Ținutul mlaștinilor – Virginia Hartman – Editura Litera – recenzie

Titlu original: The Marsh Queen 

Autor: Virginia Hartman

Editura: Litera

Data apariției: 2023

Număr de pagini: 464

Ținutul mlaștinilor este romanul de debut al autoarei Virginia Hartman, apărut în septembrie 2022. Ea are un masterat la Universitatea Americană și predă scriere creativă la Universitatea George Washington din Washington, D.C. și la Writer’s Center din Bethesda, MD. Creațiile ficționale, poezia și eseurile ei au apărut în Hudson Review, Alaska Quarterly Review, Washingtonian, Redux, Potomac Review, Delmarva Review, Beltway Poetry Quarterly, Sligo Journal și Bluebird City, printre altele, iar lucrările ei au fost antologizate în Gravity Dancers: Even More Fiction by Washington Area Women (Paycock Press). Ea este, de asemenea, co-editor, împreună cu Barbara Esstman, a revistei A More Perfect Union: Poems and Stories about the Modern Wedding. Lucrările ei au fost nominalizate la un premiu Pushcart și sunt susținute de Conferința Scriitorilor Sewanee și de Centrul Virginia pentru Arte Creative. Poveștile ei au fost selectate pentru premiul New Letters, Premiul Tennessee Williams Festival și Premiile Dana.

  Loni Murrow este artistă specializată în desenarea păsărilor la Institutul Smithsonian. Atunci când fratele ei o anunță că mama lor a suferit un accident, viața ei e dată peste cap și e nevoită să revină în locurile natale. Loni redescoperă o lume pe care a preferat să o uite și de care a vrut mereu să fugă. Moartea tatălui prin înec, suspiciunile care planează asupra acestui accident, comportamentul ciudat al mamei și mărturii ale diverșilor locuitori din Florida, toate o fac pe Loni să își dorească să cerceteze mai mult.

”Mă uit în urmă, apoi iarăși în față. Îndrept canoea paralel cu pădurea de mangrove aplecată către unda apei în petice de hățiș. O libelulă dansează pe prova canoei, iar cicadele slobod un văicărit metalic – crescând, scăzând, înălțându-se iar. Las padela în apă și fac ambarcațiunea să alunece într-un canal îngust. Păienjeni-de-apă se deplasează pe suprafața bălții, lăsând dâre minuscule. Scena are farmecul ei, n-am uitat însă ce pericole pândesc dedesubt – crabi, șerpi cu clopoței, aligatori și știuci-crocodil. Apa asta maronie l-a înghițit pe tatăl meu.”

  Cartea nu este rea deloc. Deși la un moment dat mi-a adus aminte de Să ucizi o pasăre cântătoare. Iar aceea chiar nu mi-a plăcut. Poate din cauza descrierilor, din cauza aspectului de America rurală. Nu este nicio asemănare din punctul de vedere al temei, însă limbajul simplu, stilul rustic, sunt similare. Însă Ținutul mlaștinilor este mai profundă și are cu titul altă direcție. Loni este o fată simplă, din Florida, ținutul mlăștinos, de unde încearcă să fugă cu orice preț. Moartea tatălui a marcat-o într-un mod mai profund decât este ea dispusă să accepte, iar atunci când a avut ocazia să plece din orășelul natal, la facultate, a făcut-o. Fără să țină cont de fratele mai mic sau de mama sa. Nu o pot condamna, înțeleg cum e să vrei să pleci dintr-un anume loc.

 La întoarcerea ei, multe lucruri s-au schimbat, oamenii nu mai sunt aceiași, însă viața pare să fie la fel. Un orășel la fel de liniștit, însă un bilet pe care îl găsește și avertismentele pe care le primește o fac pe Loni să investigheze moartea tatălui ei. Astfel află că accidentul poate nu e chiar atât de întâmplător, și nici sinucidere nu pare a fi. Oare care e substratul și ce s-a întâmplat atunci în mlaștină?

”- Phil n-a vorbit niciodată de asta. Dar maică-mea, în săptămâna nunții mele, mi-a zis să mă gândesc bine ce fac, fiindcă băiatu unuia care și-a făcut una ca asta ar fi și el în stare de așa ceva. I-am spus să-și țină clanța, că mi-e drag Phil și că n-am de gând să mă mărit cu altcineva pe fața pământului. 

Informația asta mă ia pe sus. Mă uit la picioarele noastre mișcându-se pe trotuar, sandale și teniși, pășind la unison. Ne oprim, nemafiind umbrite de clădiri. 

Îmi atunge brațul cu un deget ascuțit, manichiurat. 

– Crezi că doar tu îți poți apăra fratele de adevăru, care-o fi și ăla, despre tatăl tău, da nici eu nu vreau să primească Phil vești proaste! Aș vrea să se pună capăt bârfelor o dată pentru totdeauna. Acu, număru unu, enumeră cu unghiile ei lungi. Nu se prea poate ca tăticu-tău să fi căzut pur și simplu din barcă. Și numărul doi, sperăm că n-a sărit de bunăvoie. Și numărul trei, dacă a fost vreo afacere necurată și nu vrem ca Phil să afle asta la tribunal, am face bine, noi două, să lucrăm împreună, și încă repejor.”

 Ținutul mlaștinilor e o carte ce împletește dragostea pentru natură, descrieri ample, cu detalii, cu situația familiei, legăturile de sânge și dorința de adevăr. Personajele sunt bine conturate și m-am bucurat să văd că Loni evoluează și își urmează vocea sângelui. Timpul pe care și-l acordă pare să vindece răni vechi, iar adevărul va ușura inimile tuturor. Adevărul vindecă familia și întărește legăturile. Fie el cât de dur ar putea fi.