,,Zona aceea devenea una interzisă, n-avea dreptul să între în ea. Pare o absurditate ce spun, dar aşa gândeam. Iar ea insistă să între. Fisurile existente la început au devenit crăpături şi prăpăstii."

Orbi în tranziţie de Stelian Ţurlea - Librex Publishing - recenzie

Orbi în tranziţie, de Stelian Ţurlea – Librex Publishing – recenzie

   Am citit câteva romane scrise de Stelian Ţurlea, iniţial romane poliţiste: ”Greuceau (roman cu un poliţist)”, Caz închis”, ”Săptămâna nebună”, ”Crimă la Torino”. Apoi romane de altă factură, cu întâmplări din viaţă, dar la fel de interesante şi atractive: ”Ieşi din viaţa mea”, ”Trei femei”, ”Iubire interzisă”.

   Dar romanul “Orbi în tranziţie” m-a surprins plăcut. Nu mă aşteptam la un astfel de “love story”, pentru că la prima vedere asta pare. Pe urmă, la o privire mai atentă, îţi dai seama că cele două personaje par mai degrabă două comete, sau două stele, pe acelaşi cer al perioadei de tranziţie. Rar şi scurt în drumurile lor se intersectează pentru o seară sau câteva ore, dar de cele mai multe ori fiecare gravitează pe drumul ei.

    Autorul scrie romanul pe două planuri, din două puncte de vedere: al lui, numit Popeye şi al ei, al Ligiei pe care autorul o numeşte de fiecare dată ”Ligia-cea-subţire-cu-părul-lung-şi-negru.”
    Unele personaje se regăsesc şi-n romanul anterior, apărut în 1997 ,“Fă-ţi patul şi dormi!”, dar din poveştile şi referirile lui Popeye putem înţelege povestea.

    Nu prea ştiu cum aş putea să vă povestesc romanul, dar cred că cel mai bine este să vorbim despre personaje, despre vieţile, trăirile şi gândurile lor, despre cum îşi amintesc lucrurile sau cum percep realitatea debusolantă a acelor vremuri.

 Ligia provenea dintr-o familie de intelectuali, dar timpurile, cu încercările lor, lăsaseră urme adânci. Străbunica, profesoară de matematică la cel mai bun liceu din oraş, străbunicul un inginer strălucit, locuiau într-o casă cu glicină în Cluj, oraş în care erau multe disensiuni între români şi unguri. La sfârşitul războiului şi venirea comuniştilor ungurul Arpad, un oportunist care se va strecura în orice regim, le ia casă, străbunica locuind în mansardă. Apoi fiica ei, prima Ligia, se căsătoreşte cu un ofiţer, care din erou, în vremurile tulburi de atunci, ajunge duşman al poporului şi este închis. Ligia naşte o fetiţă, pe care o botează tot Ligia, este în final arestată şi ea şi moare în închisoare. Aşa că străbunica îşi creşte nepoata, dar blestemul pare că le bântuie în continuare. Nepoata rămâne gravidă cu un student, arestat pentru că l-au prins ascultând Europa Liberă.

     La naşterea ultimei Ligia (eroina noastră), nepoata moare aşa că străbunica, singură şi ea de acum, trebuie s-o crească. La moartea străbunicii Ligia merge şi locuieşte câţiva ani cu Moş Nibi fratele mai mic al străbunicului ei. Aici îl cunoaşte pe Popeye, şi-n lungile lor plimbări îşi povestesc vieţile, visele, speranţele, şi se îndrăgostesc. Dar moartea lui Moş Nibi o găseşte debusolată de realităţile vieţii, de poveştile despre străbunii ei, de faptul că nu mai are pe nimeni, aşa că pleacă, dispare fără a spune cuiva unde merge. Amintirile şi durerile o duc la Cluj, la casă cu glicină, unde va locui ceva timp în mansardă. Familia lui Arpad nu are curaj s-o scoată şi de acolo. Îşi întâlneşte colege de şcoală, încearcă să-şi caute de lucru, dar în vremurile de dinainte de revoluţie nu era uşor. Arpad cel tânăr o violează, dar ei îi este frică să-l reclame, urmare a fricii ancestrale inoculate de poveştile străbunicii. Totuşi îşi revine..

Dacă supravieţuisem până atunci, voi fi în stare să supravieţuiesc mereu, orice mi se va întâmpla. Am fost mândră de mine. Îmi revenisem.”

    Se ambiţionează, îşi caută de lucru, apoi singurătatea o determină să accepte o relaţie, deşi în gândul ei discuta mult cu Popeye, pe care, fiindcă îl văzuse prea puţin, îl idealizează:

 

“Dar chiar peste toate ar trebui să spun că în lunile acelea de singurătate mă gândisem de multe ori la tine, nu ştiu de ce, mi te imaginam povestindu-mi exact cum se întâmplase când umblam aiurea pe străzile oraşului tău, de parcă ai fi vrut să mă ajuţi de departe şi ajunsesem să mă îndrăgostesc de tine.

    Omul cu care a avut relaţia, chiar dacă aceasta se încheiase, o ajută mult, ea continuându-şi facultatea. Doar că ea se simte din ce în ce mai mult o întreţinută şi hotărăşte să plece din oraş, exact când încep revoltele.

    Rămâne şocată când începe revoluţia, nu mai înţelege nimic, îi vedea pe foştii comunişti sau securişti în noile structuri. Aşa că de frică pleacă din oraş, fuge din nou şi ajunge la Bucureşti.

 

De ce mai ieşiseră în stradă, dacă tot cei dinainte erau în frunte?
    Seara m-am hotărât să plec din nou din oraş, simţeam că mă sufoc, mi se părea minciuna prea mare. Acum cred că am greşit, trebuia să rămân şi să ies în faţă, să spun lumii ce ştiu. Dar atunci îmi era frică…”

    Bucureştiul, un oraş imens, o sperie, dar îşi aminteşte de fratele nelegitim al străbunicului ei, ajuns un avocat de succes, acum pensionat, care o ajută. Băieţii lui gemeni erau plecaţi din ţară, amândoi profesori la Harvard şi el rămăsese singur. Urmează anii de şcoală, serviciu, iubiri, trădări. Până îl reîntâlnește pe Popeye, deşi parcă sunt amândoi mereu în contratimp.

   Povestea lui Popeye e la fel de ciudată.
    După ’90, după Piaţa Universităţii, revista care-l trimisese la Paris nu-l mai primeşte. Începe să lucreze orice găsea, inclusiv la căratul pachetelor cu ziare, noaptea, la Casa Presei. În nopţile acelea cunoaşte un tipograf bătrân, de care se ataşează şi cu care stă foarte mult de vorbă. Acesta îl învaţă multe lucruri despre tipărire, corectură şi chiar scrierea unui articol. Citeşte mult şi cu nesaţ ziare, dar mai ales cărţi. De multe ori Popeye chiar se gândea că ar putea şi el să scrie o carte:
   

 “Mă pomeneam gândindu-mă cum aş fi scris eu cutare carte sau cum l-aş fi descris eu pe cutare personaj cu care adormeam în minte într-un târziu. Uneori simţeam că-mi ard degetele să scriu ce-mi trecea prin cap. N-am făcut-o niciodată, mi se părea o iluzie, o himeră, nu mă vedeam scriind altceva decât articole. Dar continuăm să visez.”

     Tot bătrânul tipograf îi face cunoştinţă cu un poet care îl ia la revista lui culturală să facă corecturi, şi-l convinge că ar fi un bun ziarist. Aşa ajunge la un ziar nou deschis, alergând bezmetic după ştiri, aflând multe lucruri de la oamenii străzii, scria mai ales în parc, dar meseria îi plăcea din ce în ce mai mult.
   

“Scriu în parc şi când dă frigul şi cad frunzele. Atunci îmi place cel mai mult, nu e mai nimeni în jur, am impresia că sunt stăpânul lumii.”

    Între timp mama lui se îmbolnăveşte, Popeye ştie că dorinţa ei cea mai mare e să-l vadă la casa lui. Cunoaşte o fată de vârsta lui, Ianina, se căsătoresc şi au un băieţel. Se simte bine cu ea şi crede c-o iubeşte. Mama lui moare, are loc mineriada. Popeye este acolo printre mineri, sigur că în spatele lor e cineva care-i dirijează. Stă de multe ori de vorbă cu ei, le ascultă poveştile şi doleanţele, dar apoi bătăile din piaţă, gloanţele trase de scutieri, oamenii bătuţi, totul îl marchează. Curând se mută la alt ziar şi apoi la un post important de televiziune.
    “Adevărul pe care îl căutăm eu nu există. Sau nu ştiam unde să-l caut. Atunci am simţit cum se sfâşie ceva în mine. N-aş putea spune ce anume. Dar atunci aş fi vrut să fi trăit în altă ţară.”

    Şi pentru el meseria ajunge pe primul loc, mai importantă ca familia, mai rău ca o amantă. Separă cele două vieţi între ele, dar Ianina îl bănuieşte de infidelitate, îl urmăreşte, îl hărţuieşte făcând ca orice sentiment pe care-l avea pentru ea să dispară:
 

Zona aceea devenea una interzisă, n-avea dreptul să între în ea. Pare o absurditate ce spun, dar aşa gândeam. Iar ea insistă să între. Fisurile existente la început au devenit crăpături şi prăpăstii.
   Nu mă interesa iubirea ei.
   N-o mai voiam.
   Nu eram în stare să-i spun asta.”

    Ianina se mută cu băiatul la ai ei, Popeye îl vizitează foarte des, vrea să divorţeze. Dar Ianina nu acceptă nici o discuţie referitoare la divorţ, ameninţându-l că nu-l mai lasă să vadă copilul:
   “Iar dacă o faci împotriva voinţei mele, o să mă străduiesc să nu-ţi mai vezi băiatul niciodată!
   În clipă aceea cred că am urât-o. Mult mai târziu am înţeles-o, dar atunci inima mea era deja goală.
   N-am mai deschis subiectul niciodată.”

    Cu timpul Ianina îi devine indiferentă, dar se complace în situaţia asta, cu toate că ea încearcă de-a lungul anilor să se împace:
   “Aşa au trecut anii. Cu timpul îmi era indiferent ce face. Mă obişnuiam să fiu singur. Mă obişnuiam cu gândul că eşuasem din nou.”
  Popeye lucrează în televiziune, evenimentele multe, interesante, incitante, nu-i mai lasă loc de viaţă personală.
    Acum e momentul când Ligia şi Popeye se reîntâlnesc. Dar sunt şi nu sunt împreună…
   Fiecare cu munca lui, cu viaţa lui, cu priorităţile lui. Când se întâlnesc se iubesc, se simt bine, dar oare e destul?
    Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre povestea celor doi, o poveste frumoasă, puţin tristă, dar foarte reală.

    Vă sfătuiesc să citiţi cartea. Este mai mult decât un “love story”.  Este un cumul de poveşti de viaţă şi o frescă a societăţii acelor vremuri.

Librex.ro

Cartea Orbi în tranziţie de Stelian Ţurlea poate fi comandată de pe site-ul Librex 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

10 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.