Haremul regelui – Djaïli Amadou Amal – recenzie
Haremul regelui – Djaïli Amadou Amal – recenzie
Titlu: Haremul regelui
Autor: Djaïli Amadou Amal
Editura Niculescu Fiction
București 2025
Nr. pagini – 203
„Haremul regelui” este un roman contemporan scris de Djaïli Amadou Amal, publicat în România în mai 2025 de Editura Niculescu și apare în atenția noastră după ce, romanul anterior al autoarei – „Femei fără răbdare”, a fost distins cu premiul Goncourt des Lycéens în 2020. Recenzia acestuia o regăsiți pe site.
Intriga din romanul despre care vreau să vă povestesc astăzi urmărește viața lui Seini, un doctor din Yaoundé, Camerun, care descoperă că este fiul unui rege cu tradiții puternice. Când este chemat să preia conducerea comunității, Seini devine Lamido — comandant al credincioșilor și păstrător al valorilor tradiționale. Soția lui, Boussoura, profesoară de literatură, este sceptică față de această lume a puterii la care el aderă destul de rapid, motiv pentru care nu îmbrățișează cu entuziasm această schimbare.
După o căsnicie plină de iubire, din care au rezultat patru copii deveniți în prezent adulți, copii crescuți într-o societate modernă și liberă, ideea de a face trecerea de la viața urbană cosmopolită la valorile ancestrale stricte care pun bazele comunității tradiționale, reprezintă o provocare mare pentru ambii parteneri.
Cu toate acestea pare că Seini acceptă cu rapiditate schimbările generate de noul său rol, mai ales că toate îi sunt benefice: respect, putere, avuție, la care se adaugă dreptul la poligamie și harem personal.
“Seini s-a schimbat. Bineînţeles că trebuia să se schimbe! Boussoura se aștepta la asta, dar nu în aşa măsură! Au trecut nouă ani de la încoronarea sa. lar metamorfoza sa este acum completă, fizică și mentală. Are impresia că a trăit două vieti cu doi soţi diferiţi. Bărbatul acesta mereu îmbrăcat în ţinute tradiţionale date cu amidon, cu chechia sau un turban pe cap este lamido-ul. Are aceeaşi alură, chiar dacă pare să stea mai drept. Nu mai zâmbeşte decât rar, păstrează un aer serios care îl face auster, aproape enigmatic în ochii ei, ceea ce accentuează barba albă pe care o poartă acum. Nu mai seamănă deloc cu cel pe care l-a cunoscut și iubit. Unde a dispărut Seini? Seini al ei în costumele bine croite, cămaşa mereu albă sau chiar și tricourile din week-end. Unde este acel doctor liniştitor, mereu zâmbitor? Acel soț tachinator, care avea mereu o glumă de spus! Oare căpetenia distruge omul sau tradiţiile care vin cu ea? Sau poate e pur și simplu puterea.”
Pentru Boussoura este dificil să își vadă soțul cu programare, să asiste la disputele dintre concubinele lui, să descopere că nu poate părăsi palatul fără aprobare și că nu mai are dreptul să își conducă singură vehiculul. Întreaga sa lume se schimbă într-o manieră mult mai dramatică decât a soțului său care are așteptarea ca Boussoura să îl susțină, accepte și să înțeleagă stresul generat de noile sale responsabilități.
Plecarea soției din palat stârnește un val de indignare. Seini este luat pe nepregătite și pare să se adâncească și mai mult în stilul de viață care i-a adus separarea de soția sa. Dorința sa de a demonstra comunității că lucrurile se pot face și altfel, ajunge să fie înghițită de un sistem elaborat de reguli rigide și credințe limitative, dificil de procesat din ipostaza de conducător.
Nici pentru cele nouă femei care fac parte din harem, viața nu este lipsită de griji. Deși din punct de vedere material nu le lipsește nimic, efortul pe care sunt nevoite să îl facă constant pentru a câștiga atenția unui singur bărbat, pentru care nu resimt neapărat iubire, dar este singurul bărbat pe care îl au la dispoziție, falsul sentiment de mândrie indus de un sistem toxic care consideră că familia unei concubine este favorizată pentru că poate oferi la schimb o ființă demnă de iubit, toate aceste rotițe minuscule care fac parte dintr-un angrenaj deficitar, explodează în tensiuni și frustrări personale.
“Ieşind din soro, avusese impresia că inima avea să îi sară din piept. O cuprinsese un sentiment ciudat. Era prima dată când simţea această furie amestecată cu tristeţe. Se îndreptase mecanic către sectorul concubinelor, stătuse un moment în picioare la intrarea în harem. La ce se aştepta? Nu era decât o concubină mai privilegiată decat altele, dar totuşi o concubină! El voia o altă femeie pentru acea seară și ea trebuia să îi aleagă una. Sentimentul acesta de nedreptate, gelozia aceasta care îi strângea inima, sora ei mai mare nu o pregătise pentru asta!”
Consider că scopul autoarei este acela de a schița o imagine accesibilă despre tabu-uri precum căsătoria forțată și poligamia, oferind o oarecare voce femeilor marginalizate, dar recompensa este atât de mică prin comparație cu actualitatea modernă cu care mare parte dintre noi suntem obișnuiți, încât efectul riscă să devină nesemnificativ.
Să fie Boussoura vocea rațiunii, cea care reușește să pună stop unui stil de viață în care nicio femeie nu ar trebui să fie forțată să trăiască sau inclusiv pentru ea este posibil să fie prea târziu?
Pentru cei care caută un roman cu context tradiționalist, fiind mai degrabă focusat pe conflictul personal și social contemporan, această carte ar putea fi o lectură ușoară și satisfăcătoare.
Djaïli Amadou Amal oferă o frescă intimă a transformării unui individ atunci când e chemat să susțină o tradiție veche, în contrast cu valorile lumii moderne și modul în care această schimbare are puterea de a rupe în bucăți tot ce a fost construit anterior, având la bază respectul și iubirea necondiționată.
