Sfinxul de T.S.Learner-recenzie

Sfinxul, de T.S.Learner-recenzie

   T.S.Learner (Tobsha Learner) s-a născut şi a crescut în Anglia, apoi a locuit în Australia şi S.U.A. Îşi împarte viaţa între Londra, Sydney şi California. A publicat trei volume de povestiri: ”Quiver” vândută într-un tiraj de 150000 exemplare în întreaga lume, ”Tremble” şi  “Yearn:Tales of Paradox and Sexual Longing”. Este autoarea a trei romane : ”Sphinx”-roman de debut bine primit de critici şi cititori atât în Anglia cât şi în Australia, ”The Witch of Cologne” aleasă cartea lunii în septembrie 2005 de către Asociaţia Editorilor Americani şi “Madonna Marş şi Soul”.

“Alexandria, Egipt 1977. În timpul scufudărilor în căutarea unei epave arheologul Isabella Warnock descoperă un artefact care nu seamănă cu nimic din ceea ce a văzut vreodată: un astrarium, un instrument misterios, despre care se spune că ar fi avut puterea de-a hotărî destinele faraonilor şi regilor încă de la începuturile istoriei.
Un adversar necunoscut şi o sectă puternică declanşează o cursă nebunească pentru a proteja un secret de veacuri în lumea plină de primejdii şi de comploturi a egiptologilor, în care vrăjile străvechi şi legendele intră în conflict violent cu ambiţiile moderne.”

   “Sfinxul” o carte care merită citită şi savurată. M-a surprins când am citit că este cartea de debut a autoarei. Imaginaţi-vă 660 de pagini de acţiune pură, o mulţime de personaje, multe mituri şi legende, mai ales că acţiunea se petrece în principal în Egipt.

  Egiptul o ţară renumită pentru miturile, legendele şi istoria sa. Multe situri arheologice, multe artefacte descoperite, multe mistere desluşite, dar şi multe semne de întrebare şi enigme rămase nerezolvate. O îmbinare între nou şi vechi, o încercare a oamenilor de-a părea moderni, oameni ai viitorului şi totuşi, rămaşi în misticismul şi credinţele trecutului: profeţii, instrumente magice, unelte ale binelui, dar mai ales ale răului, diavoli sau zei veneraţi alături de credinţa creştină, de dezvoltarea şi modernizarea regiunii şi a vieţii oamenilor…asta e Egiptul. Pe de-o parte o viaţă modernă şi trepidantă, pe de altă credinţă în idoli vechi, vrăji şi profeţii ale sectelor:

“…Egiptul este o ţară plină de mistere. Aici demarcaţia dintre ceea ce este însufleţit şi neînsufleţit pe lume nu este la fel de clară ca în Occident. Noi avem propriile divinităţi. E o poveste veche…”

   Aşa era şi Isabella Warnock, un arheolog cunoscut, originară din familia Brambilla. Pentru Isabella specializată în arheologie marina ”terenul de vânătoare” era format din văile şi stâncile de pe fundul marii. În explorările ei subacvatice ea cauta o relicvă antică “un astrarium” pe care-l consideră “prototipul mecanismului Antikyteras” un artefact descoperit în 1901, aproape de insula Rhodos, datând din vremea Cleopatrei sau chiar mai devreme.
“Antikytera” era în sine o enigmă, artefacte tehnologice de-o complexitate asemănătoare nu au reapărut decât peste o mie de ani, dar Isabella era convinsă că existaseră predecesori care îi serviseră de model. Dar ce e Antikytera? Iată explicaţia dată de istorici:

“Mecanismul Antikytera datează din secolul I d.Hr. şi reprezintă din câte se ştie în prezent, angrenajul antic cel mai sofisticat din punct de vedere mecanic. Are forma unei cutii şi se presupune că a fost folosit pentru calcularea cu mare exactitate a poziţiei dar şi a orbitelor unor corpuri cereşti: Soarele, Luna, şi cele 5 planete majore cunoscute în acea epocă. Cuprinde cel puţin treizeci de roţi dinţate şi nici un mecanism de-o complexitate cât de cât similară nu a mai fost confecţionat până în Evul Mediu. Funcţiunile sale fac şi acum obiectul unor studii şi analize ştiinţifice.”

   Isabella era considerată o rebelă printre colegii ei şi faptul că uneori avea intuiţii referitoare la câte o descoperire, de-a dreptul premoniţii supranaturale n-o ajută să fie mai simpatizată.
Oliver Warnock era geofizician, avea un adevărat dar de-a descoperi petrol de aceea în cercurile lor i se mai spunea şi “Profetul”. Se născuse într-un sat minier Cumbria, cu un tată destul de dur, supărat că nici unul dintre băieţi nu-i urmase meseria. Oliver se înţelege foarte bine cu fratele lui Gareth, care marcat de rigiditatea părinţilor, mama o profesoară de pian şi catolică ferventă, evadase în droguri şi o viaţă artistică efervescentă. Avea perioade bune şi perioade de cădere, dar se înţelegea bine cu Isabella, un spirit înrudit. Amândoi descifrează câteva hieroglife, Gareth chiar desenează o schiţa de prototip după informaţiile date de Isabella. Oliver devenise un om de ştiinţă care credea în explicaţiile ştiinţifice şi rigorile meseriei. I se pare ciudată încrederea Isabellei în predicţii, în profeţii şi legende, dar îi place exaltarea ei. Aşa că având puţin liber (luase foc o sondă) se hotărăşte să se scufunde cu ea îngrijorat că ea insistă s-o facă, deşi vremea era imprevizibilă. Doar că Isabella spunea că a doua zi i se prezisese moartea şi că, dacă-l găsea, astrariumul i-ar putea schimba soarta. Scufundarea se făcea într-o zona militară şi-n Egipt legile erau foarte aspre, iar Isabella se menţinea mereu undeva la marginea legalităţii.

   Ea a găsit epava unei corăbii, despre care presupunea că este a Cleopatrei.
Cleopatra ştia că dacă Octavian îşi consolida puterea l-ar fi ucis pe Marc Antoniu, soţul ei, şi i-ar fi sacrificat copii, aşa că mizase totul pe-o carte; salvarea astrariumului care putea fi, după cum scrisese Siculus, o armă puternică ce putea prezice când să ataci sau să te retragi. Se pare că în toiul luptei ea ar fi luat astrariumul cu ea şi copiii şi ar fi fugit cu corabia. Doar că această eşuase.

Oliver încearcă cu argumente logice s-o determine pe Isabella să amâne scufundarea şi fac o vizită bunicii ei.

“Eu, unul, credeam într-o lume guvernată de legea cauzei şi efectului:diamantele se formează din carbon cristalizat, marmură din calcite, petrolul din comprimarea substanţelor organice. Aceasta era lumea mea: una palpabilă. explorabilă. Isabella avea o lume a ei, mult mai spirituală, în care evenimentele se desfăşurau conform unei logici karmice şi trăirile personale aveau impact imediat asupra politicului, asupra microcosmosului şi asupra macrocosmosului. Pentru mine o astfel de percepţie era greşită, o viziune antropocentrică bazată pe sentimentul automulţumirii, o încercare făcută de un adept al determinismului de a da sens destinului.”

Femeie independentă, Isabella e nemulţumită de amânare, dar nici vremea nu ţine cu ea:

“Isabella era o femeie extraordinar de independentă, care se ridicase în mod conştient împotriva familiei şi a educaţiei primite, apărându-şi cu înverşunare dreptul de a-şi alege şi de a-şi exercită în mod liber profesia….”
“Isabella crescuse înconjurată de mituri ale Cleopatrei şi ale oraşului ei subteran, Heraklion, iar prietenii de familie obişnuiau să povestească despre cum înotaseră printre statui stranii şi printre ruine de palat scufundate. Toate aceste poveşti îi marcaseră profund psihicul, atrăgând-o iremediabil cu misterele lor.”

   Familia Brambilla fusese una dintre cele mai influente dinastii din comunitatea italiană din Alexandria. Tatăl ei, Paolo, deţinea una din cele mai mari filaturi din ţară, dar preşedintele Nasser (după criza Canalului Suez din 1956) preluase şi naţionalizase companiile străine. Aşa că Paolo se trezise administrator al fabricii în timp ce egiptenii care cultivaseră bumbacul au ajuns stăpâni. Umilinţa insuportabilă a culminat cu un atac de cord. Mama Isabellei, Cecilia s-a recăsătorit peste un an şi s-a întors în Italia lăsând-o pe copila de 8 ani în grijă bunicilor.

   Sfâşiat de pierderea fiului şi decăderea familiei, bunicul Giovanni se dedicase celor două pasiuni- vânătoarea şi egiptologia, pasiuni pe care i le inoculase şi nepoatei. Văduva lui, bunica Francesca, locuia într-o vila al cărei etaj era nevoită să-l închirieze şi trăia de ani buni din amanetarea bijuteriilor de familie. Îşi păstrase intendentul sudanez, credinciosul Aadul, deşi acum chiriaş în casă şi nu salariat. Păstrase însă aparenţele ca toată lumea veche a Egiptului. La Francesca venise în vizită şi egiptologul Hermes Hermiedes-vechi prieten al lui Giovanni. După moartea lui se ataşase de nepoata cu care împărţea fascinaţia chiar obsesia faţă de mysticism, astrologie şi filozofii spirituale. Cunoscător al scrierii vechi petrecea multe ore cu Isabella traducându-i şi descifrându-i secretul hieroglifelor.

Oliver îi admira deşi nu le înţelegea credinţă, el fiind un ateu convins:

“Observasem că oamenii săraci erau mai înclinaţi spre religie, că o formă de abdicare de la responsabilitatea de a-şi lua soarta în propriile mâini, fapt care mă făcuse să renunţ la catolicism, aderând în facultate la ideile socialiste şi, mai târziu, la preceptele materialismului.”

   Seara, Oliver încearca totuşi să-şi convingă soţia să mai amâne scufundarea, dar ea susţinea că nu mai are timp, a doua zi era ziua morţii ei prezisă de Ahmos Khafre. Pentru că el nu putea crede aşa ceva Isabella îi dă un alt motiv, faptul că multă lume inclusiv Amelia Lynhurst, fostul mentor al ei la începutul studiilor la Oxford, voia astrariumul. Oliver nu ştia ce le despărţise pe cele două, dar ştia că Amelia îşi pierduse credibilitatea un urma unei teze referitoare la o misterioasă preoteasă a lui Isis, despre care susţinea că trăise în timpul celei de-a XX –dinastii, sub domnia faraonului Nectanebo al II-lea. Existenţa preotesei era susţinută de prea puţine dovezi, deşi până la urmă se va dovedi că Amelia avusese dreptate, dar prea târziu pentru ea.

   Noaptea, Isabella are acelaşi coşmar cu o adunare, oameni cu măşti de animale_”ceremonia cântăririi sufletelor”. Vechii egipteni credeau că inimile morţilor erau cântărite de Osiris şi în funcţie de cumulul de păcate sau de curăţenia inimii, mortului i se permitea să între în viaţa de apoi, lucru terifiant pentru un egiptean dar şi pentru un creştin. Asta îi amintea lui Oliver de credinţa încrâncenată a mamei lui. Doar că totul pare a avea legătură cu amintiri ale Isabellei din copilărie.

   A doua zi Isabella găseşte astrariumul, dar are loc un cutremur submarin şi ea moare. Cercetările poliţiei îl împiedică să se ocupe de înmormântare, Francesca se ocupă de tot, nepoata fiind îngropată în cavoul familiei. În fiecare moment Oliver vede în preajma lui un uliu, ceea ce-i aminteşte de tatuajul cu Ba a a lui Isabelle, e ca şi cum ea ar fi mereu lângă el .După înmormântare un medic legist îl abordează şi-i spune că soţia lui a fost îmbălsămată, dar a ajuns la el fără organele interne şi mai ales fără inimă. La înmormântare participă şi Cecilia, mama Isabellei cu soţul ei Carlos. La început Oliver e ostil cu ea, dar Carlos îi explică că nu e totul cum susţinea Francesca, că după moartea lui Paolo bunicii insistaseră s-o ia pe nepoată, că bătrânul era un nebun obsedat de mysticism care hipnotiza oamenii.

   Încă de la înmormântare Oliver e abordat de Amelia, de Hermes, toţi întrebând de astrarium. Şi Oliver se trezeşte cu o mare responsabilitate: să aibă grijă de astrarium, să demonstreze părerile soţiei şi o mare întrebare: în cine poate avea încredere şi care este încheierea epopeii?

   Aşa începe un adevărat periplu în America, în Anglia, din nou în Egipt, încercând să ia legătură cu diferiţi oameni, atacat, aproape ucis, drogat, cu casa devastată, cu prieteni ucişi.

   Până la urmă descâlceşte toate iţele, dă de capătul poveştii, reuşeşte să ducă astrariumul la locul lui şi să împiedice forţele malefice. Toate acţiunile petrecându-se pe fondul încercărilor lui Sadat de-a face pace cu Knessetul, o pace între arabi şi israelieni, pe care mulţi voiau s-o împiedice şi pe fondul crizei petrolului.
Acesta este probabil şi motivul importanţei mitice acordată astrariumului. Unii îl percepeau ca pe o armă care îi putea face victorioşi şi puternici, alţii ca pe un mecanism care le putea asigura nemurirea, alţii ca pe un artefact de-o importanţă arheologică deosebită

  Dar pentru Oliver era doar mijlocul prin care sufletul Isabellei îşi putea găsi calea. Şi mai ales îşi dorea liniştea şi pacea sufletească, care ar fi urmat după îndeplinirea ultimei dorinţe a soţiei lui.
Pentru toţi ceilalţi găsirea astrariumului alimenta doar orgolii, dorinţa de avere şi putere sau nemurire. Deşi nemurirea se va dovedi o dorinţa cu două tăişuri: unii şi-o doreau, alţii, cum veţi vedea dacă veţi citi cartea, voiau să scape de ea.

   Nu v-am spus prea multe, dar cartea este atât de densă şi complexă, cu atât de multe informaţii. încât ai putea să scrii un mic roman dacă ai povesti mai amănunţit.
Dar frumuseţea este să citeşti cu proprii tăi ochi toate întâmplările, legendele, poveştile, să cunoşti personajele şi să înţelegi acţiunea şi întorsăturile întâmplărilor.

   De altfel aprecierile primite de carte sunt şi ele edificatoare:
“Personajele convingătoare şi acţiunea atent creionată fac din Sfinxul o adevărată încântare printre thrillerele apocaliptice recente.”(The Times)
“Alert şi fascinant, acest thriller constituie o lectură obligatorie pentru fanii lui Kate Mosse şi ai lui Dan Brown.”(The Sun)..

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti