N-o să te mai văd niciodată de Rodica Puşcaşu-recenzie
N-o să te mai văd niciodată, de Rodica Puşcaşu-recenzie
La fel ca și “Povestea Secretă a Cezarei” noul roman al Rodicăi Pușcașu adună în pagini puține mii de sentimente, trăiri și învățăminte.
Rodica ne surprinde din nou cu o poveste de dragoste ieşită din tiparele normale, o poveste ai cărei protagoniști se zbat la granița dintre normal și paranormal, dintre viața de aici, de pe pământ, și viața de “dincolo”. O linie subțire pe care protagoniștii o trec la început haotic apoi cu înțelegere și calm.
Povestea începe cu încercarea de sinucidere a Mariei. Distrusă de moartea în accident a iubitului ei, Matei, sigură că nu poate trăi fără el, acționând oarecum inconștient, prin prisma celor discutate de atâtea ori, Maria se aruncă de la etajul 8, hotărâtă să-l urmeze în neființă.
Și totuși, paradoxal, mintea și subconștientul ei se răzvrătesc în timpul căderii, cerând parcă o intervenție divină:
“De când mi-am desprins tălpile de pe bloc, am tot spus rugăciuni. Le-am zis pe toate pe care le știam…dar continuam să cad. Am strigat la Dumnezeu. I-am spus că mă căiesc pentru tot, i-am promis că mă călugăresc, că-mi voi dedică întreaga viață lui…nimic. Nimic nu s-a întâmplat…continuam să cad și îmi imaginam cât de dureros avea să fie impactul cu solul.”
Timpul căderii pare dilatat la maxim și toată viața îi trece prin față ochilor: amintiri din copilărie cu bunicul ei pe care l-a iubit enorm, amintiri din iubirea cu Matei:
“
Mă îndreptăm prea repede spre sfârșitul vieții mele. Îmi amintisem că de multe ori îmi spuneam că vreau să mor…dar îmi imaginam că avea să fie ușor…și nedureros…și că nu aveam să regret niciodată. Nu era așa…cel mai mult mă apăsa regretul. Nu mă durea nimic mai mult decât regretul.”
Cele mai puternice sunt amintirile cu Matei, dragostea lor, întâlnirile, cererea în căsătorie, viața perfectă împreună și visul de-a avea o fetiță pe care s-o cheme Lara, discuțiile despre grădiniță și școală pe care aceasta să le urmeze:
“Timp de cinci ani am construit, secundă cu secundă, o iubire care se înălţa semeață, printre iubirile altora. A noastră era frumoasă, solidă și avea un viitor sigur.”
Și mai puternice cuvintele lui Matei care-i spune că dacă l-ar părăsi s-ar arunca de la balcon. Asta făcuse ea când Matei murise în accident.
Toată frământarea Mariei și flashurile vieții ei se termină când ajunge la pământ.
Urmează spitalul și pentru scurt timp “moarte clinică” în timpul căreia Maria ajunge “dincolo”. Un loc liniștit, lume calmă îmbrăcată în alb, și un bărbat în vârstă, un înger,Gabriel.
Șocată și neîncrezătoare la început dar:
“În mod inexplicabil, o stare de bucurie imensă mi-a cuprins inima, nu știam de ce, dar eram atât de fericită să fiu acolo, iar lumina aceea părea atât de caldă, de familiară. Era o lumină pe care nu o mai văzusem niciodată, o lumina care liniștea instant toate temerile.”
Sigur că acolo era și Matei, care o cearta că l-a urmat, dar ea pare fericită că și-a găsit iubirea:
“Nu asta ne dorisem amândoi? Nu vreau să merg înapoi!!! N-am ce să fac acolo, lumea e rece fără tine…soarele e doar o lampă care pâlpâie înfundat…nu vreau…”
Și totuși, nu poate rămâne, cineva mai presus de toți i-a trasat drumul și deși se răzvrătește, se ceartă cu Gabriel, își revine parcă auzind cuvintele acestuia în minte:
“Știi ce e de neînţeles la voi oamenii? Că nu puteți descifra lucrurile simple…cum ar fi acela că toate se întâmplă cu un motiv, că nu e timpul potrivit și că noi îngerii, suntem mereu în slujba voastră, dar nu noi hotărâm etapele voastre…”
La început Maria îi privește cu ură pe cei din jurul ei, pe asistente, dar mai ales pe medic, care cu glume o determina să se enerveze că să aibă o reacție deși ea se teme:
“Eram singură, fără Matei, fără modul lui ferm de a mă apăra când era cazul. Acum lumea era așa. Ostilă. Și eu abia o cunoșteam. Cealaltă lume, unde totul se rezolva, se sfărâmase odată cu plecarea lui Matei.”
Contrar propriei voințe Maria își revine. La externare medicul Sebastian (Seb) Ulici o trimite la un psihiatru. În silă merge și acolo, dar dă tot de el (de…dubla specializare), care cu toate împotrivirile ei este sigur că va reuși s-o vindece. Maria face din inerție ce-i spune doctorul, era mai simplu decât să se opună și oricum nu știa cum să facă asta:
“
Aerul acela pe care-l respirăm era irespirabil fără Matei, fără iubirea lui eu nu mai puteam trăi. Nu eram atât de puternică. Nu știam cum să fac. Tot ceea ce știam eu să fac era să-l iubesc…și atât. Fără el, viața era doar o inerție, o falsă înșiruire de zile în care eu nu-mi regăseam locul. Nu eram din filmul ăsta. Nu mai aparțineam acestei lumi.”
Stă câteva zile acasă, cu ușa închisă, cu sufletul și mintea zăvorâte, complăcându-se într-o mare de neputință și compătimire, între lucrurile lui Matei, acolo unde totul îi amintește de el și mai ales jurnalul lor comun, care se termina în ziua accidentului pentru că ea nu mai are puterea să scrie.
Proprietarul o anunță că vinde apartamentul, Sebastian, doctorul, află și o ia să stea la el. Maria nu se împotrivește, nu e în faza în care să se gândească la viața ei și nici nu se întreabă prea mult de ce o ajută doctorul.
Ce nu știe ea încă este că doctorul s-a îndrăgostit de ea și este hotărât s-o salveze cu orice pret, și cu multă răbdare încearcă să-i vindece și sufletul.
Se mută la el ca doi colegi de apartament și prieteni și viața ei continuă cu zbaterea între cele două lumi.
Încet, Maria, începe să se gândească la o continuare a vieții, poate la o nouă iubire, e chiar geloasă pe ieșirile lui Sebastian seara, crezând că are pe cineva.
Și din momentul acesta începe un adevărat coșmar. Matei rămas la hotarul dintre cele două lumi nu suportă s-o vadă cu altul și se întâmplă tot felul de fenomene și lucruri stranii. El parcă uită că i-ar fi dorit tot binele și se manifestă urât, vrând “s-o ia cu el”.
E rău, meschin, gelos, dar și dezorientat și foarte singur.
Ea e pe granița celor două lumi, nu s-a despărțit de Matei rămânând înconjurată de lucrurile lui, dar ar vrea și să-și continue viața și să dea o șansă noii iubiri.
Ce se va întâmplă până la urmă? Va trece Matei în “lumină’? Va lasă Maria ca Matei să rămână o amintire? Va da o șansă unei noi iubiri? Va fi Sebastian acea iubire? Va avea el puterea și dragostea să aștepte să fie a lui?
Veți află răspuns la toate aceste întrebări citind cartea Rodicăi Pușcășu.
Ceea ce veți înțelege citind această poveste este că ceva mai presus decât noi ne orânduieşte viața, că viața nu e un bun la care poți renunţa ușor, că timpul vindecă toate rănile făcând posibilă speranța și iubirea.
Și, mai important, că trebuie în orice clipă să ne bucurăm de lucrurile mărunte, de un zâmbet de copil, de-o rază de soare, de iubire, de speranța, de viață, într-un cuvânt “să trăim”.
Cartea poate fi comandată de pe pagina autoarei
Succes, Rodica! Suntem onorate că faci parte din echipa Literatura pe tocuri!
O prezentare de gala a unei minunatii de roman. Multumim, Arci, fiindca ai facut pentru noi o prima rasfoire a acestei superbe povesti de dragoste atat de intense. Felicitari scriitoarei! 🙂
Multumesc Marius!Mi-a placut la fel de mult ca si „Povestea secreta a Cezarei”.Este o carte foarte intensa
Mulțumesc, Arci! Din tot sufletul! Recenzia ta mă onorează!
Marius, mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
De acord cu Marius, chiar prezentare de gala! Citesc acum cartea, n-am ajuns inca la manifestarile lui Matei din cealalta lume, dar m-ai facut cu adevarat curioasa!
E meritul Rodicai.Ai citit „Povestea secreta a Cezarei?Daca nu trebuie neaparat
Nu… Cred ca am citit mai de mult un fragment pe Facebook si stiu ca mi-a starnit curiozitatea.
Trebuie s-o citesti
Într-adevăr, prezentarea este una de gală, iar acest lucru mă onorează!
Felicitari Rodica!
Arci acum sunt curioasa 😉 . Imi place cum suna 🙂
Subiectul este unul interesant si real.
Da este un subiect real si foarte sentimental
O recenzie minunată, Arci 🙂
La un moment, voi citi și eu cărțile Rodicăi 😀
Multumesc Cosmin!
Abia astept sa o citesc. Momentan doar mama s-a putut bucura de ea si chiar i-a placut la nebunie.
Trebuie sa aflu ce se petrece cu Maria, sunt tare curioasa.
O sa-ti placa ,are Rodica un dar de-a scrie….
Felicitari Ro!
Îți mulțumesc din suflet, Arci! Ești un om mare!
Mulțumesc mult, Mili!
Superba prezentare ! Felicitari ! Rodica iti multumesc pentru aceasta lectura fascinanta ! Mult succes in continuare !
Iliuța, îți mulțumesc mult!
Într-adevăr, Arci a făcut o prezentare superbă!
O prezentare minunata, Arci !
Rote te felicit. Inca nu am reusit sa o citesc. Curand ❤
Îmbrățișări!
Mulțumesc din suflet, Vero! Arci a realizat o recenzie care m-a lăsat fără cuvinte și pentru acest lucru, îi mulțumesc!
Multumesc si eu pentru aprecieri dar Rodica ma lasa fara suflare de cate ori citesc ceva scris de ea indifferent ca e poezie sau proza.Iar aici m-am regasit in trairile Mariei,pentru ca am trecut candva si eu printr-un eveniment oarecum asemanator(ma refer la moartea iubitului ei)
Arci, ești – așa cum am mai spus – un om special. Acum îmi dau seama că e foarte posibil să-ți fi răscolit amintiri pe care… poate că le aveai arhivate într-un sertar al uitării. Maria e un personaj cu trăiri intense, dar cu o nebănuită forță de a merge mai departe. Sunt caracteristici pe care le văd și la tine!
O recenzie pe care am citit-o cu mare mare bucurie! Felicitari celor doua fete pe care le apreciez in mod deosebit – Rodi si Sorinache !
Mulțumesc mult, Alina!
[…] „N-o să te mai văd niciodată” e o poveste care s-a cerut scrisă. E o carte născută într-o perioadă de inspirație […]