Specialistul în gelozie și alte povestiri de Jo Nesbo – Editura Trei – recenzie
Specialistul în gelozie și alte povestiri, de Jo Nesbo – Editura Trei – recenzie
Specialistul în gelozie și alte povestiri
“Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. A îmbogățit genul crime dându-i noi dimensiuni stilistice și psihologice, precum și o înțelegere profundă asupra vieții într-o lume modernă, globalizată.
Romanele lui au fost recompensate și au fost nominalizate la nenumărate premii internaționale (printre care The Riverton Prize, CWA Internațional Dagger Award, The Glass Key Award), s-au vândut în 40 de milioane de exemplare și au fost traduse în 50 de limbi.
Pe lângă mai multe romane de sine stătătoare, Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doktor Proktor. După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snømannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, cu Michael Fassbender, Rebecca Ferguson, Charlotte Gainsbourg și Val Kilmer în rolurile principale. Romanul său Hodejegerne a stat la baza filmului Vânătorii de capete, lansat în 2011.
La Editura Trei au apărut romanele Fiul, Vânătorii de capete, Regatul, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, precum și primele opt volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii, Pasărea cu piept roșu, Nemesis, Steaua diavolului, Mântuitorul, Omul de zăpadă și Leopardul.”
“O reală încântare pentru fanii genului polițist, de la un adevărat maestru al suspansului
Faimos pentru caracterizările abile, suspansul care-ți dă fiori și intorsaturile de situație șocante, Jo Nesbo își duce cititorii într-un periplu printre minți pervertite și inimi răzbunătoare.
Un polițist care poate să adulmece gelozia este pe urmele unui bărbat bănuit că și-a ucis fratele geamăn; un tată îndurerat trebuie să hotărască dacă răzbunarea își are locul într-o nouă ordine mondială, după ce o pandemie a adus societatea în pragul prăbușirii; un gunoier mahmur încearcă să pună cap la cap ce s-a petrecut în noaptea precedentă; un asasin plătit întră într-un joc periculos pentru supraviețuire cu cel mai mare adversar; și o conexiune electrică spontană între pasagerii unui zbor spre Londra poate da naștere unor povești de dragoste sau unor lucruri sinistre.”
Trebuie să recunosc că, deși prietenii mei sunt fani Nesbo, eu nu prea sunt compatibilă cu scrierile lui. Dar, citind prezentarea de pe coperta cărții și văzând că sunt povestiri, am zis să mai încerc, poate, totuși…
Volumul conține 7 povestiri, sigur că n-am să vi le povestesc, am să vă dau doar câte un fir călăuzitor.
“Londra”: un avion de pasageri, un zbor de la New York la Londra, doi pasageri un bărbat și o femeie care-și spun poveștile de viață. Personajului feminin i se pare mai ușor să discute cu un necunoscut despre viața de acasă, și hotărârea pe care a luat-o de-a apela la o firmă , care s-o ajute să-și încheie viața. Nu știe când sau cum, dar urma să se petreacă în următoarele trei săptămâni.
De ce ?
Se săturase de-o viață plină de minciuni și speră să-i dea o lecție soțului adulter. Stabilește cu vecinul de zbor să petreacă împreună zilele rămase la Londra.
Oare va mai apuca?
“Specialist în gelozie “: Balli este un consultant al poliției din Atena, specializat în probleme de gelozie. Anumite întâmplări din trecutul lui, nicicând uitate, i-au dezvoltat o abilitate stranie , aceea de-a detecta gelozia în timpul unor anchete. Trimis în insula Kos, să ajute poliția în cadrul unei crime, va depista vinovatul. Dar poveastea se complică. Sigur că până la urmă va descâlci ghemul și vom afla și povestea lui tăinuită.
“Coada”: este despre cât rău poate provoca o atitudine, o demonstrație de putere și răutate gratuită.
“Gunoi”: o pildă de gelozie , încredere în cuplu, adulter, răzbunare.
“Mărturisirea”: din nou o poveste despre eterna iubire, adulter, crimă, sinucidere.
“Odd”: un scriitor destul de cunoscut ia hotărârea de-a nu mai da interviuri, de-a trăi în umbră, lucru care duce la o creștere a propriei faime. Dar are un blocaj de scris, găsește o soluție, scrie din nou, dar succesul se lasă așteptat.
Oare ce va face pentru a-și regăsi muza?
“Cercelul”: un cercel uitat într-un taxi, o mărturisire mincinoasă, un tip deștept care totuși vrea să păstreze trofeul. Despre ce este vorba veți vedea citind.
O să va placă poveștile, unele alcătuiesc un puzzle la care trebuie găsite piesele lipsă, altele o șaradă care trebuie rezolvată.
Dar până la urmă toate piesele, toate elementele se îmbină, deslușind faptele.
O lectură interesantă și incitantă, care îți solicită gândirea și imaginația.
Așa cum spun cunoscătorii:
“Nesbo explorează cu o încântare extraordinară cele mai întunecate minți criminale.” (Vanity Fair)
“Povestirile din această colecție impresionantă a lui Nesbo împletesc suspansul și tensiunea cu personaje creionate cu claritate.” (Publishers Weekly)
Carte disponibilă pe site-ul Trei
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti
Recenzii cărți
Felicitări pentru recenzie
Mulțumesc pentru recomandare!
Mulțumesc pentru recomandare!