Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Pe luciul gheţii | Rodica Mijaiche | Creație Literară | Literaturapetocuri.ro

Pe luciul gheţii de Rodica Mijaiche

Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Lamele ascuțite ale patinelor alunecă pe luciul gheții cu o ușurință halucinantă. Se desprind de suprafața rece cu o viteză uluitoare doar ca să aterizeze într-o rotire perfect executată.

Brațele subțiri și grațioase, întinse de o parte și de alta a corpului, se mișcă lin, atrăgând atenția și mai mult asupra ușurinței cu care patinatoarea își execută săritura pe suprafața gheții. Picioarele ai căror mușchi se văd reliefați pe sub costumul de culoarea focului, străpuns doar de câteva luciri argintii ce curg în jos dinspre talie spre coapsă, sunt sigure la contactul cu solul dur.

Crystal Evans își ridică privirea și acceptă ovațiile publicului cu zâmbetul pe buze. Pulsul îi bate cu putere, simțindu-l prin toți porii. Mușchii corpului i se zbat, fiind suprasolicitați în urma  exercițiul complicat și executat la perfecție, dar nimic nu se compară cu fericirea ce se reflectă în ochii căprui și plini de viață ai tinerei. Privirea ei cuprinde toată sala în care publicul aplaudă, dorind un bis.

Deodată, vocea prezentatorului se aude pronunțându-i numele.

— Crystal Evans, doamnelor și domnilor. Bine ai venit acasă în Fairbanks, spune, vocea lui ridicând sala în picioare, în timp ce reflectoarele își ațintesc capetele luminoase asupra trupului mlădios al tinerei.

La cei douăzeci și patru de ani, cu foarte puțin înainte de împlinirea vârstei de douăzeci și cinci, una pe care Crystal o așteaptă cu mare bucurie, visul ei de a intra în liga profesioniștilor a devenit realitate.

A muncit foarte mult pentru a ajunge la performanța de a fi catalogată una dintre cele mai bune patinatoare din lume. Este campioană mondială la patinaj artistic, iar acum nu mai trebuie decât ca celălalt vis al ei să se împlinească pentru ca viața să-i fie perfectă. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Cu figura zâmbitoare și plină de încântare, își face ieșirea de pe scena de gheață fluturându-și mâinile în aer și salutându-și publicul minunat. O fetiță, ale cărei patine par prea grele pentru piciorușele ei subțiri, trece repede pe lângă ea în viteză și adună toate jucăriile de pluș și florile multicolore ce nu contenesc să aterizeze pe suprafața înghețată. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— M-ai văzut, Bill? îl întreabă Crystal pe antrenorul ei, Bill Masters. I-ai auzit cum îmi strigau numele?

Fericirea din glasul ei este debordantă, iar Old Bill, așa cum i se spune de cel puțin douăzeci de ani de când este antrenor, se amuză. Dar nimic nu se vede la suprafață. Mustața și barba îi acoperă orice schițare a vreunui gest. Nimeni nu-l vede vreodată zâmbind sau râzând.

Singura care a reușit să-i atingă sufletul, a fost Crystal Evans. Încă din prima zi când a pășit pe gheața lui. O puștoaică care a spus că vrea să patineze pentru că este cea mai bună.

— Da, fetița mea, i-am auzit, spune și o îmbrățișează scurt și destul de impersonal, contrar căldurii ce-i răzbate din voce. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Ah, cât am așteptat ziua asta, murmură tânăra cu gândul la reușita ei.

Părul ei negru și ușor cârlionțat este prins strâns în coc, iar agrafe argintii precum fulgii ce cad în fiecare noapte din ceruri, acoperind străzile din Fairbanks, așa cum se întâmplă în fiecare iarnă, îi împodobesc capul.

— Sunt sigur, spune antrenorul.   Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Publicul este încă în picioare și-și aplaudă vedeta. Uralele fac ca pereții sălii să se zguduie sub presiunea sunetului.  Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Cu toată bucuria din suflet, gândurile lui Crystal sunt la cel pe care-l așteaptă. Jason Stevens. Iubitul ei din adolescență. Omul care a plecat, lăsându-i un gol imens în suflet. Dar acum, după șapte ani, îl va revedea. Nu au ținut legătura. Aceasta le-a fost înțelegerea. Dar a sosit vremea să se întoarcă acasă.

— Este timpul să te odihnești. Ai demonstrat ce-ai vrut. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Așa este, spune cu gândurile încă departe și se ridică, urmându-l pe Bill către ieșirea spre vestiare.

Se desparte de Bill și intră în încăpere. Se privește o clipă în oglinda atârnată neglijent pe un zid. Chipul ei prezintă toate semnele unei femei fericite și realizate, dar dacă cineva îndrăznește să se uite cu mare atenție în ochii ei, i-ar vedea durerea ascunsă din suflet. Durerea de a fi fost respinsă de proprii părinți, durerea de a nu-i fi fost crezută pasiunea pentru acest sport minunat, puternic și plin de vitalitate. Dar totul a fost dat uitării în momentul când el a anunțat-o că pleacă la studii în alt oraș. Alt stat. Altă lume. O lume în care o femeie ca ea nu și-ar fi găsit locul. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Încă transpirată, Crystal se așază pe băncuța de lemn din vestiar și scotocește în rucsacul negru. Cu degete tremurânde scoate plicul cu ștampila oficiului poștal din Fairbanks, orașul ei natal, locul de unde a plecat cu gândul de a nu se mai întoarce vreodată. Ar putea să recunoască scrisul fratelui ei, Jim Evans, dintr-o mie. Fratele ei, omul care a susținut-o în tot ce a făcut, cel care s-a sacrificat și a rămas alături de părinții lor, chiar și în acele clipe grele, o cheamă acasă. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

“Draga mea, Crystal

Sper că ești bine. Știi că nu suport tehnologia, tocmai de aceea am ales să-ți scriu. Măcar așa mi se pare că te am mai aproape de suflet. Sper ca ceea ce o să-ți spun o să te bucure. Se pare că există minuni. Anul acesta vom sărbători Crăciunul în familie, ca atunci când eram mici. Mai ții minte că îți povesteam că am fost și noi o familie fericită? Ei bine, chiar dacă lucrurile au scăpat de sub control la un moment dat, se pare că părinții noștri doresc să le mai acordăm o șansă.

Știu că încă porți cicatrici, le am și eu, dar rugămintea mea este să vii cu sufletul deschis. Lasă în urmă tot ce a fost rău și hai să avem niște sărbători minunate.

Te pup și te aștept. Noua adresă este cea de pe plic. Noua casă este superbă, iar curtea este exact așa cum ai visat. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Te iubesc, surioara mea. Abia aștept să ne reîntâlnim. Șapte ani de absență e prea mult.”

Crystal își șterge rapid o lacrimă ce-i atinge obrazul fin de culoarea merelor coapte. Inspiră adânc, ascunde scrisoarea înapoi în rucsac. Își scoate agrafele din păr, una câte una, lăsându-l liber pe umeri. Se dezbracă de costum și se bagă sub dușul fierbinte pentru a scăpa de toată transpirația și de a-și relaxa mușchii.Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

După ce simte că s-a relaxat iese din cabina de duș și se șterge repede, pentru că-și simte pielea cum se furnică din cauza aerului răcoros. Își îmbracă lenjeria de corp marca Victoria’s Secret. Urmează pantalonii negri cu tăietură elegantă și talie înaltă, completând ținuta cu o cămașă albă din mătase. Tocurile pantofilor se aud precum ticăitul unui ceas când se îndreaptă spre cuier și-și îmbracă paltonul. Se întoarce și mai aruncă o privire în jur, apoi, cu un aer mulțumit, își ia rucsacul și iese din vestiar. Bagajele sunt în mașină așa că nu mai are de ce să piardă timpul. Nu poate amâna momentul reîntâlnirii cu familia ei. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Gerul nopții îi străpunge materialul pantalonilor, aducându-i aminte de iernile de altădată. Bill o așteaptă în parcarea puternic luminată, jucându-se precum Poirot cu mustața neagră ce începe să aibă străluciri argintii. Picioarele ei subțiri și elegante, ascunse sub paltonul ce o protejează de frigul și ninsoarea lui decembrie, se mișcă lin de parcă ar dansa pe bucățile de gheață ce acoperă aleea.

— Mergi direct acasă? o întreabă acesta, privind-o cu o oarecare compasiune.

— Mda, răspunde Crystal după ce stă puțin pe gânduri. Așa este cel mai bine.

— În regulă, oftează el obosit.

Bill ar fi vrut ca după toate aceste realizări, Crystal să fie fericită, împlinită. Dar ceva o reține. Știe că părinții ei poartă o mare parte din vină. Au fost primii care i-au spus că nu este bună pentru sportul ăsta și că mai bine s-ar angaja la localul din cartier, pentru că mai mult de o amărâtă de chelneriță nu va ajunge vreodată.

Crystal îl sărută scurt pe ambii obraji pe Bill și, fluturând mâna înspre el, se urcă în mașină și dă drumul la radio. Postul local e cel mai bun pentru a afla ultimele bârfe. Se privește în oglinda retrovizoare și-și observă părul negru care-i cade în cascadă pe umerii slabi. Dar cearcănele de sub ochii căprui de culoarea ciocolatei cu alune, ascund dezamăgiri, muncă asiduă și dureri fizice, iar bucuria de a fi reușit este umbrită de eforturile constante pentru a răzbi.

După o absență de șapte ani, se întoarce acasă. Dar nu oricum, ci o campioană. A plecat cu un rucsac în spate și a revenit conducând un BMW, ultimul model. Toate astea ar fi trebuit să o bucure, dar fac doar ca spinul înfipt în inimă să intre tot mai adânc.

Oricât încerca să lase în urmă trecutul, amintirea unei nopți în care o promisiune i-a schimbat viața, îi dă târcoale încă de când a primit scrisoarea de la fratele ei.

Cu nodul în gât, Crystal pornește mașina și încearcă să ajungă acasă. Orice înseamnă asta pentru ea. Motorul mașinii murmură în liniștea nopții. Spectatorii au plecat de mult. Bill s-a dus la hotel. Este timpul să dea ochii cu părinții și cu fratele ei.

După câteva încercări de a scoate mașina din parcare, gheața creându-i probleme, reușește să o înscrie în traficul destul de liniștit.

— Așa, iubita mea, îi vorbește Crystal mașinii ale cărei roți scârțâie pe suprafața înghețată. Mai avem un pic și ajungem acasă.

Fulgii de zăpadă încep să cadă, forțând-o să pornească ștergătoarele.  

— Exact ce-mi lipsea, bombăne nemulțumită, dar nu surprinsă de vremea din Fairbanks.

Nu parcurge mai mult de câțiva metri când în fața mașinii apare un bărbat. Frâna bruscă face mașina să derapeze pe șoseaua înghețată. Roțile scrâșnesc în încercarea lui Crystal de a redresa autoturismul doar ca să aterizeze într-un morman de zăpadă de pe marginea drumului.

— La naiba! se răstește fata și se uită înapoi.

Bărbatul se îndreaptă, scuturându-și zăpada de pe poalele paltonului. Portiera mașinii se deschide cu putere și Crystal, neținând cont de gerul nopții, merge furioasă spre bărbatul înalt ce-și cară liniștit bagajul, de parcă nu tocmai ar fi scăpat cu viață dintr-un accident. Tocurile ei calcă zăpada înghețată de pe trotuar, dezechilibrând-o pentru un moment.

— Nu pot să cred cât sunteți de neatent! Nu ați învățat că trebuie să vă asigurați înainte de a traversa?

Vorbele ei sparg liniștea nopții, dar nu au niciun efect asupra bărbatului care încă este cu spatele la ea, neușurându-i situația.

Cuvintele ei sunt întâmpinate de o muțenie ce o enervează la culme. Din doi pași străinul ia distanță, dar asta nu o face pe Crystal să renunțe. Aleargă după bărbatul ce dispare tot mai mult în întunericul nopții și-l prinde de haina groasă. Simte la mână calitatea paltonului. Un singur gând își face loc în mintea ei. Ce caută un tip ferchezuit, singur pe drumurile astea întunecate și la ora asta?

— Hei, nu e frumos să mă lăsați să vorbesc singură.

— Ce aș mai putea să spun? La cum conduceți, sunt bucuros că am scăpat cu viață.

— Cine vă credeți? întrebarea îi provoacă râsul străinului, dar tot o tratează cu spatele.

Este un sunet minunat, masculin și cald care-i trimite lui Crystal fiori de plăcere pe șira spinării. Tânăra își strânge brațele în jurul mijlocului pentru că începe să simtă frigul cum îi pătrunde oasele. Dinții încep să-i clănțăne și buzele îi devin vineții.

Bărbatul se întoarce cu fața spre ea, dar  întunericul îi acoperă chipul, nelăsând nicio pală de lumină să-i dezvăluie identitatea. O privește intens și buzele lui se curbează într-un surâs automulțumit, dar ea nu poate să vadă decât umbre ce joacă pe chipul lui.

Ochii ei se mijesc și se apropie mai mult de bărbat.

— Ne cunoaștem de undeva? îl întreabă ea bănuitoare în momentul în care bărbatul îi întoarce din nou spatele.

— Cred că v-aș fi ținut minte, dacă ne-am fi cunoscut, spune el și-și flutură mâna înspre ea.

— Poftim? sare ea ca pișcată.

Râsul lui se pierde în bezna ce aduce cu ea un vânt rece și fulgi de zăpadă din ce în ce mai groși și pufoși.

Crystal strânge din buze și, lovind asfaltul cu piciorul, se răsucește brusc, pornind înapoi spre mașină.

— Ah, ce impertinent, bolborosește și smucește portiera mașinii.

Zgribulită toată de frig urcă în mașină și pornește motorul. Drumul până la casa părinților decurge fără incidente de data asta. Ajungând într-o zonă a orașului mult mai curată, privește în stânga și în dreapta unde geamurile magazinelor și al hotelului din zonă sunt împodobite cu ornamente de Crăciun. Tot cartierul este cuprins de atmosfera de sărbătoare.

Inspiră și repornește radioul începând să cânte și să-i facă concurență lui George Michael. Se aude una din melodiile ei preferate, Last Christmas, deși o duce cu gândul la o iubire pentru care nu fusese pregătită. Niciunul dintre ei nu fusese. Atunci Jason venise cu ideea de a-și face o promisiune. Să se căsătorească înainte de împlinirea vârstei de douăzeci și cinci de ani.

Ceea ce avea să se întâmple peste câteva zile.

— Mda, ce spui de asta, George? vorbește ea cu artistul ce-și cântă durerea de a fi iubit persoana nepotrivită. Să mai cred ceva din ce spun bărbații sau să-mi văd de treabă?

Cum este și normal, acesta nu-i răspunde, doar refrenul se aude din ce în ce mai tare și Crystal începe să cânte odată cu el:

Last Christmas, I gave you my heart

But the very next day you gave it away

This year, to save me from tears

I’ll give it to someone special

Ajunge în fața casei doar ca să fie întâmpinată de mama ei chiar la intrare.

— Oh, draga mea, ai ajuns. Am auzit o mașină și am sperat să fii tu.

Mama ei, o femeie trecută de cincizeci de ani, a profitat din plin de toate resursele financiare pe care le-a acumulat de-a lungul anilor, de când fiica ei a devenit un renume în sportul pe gheață. Acum o privește pe fiica ei și, deși viața lor nu a fost una ușoară, e bucuroasă că fata nu a renunțat la visul ei. Dar durerea de a-și fi respins propriul copil este încă acolo. O greșeală pentru care nu știe dacă va fi vreodată iertată sau dacă și-o va putea ierta.

— Mamă, glasul lui Crystal este reținut, dar își îmbrățișează mama.

Când brațele mamei ei se strâng în jurul ei, le simte căldura și, pentru prima dată în foarte mulți ani, realizează că orice s-a întâmplat și orice s-ar întâmpla, își va iubi familia. Cu toate greutățile și cu toate piedicile ce le-au pus visului ei. E timpul să-și trăiască viața așa cum dorește și nu poate să facă asta fără a se împăca cu trecutul ei.

— Hai înăuntru, o strânge mama ei de umăr și o împinge spre ușă. Am o surpriză pentru tine, spune și în glasul ei se simte încântarea.

— N-am chef de surprize, mamă, sunt obosită, pufnește Crystal, dar nu se îndepărtează de mama ei.

— Ah, râde doamna Evans, asta o să-ți placă la nebunie.

Nu mai fac doi pași și mama ei o oprește înainte de a intra în casă. Cu mâna pe mânerul ușii de lemn o privește pe fiica ei și vede o femeie tânără și frumoasă, care a realizat ceva ce ea nu ar fi putut vreodată. Să-și urmeze visul. Știe că a greșit nesusținându-și fiica, dar speră că odată cu întoarcerea acasă să readucă armonia care a existat înainte ca soțul ei să devină un dependent de alcool.

— Simt nevoia să beau ceva, face Crystal o glumă care face ca sprâncenele mamei ei să se adune deasupra ochilor.

— Nu glumi cu așa ceva, știi că nu-mi place.

Își întoarce privirea spre strada lăturalnică și slab luminată, unde locuiseră până în anul în care fiica ei a plecat de acasă și Crystal poate să-i observe mâhnirea din priviri și regretul pentru viața pe care o acceptase.

— Știu că poate nu ar trebui să spun asta acum, dar trebuie, draga mea. Vreau să mă ierți pentru tot ce am făcut, glasul i se poticnește și o lacrimă cristalină îi străbate obrazul până se adâncește la colțul buzelor roșii.

— Oh, mami, rostește Crystal și o cuprinde pe mama ei în brațe ținând-o strâns de tot. Nu este nevoie.

— Nu, iubita mea, o mângâie doamna Evans pe fiica ei pe obraz. Ar fi trebuit să fiu lângă tine când ai avut mai multă nevoie.

Durerea din glasul mamei ei îi sfârtecă inima. Nu mai poate da timpul înapoi. Nu poate decât să învețe din ce a fost, dar ea știe că niciodată nu va proceda la fel.

— Hai să văd ce e cu surpriza aia, bombăne Crystal, deși curiozitatea o macină.

Nu de alta, dar întâlnirea cu bărbatul de mai devreme a lăsat-o cu curiozitatea nesatisfăcută. Oare cine era? Nu i-a văzut chipul, dar a sesizat determinare în atitudinea lui, iar parfumul pe care l-a simțit atunci îl are și acum în nări.

Muzica de sărbătoare ce se aude din casă și râsetele invitaților aduc zâmbete pe chipurile celor două femei.

— Oh, râde mama ei fericită cum nu a mai fost de foarte mult timp, o să-ți placă.

Doamna Evans apasă mânerul ușii și o lume cu totul nouă se deschide în fața lui Crystal. Ochii ei se fac mari ca ai unei fetițe când vede casa împodobită de sărbătoare. Ar da orice ca Bill să fie lângă ea. Să vadă că dorința ei de când era doar o fetiță, a devenit realitate. Avea o casă așa cum avuseseră alte colege de școală. Fratele ei avusese dreptate. Aveau o casă de vis.

— Hei, uite cine a aterizat!

Vocea fratelui ei, Jim, o scoate din reverie. Brațele lui puternice o strâng pe la spate, ridicând-o pe sus și învârtind-o până simte că o ia amețeala.

— Hai, râde ea binedispusă, termină cu prostiile.

Jim o lasă jos și o strânge în brațe sărutând-o pe obraji.

— Bine ai venit acasă, surioară.

— Mulțumesc.

Se întoarce spre el și un zâmbet sincer îi încălzește sufletul.

— Acum chiar e bine să fiu acasă.

— Așa este, spune el și o mângâie pe obraz. Mă bucur că am reușit să te aduc acasă, spune el și o privește cu dragoste. Hai să-ți vezi surpriza.

— Și tu știi de asta?

Mirarea de pe chipul ei îi provoacă râsul.

— Oh, n-am cum altfel. La cum a turuit mama toată ziua…

— Copii, unde sunteți? glasul mamei îi face să tresară și izbucnesc în râs amândoi.

— Hai să mergem, spune Crystal, altfel trimite o întreagă armată după noi.

Și într-adevăr are parte de surpriza vieții ei când la masa din sufrageria împodobită, stă nimeni altul decât Jason.

Jason Stevens ai cărui ochi nu i-a putut uita niciodată. Jason Stevens ale cărui mâini și le amintește și acum cum se plimbau pe trupul ei.

Ah, inima ei bate ca nebuna.

Din doi pași, vechiul ei prieten și iubit, o cuprinde în brațe și o învârte până simte că toată fericirea din lume a fost creată doar pentru ea.

— Bine ai venit acasă, micuța mea campioană.

Chiote de fericire umplu încăperea. Crystal este în brațele iubitului ei. Cât a așteptat clipa asta. Nu are ochi decât pentru el, iar el pentru ea. Lumea întreagă s-a oprit în loc, doar pentru ei. Palmele ei se lipesc de obrajii lui fini și frumos parfumați. Aceeași mireasmă, aceeași textură. Cât de dor i-a fost de el. Poate fi cineva atât de fericit?

Înainte de a mai spune ceva, o figură nouă apare în fața ochilor ei. Este una dintre cele mai frumoase femei pe care le-a văzut vreodată. Și se prinde de brațul lui Jason când acesta o lasă pe Crystal din brațe.

— Mă bucur să te cunosc, în sfârșit, spune femeia înaltă, cu părul ca focul.

La naiba! se gândește Crystal pentru un moment. Și vocea ei este perfectă. Dar ce caută aici?

— Oh, draga mea, intervine mama ei și o aduce cu picioarele pe pământ, nu cred că ați făcut cunoștință. Ea este Tracy, logodnica lui Jason, bucuria din vocea mamei ei o taie cu fiecare vorbă spusă. Eram sigură că o să te bucuri, draga mea, că o să-ți revezi prietenul.

— Hm, da, nodul din gât îi îngreunează respirația lui Crystal, care mai are puțin și plânge, dar nimeni nu are ochi pentru ea în momentul ăsta.

Logodnica lui Jason tocmai face o glumă la care râde toată lumea. Crystal face câțiva pași în spate pentru că simte nevoia să se retragă. De undeva din capătul mesei se aude o voce răgușită.

— Bobocelul meu s-a întors acasă.

Nu a crezut vreodată că va mai putea simți pentru tatăl ei altceva în afară de repulsie și ură, după toate câte le-a făcut. Dar bărbatul în vârstă ce stă în capul mesei, cu ochii căprui ca ai ei, dar chipul mult mai obosit, îi face inima să bată din nou pentru el.

— Tati, glasul lui Crystal este înecat în lacrimi.

Aleargă spre tatăl ei care se ridică de la masă și-și îmbrățișează fiica. Regrete, cuvinte spuse la mânie, toate au dispărut. Acum sunt doar ei.

— Să nu fii supărată, draga mea, îi spune tatăl ei la ureche și ea nu știe la ce se referă. Nu e singurul bărbat din lume.

— Poftim? se trage din îmbrățișare și-și privește tatăl de parcă acum îl vede cu adevărat, pentru prima dată. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Știu că am făcut multe greșeli la viața mea, dar ești fetița mea. Știu cum este să iubești și să pierzi, continuă el pe un ton încărcat de regrete, privind-o pe mama ei.

— Oh, tati, palma ei se oprește pe obrazul lui și-l sărută ușor pe frunte. Nu ai pierdut-o pe mama.

— Poate da, poate nu. Dar tu cu siguranță vei întâlni bărbați mult mai buni decât el, spune îmbufnat, arătând cu bărbia spre Jason care râde la una din glumele logodnicei lui.

Crystal realizează cu stupoare că lacrimile i s-au oprit și nu simte niciun strop de gelozie. Asta nu e iubire, se gândește ea. Nu e acel sentiment care nu te lasă să respiri. Nu simte ce a simțit după ce s-a despărțit de străinul de mai devreme.

Soneria de la intrare îi face pe toți să tresară.

— Mă duc eu, spune fratele ei, sigur este prietenul meu. L-am invitat să petreacă sărbătorile cu noi, spune cu o oarecare scuză în priviri. Sper că nu ai nimic împotrivă? o întreabă pe Crystal care își flutură mâna spre el și-și întoarce atenția spre tatăl ei, cu toate că, în scrisoare, fratele ei nu a menționat de niciun prieten. A spus că vor fi doar ei. Familia.

Muzica din cameră și lichiorul din pahare face atmosfera să devină din ce în ce mai relaxată. Râsete și voie bună. Este exact ce-și dorea Crystal, mai ales că tatăl ei nu dă vreun semn că-l deranjează că oaspeții consumă alcool și el apă. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Nu pot să cred. Șoferița grăbită în persoană.

Vorbele spuse pe un ton amuzat fac liniște în cameră. Toate privirile se întorc spre bărbatul înalt ce stă lângă fratele ei. Cu bagajul așezat la picioare și paltonul ce-i scoate în evidență umerii largi, este bărbatul modern în persoană. Părul negru îi scoate în evidență verdele crud al ochilor, ascunși de niște sprâncene stufoase. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Despre ce vorbești, Daniel?

— Ah, nimic, doar o glumă, îi face bărbatul cu ochiul lui Crystal, care pur și simplu este fără replică.

— Ei, sper să aflăm și noi, vine mama lui Crystal în urma bărbaților. Mă bucur să te cunosc, Daniel. Știu deja atât de multe despre tine de la Jim, încât am impresia că faci parte din familie.

— Asemenea, doamnă Evans, îi spune și îi sărută mâna, dar ochii lui nu părăsesc chipul lui Crystal, ai cărei obraji devin tot mai roșii cu fiecare clipă care trece. Dar abia aștept să aflu și mai multe.

Tânăra rămâne fără replică. Privește și nu-i vine să creadă că toate astea se întâmplă. Care erau șansele să se întâlnească exact cu bărbatul pe care era să-l bage în spital?

Cu toată agitația creată de sosirea lui Daniel, prietenul fratelui ei, Crystal dispare din încăpere. Escapada ei nu trece neobservată, dar ochii ei sunt pironiți doar asupra ușii bucătăriei ce dă înspre terasa închisă pe timpul iernii. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Pășește în aerul rece ce pătrunde prin geamul larg deschis și inspiră adânc. Își reazemă palmele de tocul ferestrei, privind spre cerul de unde fulgii curg fără încetare. Aerul rece ce-i părăsește buzele lasă în urma lor un suflu cald ce-i face buzele să lucească. Crengile copacilor de pe alee atârnă sub greutatea zăpezii ce cade necontenit.

Întoarce spatele lumii de afară cu gândul la visele pe care și le-a făcut în legătură cu Jason. Oare ce a fost în mintea ei să creadă că el va lua în serios o promisiune făcută cu atât de mult timp în urmă?  A fost doar o naivă care s-a încărcat prea mult la gândul revederii cu iubitul din adolescență.

Cu ochii închiși și spatele rezemat de tocul de lemn, simte cum  aerul rece devine un scurt vânticel când ușa terasei se deschide. Un zâmbet îi face buzele să se desprindă una de cealaltă. Sigur este fratele ei care încearcă să dreagă busuiocul cu venirea noului invitat.

— Eram sigură că o să vii cu coada între picioare, Jim. De fiecare dată o faci lată, dar acum chiar ai mers prea departe. Un invitat, Jim? Și încă în seara mea? Seara în care trebuia să fim doar noi, în familie? După atâta timp. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Oh, un scurt icnet se aude dinspre ușă și o face pe Crystal să sară drepți ca la armată. Nu știam că am provocat o dramă mai mare decât cea a iubitului tău.

— Ah, lovește ea cu piciorul în podea ca o fetiță răsfățată,  nu pot să cred. Nici aici nu scap de tine.

Palmele lui se ridică spre față și freacă îndelung obrajii unde urma bărbii de o zi dă semne că iese la iveală, trădând toată oboseala ce o simte de când a plecat de acasă. A fost un drum lung pentru Daniel, dar știa cât însemna pentru prietenul lui să fie lângă el când își va anunța familia că se va căsători și va părăsi Alaska.

— Și nu este vorba de niciun iubit, răbufnește ea frustrată.

— Nu mai este acum, pentru că el nu vrea să stea în umbra ta, nu?

Ironia din glasul lui nu-i scapă lui Crystal. Dar, pe de altă parte, nici ea nu putea fi chiar neînțelegătoare. La urma urmei, îl acuzase pe fratele ei că adusese un musafir nedorit.

— Se pare că fratele meu vorbește cam mult, rostește Crystal și se întoarce spre fereastră unde ninsoarea s-a oprit. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Hei, îmi pare rău, nu e treaba mea.

Mâna lui Crystal flutură în aer, încercând să nu arate ce simte, dar tipul este pur și simplu un cititor de gânduri.

— Uite, știu că am exagerat, spune el și o privește intens, iar flăcările albastre din priviri trimit săgeți fierbinți în pântecul lui Crystal. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Crezi? întreabă Crystal și simte aceeași bătaie în piept, care-i aduce aminte că încă simte.

— Fratele tău mi-a povestit despre tine, este adevărat.

— Asta mi-am dat seama, râde ea acum binedispusă.

— Mda, își freacă el ceafa ușor jenat, dar e cel mai bun prieten al meu și l-am ascultat.

— Îhm, te-ai sacrificat. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Ai putea spune și asta, rostește el ușor amuzat și o prinde de umeri răsucind-o cu fața spre el. Până când te-am văzut, continuă să vorbească și mâna lui se ridică spre chipul ei cu ochi strălucitori. Atunci nu am vrut să se mai oprească. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

— Așa o viață plictisitoare ai? încearcă ea să glumească, dar chipurile lor se apropie tot mai mult.

— Cu siguranță, nu, dar îmi pare rău că ai trecut prin asta. Însă… tot răul spre bine, nu? murmură și buzele lui se mișcă deasupra buzelor ei, lăsând-o fără replică.

Energia ce vibrează în corpurile lor aprinde cerul, aducând luciri acolo unde fusese întuneric. Inimi ce bat la unison. Mici nestemate ce dau sens vieții. Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

O viață nouă pentru Crystal. Și poate o iubire nouă și mult mai matură.

Fratele ei a avut dreptate.

Chiar era cel mai frumos Crăciun din viața ei.

Listă cărți publicate de Rodica Mijaiche

-Anotimpul iubirii-recenzie

-Secrete-recenzie

-Roma-Pasiuni întunecate-recenzie

-New York-Pasiuni ascunse-recenzie

– Londra – Pasiuni dezlănțuite – recenzie

Pe luciul gheţii – Rodica Mijaiche

Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.

5 COMMENTS

  1. Frumos! Cu asta m-a dat gata, sunt fan patinaj artistic! Dar in locul fetei, mi-ar fi fost frica sa fug dupa tip si sa-l prind de palton, daca era un psihopat? :))

  2. Ce frumos !!!!!!!!! Rodica, încă o dată ai reusit sa-mi încălzești sufletul ! Te pup si te îmbrățișez cu drag !

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.