Suflete rupte – Grațiela Țurțu – Literpress Publishing – recenzie

Titlu: Suflete rupte
Autor: Grațiela Țurțu
Literpress Publishing
Colecția: Prim Rose
Pictură copertă: Grațiela Țurțu
Număr pagini: 174

 “Grațiela Țurțu s-a născut în comuna Valea-Moldovei, jud. Suceava, de profesie economist, cu preocupări multiple pe tărâmul cultural-artistic, pasiuni puse în valoare doar de câțiva ani. Astfel, începând cu anul 2015 i s-au publicat șase cărți de proză, precum și alte texte, apărute în antologii literare și Metamorfoze.

  De asemenea, în anul 2023 a obținut Premiul I la Concursul național de poezie „Rezonanțe Udeștene”. Este membră a Clubului de Inițiativă Literară din anul 2016, a Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu poeți” și membră fondatoare a asociației cultural-educative ACCES. Din anul 2021 este membră a Societății Scriitorilor Bucovineni.

  În același timp, este pasionată de artele plastice, realizând atât picturi de icoane în stil bizantin, cât și tablouri cu tematică diversă, folosind mai multe tehnici de lucru. A participat șapte expoziții de grup și o expoziție personală.”

  Cartea Gratielei Ţurţu îți atrage privirea în primul rând prin coperta deosebită și misterioasă, apoi prin titlul “Suflete Rupte”. Și da… după ce o citești, vezi cât de bine se potrivește pentru că rămâi cu “sufletul rupt” făcut fărâme.

  Povestea începe, ca atâtea altele, cu două fete, prietene foarte bune, care împart un apartament, primit de la Fabrica Rulmentul din Suceava, încă din 1989, pe care l-au și cumpărat în anul următor. Roxana ținea mult la Alena, care-i amintea de sora ei moartă la 18 ani. Îi era prietenă, confidentă, sfătuitoare și încerca s-o sprijine și s-o ajute cât de mult putea.

  Alena era tânără, frumoasă, terminase o facultate, avea succes oriunde, indiferent cu cine vorbea, și deși băieții roiau în jurul ei era destul de rezervată și dezinteresată. Probabil viața de acasă, din familie, o lăsase cu niște complexe și cu amintiri urâte.

  Dar, așa cum se întâmplă de obicei, Alena se îndrăgostește de Marius, băiatul rău al orașului, și, cu toate diferențele dintre ei, se complace mult timp în relația asta. Întâlnirea cu Emil și zilele petrecute împreună o determină până la urmă să rupă relația cu Marius, deși acesta încearcă din toate puterile s-o recucerească, realizând abia acum că o iubește. Încercarea lui de sinucidere o readuce pentru scurtă vreme în viața lui, timp în care ea rămâne gravidă. Nu-i spune lui Marius pentru că ea hotărăște să păstreze copilul “să aibă ceva al ei”. Se desparte de el dar refuză și cererea în căsătorie a lui Emil, deși el e dispus să crească copilul împreună cu ea. Nașterea Emei o transformă într-o mamă responsabilă. Sunt doar ele două până ce ajunge Ema la grădiniță, când în viața lor intră Ștefan și după o perioadă de tatonări se căsătoresc. Ștefan este un soț și un tată bun, cu toate că Alena este destul de rece cu el, nici măcar nu vrea să-i viziteze familia. Oricum era rece și cu colegele, nu avea alte prietene decât pe Roxana pentru că ea consideră că:

“Se poate ca în drumurile tale, să întâlnești oameni cu adevărat speciali, oameni frumoși la suflet, care să lase în memoria ta o mică lumină. Poți simți o legătură sau poți plăcea un personaj dintr-o carte sau film. Oricum ar fi, ar trebui să fie alegerea ta de cine te atașezi, cui să-i devii confident și cui să te destăinuiești.”

  În anii de școală ai Emei, Alena se ocupă mai mult de ea, neglijându-și soțul cu totul, devine nervoasă, irascibilă, și încet încet ucide orice fărâmă de iubire din inima lui Ștefan:

“Însă el suferea. Lupta interioară devenise năucitoare și surdă. În fiecare zi armele se ascuțeau, îl sfâșiau și-l epuizau. Tăcerea nu înseamnă liniște, ci zbucium surd, neputința de a te exprima din teama respingerii, măciniș interior.”

“Prin urmare iubirea lui se stingea puțin câte puțin.”

  Ștefan încerca să-și spună frustrările, dar Alena le trata cu indiferență. Însă viața le va oferi o mulțime de surprize.

  Ștefan îl cunoaște pe Marius, fără a ști unul despre celălalt cine este, și se împrietenesc. Alena e din ce în ce mai rece, mai distantă, cu toată lumea, face acuzații nedrepte și nerealiste, invidioasă poate pe relația apropiată a Emei cu Ștefan, și ca ultim “remediu” începe să bea, trăind într-o lume a ei, scriindu-și regretele într-o agendă pe care o ținea ascunsă, visând chiar la Emil, sigur idealizand totul, acum îl consideră marea și unica ei iubire. Nu-i mai pasă de sentimentele, suferința sau viața celorlalți. Este doar ea cu visele, neîmplinirile, părerile și egoismul ei exacerbat. Nici o altă întâmplare din viața lor: încercarea de sinucidere a lui Ștefan, prietenia lui din ce în ce mai puternică cu Marius, mărturisirea făcută Emei despre tatăl ei, legătură lor, boala fatală a acestuia, care bulversează și mai mult lucrurile, nu o influențează. Alena devine un munte de egoism, nu-i mai pasă în cine lovește, pe cine rănește cu ideile și afirmațiile ei, nu-i mai pasă de nimic. Dar, pe principiul “ nu te vreau” dar nici nu “renunț la ce-i al meu”, revelația că Ștefan și-a găsit pe cineva și are curajul de-a fi fericit, e totuși prea mult:

“Chiar că e ciudat cum se comportă Ștefan. Absent, calm, mereu plecat, mereu cu telefonul în mâna. Te pomenești că mă lasă acum când e mai greu. Și dacă și-a găsit perechea, pot să-l împiedic, ar fi moral?!”

  Sigur că Alena își hotărăște drumul fără să țină cont de sentimentele celorlalți, de părerile, de sufletele lor, convinsă că ceea ce face este bine. De altfel sunt relevante și rândurile din agendă în care se explică oarecum:

“Ce mult te-am iubit și încă o fac! Ai fost mereu cu mine, în toate drumurile, faptele și trăirile mele neînțelese de ceilalți. Te-am iubit profund, dureros, sălbatic. Inima se obișnuise să plângă în tăcere. Nimic nu te-a înlocuit, nimic, chiar dacă am făcut atâta rău celor din jur. Speram, la început, că nașterea Emei te va împinge departe și că timpul va lucra precum distanţa și va estompa dragostea pentru tine… Ciudat, azi am aflat că soțul meu (ce vulgar sună!) are o iubită. Ceea ce înseamnă că totul s-a terminat: voi rămâne singură. Asta n-aș suporta. Ți-am zis că sunt egoistă, dar sunt și slabă. Singurătatea, oricum, m-ar ucide prin boală. Iartă-mă, incredibila și singura mea iubire! Plec, deși voi plăti și în cer. Atât de mult te-am iubit!”

  Am schițat puțin povestea, dar vă las pe voi s-o citiți și s-o savurați până la capăt, să vedeți ce urmează în viețile protagoniștilor.

 Vă mai spun doar că au fost momente când aș fi putut “s-o strâng de gât” pe Alena, chiar am “urât-o” pentru modul în care își trata familia, pentru suferința pe care a adus-o celor din jur și cum le-a distrus viețile. Nu-mi place și nu am fost de acord niciodată cu o astfel de comportare, fie ea din partea unei femei sau a unui bărbat. Când sentimentele mor, când nu există respect și toleranță, iar conviețuirea nu mai e posibilă, soluția este să pui capăt, să plece fiecare pe calea lui.

  Dar răutatea asta, chinul dus la extreme, nepăsarea față de trăirile celorlalți, înseamnă doar o doză imensă de egoism, un egocentrism exacerbat.

  Trebuie să citiți cartea pentru a vedea de ce la finalul poveștii eu am zis cu multă convingere “așa nu!”.
Felicitări Grațiela Ţurţu pentru poveștile de viață și de suflet!