Home Interviuri Interviu cu scriitorul Lucian Ciuchiță

Interviu cu scriitorul Lucian Ciuchiță

by Iasmy - Literatura pe tocuri - feb. 17, 2021

Interviu cu scriitorul Lucian Ciuchiță – Literpress Publishing

Lucian Ciuchiță este poet, romancier, dramaturg, eseist și scenarist român.În perioada 1997-2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan. A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. Până în momentul de față a publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele paisprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor.

1. În opinia dvs. există diferențe între autor și scriitor? Ce înseamnă autor și ce înseamnă scriitor? Sau nu există nicio diferenţă?

Lucian Ciuchiță: Sunt mulţi – mult prea mulţi, cei care vor să mângâie cu peniţa inspiraţiei o pagină de creaţie literară, dar prea puţini sunt cei care într-adevăr reuşesc să atingă acest obiectiv.

E drept, statutul de scriitor îţi conferă o frumoasă şi mult râvnită poziţie socială, fără nicio legătură cu starea materială, dezamăgitor fiind că vulgul, în totală confuzie, pune aceasta din urmă pe primul loc, aşa că nu este deloc de mirare că, la ora actuală, sunt atâţia „ scriitori” .

Creaţia aparţine doar literatorilor cu har şi scriitorilor care se bucură de adevărata bogăţie spirituală…

Ce este scriitorul? Un izvor nesecat de idei, o câmpie plină cu flori sălbatice, un cer împânzit de nori jucăuşi, ca focurile de artificii care spulberă întunericul nopţii; un spirit liber care dansează în jurul focului lăuntric… Un nebun care emite idei greu de acceptat într–o lume lipsită de uzul raţiunii. Un naufragiat pe o insulă a singurătaţii stilistice, un supravieţuitor al vremurilor moderne, o amintire pentru generaţiile viitoare.

Definiţia aceasta, care îmi aparţine, am amintit-o, aici şi acum, spre a înţelege mai bine importanţa creatorului de texte literare, în condiţiile în care DEX-ul ne spune că scriitorul este: „Autor de opere literare; prozator, poet, dramaturg.” – şi de aici, implicit, rezidă şi calitatea de „autor”, pe care, tot DEX-ul, îl defineşte: „Persoană care creează o operă literară, artistică, științifică sau publicistică.”

Din cauza acestor explicaţii laconice, pentru scriitor şi autor, firesc, au apărut şi interpretări diverse.

Dincolo de semantică se observă latura subiectivă… unii susţinând că scriitor poate să fie oricine (o mare jignire, o veritabilă blasfemie) şi, oarecum, aducând lucrurile pe făgaşul bun, că autorul este cel care a publicat, este promovat, are creaţii originale etc. în timp ce alţii consideră că autor este şi un ins care publică fel de fel de texte prin reviste, blog-uri etc., definiţia cea mai corectă, repet, fiind că scriitorul este un adevărat creator.

Scriitorul, pe merit, nu din conjuncturi favorabile, a fost perceput timp de secole întregi ca autor de opere literare… Adevăratul creator!

Faptul că acum mulţi se cred scriitori si au impresia că scriu mai bine decât Tolstoi, Dostoievski, Hemingway sau Goethe, s-a ajuns la bagatelizare şi o totală lipsă de respect faţă de adevăraţii creatori. Se împăunează unii că sunt autori, că au publicat o carte, ori au doar un manuscris în sertar, de nepublicat! că ar putea să-i ofere „lumina” lui Homer.

Nu, nu te numeşti scriitor dacă ai publicat o carte!

De tot râsul fiind un pretins „autor”, din decenţă nu am să îl deconspir, care a publicat două cărţi, fiecare în câte trei exemplare (?), după care a dat fuga să fie primit în „Uniunea Scriitorilor”.

Să nu uităm nici de maculatura care se promovează cu atâta uşurinţă, nefiind tocmai puţine editurile care publică „operele” unor „autori” mediocri şi submediocri.

În ceea ce priveşte punerea semnului egal între „autor” şi „scriitor”, se datorează unor scriitori din străinătate care în pagina lor web se prezintă „Author”, termenul fiind împrumutat pe retelele de socializare, aşa este „trend”… înlocuind „vechea” denumire „Writer”.

Din punctul meu de vedere nu diferenţa între „autor” şi „scriitor” este importantă, ci valoarea literară a operei.

2. Te naști scriitor sau devii pe parcurs?

Lucian Ciuchiță: Părerea mea este că te naşti cu acest har, dar va trebui să înţelegi de ce soarta te-a ales pe tine să mergi pe acest drum. Pe parcurs, prin muncă şi perseverenţă, vei deveni din ce în ce mai bun.

3. Câteva cuvinte despre cărțile dvs. Personaje preferate, momente în timpul scrierii care v-au făcut să râdeți, să plângeți, v-au revenit în minte amintiri… etc.?

Lucian Ciuchiță: În câteva cuvinte aş putea să vă spun că scrisul mă chinuie cumplit, nu scriu de plăcere…

Un mare scriitor francez, Nicolas Boileau, considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze, în urmă cu 4 secole, în „Satires” (III, 52) are un vers celebru prin care se recomandă scriitorilor o mare exigență față de propria creație: „SI J’ECRIS QUATRE MOTS, J’EN EFFECERAI TROIS” („Dacă scriu patru cuvinte, voi șterge trei dintre ele”).

Literatura de calitate nu se scrie cu uşurinţă.

4. Ce ne puteți spune despre ,,Zile de plumb”?

Lucian Ciuchiță: Este un roman care – neavând infatuarea falsei modestii, consider că face cinste literaturii universale… cu o acțiune complexă care se întinde pe mai multe planuri, cu o intrigă „ancorată” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o incredibilă poveste despre onoare şi demnitate unde, desigur, vom descoperi conflicte puternice între personaje, o iubire în vremea războiului, totul prezentat într-o manieră autentică, uneori satirică, alteori cu mult umor englezesc… O carte pe care o recomand cu căldură cititorilor care caută literatură bună şi, mai ales, celor care se cred a fi ei înşişi scriitori şi care au impresia că un roman se scrie uşor şi pot să-i dea lecţii lui Albert Camus.

5. Premiile literare – ce părere aveţi despre ele? Influențează cititorul? Sunt oneste?

Lucian Ciuchiță: Aţi atins un punct nevralgic şi am să încerc să fac puţină lumină pe uliţa prăfuită a ignoranţei… Sunt aceste premii oferite pe merit, pentru valoarea literară? Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, observăm că premiul „Nobel” pentru literatură se oferă de zeci de ani pentru „anumite scopuri”, care nu au nicio legătură cu menirea lui. Mai precis, se oferă premiul pentru că „nobelistul” a scris împotriva lui Putin sau Trump, că sprijină mişcarea X sau Y, că este „political correctness” etc.

Unde este valoarea literară?

Şi, cum „peştele de la cap se-mpute”, asistăm neputincioşi la o rostogolire a acestor metehne în spaţiile ocupate vremelnic de aşa-zişi critici literari şi scriitori mediocri, care se vor lăuda între ei, unii pe alţii, şi îşi vor oferi multe premii.

Mă amuz copios când descopăr „premianţi” care au scris 2-3 cărţulii de poezii, dar au primit 20 de premii literare.

Din păcate, sunt destui cititori care sunt influenţaţi de „marketingul literar”, dar, din fericire, acest lucru nu se întâlneşte la cei care au devorat biblioteci întregi, căci, pentru aceştia din urmă contează valoarea scriitorului, nu „premii cumpărate” care ascund un interes obscur.

6.În culisele lumii literare există preconcepții în legătură cu genurile literare: romance, fantasy, thriller, erotic, young adult. Credeți că reprezintă și ele literatura și sunt demne de critica literară?

Lucian Ciuchiță: Tinerii de astăzi, câți citesc, citesc numai „importuri”: „Harry Potter”, „Lord of the Rings”, „Game of Thrones” și alte bestseller–uri cu vampiri, vârcolaci si zombii, din fericire fiind încă feriți de pasiunile cititorului american care pretinde că se numesc „Cărți grafice” benzile desenate pe care, pe vremuri, le citeau la noi copiii de 6–8 ani. De aici, de la lecturile tinerilor cititori, li se trage și viziunea ocultă asupra lumii și vieții în general, și, implicit, ruptura dintre generații.

Pur și simplu, generațiile formate în urmă cu 50–100 de ani au citit mai mult literatură clasică, ce insuflă un anumit set de valori, o anumită viziune asupra lumii, trasând un anume scop/ideal pentru tineri, în timp ce bestseller–urile din ziua de astăzi încurajează cultul plăcerilor (hedonismul), dorința de putere și întreaga mentalitate liberală – fă ce vrei, trăiește clipa, o vulgarizare a maximei latine „Carpe diem”! – de care nici măcar 5% n–au auzit…

Lecturile de astăzi NU promovează deloc responsabilitatea, altruismul, apărarea celor slabi și neputincioși. Pentru tinerii de azi, toate valorile medievale ale onoarei și cinstei sunt rele – tare de care nici nu vor să audă; și cum să se autosacrifice pentru ceva mai măreț ca ei, când toată literatura modernă, toate filmele și societatea în general le bagă–n cap că ei sunt nemaipomeniți și pot face ce vor, ce le place, fără să dea nimănui socoteală?

7.Făcând o analiză a literaturii care se scrie acum, peste tot în lume – aveți rezerve? Sau sunteți entuziasmat?

Lucian Ciuchiță: Entuziasmat? Nu! Sunt profund dezamagit… se scrie foarte prost şi, mai grav, editurile le publică maculatura. Unde sunt scriitorii de altădată? E suficientă o vizită prin anticariate, acolo veţi descoperi că am dreptate.

8.Există elemente aduse voit în scrierile dvs: ironice, ambiguitate, descrieri la obiect, etc? Dacă da. Nu vă temeți că cititorii nu vor înţelege?

Lucian Ciuchiță: Este adevărat că un autor nu trebuie să scrie pentru el, ci pentru cititori… deşi sunt unii care coboară ştacheta – oricum prea sus pentru ei, doritori a fi populari şi visează la bestseller-uri, în timp ce, în fapt, creaţiile lor plutesc în derizoriu şi literele se înroşesc de ruşine.

Da, sunt acei scriitori care adoptă un stil comercial, prea des întâlnit în zilele noastre. Când auziţi de un bestseller, nu înseamnă că este neapărat şi o carte bine scrisă, ea este adesea pentru cei mulţi.

Deci, să revin la întrebarea iniţială, eu nu mă adresez celor care caută cărţi pentru aerisit creierul sau sunt predispuşi la diabet literar. Mă călăuzesc după o maximă a latinilor: „Non multa, sed multum”, care în cazul nostru înseamnă să ai mai puţini cititori, dar de o mai mare calitate. Probabil m-am născut prea târziu, ori prea devreme.

9.După ce terminați de scris un manuscris, vă întoarceți asupra lui și rescrieți sau rămâne așa cum a ieșit din prima?

Lucian Ciuchiță: După cum vă spuneam, scrisul nu este pentru toată lumea… Când îi aud pe unii au un roman întreg în cap, că scriu cu uşurinţă, dintr-o singură suflare, că îşi aştern cuvintele pe pagină cu viteze ameţitoare, eu, pur şi simplu, mă îngrozesc… Ei nici măcar nu ştiu ce trăsături are un roman ca să fie veritabil. Şi, credeţi-mă, nu aş avea curajul să le citesc acele „compoziţii”… Eu revin de multe ori asupra unui manuscris, nu sunt niciodată mulţumit din prima… scriu, şterg-trei din cele patru cuvinte scrise, adaug, corectez…

10.Aveți un gen literar preferat? Care este zona de confort din punct de vedere al creațiilor?

Lucian Ciuchiță: Sunt romancier. Am publicate 15 romane până în momentul de faţă şi mai am câteva proiecte viitoare… unele chiar într-o fază avansată. Şi, pentru că romanul este nivelul maxim la care poate ajunge un scriitor, vă recunosc că am abordat mai multe tipuri: Roman istoric, autobiografic, Bildungsroman, Roman de aventuri, poliţist, S.F., Distopic, Romance, pamflet, Thriller şi Roman psihologic. De fapt, cu excepţia celor horror, sau cu vampiri şi zombii, am abordat mai toate tipurile de roman. Aş mai puncta un lucru foarte important. Nu am fost influenţat de niciun romancier, am propriul meu stil, ilustrând prin propria carieră cele spuse de Georges-Louis Leclerc, baron de Buffon: „Le style c`est l`homme meme” („Stilul este omul însuşi”).

11.Ce sursă/e de inspirație aveți?

Lucian Ciuchiță: În general, viaţa este sursa mea de inspiraţie… dar, în aceeaşi măsură, aş putea să adaug o altă cale de inspiraţie: Visul. La fel ca René Descartes, îmi pun deseori întrebarea dacă am visat, sau am trăit în vis un roman întreg… Cu alte cuvinte, vă mărturisesc că mă trezesc dimineaţa cu o nouă poveste în cap. Deci, sursa mea de inspiraţie se bazează pe experienţa de viaţă şi visuri, multe visuri care se transformă în poveşti minunate.

12.Nu am să vă întreb despre piața de carte din România, în mod direct. Dar aș fi curioasă să știu cum ar vrea scriitorul Lucian Ciuchiţă să fie piața de carte românească? Ce lipsește? Sau poate nu lipsește nimic. Care sunt așteptările dvs? Au fost depășite sau nici măcar atinse?

Lucian Ciuchiță: Evident, îmi menţin părerea pe care mi–am făcut–o cunoscută de mai multe ori, şi anume că ideea de „piaţa de carte” îmi repugnă – cărţile nu sunt o marfă, aşa cum sunt roşiile, verzele şi castraveţii în piaţă – sunt oglindirea sufletului şi merită respectul cuvenit. Dar cine să susţină această cauză într–o lume în care doar banul contează, şi cu el cumperi orice, de la mărfuri la sentimente, inclusiv pe copiii tăi, aşa cum spunea Honoré de Balzac în celebra sa carte „Moş Goriot”, cu aproape două secole în urmă. În fine, „Comedia umană” pare să–şi găsească noi experienţe în vremurile noastre, deloc frumoase doar tulburi, şi ne determină să–i privim pe scriitorii moderni, asemeni cărţilor, ca fiind nişte tarabagii care îşi vând marfa în târg. Da, dar vând toţi aceeaşi marfă, cărţi!

Deci, scriitorii, sunt un fel de tarabagii care îşi vând cărţile, ca roşiile în piaţă, şi care vor încerca să vă convingă, la fel ca zarzavagii, că roşiile lor sunt mai bune, mai ecologice, mai dulci, mai zemoase, net superioare etc. Sunt dispuşi să vă spună orice, doar să atragă cititorii la „marfa” lor, jinduind să îşi vândă cărţile, aşa cum florile aşteaptă polenizarea.

Totuşi, revenind la întrebarea iniţială pot să vă spun din surse sigure, că suntem pe ultimul loc în Europa la capitolul „piaţa de carte”, adică la cele mai puţine cărţi cumpărate şi cei mai puţini cititori…Dezastru cultural! De ce am ajuns aici? Întrebaţi ce face Ministerul Culturii, sau ce „valori” promovează ICR-ul? Cine sunt cei care au monopolizat cultura românească? Sunt aceştia în măsură să găsească soluţii urgente la această problema? Mă tem că nu! În opinia mea, aş recomanda Ministerului Culturii un audit urgent care să descopere cauzele acestei probleme.Lipsa de interes a tinerilor pentru lectură. De ce literatura occidentală are o pondere mai mare în rândul cititorilor decât operele scriitorilor români contemporani? Nu ar fi normal ca ICR-ul să traducă operele unor scriitori valoroşi români, alţii decât cei propuşi artificial, şi să promoveze scriitorii cu un real talent? Bineînţeles, n-ar strica deloc să fie găsiţi vinovaţii pentru situaţia dezastruoasă în care a ajuns cultura românească şi să fie traşi la răspundere.

După acest proces absolut necesar vom avea parte de o „piaţă de carte” normală, în care concurenţa intelectuală va fi motorul de funcţionare. Până atunci…

13.Este greu pentru un autor român să se impună, să se facă cunoscut, publicat, în străinătate? Dar în România?

Lucian Ciuchiță: În România este foarte uşor să fii publicat. Toată lumea are posibilitatea să-şi publice o carte. Editurile româneşti, în general, nu sunt deloc selective şi acceptă cu uşurinţă orice manuscris, iar criteriul valoric este scos din ecuaţie.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca un autor să fie publicat în străinătate, vă mărturisesc că este foarte dificil. Îţi trebuie mult timp şi răbdare ca să găseşti un agent literar care să te propună unei edituri străine. Este absolut necesar ca manuscrisul propus pentru publicare să fie tradus în limba nativă în care vrei să fie publicat, altfel nu te bagă nimeni în seamă. Şi, chiar dacă traducerea este foarte bună, este imperios ca povestea să fie originală… ceea ce, în momentul de faţă, este foarte dificil. Eu am două cărţi publicate în Franţa şi sunt promovat ca scriitor francez în toate ţările francofone, dar şi în Japonia. Cum am reuşit? După mulţi ani de căutări am găsit un agent literar şi cărţile mele au fost traduse în limba lui Voltaire. Un lucru este cert, Editura pariziană mi-a apreciat opera la justa valoare. A venit ca o răsplată după 30 de ani de activitate literară şi tot atâtea cărţi publicate.

14.Voi deschide puțin mai mult Cutia Pandorei și vă întreb: Care este condiția scriitorului român? Ce nu merge la noi? Sunt autorii români promovați? Și nu mă refer aici la editura/editurile la care au publicat, ci la promovare din partea sistemului.

Lucian Ciuchiță: Scriitorii valoroşi din România nu sunt nici apreciaţi, nici sprijiniţi… practic sunt lăsaţi să moară de foame. Mai întâi li se frâng aripile şi apoi sunt izgoniţi la marginea societăţii de consum. Sistemul are grijă numai de un grup restrâns de scriitori – denumiţi scribi – fără coloană vertebrală, plini de ei şi cu opere inexistente, care se asociază cu nişte găşti literare, formate şi acestea din pseudoscriitori şi aşa stăpânesc ei fenomenul literar din această ţară, care, se vede de la o poştă, că de 30 de ani bate pasul pe loc… doar premii cumpărate! Ce ştiu să scrie protejaţii Sistemului? Numai compilaţii, scurte analize literare, comentarii, evocări cu tentă filozofică, critică şi aprecieri fără fond, pilde ortodoxe şi… cam atât! În schimb, când li se ordonă o să vedeţi cum se transformă imediat în trompetele Sistemului şi iau atitudine… în „interesul” naţiunii, evident.

Probabil aţi înţeles că dacă ai plecat pe calea scrisului, atunci trebuie să fii conştient că eşti singur pe drum… Sistemul sprijină şi îi promovează doar pe autorii „de casă”, în fapt, doar marionetele lor.

15.Câțiva scriitori pe care îi admirați?

Lucian Ciuchiță: Scriitorii mei preferaţi sunt: Antoine de Saint-Exupery, Fiodor Dostoievski, Ernest Hemingway, Kazuo Ishiguro, William Faulkner, Albert Camus, Anatole France, Denis Diderot, Romain Rolland, Jean-Paul Sartre, Karel Capek, Franz Kafka, Goethe, Hermann Hesse, Rainer Maria Rilke, Friedrich Nietzsche, Nikos Kazantzakis, Rudyard Kipling, George Orwell, Jerome.K.Jerome, Oscar Wilde, James Joyce, Dino Buzzati, Umberto Eco, Italo Svevo, Aldous Huxley, William Golding, Daniel Defoe, Jack London, Herman Mellvile, Mark Twain, Stanislaw Lem, Henryk Sienkiewicz, Jorge Luis Borjes, Ernesto Sabato, Julio Cortazar, Alejo Carpentier, Leonardo Fuentes, Panait Istrati, Mircea Eliade, Emil Cioran, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Petru Popescu, Ştefan Bănulescu, Florin Bănescu…

16.Ce hobby-uri are scriitorul Lucian Ciuchiță?

Lucian Ciuchiță: Pasiunile mele sunt: cititul, scrisul, pictura, filmele bune şi muzica de calitate. Ca hobby-uri aveam călătoriile în străinătate şi descoperirea unor alte culturi, dar mi-au dispărut de când a apărut pandemia… fricii de moarte, cultivată de alte „trompete”.

17.Ce proiecte de viitor aveți?

Lucian Ciuchiță: În curând, voi lansa „Citadela Scriitorilor” pe un post de televiziune, o emisiune de cultură care are ca scop principal o nouă Renaştere.

Vă mulțumesc pentru interviu!