Prada – Yrsa Sigurdardottir – Editura Trei – recenzie

Prada – Yrsa Sigurdardottir – Editura Trei – recenzie

by -
0
Prada - Yrsa Sigurdardottir - Editura Trei - recenzie

Prada – Yrsa Sigurdardottir – Editura Trei – recenzie

Titlu: Prada

Autor: Yrsa Sigurdardottir
Titlu original: Bráðin
Limba originală: islandeză
Traducere de Liviu Szoke
Editura Trei
Anul apariției: 2023
Nr. de pagini: 381

Yrsa Sigurdardóttir, născută la Reykjavik în 1963, a debutat în literatura polițistă în 2005, cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum din serie, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine a primit Icelandic Crime Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Cărțile Yrsei Sigurdardóttir au fost traduse în peste 30 de limbi.
De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, precum și patru volume din seria Freyja și Huldar: Moștenirea, Răfuiala, Iertarea și Stânca Spânzuratului.”

O poveste cu suspans extraordinar și sumbru.” (Jyllands-Posten)

Într-o zonă muntoasă izolată din Islanda, echipele de căutare pornesc pe urmele unui grup de persoane dispărute. Ce i-a determinat pe turiști să vină în munți în toiul iernii grele, în beznă și viscol? Și ce i-a făcut să-și părăsească adăpostul și să se aventureze în zăpadă fără echipament?
Între timp, la stația radar din Stokksnes se întâmplă lucruri bizare. Fie că e vorba de balta de sânge găsită în zăpada imaculată, în plină pustietate, fie că e vorba de un pantofior de copil dezgropat după ce a stat în pământ zeci de ani sau de puțul căscat în stanca pe malul marii, care pare să atragă oamenii… nimic nu e ce pare a fi.

Un roman crime bine construit și enigmatic, cu scene tulburătoare una după alta, toate pline de detalii misterioase și neliniștitoare.” (Belingske)

Atmosfera e ca un gheizer care erupe. Inițial, totul pare calm, apoi începe să fiarbă, după aceea să clocotească de-a binelea, iar în final totul o ia razna. Prada te poate împiedica să dormi noaptea. Povestea îți dă fiori și e bine construită, iar premisa e înspăimântătoare și cutremurătoare.” (Morgunblađiđ)

  Dacă te aștepți să citești un roman de acțiune alert vei fi surprins. Povestea pare destul de statică, deși se desfășoară pe mai multe planuri. De fapt avem patru povești aproape în paralel: una cu o săptămână înainte, celelalte în prezent și trecut. Voi urma și eu firul poveștilor.

  Avem două cupluri fericite, care vor să vadă ghețarii, parcul național și rezervația naturală din zonă. Așa că se alătură unui student doctorand Haukur (cel puțin așa se prezentase), care făcea cercetări în domeniul glaciologiei. Dar un viscol puternic și o grămadă de întâmplări duc la dispariția grupului. Pentru că rudele lor le reclamă dispariția încep căutările.

  Așa vom afla o altă poveste, cea a Johannei și a lui Geiri, care locuiau în Hofn. Ea lucra la fabrica de prelucrare a peștelui și participa la salvarea persoanelor rătăcite, el era șef la poliția din mica localitate. Accidentul avut de ea în tinerețe îi făcea deseori probleme, dar încerca și reușea să le depășească. Echipele de cercetare sunt formate din localnici și din cei trimiși de la Reykjavik. Johanna face echipă cu un tânăr Thorir, venit cu echipa din oraș. Autoarea descrie zona, peisajul dezolant, frigul, cercetările, greutățile pe care le întâmpină echipele.

  A treia poveste este a celor de la stația radar, la Stokksnes, pe coastă. Acolo lucrau în ture Hjorvar și Erlingur, activitatea părea interesantă, deși singurătatea era destul de greu de suportat. O mai împărțeau cu un pisic pripășit la ei. Hjorvar era bântuit de amintirile trecutului. Aflase, cu puțin timp în urmă, că avusese o soră mai mică, dar nici el nici fratele lui nu știau ce se întâmplase cu ea. Nu mai aveau nici pe cine întreba, părinții lor muriseră și vânduseră casa.

  De-a lungul fiecărei poveșți ca un laitmotiv oamenii aud o voce de femeie, care se tânguie, și cere să fie lăsată înăuntru. Imaginație sau nu e suficient să te îngrozească.

  Se găsesc în final pe munte cadavrele și lucrurile celor patru turiști. Dar ulterior mai este găsit un cadavru, al unei femei, și Johanna o recunoaște siderată pe colega ei, o poloneză Wiktoria. Ea-și dăduse demisia cu trei săptămâni înainte, și toată lumea știa că se mută în oraș cu iubitul ei, un căpitan de vas. Dar nimeni nu știa cum îl cheamă, așa că nu e de găsit. După ce i se găsește și mașina abandonată, Johanna se întreabă ce s-o fi întâmplat cu animalele ei de companie, o pisică și un papagal vorbitor.

  Și la final, povestea celui vinovat pentru toate morțile, deși, după părerea acestuia, el doar jucase un rol, și nu ar fi trebuit să existe victime. Doar că soarta hotărâse altfel.

  Cine este personajul veți afla citind cartea. Tot așa veți vedea și cum sunt conectate personajele din cele patru povești, pentru că între ele și viețile lor este o puternică conexiune care pornește din trecut. Și veți găsi și răspunsuri la întrebările inerente:

  Ce s-a întâmplat cu turiștii morți pe munte? Cum au murit și de ce? Ce s-a întâmplat cu sora lui Hjorvar? Cine e vinovat pentru accidentarea Johannei? Ce se va întâmpla pe viitor cu personajele?

  Deși la început mi s-a părut că totul merge mai greu decât în thrillerele cu care sunt obișnuită, până la urmă poveștile m-au prins și am fost curioasă să aflu: „cine, de ce, cum”?

  Interesante sunt și descrierile, peisajul este superb, deși dezolant, atât de rece și de înghețat că devine puțin înfricoșător.

  Cum spune The independent:

Prada e un roman care-ți îngheață sângele în vine, te tulbură și-ți dă fiori. În acest uluitor thriller de sine stătător, Yrsa Sigurdardóttir dovedește, o dată în plus, că este «un generator de spaimă la fel de talentat ca Stephen King»”.

Recenzii cărți

blog tour

Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Prada

Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:

Anca și cărțile  

Fata cu cartea  

Analogii, Antologii 

Ciobanul de Azi 

Cărțile mele 

Citește-mi-l

Falled 

Biblioteca lui Liviu

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.