Un plan atât de bine pus la punct, de Stelian Țurlea – Crime Scene Press – recenzie

Titlu: Un plan atât de bine pus la punct

Autor: Stelian Țurlea

Editura: Crime Scene Press

Număr pagini: 125

Anul:2018

   La finele anului trecut mi-am propus ca în 2019 să citesc mai multe cărți thriller și polițiste… și iată că romanul „Un plan atât de bine pus la punct” mi-a oferit surpriza de a descoperi că există autori români înzestrați cu un ascuțit har de a crea povești și de a le transpune în cuvinte, astfel încât cititorul să nu se desprindă de carte decât la final… și, chiar și la final, să rămână cu cartea în mână, reflectând la personaje și la circumstanțele care le-au devastat destinele.

   Stelian Țurlea s-a născut în anul 1946 și a urmat studii de filologie și filosofie la București. Jurnalist la publicațiile „Lumea”, „Zig-Zag”, „Meridian”, Stelian Țurlea a lucrat și la televiziune, ca șef al departamentului de știri al Antenei 1. Din anul 1996 a lucrat la ProTv ca director editorial, iar din 2000 este editor senior al „Ziarului de duminică”.

   A scris nu mai puțin de douăzeci de romane, dar și cărți de publicistică și cărți pentru copii, pentru acestea primind Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii” (2003), Premiul Asociației Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociației Scriitorilor din București (2007), Premiul „Flacăra” pentru literatură (2011). Cu o astfel de activitate și cu astfel de premii literare, este clar faptul că talentul autorului se împletește cu perseverența, într-o combinație perfect asortată pentru succes.

   „Un plan atât de bine pus la punct” este un roman construit cu o deosebită atenție la detalii. Nu știu dacă autorul are o rețetă magică, dar știu sigur că folosește toate ingredientele necesare unei cărți bine puse la punct.

   Găsesc surprinzător faptul că suspansul este creionat atât de bine, încât pare să asimileze personaje, să le descopere secrete bine ascunse, să le releve măști pe care nu le etalaseră înainte. Din acest punct de vedere, aș putea cataloga romanul lui Stelian Țurlea ca un roman al măștilor pe care le purtam în societate, fie pentru a ne ascunde defectele, fie pentru a ne apăra vulnerabilitatea.

   Sabina, personajul principal al cărții, se află într-un pat de spital, paralizată și cu traume atât de complicate, încât nu poate să se miște deloc.

„Presupun că am capul înfășurat în straturi groase de tifon, îmi țin de cald, gâtul îmi e prins într-un suport de plastic, probabil cenușiu șobolan, ca mai toate suporturile de gât, culoarea pe care o detest, un picior e atârnat de un dispozitiv fixat la înălțime, dar nu-l pot mișca nici pe celălalt, învelit și el într-o cocă de ghips. Nu-mi simt mâinile, nu le văd, nu știu unde sunt aruncate în patul în care zac, dar trebuie să fie undeva lângă mine,

   La început, pare să nu-și aducă aminte de nimic, pentru ca apoi, încet-încet, amintirile să se scurgă și să se transpună în ipostazele unor piese de puzzle. Aparent, fata căzuse de la etajul al șaptelea, însă, într-un roman semnat de Stelian Țurlea, adevărul stă întotdeauna bine ascuns, pentru a fi relevat cu surprindere spre finalul cărții. Investigatorii descoperă faptul că din camera de unde s-a prăbușit fata, cineva sunase la Poliție doar cu câteva minute înainte ca Sabina să cadă. Vocea era a unei femei speriate care părea să se afle într-un real pericol. Dacă acea femeie era Sabina sau nu, veți afla citind cartea.

   Am fost tentată să spun că această carte se citește ușor… dar nu cred că este cuvântul potrivit. Un cuvânt mai potrivit ar fi „repede”. Se citește repede și cu sufletul la gură. Cartea este structurată în capitole în care aproape fiecare personaj are spațiul său, procedeu prin care descoperim atât secretele bine ascunse ale personajelor, cât și elemente definitorii din caracterul acestora. Desigur, unele trăsături de caracter pot duce spre alcătuirea unor idei precoce. În calitate de cititor, asimilezi informații despre un personaj și îi pui, inevitabil, o etichetă. Ești sigur că el/ea este făptașul. Ei bine, farmecul unui roman bine pus la punct este acela ca la final, cititorul să descopere că s-a înșelat, că toată vina pe care o asociază unui personaj, să aparțină altcuiva. Relatarea Sabinei – personajul principal – este la persoana I, iar celelalte personaje sunt manipulate subtil, dar elocvent, de către autor. Cartea debutează cu mărturisirea Sabinei, cu gândurile sale în raport cu starea în care se află, mintea sa derulând un lung șir de introspecții, de analize ale zilelor trecute, ale momentelor din viață când ar fi putut proceda altfel. Iată un moment de confesiune:

„Fără să știu ce e iubirea, am citit destul despre ea, mă gândeam doar la lucruri concrete, convinsă că sunt de ajuns. De când mă știu mi-am imaginat povești în care eram o prințesă, cum fac toate fetițele; altele în care mă răpea un bărbat formidabil, ca în mituri, și nu mă gândeam decât că într-o zi exact așa mi se va întâmpla. Sunt câteva filme romantice pe care le-am revăzut că proasta de atâtea ori că ajunsesem să cunosc replicile pe dinafară, închideam ochii la un moment al acțiunii și-i puteam da replica personajului de sex opus. Jinduiam să mă plimb cu un bărbat sub lumina lunii, să stăm lungiti pe spate, mână în mână, să ne uităm la stele și să ascultăm blues-uri care să-mi smulgă lacrimi, să mă trezesc în zori în brațele lui, să-l aștept serile și să-i povestesc gândurile mele de peste zi. Nimic nu mi se părea mai important, chiar dacă era stupid. Copilăresc. Melodramă proastă.”

   Citind mărturia Sabinei, nu poți să nu transpui tipologia sa peste tipologia tinerilor de astăzi. Totul, de la gândirea idealistă, până la dramele pe care le atrag în viața lor conștient sau nu, totul aparține unui segment real al societății actuale. Nesiguranța și pericolul, frica de plafonare și de încadrare într-un șablon impus de societate, pot genera adevărate drame. Pe de altă parte, chiar și entuziasmul de a face lucrurile altfel, de a sparge normele impuse, de a dovedi capacitatea de independență, toate acestea pot avea aceleași efecte dramatice.

   Nevoia de independență a tinerilor de astăzi, dar mai ales etalarea acesteia, pot fi semne ale unui caracter puternic, dar pot fi și semne ale unui caracter ușor influențabil. În aparență, Stelian Țurlea descrie cazul unei fete proaspăt ieșită de sub aripa critic-protectoare a mamei, însă dincolo de povestea acesta, autorul ilustrează o lume fragilă a tinerilor de astăzi, o lume în care pericolele îi pândește pe cei slabi, pe cei vulnerabili, pe cei neexperimentați. Țesând povestea, Stelian Țurlea ilustrează idea că toate planurile, indiferent cât de bine sunt puse la punct, depind de factorul imprevizibil… iar Stamate știe asta cel mai bine.

   În paralel cu stările de introspecție ale Sabinei, autorul descrie și aspecte din viețile celorlalte personaje implicate. Stamate, investigatorul acestui caz, este o fire analitică, cu atenție spre detalii. El conștientizează – atât prin prisma caracterului său, cât și prin experiența sa în domeniu – faptul că  „într-o anchetă nu știi niciodată în care punct te afli până când nu se sfârșește. Uneori ești la început și pe neașteptate se termină, când credeai că va dura de-o să ți se urască. Alteori rămâi încremenit în același punct până abandonezi. De regulă se adaugă element peste element și începi să întrevezi unde duc ele și, dacă forțezi, ajungi repede. Cu un dram de noroc. Victor Stamate a fost convins toată viața de polițist că fără noroc nu faci nimic, o scoți cu greu la capăt, n-ai cum să controlezi o situație care se ivește din neant”.

  Imprevizibilul și norocul sunt doi factori pe care trebuie să îi iei în calcul, dar de la care să nu ai mari așteptări. Acest imprevizibil, în viața de polițist a lui Stamate s-a concretizat printr-un pericol de moarte:

„A fost noroc și când a fost împușcat și glonțul nu i-a nimerit un organ vital, și când n-a fost trecut pe linie moartă și a fost reprimit în poliție. În cele mai multe dintre anchetele lui a știut că poate ține imprevizibilul în mâna cu un strop de noroc. Nu voia să vorbească despre asta, dar măcar lui însuși își putea spune.”

   Procesul întoarcerii în timp a Sabinei, pe firul evenimentelor, trăgând de amintiri pentru a obține claritatea acestora, curge în raport invers cu derularea anchetei. Astfel, pe măsură ce tânăra începe să adune frânturi de amintiri, ancheta obține noi indicii și elemente care merg pe fir până la elucidarea cazului.

   Tehnica narativă permite liniilor temporale să se desfășoare fluid, asimilând treptat dovezi care îndreaptă cititorul spre o concluzie, însă adevărul iese la suprafață abia la final. Stilul este concis, dialogul ocupă un spațiu suficient, replicile sunt destul de scurte, directe și precise, permițând firului epic să curgă pe axa ascendentă a suspansului.

   Fără îndoială, călătoria mea printre cărțile polițiste a început cu una dintre cele mai bune cărți ale acestui gen.

   Recomand „Un plan atât de bine pus la punct” celor care vor să citească o carte care nu se lasă din mână… nici măcar după aflarea finalului. 

Cartea Un plan atât de bine pus la punct, de Stelian Țurlea o găsiţi pe site-ul Crime Scene Press

Autori români

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

recenzii cărţi poliţiste