Suflet in exil, de Marian Nazat
Din clipa în care am părăsit Islazul mitic, demult, în copilărie, mi s a părut că a început exilul
Suflet în exil, de Marian Nazat
Editura: Rao
Domeniu: Biografie/memorii/jurnal
Număr pagini: 368
,,Din clipa în care am părăsit Islazul mitic, demult, în copilărie, mi s a părut că a început exilul. Cutreier de atunci drumuri străine, visând, la propriu şi la figurat, că mă întorc în satul bunicilor. Sunt un pribeag bântuit de dorul baştinei, aidoma atâtor români plecaţi prin lumea largă să şi câştige codrul de pâine sau să şi afle norocul. O parte din România s a mutat în străinătate, din pricina sărăciei şi a neajunsurilor de acasă, iar nu împinşi de vreun moft sau capriciu. Sufletul acesta al ţării mele de dincolo de graniţe este şi el surghiunit. Şi tânjeşte ca odată să revină în bătătura natală şi să sărute ţărâna strămoşilor peste care mişeii au pus scutul antirachetă. Înstrăinaţi în propria noastră ţară, bâjbâim de colo colo, umiliţi şi cheflii, sub tropăitul de bocanci al stăpânilor dintotdeauna. România în exil este asemenea mie, chiar dacă am rămas tot aici, într un loc şi un prezent fără vreo legătură cu mine, cel de odinioară. Un suflet mai mic rătăcit în sufletul încă mare al Patriei izgonite din vatra pentru care s au jertfit mausolee de eroi.“ Marian Nazat
Sursa: Editura Rao
Cate emotie este cuprinsa in aceste randuri .. locco_smiley_10
Cartile de la Rao nu prea ma atrag.
Interesant…
Nu este genul de carte pe care sa o citesc, insa felicitari, oricum, autorului, pentru aceasta carte.
Nu prea ma atrage.
Nu ma atrage. Nu contest calitatea dar subiectul acesta pe mine a ajuns sa ma plictiseasca. Este realitatea noastra, crunta si trista, dar tot vorbim de ea dar nimeni nu face nimic. Poate gresesc dar am impresia aceasta de ceva timp.
Nu stiu ce imi rezerva viitorul . Poate maine voi pleca dar voi accepta realitatea si mi -o asum. Nu judec si nu critic. Fiecare intelege in felul sau, bun sau rau. Eu am ales sa ocolesc cartile acestea si articolele/reportajele pe acest subiect.