Romanul “Apă proaspătă pentru flori” a câștigat Premiul Maison de la Presse, Paperback Readers Prize și a intrat pe listele ABA Indies Introduce și Indie Next List în 2020.A fost tradus în peste treizeci de limbi.

  Figaro Litterarie a numit-o pe Perrin unul dintre cei mai bine vânduți zece autori din Franța în 2019, iar în Italia,”Apă proaspătă pentru flori” a fost cea mai bine vândută carte din 2020. Perin locuiește acum în Normandia.

 “Duminicile iubirilor pierdute” „Un roman frumos despre amintiri și moșteniri, evidențiat de o scriitură sensibilă.“ (Delphine Perras, L’Express)

„O eroină originală și simpatică, un univers surprinzător, o povestitoare foarte talentată.“ (Nathalie Dupuis, Elle)

  Cartea are acțiunea în prezentul lui Justine cea tânără, care lucrează un azil de bătrâni și trecutul lui Helen și Lucien. Avem parte de o poveste drăguță, o scriitură lejeră și întâmplări care te vor face nostalgic sau te vor întrista. La fel avem parte și de trădări crunte din partea persoanelor dragi. La așa ceva nu m-aş fi așteptat niciodată.

  Recomand această carte în primul rând celor care îngrijesc și lucrează cu persoane în vârstă, fiilor și fiicelor bătrânilor. Justine este un exemplu remarcabil în acest sens. Am un profund respect pentru acest personaj feminin. Nu doar că lucrează în ture, dar face și nenumărate ore suplimentare, doar pentru a fi în preajma bătrânilor, pentru a-i îngriji, dar și pentru a afla povestea fiecăruia.

  Justine împreună cu ,,verișorul”Jules (o să aflați la finalul cărții gradul de rudenie), sunt crescuți de bunicii din partea tatălui. Tatăl lui Justin și tatăl lui Jules au fost gemeni. Aceștia au fost căsătoriți cu două femei, una brunetă și una blondă. Toți patru au decedat într-un accident de mașină. La vremea acea s-a considerat  ca motiv ,,neadaptarea condiițiilor de mers pe timp de polei” și cazul a fost clasat.

,,Mă numesc Justine Neige. Am douăzeci și unu de ani. De trei ani lucrez la căminul de bătrâni La Hortensii. Sunt infiermieră.

Două lucruri îmi plac în viață: muzica și oamenii de vârsta a treia.

Îl iubesc, desigur, și pe fratele meu Jules (de fapt, este vărul meu), și pe bunicii din partea tatălui meu decedat. Jules este singurul tânăr din casa unde mi-am petrecut copilăria. Am crescut cu persoane de vârsta a treia prin preajmă.

Am sărit peste o generație.

Viața mea se împarte în trei: am grijă de bătrâni ziua, îi ascult noaptea și dansez sâmbătă, ca să îmi redobândesc liniștea sufletească pierdută în anul 1996, din cauza vârstei a doua.

Vârsta a doua sunt părinții mei și cei ai lui Jules. Au avut proasta inspirație să moară împreună într-un accident de mașină, într-o duminică dimineață.”

  Deși au fost crescuți foarte bine de către bunici, Justine tânjește după o viață rebelă, cu părinții.  Ar fi vrut să facă și ea împreună cu Jules ce fac alți copii cu părinții.  Ar fi vrut să fie rebelă, să fie certată, pedepsită, să fie gălăgie, nu liniștea şoşonilor bunicii pe parchet.

  La începutul acestei cărți am fost foarte nedumerită de ce bunica Eugenie a tot  încercat să se sinucidă. Să fi fost moartea băietiilor ei în accident (da, o durere imensă pe care nu poți să ţi-o imaginezi), dar are de crescut doi nepoți, copiii băieţilor. Motivul este unul terifiant și greu de acceptat și o să vi se dezvăluie în partea a doua a cărții. Nu mi-aș fi dat seama ce secrete crude par îngropate, dar așteaptau doar momentul potrivit să fie aduse la suprafață.

  În căminul Hortensii, unde lucrează Justine, trei medici, doi kinetoterapeuti, două bucătărese, un muncitor de întreținere, douăsprezece infirmiere, cinci asistente a apărut un “cioclu” care dă telefoane familiilor bătrânilor, că le-ar fi  murit cineva drag. Da, știu sună morbid să primești asemenea apel fals, dar sunt în asentimentul lui Justine – acum sunt vizitați mult mai des de către familie bătrânii. Ancheta efectuată de poliție nu va da nici un rezultat.

  Cea mai dragă persoană pentru tânăra infirmieră este Helene, dar și o pasăre, pescărușul care și-a făcut cuib pe acoperiș când  a venit la cămin. Justine și-a cumpărat un carnețel și  începe să scrie amintirile unei persoanei care acum trăiește în imaginația ei – undeva la plajă, la malul mării cu Lucien și fetița Rose.

  În trecutul reconstituit din amintiri, Helene pare că se naște a două oară când îl va întâlni pe Lucien.  Acesta este fiul orbului care cântă la orga din biserică. În familia lui Lucien există o boală rară care se transmite doar pe linie masculină – orbirea, fără a putea fi tratată. Datorită acestui fapt, mama lui Lucien l-a părăsit când era foarte mic și l-a lăsat în grija tatălui orb. Cât de mult poate tânji după mama și parfumul ei de trandafiri. Tatăl îi va interzice să citească și să învețe în alfabetul Braille, crezând că fiul său a scăpat. Lucien nu este convins și începe pe ascuns să învețe tot ce are nevoie un orb să știe.  Deși el nu pare a fi atins de această maladie, este hotărât să nu se căsătorească și să pățească la fel ca tatăl său. Până când va întâlni și în visele sale și în realitate, aceeași tânără gingașă – pe Helene, fiica unor croitori.

,,Lucien ațipește foarte repede, în ritmul unui susur abia perceptibil. Se află la malul mării, cu picioarele goale. Lumina este superbă. Soarele este în înaltul cerului. Albastrul apei scanteiază sub raze. O tânără merge alături de el ținându-l de mână. Fața îi zâmbește. El se simte bine.  Nu-i mai este frică de întuneric. Tânăra lasă ochii în jos, iar lui nu-i mai este teamă că nu o să mai poată vedea.

Lucien se trezește. Cineva murmură. Lucien împinge ușa confesionalului și zărește o umbră îngenuncheată la câțiva metri de el.

Se apropie de ea. Vine încet către umbră, la fel cum se apropia de mare în visul lui. Pe cât se micșorează distanța dintre ei, pe atât pricepe mai bine cuvintele șoptite:

-Să citesc. Să citesc. Să citesc. Învață-mă , Doamne, să citesc! Învață-mă să citesc!

Lucien este chiar în spatele persoanei cufundate în rugăciune. Ea se întoarce și îl fixează îndelung cu privirea. Este tânăra din vis.”

   Helen, cu pielea ei deschisă la culoare, cocul, ochii albaștri, gura largă, pomeții ridicați, este una dintre frumusețile slave pe care le iubești sau le detești.  La Clermain, unde locuiește aceasta, oamenii spun că Helene Hel este o țicnită și elevii se tem de ea. Aceasta leagă cuvintele și mănâncă din litere, astfel că nu poate să citească inteligibil oricât ar dori. Lucien va face un târg cu fata – o va învăța să citească, iar ea să se culce cu el.

  Helen va învăța alfabetul Braille și în sfârșit cea mai mare dorință  i  se va împlini, va citi. Se  mută cu Lucien, iar acesta va organiza o nuntă falsă pentru părinții fetei. Cei doi vor deveni proprietari, și vor avea grijă de cârciuma din sat. Aici vor fi multe amintiri depănate de către Helene și consemnate de Justine. În 1939 va veni războiul și ocupația nazistă. Cei doi vor ascunde în pivniță un evreu, pe Simon. Acesta, deși va deveni prietenul și naşul de botez a lui Lucien, se va îndrăgosti în tăcere de Helen cea frumoasă.

Gestapoul va veni, îl va aresta pe Lucien și îl  împușcă pe Simion. Helen îl va jeli pe Simion (se pare că și ea îl plăcea) și va încerca să dea de urma lui Lucien.

Oare cine a fost denunțătorul?

  Știau doar cele trei persoane de ascunderea lui Simion. De aici încolo, Lucien își va merită soarta.  Câteodată ceea ce încerci să distrugi se întoarce împotriva ta. În cazul de față Lucien va fi prizonier de război, va lucra în subteran la fabrica de armament și îşi va uita trecutul..

  Edna e o altă femeie din viața lui Lucien. Aceasta este o infirmieră, care îl va găsi pe Lucien rătăcind în gară ca un cadavru ambulant, mai mult mort decât viu. Edna îl va duce la spital, îl va îngriji și îi va dărui o viață nouă și o fetiță, pe nume Rose. Când va primi la spital un plic cu detaliile pe care Helen le-a trimis în mai multe locuri pentru a descoperi unde ar putea fi bărbatul ei, va arde plicul și va încerca să își continue viața. Remușcarea de a ascunde adevărul despre Lucien, o va măcina mulți ani.

După trădarea lui Lucien, eu aș fi preferat ca Edna să nu facă acel imens gest de sacrificiu. Mi-a plăcut de această persoană, deși Lucien nu o merita.

Helen  continuă să îl caute pe Lucien. Ea este sigură că acesta nu a murit. Are pasărea lui, un pescăruș care îl urma peste tot, iar acesta nu s-a întors acasă.

Ce se va întâmpla cu Lucien și Helen? Helen a venit foarte bătrână la cămin.

Ce povești de viață are să mai dezvăluie?

Ce secret îngrozitor va descoperi Justine în legătură cu familia ei?

Va reuși să păstreze acest secret și să meargă mai departe?

  Jules nu mi-a plăcut ca tânăr. Este răsfățat de către verișoară și bunici prea mult. Poate că și unele adevăruri spuse de bunicul matern îl vor face o fire mai rebelă și cam arogantă, mai ales cu Justine care muncește pentru el. Este obișnuit să primească ce vrea. El trăiește cu iluzia că tatăl său i-a lăsat o sumă considerabilă pentru a studia.

Recomand această carte!

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

recenzii cărți

Duminicile iubirilor pierdute de Valerie Perrin – Editura Litera – recenzie