Fata A de Abigail Dean - Editura Crime Scene Press

Fata A, de Abigail Dean – Editura Crime Scene Press – recenzie

Fata A de Abigail Dean

Editura Crime Scene Press 

Traducere: George Arion jr.
An apariție: 2021
Număr pagini:392

Lex Gracie nu vrea să se gândească la familia ei. Nu vrea să se gândească la copilăria petrecută în casa părinților ei, supranumită Casa Ororilor. Și nu vrea să se gândească la identitatea care i-a fost atribuită: Fata A – fata care a evadat.

Când mama ei moare în închisoare, pentru Lex fuga de trecut nu mai este o variantă posibilă. Copiii familiei Gracie primesc moștenire casa părintească, iar lui Lex îi revine misiunea să ducă la bun sfârșit condițiile din testament. Împreună cu sora ei mai mică, Evie, Lex vrea să transforme Casa Ororilor într-o forță a binelui. Dar mai întâi trebuie să se împace cu ceilalți șase frați și surori – și să înfrunte demonii acelei copilării întunecate prin care au trecut cu toții, chiar dacă în moduri nebănuit de diferite.

O poveste minunat scrisă și extrem de puternică despre mântuire, groază și iubire, inspirată dintr-un caz real.”

   Am terminat romanul de câteva zile. L-am citit repede, mânată de curiozitate, roasă de milă, fără să-mi vină uneori să cred grozăviile descrise, și totuși vrând să știu tot.

  Nu pot să cred câtă irosire, câtă răutate dusă până la nebunie poate să zacă în sufletul și mintea cuiva.  Nici acum nu știu dacă am să reușesc să redau toată gama de gânduri și sentimente pe care le-am trăit citind romanul.

   Mă simțeam ca într-un montagne russe, când foarte sus pe culmi, când jos în adâncurile iadului. Am trăit cu eroina principală, Alexandra (Lex) – “FATA  A”, puținele momente bune, dar și ororile care au urmat, i-am cunoscut, prin poveștile ei, frații, părinții (dacă se pot numi așa), am plâns pentru fiecare moment din viața ei chinuită și m-am înseninat la fiecare reușită a ei.

  Rememorările  încep în momentul când este anunțată că este executorul testamentar al mamei ei, că va dispune de casa familiei – casa ororilor și de o sumă de bani. Nu știe ce să facă, dar avocată fiind e conștientă că trebuie să rezolve totul.

  Luând legătura cu ceilalți frați își dă seama că fiecare dintre ei, conform firii lui, își crease o poveste proprie, îndulcind câte puțin trecutul sau încercând să uite.

Ethan, fratele ei mai mare chiar îi spune “să nu mai inventeze”.

Oare ce putea să inventeze?!!!!!

  La început au fost o familie normală, tatăl lucra, mama avea grijă de ei. Dar băutura, asocierea cu un prieten predicator, apoi concedierea, provoacă derapajele tatălui, la care contribuie obediența și chiar lașitatea mamei.

  Se mută în Hollowfield, un oraș mai mic, unde nu-i cunoștea nimeni, ca s-o ia de la început. Inițial merg la școală, deși colegii îi tratează cu indiferență și chiar cu dispreț. Dar lor le place să învețe .

Apoi începe declinul….

  Tatăl îi scoate de la școală, susținând că îi învață acasă, și pentru că tot în acel timp își pierde și prietenul, se axează numai pe familie, transformând-o în propria lui “congregatie”.

  Încep predicile, așa zisele lecții, pedepsele pentru orice greșeala cât de mică, interzicerea cărților. La început puteau ieși din casă, dar hainele lor erau vechi, peticite și murdare așa că renuntă.

  Ethan era singurul care avea mai multă libertate, fiind primul copil și pentru că, nu știu dacă din lașitate sau fiindcă avea aceeași fire ca TATĂL lor, îl aprobă și-l ajută deseori.

  MAMA care ar fi trebuit să- și apere puii nu o face. Poate e slăbită de nașterile succesive și depășită de tot ce trebuia să facă, poate era prea îndrăgostită de soțul ei, poate prea temătoare, dar infinit de lașă, asistă la tot chinul copiilor fără a interveni.

În afară de Ethan și de sugar frații fac oarecum pereche după vârstă și afinități.

   Alexandra sau Lex se înțelege foarte bine cu Evie, Delilah cu Gabriel. Toate problemele copiilor sunt ignorate de părinți, TATĂL neputând admite că vreun copil de-al lui are un defect.  Așa că Gabriel ia bătaie deseori deși nu vede, iar Daniel pentru că plângea prea mult (bebeluș fiind) va sfârși într-un sac de gunoi (va fi găsit de autorități ).

  În timp ce mama se ocupă de Noah, ultimul născut ,tatăl începe persecuțiile și pedepsele: sunt bătuți, înfometați, legați, totul culminând cu punerea Alexandrei și a lui Evie în lanțuri și lăsate într-o cameră  întunecată, plină de mizerie și de gunoaie.

  O pedeapsă potrivită pentru curajul de-a ascunde o carte de mitologie greacă și de-a citi pe ascuns, nu ????

  Spaima, descurajarea, puținele cunoștiinte citite înainte o ajută pe Alexandra să scape.

  Este găsită leșinată la câteva sute de metri de casă, salvarea anunță poliția care în treisprezece minute ajunge acolo și intră. TATĂL se sinucide, dar toată lumea consideră că a fost o pedeapsă prea blândă, MAMA este închisă.Toți sunt îngroziți de  situația în care au fost gășiți copiii, în ce hal de mizerie, subnutriție și degradare.

  Alexandra ajunge în spital, multe tratamente, multe operații așa că psihiatra nu-i poate spune până târziu că Evie murise. Alexandra conștientizează realitatea, dar sora ei va rămâne mereu ca un prieten  imaginar cu care se sfătuiește și discută.

  Anii trec, copiii sunt adoptați pe rând, trimiși la școli. Alexandra este ultima, dar este foarte iubită, ceea ce-i permite să se refacă, să trăiască oarecum normal, să facă o facultate și să încerce cât mai mult să uite.

  Dar moartea mamei, faptul că trebuie să se ocupe de moștenire luând legătura cu fiecare frate, nunta lui Ethan, discuțiile cu Delilah și vizita la azil la Gabriel, o fac să se confrunte cu toate ororile și amintirile și să accepte unele lucruri sau să clarifice altele.

  Cu ajutorul consiliului orașului casa va fi renovată și transformată într-un centru comunitar pentru copii și adolescenți numit “LIFEHOUSE”

  Alexandra consideră că râsetele, jocurile, cântecele, voia bună, care vor răsuna aici vor fi cel mai mare chin și cea mai nimerită răzbunare pentru părinții ei acolo în ceruri sau in iad.

  Rememorările sunt sincere, clare, dureroase și totuși parcă mereu se vede o lumină și un grăunte de speranță, ceea ce le face și mai cumplite.

  Dacă vreți să aflați mai multe amănunte despre casa ororilor și locatarii ei, despre gândurile și sentimentele lor, despre ce au făcut după ce au scăpat, sau cum s-au descurcat apoi, citiți cartea.

Merită!!!!

Iată și câteva păreri avizate:

„E fantastică, mi-a plăcut la nebunie.” (Paula Hawkins)

,,Un clasic modern.” (Jeffery Deaver)

„O capodoperă.” (Louise O’Neill)

„Un debut năucitor.” (Washington Post)

„Răvășitoare și puternică.” (The New York Times)

Nu degeaba cartea de debut a lui Abigail Dean a ajuns:

“Bestseller Sunday Times,Bestseller New York Times iar drepturile au fost vândute în 33 de teritorii”.

Carte disponibilă pe site-ul Crime Scene Press

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

8 COMMENTS

  1. Felicitări pentru frumoasa recenzie! Abia aștept să citesc romanul! Mulțumesc pentru recomandare!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.