc
Autor: Bogdan Hrib
Editura: Tritonic
Data apariției: 2024
Număr de pagini: 286
Despre Bogdan Hrib, numai de bine, nu știu dacă mai e vreun cititor român înflăcărat care să nu fi auzit de el. Nu o zic ca și formă de măgulire, ci pentru că e adevărat. Pe lângă faptul că scrie, a înființat în 1993 editura Tritonic, iar de atunci este editor de carte. Experiența sa este foarte vastă, iar meritele sunt excepționale. De la cărțile care rămân în urma sa, până la autorii care publică cu ajutorul său. A publicat atât romane, cât și povestiri, din mai multe genuri. Da, genul polițist este cel pentru care îl cunosc, dar are și publicații din alte sfere. Foc cu foc este o culegere de povestiri care îi au în prim-plan pe Stelian Munteanu și Tony Demetriade, personaje principale ale unor romane polițiste. Personal, nu mă omor cu povestirile, prefer oricând romanele, cu acțiune amplă și întinse pe cât mai multe pagini. Dar știu că sunt persoane care apreciază mai mult proza scurtă.
Cel nouă povestiri sunt scrise pe parcursul mai multor ani, iar cei doi mai apar însoțiți și de partenere, Sofia Matei și Anabella Păduraru. Stelian Munteanu și Tony Demetriade se completează reciproc, deși poate uneori sunt despărțiți de mii de kilometri. Unele povestiri sunt departe de genul mistery, fără legături polițiste, cum e Bicicleta roz, însă altele au un profund impact.
Mi-a plăcut, într-adevăr, Moartea unui om de cultură. Are impact, este imprevizibilă, nu te aștepți la modul de desfășurare. Asasinatul unui autor la lansarea de carte, o răsturnare de situație cum nimeni nu se aștepta. O crimă în văzul tuturor, fără nicio logică.
”- Știi, a acționat ca un nebun, dar e foarte logic. A fost coerent și logic în declarație. A fost un gest premeditat.
– Să fim serioși, comisare, n-am mai auzit să se fi întâmplat așa ceva nicăieri în lume. Un editor își împușcă autorul la lansarea cărții. N-are niciun pic de logică. Ce naiba, doar nu sunt tâmpit! Pentru ce-a mai făcut cartea? Nu putea să-l împuște înainte?… Să fim serioși…
– Suntem foarte serioși, Munteanule. Din acest motiv te-am sunat. Pentru că nu înțelegem motivele. Mobilul…”
Și ca să fie spectacolul fain până la capăt, Fusilli rosii este o povestire ce continuă firul industriei cărților. Am sesizat că autorului îi place să scrie despre cărți, despre tipografii, despre edituri și persoanele care se învârt în jurul publicării unei cărți. De la o simplă copertă de carte, niște picături roșii nelalocul lor, suntem conduși spre o crimă și o anchetă în toată regula.
”- Această carte are mai multe pete pe copertă. Mai multe decât cele tipărite. O clipă, șefa tipografiei ne fixează contrariată. Apoi apucă volumul și îl privește cu atenție.
– Of, da, îmi pare rău că ați dat banii pe el așa. Îl putem schimba. De fapt, editorul ar fi trebuit. Sau ăia la librărie. Nu contează, îmi pare rău. Cum se fac la noi toate pe fugă au fost broșate joi după-masă, că vineri era lansarea. Și joi am avut și o aniversare aici. A fost ziua lui Sandu, soțul meu. E acolo, și arată prin geam în direcția mașinilor de tipărit. Era și șefu mare și a dat o pizza și niște paste… Mă rog, și-un vin/
Zâmbește complice, încercând să ne capteze bunăvoința. Mă apucă foamea auzind cuvântul paste.
– Știți cum e… Un pic de neatenție. N-a numărat nimeni petele, au pus toate copertele la plastifiat, apoi le-au broșat și, la ghilotină, n-a stat nimeni să numere petele. A sărit de la pizza, de la paste… Dar o schimbăm, sigur că da… Nicio problemă.”
Toate povestirile au un strop de mister, iar unele mi-ar fi plăcut extinse pe mai multe pagini, pentru că aveau potențial ca și roman. Dar, facă-se voia autorului și le-am citit în formă compactată. Mi-a mai plăcut și Sala 101. Prezent și perspective. La fel, un strop mai mare de mister și o anchetă mai bine pusă la punct. Toate povestirile ne duc cam prin toată lumea, nu doar la noi în țară. Și la noi în țară, la București, la Timișoara, dar și în Copenhaga sau la New York. Personajele sunt construite în așa fel încât să se potrivească cu locurile, dar cei doi, Tony și Stelian, par a fi făcuți pentru toate emisferele.
Deși, cum am menționat, nu sunt fană a povestirilor, toate au un fir narativ concret, iar acțiunea nu se lălăie prea mult. Scurt, concis, cu un final bine determinat. Personaje bine construite, secvențe care nu lasă loc interpretărilor. Răsturnări de situații, suspans, dar fără a fi lăsați ”în aer”. Deci da, poate că uneori avem nevoie și de astfel de volume mai scurte, fără a ne pierde în prea multe detalii.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
