My Dilemma is You, de Cristina Chiperi

Editura: Litera

Număr de pagini: 334

Traducere din limba italiană: Bianca Paulevici

   My Dilemma is You de Cristina Chiperi bloggeriţa paparazzi.

    Un enfant du siècle în accepţiune modernă, Cristina Chiperi e o adolescentă născută pe plaiuri moldave, emigrată cu părinţii la doi ani în Italia, care îşi scrie primul roman pe telefon la 16-17 primăveri şi îl publică pe Wattpad, de unde va fi pescuit de editorii italieni ce îl vor transforma într-un fenomen de succes naţional şi internaţional.

    Având ca idee de pornire melodia “My Dilemma” a Selenei Gomez, romanul Cristinei e un fanfiction, adică un gen care are ca personaje vedete reale – actori sau cântăreţi… Da, fetelor, Cameron Dallas chiar există şi poate că e mult mai cuminte decât e în carte, dacă vă speria o bruftuluială în care el va fixează prin izbire cu umerii de pereţi, din motive neamoroase… Eul liric (cum mă obliga să-i zic de-a-n boulea, profa mea de română) –uneori chiar şi epic-este Cristina Evans, o fată de aceeaşi vârstă cu autoarea şi părând să aibă toate calităţile ei psihice şi fizice, ceea ce ni-o face imediat simpatică, măcar pentru că arată aşa drăguţă în poza echivalentă:

     Cris are o viaţă împlinită şi fericită în Los Angeles, în reţeta căreia pe lângă familie, îi sunt aproape bunii săi prieteni Cass şi Trevor, când, primeşte o veste tulburătoare pe nepusă masă (de fapt tocmai îi puneau părinţii una, încununată cu-n tort consolator). Tatăl său este promovat la serviciu şi trebuie să îşi mute întregul roi casnic la Miami. … O urmăm pe eroină în această permutare iniţiatică în noua locație, de care ea mai întâi e deprimată şi temătoare, dar apoi tot mai incitată, pe măsură ce prieteni şi colegi noi apar în peisaj. Şi ce prieteni! Un trio de băieţi superbi, vedetele liceului, găsesc cele mai periculoase modalităţi de a face cunoştinţă. Nash o trăzneşte cu o minge pe plajă, Matt dă peste ea cu skateboardul, iar Cameron o bruschează de-a dreptul. Dar tot răul spre bine, reuşeşte în scurt timp ceva ce, după propriile mărturisiri, îşi doresc toate fetele din şcoală: să se apropie de toţi trei.

   Cea mai problematică relaţie va fi cea cu bad boy Cam, care e cuplat cu lidera majoretelor, mean girl Susan. Un cuplu ideal de bullies liceiali. Într-o primă etapă Susan o hărţuieşte destul de urât pe fata noastră (deşi nici ea nu se lasă), iar Cameron îi ţine isonul. Pe de altă parte, partizani ai Cristinei sunt ceilalţi populari : Nash şi Matt, plus surioara timidă a lui Cam (opusă lui caracterial), dulcica Sam, care îi devine noua cea mai bună prietenă. Aproape pe nesimţite Matt se transformă din amic în iubitul oficial, deşi sentimente greu de recunoscut, pentru urâciosul Cameron, zbârnâie strident în playlist-ul fericirii Cristinei.

    Dincolo de dramoletele amorezării şi geloziei, tânăra autoare, încearcă să abordeze şi teme mai grave ale vieţii adolescenţilor. Sam (surioara cameroniană cea bună), suferă pentru comportamentul fratelui ei şi din cauza istoriei familiale, până la a dezvolta o afecţiune psihică autolezionistică, pe care, poate doar noua prietenă Cris, o va ajuta s-o lecuiască. Un alt spectru teribil: consumul de droguri, se strecoară şi el printre prietenii fetei, aducând un rece fior morbid în cercul ei de cunoscuţi.

   Mai presus, însă, de tot şi toate, adevărata dilemă a Cristinei, devine (aţi ghicit) Cameron. Jocul de atracţie inoportună şi respingere neconvingătoare, e chiar simpatic.

 “Băiatul acela e cea mai mare dilemă a mea şi a reuşit să mă facă să îmi pierd capul după el din prima zi în care l-am cunoscut.”

    Un pic cam neprincipiale, personajele Dilemei. Nimănui nu-i pasă prea tare că îşi înşeală iubitul sau iubita, cât timp nu e prins şi nici că dimineaţa se sărută cu cineva, iar seara cu altcineva. Dar asta face parte din realismul pe care îl dă descrierii idilelor de liceu, faptul că ea e făcută chiar de o liceeană, nu de o scriitoare profesionistă care îşi aminteşte cum era în şcoală şi cu sursa asta vagă de inspiraţie, creează un univers sentimental logic şi compartimentat. Nici vorba de aşa ceva aici. Toată lumea se destrăbălează cu cine-i vine. Realism pur!

  V-am spus de Lexi? Nu v-am spus. E o micuţă bloggeriţă paparazzi, care terorizează lumea mondenă a liceului, cu articolele ei dezvăluitoare.

  Rod evident al admiraţiei autoarei pentru filmele americane cu adolescenţi gen “Gossip Girl” şi al romanelor Young Adult despre viaţa de şcoală americană, romanul e totuşi foarte diferit de altele de acelaşi soi, tocmai prin ceea ce unii ar clasifica drept insuficientă documentare sau drept a scrie despre ceva ce nu cunoşti din experiență, dar căruia eu i-aş zice mai degrabă: farmec european. Pentru că oare ce poate fi mai puţin american şi mai italian, decât masculi alfa de 18 ani pe scuter (a se citi motorino), umblatul pe jos într-aiurea şi trambalatul cu autobuzul, când vila ta gigantică de bogătani are o parcare plină de maşini cool. … Personajele însele se comportă mediteraneean, mai puţin Cris, care e ceva mai molcom moldavă. Susan plânge întruna de nervi şi urlă pe coridoare, toţi sunt sau foarte expansivi, ori exagerat de timizi şi virgini. Ultima cu bătaie înspre întârzierea în debutul vieţii sexuale europene, faţă de cea americană. Dar încă o dată, toate oglindirile astea ale școlii italiene, cea din care scriitoarea se inspiră de fapt, eu le trec la diferențe pozitive (sau oricum pline de prospețime), față de alte aventuri cu adolescenți de prin State. Cartea e romantică, nu erotică şi e înduioșător ca în această încadrare să poată fi savurat fără jena defazării comparative,  extazul unui prim sărut.

   Mai greu de explicat e clima din Miami. Deşi reprodusă corect cu plajă şi palmieri, panorama are parte cam prea des de ploi diluviene, de zici că eşti în Londra atacată musonic de meteorologi terorişti. Totuşi, măcar plânsul cerului e mereu în duet cu întristările eroinei, aşa că am putea forţa un pic nota şi să mergem pe simbolism.

   În acelaşi context aş încadra şi folosirea în traducerea românească a cuvântului “Ciao”. Asta în condiţiile în care suntem în SUA, unde nu mulți non-italo-americani ar înţelege ce-nseamnă. Ba nici chiar mulţi români (din experienţele mele interjudeţene) – dacă s-a păstrat italiana originală de dragul nostru. La mine în Banat e salutul uzual, dar ajungând în alte regiuni ale ţării, unde continuam să îl folosesc din automatism verbal (vă daţi seama că nu cu ţărani izolaţi şi în vârstă), primeam în locul unui la fel de automatic răspuns, o privire nelămurită în care se citea, eventual, strădania de a încerca să se conștientizeze ce bolborosesc eu acolo.

   ”Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” , zicea Moş Coelho. Dar, hei, nu a auzit de dilematica Cris, când a fost atât de subtil. În destinul ei, universul nu conspiră cu nimeni ci intră direct la rupere ca un arbitru excentric transformat în atacantul tău agresiv la un meci de fotbal. O minge se loveşte de ea pe plajă, dacă e aruncată de un băiat drăguţ. Alt frumos al şcolii o tamponează cu skateboardul. Cu al treilea membru al triumviratului suprem de vedete locale, rămâne închisă într-o cămăruţă de serviciu, fiindcă au uitat cheia în uşă. Asta după ce profesorul i-a pedepsit să stea împreună peste ore. Nu i-a ieşit nici lui chiar din prima. Înainte îi mai cuplase de câteva ori pentru a face în doi eseuri, nefiind clar cum s-au efectuat tragerile la sorţi mereu favorabile. Să nu mai spun că de câte ori bântuie pe stradă, fata se loveşte de un cunoscut, deşi Miami are o populaţie estimată la peste 400 de mii locuitori, din care numărul de pietoni fără scop turistic, tinde dramatic spre 0. Dar i s-a întâmplat şi lui D’Artagnan să se lovească în aceeaşi zi de Athos, Porthos şi Aramis, deci există precedente celebre.

    Toate aceste mici incongruențe, explicabile totuşi, fac ca romanul să fie excelent pentru o vârstă ceva mai fragedă decât cea a eroilor, când spiritul critic nu e atât de dezvoltat şi poţi să te laşi doar purtat de plăcerea poveştii. Sau pentru cele/cei ce reușesc să se seteze să facă asta, pentru a savura în tihnă doar  romantismul idilic. Cred că mie mi s-ar fi părut super la 14 ani, foarte bun la 15 şi fain spre 16. După aceea, tocmai pentru că am fi intrat în paralelism existenţial, aş fi mormăit doar că e ok. Cu mintea de-acum sunt în primul rând suporter al Cristinei noastre (Chiperi, nu Evans), căreia îi urez să aibă la fel de mult succes şi să îşi îmbunătăţească stilul, până la a deveni o romancieră ce se adresează oricărui tip de public. Am să citesc şi restul trilogiei şi asta deja înseamnă mult. Dovada că reuşeşte să te facă interesat de soarta cetățenilor ficționali creați de ea, cea mai mare dorinţă a oricărui scriitor.

   Cristina Chiperi a publicat prima parte a poveștii sale la o vârstă când simţi că te maturizezi de la un an la altul şi nu te mai recunoşti în naivităţile pe care le tastai doar acum câteva luni. Mă aştept ca volumele următoare să păstreze tot farmecul primului, dar să aducă noi profundităţi în analiza personajelor, care şi ele cresc odată cu autoarea.

   Nu pot să nu dau play la final de disecție, melodiei Selenei Gomez, “My Dilemma”– precursoare, inspiratoare și rezumatoare a acestui roman plin de muzicalitate adolescentină:

Cartea My Dilemma is You, de Cristina Chiperi poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera.Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Recenzii cărţi

My Dilemma is You de Cristina Chiperi recenzie