Poveste de iarna-de Mark Helprin-Editura Nemira

Poveste de iarnă de Mark Helprin-recenzie

Titlu original: Winter’s Tale
Traducere: Gabriel Stoian
Editura: Nemira Publishing House
Anul apariției: 2014
Număr pagini: 816
Colecția Babel
Nota mea: 9/10

Romanul devenit Bestseller New York Times debutează cu un portret făcut orașului New York, ce este acoperit de o mantie albă semn al frumosului anotimp de iarnă, față de care, autorul nutrește sentimente de respect, iubindu-și nespus de mult orașul natal.
„Un mare oraş nu este decât un portret al lui însuşi, şi totuşi, dacă ne gândim mai profund, arsenalul său de decoruri şi imagini constituie o parte a unui plan mai tulburător. Ca o carte în care se poate citi acest plan, New York-ul este inegalabil. Iar asta pentru că întreaga lume şi-a turnat inima în oraşul de lângă Palisades şi l-a făcut mult mai bun decât merita.”

Un frumos cal alb fuge din gospodăria stăpânului său și galopează spre Manhattan-ul ce ,,îl atrăgea ca un magnet, ca un vid, ca ovăzul, sau ca o iapă, ori ca un drum deschis, nesfârșit și mărginit de copaci” și fără de care nu putea trăi. Îl întâlnește pe spărgătorul, fost mecanic, Peter Lake ce este urmărit de o bandă de Codițe (un clan de răufăcători). Calul se lasă încălecat și împreună se îndepărtează de urmăritori. Peter Lake și armăsarul botezat Athanasor devin tovarăși și se atașează unul de altul, încât ajung de nedespărțit. Pentru Peter acel cal reprezintă fratele, prietenul adevărat pe care nu l-a avut niciodată.
„Peter Lake a descălecat și a mers până în fața calului care, timid, nu voia să îl privească drept în ochi. Nu mai văzuse un animal atât de frumos: ochi negri și blânzi, depărtați unul de celălalt pe fața albă, bot rozaliu și bej, moale și catifelat, o expresie care amintea de un zâmbet trist, gâtul nobil și pieptul mai frumos decât al oricărei statui din bronz înfățișând un cal. Avea urechile mari, vii, alerte, drepte și ascuțite. Se aplecaseră pe spate când galopase și se mișcaseră ca niște aripioare pentru a face față curentului puternic de aer. Coada lui se legăna semeață înainte și înapoi peste flancurile care arătau ca două mere mari, albe.”
Beverly este o tânără bolnavă de tuberculoză, fiica aristocratului Isaac Penn, patronul ziarului de succes The Sun. Boala incurabilă pe care o are o determină să nu suporte să stea în casă prea mult timp. Ea locuiește într-un cort special amenajat pentru ea pe acoperișul casei. Noaptea stă și privește luminoasele stele, contemplează, observând acea punte pe care stelele o formează și care pare a duce într-un loc fermecat, feeric.

„Pentru Beverly, șemineurile și încăperile strâmte erau ca o condamnare la moarte. Dacă aerul liber nu îi sufla în față, nu putea să respire. Regimul, înclinațiile și mântuirea ei erau unul și același lucru – să stea doar în aer liber. Și făcea asta toată ziua, mai puțin trei sau patru ore pe zi, timp în care se îmbăia, cânta la pian și mânca alături de membrii familiei. În restul timpului putea fi găsită în cortul, aflat pe o platformă specială, pe care Isaac Penn pusese să fie construită pe acoperișul casei. Acolo dormea Beverly. Tot acolo își petrecea ziua citind sau doar contemplând orașul, norii, păsările, vasele de pe fluviu, dar și căruțele și carele de pe străzi.”
Întâmplător Peter Lake vede casa familiei Penn și pe membrii acesteia plecând cu o sanie cu puțin timp înainte de Crăciun. Crezând că nu mai e nimeni acasă și fiind sigur că va avea ce fura din casa unor bogătași, intră prin efracție. Bătrânul Isaac își protejează avutul prin tot felul de mecanisme, însă Peter s-a dovedit a fi priceput în a da spargeri. Beverly care se afla acasă face o baie, apoi merge în salon pentru a cânta la pian, fără a sesiza ceva suspect. Infractorul aude muzica și se duce în salon. Cei doi se privesc și se îndrăgostesc la prima vedere.
Beverly și Peter stau de vorbă, se cunosc mai bine și între ei se naște o frumoasă poveste de dragoste. Deși este atras de bogățiile ei, el nu vrea nimic material. Împreună merg la Lake of the Coheeries la casa de vacanță unde se afla restul familiei. Petrec Crăciunul cu toții și după ceva timp cei doi îndrăgostiți se căsătoresc. Peter își dorește foarte mult ca soția sa să poată trăi ani buni, însă moartea e inevitabilă..

„Spre primăvară, sufletul lui Beverly s-a înălțat. A murit într-o zi cenușie și vântoasă de martie, când cerul era plin de ciori care se zburătăceau de colo, colo, iar lumea zăcea întinsă și înfrântă după iarnă. Peter Lake a fost lângă ea și asta l-a distrus pe vecie. L-a zdrobit așa cum nu își imaginase că ar putea fi zdrobit. Nu avea să se mai simtă niciodată tânăr și nici măcar nu avea să-și amintească ce însemna să fii tânăr. Ceea ce socotise cândva a fi plăceri aveau să i se pară de atunci încolo pedepse oribile și meritate pentru vanitatea lui nechibzuită. Niciodată n-avea să-și poată alunga din minte lucrurile pe care ea le spusese înainte de a muri – bâiguieli despre eșarfe care erau cântece, torente de scântei argintii, cerbi cu glasuri ca ale unor sirene și festinuri pe câmpii de lumină întunecată, în care păpădiile erau sori. Pentru tot restul zilelor lui imaginea trupului ei emaciat și albit avea să-l apese, trupul ei ce va rămâne pe veci nemișcat, într-un mormânt întunecat și străpuns de rădăcini, ori așa a crezut el.”
Isaac se stinge și el la scurt timp, iar familia Penn se destramă. Peter este distrus, pleacă și nu se mai întoarce. De-a lungul capitolelor, el se regăsește pe sine însuși și-și caută ființa mult iubită, încercând să treacă barierele timpului pentru a o aduce înapoi.
„Poate vă întrebați ce s-a întâmplat cu Peter Lake. Trecutul i s-a redeschis pe deplin? A reușit să oprească timpul în loc? S-a alăturat femeii pe care o iubea? Ori prețul plătit pentru un oraș întru totul drept a însemnat prăbușirea lui irevocabilă?
Cel puțin până când vor exista noi lacuri în norii ce se desfac deasupra orașelor vii, deocamdată și probabil pe veci necunoscute, aceasta este o întrebare la care trebuie să răspundeți cu inima.”
Sincer să fiu mi-a plăcut extrem de mult această capodoperă a literaturii americane. I-am acordat doar 4 stele pe Goodreads, însă nu pot spune cu exactitate ce este neînregulă cu ea. Îi lipsește acel ceva care ar fi ajutat-o să fie perfectă. Romanul este profund, este un elogiu adus New York-ului, o poveste din care înveți că dragostea face minuni, dărâmă orice bariere, inclusiv pe cele ale timpului. Te pune pe gânduri, te teleportează într-o lume de basm din care nu ai vrea să te mai întorci, unde ai vrea să rămâi pe veci, într-o buclă temporară dacă s-ar putea.
Sunt de părere că această „cărțulie”(de peste 800 de pagini) este foarte bună pentru a fi citită iarna, la gura sobei/șemineului sau, pentru cei care nu au așa ceva, în fața bradului frumos împodobit. Un ceai cald și aromat ori o ciocolată caldă și ceva de ronțăit ar face atmosfera și mai plăcută. Eu iubesc iarna, iubesc zăpada și magia ce pare să zboare printre fulgii delicați de nea. Cartea a fost binevenită, deși mai este ceva timp până la Crăciun. E darul perfect pe care orice cititor ar dori să-l găsească sub pomul de Crăciun..Așa că nu ezitați să-i scrieți moșului 
Scriitura e excelentă, autorul fiind expert în a reda detalii, amănunte. Vă voi împărtăși câteva citate care mie mi-au plăcut și care, sper eu, vă vor determina să vă doriți această carte:
• „Manhattan, un regat îngust și înalt, la fel de plin de speranță ca oricare altul, i-a explodat în față cu toată forța, un palat măreț și imperfect, cu cosițe din oțel, având o sută de milioane de încăperi, multe grădini terasate, bazine, pasaje și metereze deasupra fluviilor și râurilor. Construit pe o insulă de pe care podurile se întindeau spre alte insule și spre uscat, palatul cu o mie de turnuri înalte era lipsit de apărare. Îi primea pe toți cei care voiau să intre, fiind cu mult mai mare decât orice altceva ce nu putea fi cucerit niciodată, ci doar siluit. Nou-veniții, invadatorii și locuitorii înșiși erau atât de derutați de multiplicitatea, diversitatea, vanitatea, mărimea, brutalitatea și grația lui, încât pierdeau din vedere ce era el. Sigur, era o structură simplă, împărțită cu râvnă, atrăgătoare și plăcută, un stup extraordinar al imaginației, cea mai mare casă construită vreodată.”
• „Cu toate că am văzut multe, de fapt nu am văzut nimic.., și-a spus Peter Lake. Orașul e ca un motor care abia începe să se încălzească.
Auzea acest lucru. Mugetul său, amintind de valurile care se sparg, făcea pereche cu luminile. Tunetul lui neîncetat nu era în zadar.”
• „Athansor, calul cel alb, se deplasa în același ritm cu sunetele care se auzeau difuz de sus. Deși avea puterea și bucuria de a alerga a unui cal iute, care se îndrepta spre grajdul său, ei au simțit mai mult decât atât în fericirea lui. Au perceput că ritmul acela hipnotic în care înainta era acela al unei călătorii inimaginabil de lungi. Alerga într-un fel pe care nu îl mai văzuseră până atunci. Pașii lui au devenit tot mai ușori, tot mai apăsați și tot mai aproape de perfecțiune. Părea să se pregătească pentru a zidi lumea.”

Părerile criticilor:
• „Autorul creeaza tablouri de o frumusete si de o limpezime care orbesc ochii sufletului.” Publishers Weekly
• „Acest roman împinge limitele literaturii contemporane. Este povestea de iubire a unui autor talentat cu însăşi limba engleză.” Newsday

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Poveste de iarnă de Mark Helprin este oferită pentru recenzie de Librăria Librex. Cartea poate fi comandată de pe Librăria Librex Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Cosmin