Geniul de Marie Lu

Geniul de Marie Lu

by -
6
Geniul - Marie Lu

,,Geniul” de Marie Lu

   Geniul – Marie Lu – legendă.

    Cu câteva luni în urmă m-am bucurat de o carte incredibilă, ce m-a vrăjit prin povestea uimitoare și scriitura plăcută a autoarei. Finalul m-a lăsat fără răspunsurile câtorva întrebări, mi-a stârnit curiozitatea și m-a determinat să aștept cu nerăbdare continuarea. Din fericire, volumul al doilea al seriei a fost tradus destul de repede și așa am aflat ce mai fac personajele din ,,Legenda”, niște personaje uimitoare pe care le-am îndrăgit imediat și iremediabil. Și în cazul ,,Geniului” paginile au zburat ca vântul și ca gândul, timpul a trecut pe nesimțite. Încă o aventură a luat sfârșit, lăsându-se în suspans referitor la modul în care lucrurile se vor rezolva sau nu în ultima parte a trilogiei.

    În ,,Geniul” acțiunea este prezentată, de asemenea, din punctul de vedere al ambelor personaje principale, June și Day. Pe cât de mult se aseamănă cei doi, pe atât de mult se diferențiază. Fata bogată, copilul de aur al Republicii, și băiatul sărac, marele dușman al statului, focul și apa, lumina și întunericul, se completează reciproc…..

Recenzia se citeşte integral pe Mes passions

recenzii cărţi

  Republica se află în pragul haosului: Electorul Primo a murit, iar la putere a venit fiul său, Anden. June și Day se alătură unui grup de rebeli care sunt gata să îl ajute pe Day să își salveze fratele. Ei le cer în schimb celor doi fugari un singur lucru: să îl asasineze pe noul elector. Dar dacă rebelii se înșală și noul elector ar putea schimba fața Republicii?

***Lazăr Cosmin Ionuţ (Cosmin)***Pasionat de lectură (șoricel de bibliotecă), de Turcia și serialele ei. În timpul liber citesc, scriu, ascult muzică, urmăresc filme și seriale, dansez și gătesc. Iubitor de artă (deși nu sunt artist) și de rafinament. În momentul actual sunt licean și autor al volumului "Maktub. Ce a fost scris”. Din noiembrie 2013 scriu pe blogul personal, din aprilie 2015 am început colaborările cu diverse edituri, apoi în mai am devenit unul din cronicarii revistei "Ordinul Povestitorilor". Din august am intrat în comunitatea "Literatură pe tocuri" :)

6 COMMENTS

  1. Felicitari! locco_smiley_10 Nu stiu ce sa zic momentan.. Poate voi avea ocazia sa o citesc si eu candva. 😀

  2. Ma abtin 🙂 . Nu stiu ce sa zic 😛 . Nu prea cred ca e genul meu. Dar , in timp, cine stie 😉 ??!!

    • E super 😀 Dacă ți-a plăcut Divergent, cu siguranță această carte e pentru tine 😀

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.