Toată violența oamenilor – Paul Colize – blog tour
Toată violența oamenilor – Paul Colize – blog tour
Titlu: Toată violența oamenilor
Autor: Paul Colize
Traducător: Delia Tuică
Anul apariției: 2025
Număr de pagini: 304
Editura Crime Scene Press
Titlu original: Toute la violence des hommes
“Paul Colize este un scriitor belgian. În prezent locuiește la Waterloo, în Brabantul Valon. A publicat primul său roman, „Les sanglots longs”, în 1999.
A scris peste cincisprezece cărți, printre care „Back Up”, publicat în 2012 (răsplătit cu Premiul Saint-Maur en poche 2013) și Un long moment de silence, publicat în 2013, care a câștigat trei premii în același an: Landerneau Polar, Boulevard de l’Imaginaire și Polars Pourpres.
Operele sale sunt caracterizate printr-o documentare temeinică, o intrigă sofisticată și un pronunțat simț al umorului.
În paralel cu scrisul este consultant în probleme de management și organizare, iar în timpul liber cântă la pian și joacă badminton.
Romanul „Toată violența oamenilor” a câștigat Premiul Polar Michel Lebrun 2020 și Premiul publicului la Festivalul de literatură polițistă din Villeneuve-Lez-Avignon.”
“O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei.
Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei au apărut o serie de picturi murale anonime și ultraviolente. Din spatele zidurilor de tăcere cu care s-a înconjurat și aflat sub supraveghere psihiatrică, tânărul neagă totul. Singura sa formă de apărare este să repete o frază: „Nu am fost eu.”
Însă povestea lui Niko este întrețesută cu povestea Iugoslaviei măcinate de război. Toată violența de atunci își găsește ecou în prezent.”
Povestea lui Paul Colize începe cu o crimă.
Într-un apartament de pe Bulevardul Invalizilor din Auderghem, în 5 martie 2018, este descoperit cadavrul unei tinere, Ivanka Iancovici, ucisă cu lovituri repetate de cuțit. Ultimul apel din telefonul ei relevă un potențial vinovat Niko – Nikola Stancovici. Este identificat, interogat și, deși unele probe arată indubitabil către el, Niko susține că nu este vinovat, repetând obsesiv “nu am fost eu”. Apoi se închide într-un mutism total. Cercetările vor arăta că Nikola este un tânăr artist cu pânze expuse și mai apoi că este autorul secret al frescelor ce apar pe clădirile capitalei, denumit de presă “Funambulul”. Picturile apărute peste noapte, în diferite locuri din oraș, au scene de-o duritate extremă, dar sunt extraordinare. Anchetatorii caută niște indicii, un eventual cod, unele picturi semănând cu pânze ale pictorilor celebrii. Cercetările poliției și mutenia lui îl duc la închisoarea Forest, la Nivelles și mai apoi la EDS – institutul de protecție socială, de fapt un spital pentru cei cu boli nervoase, unde un grup de psihiatrii urma să se pronunțe dacă are sau nu discernământ.
În paralel cu capitolele poveștii le avem pe cele cu amintirile lui Niko, pentru că el avea o grea moștenire a copilăriei și tinereții lui. Niko s-a născut la Vukovar, avea 8 ani când a avut loc războiul sârbo-croat din fosta Iugoslavie.
A asistat la ororile asediului, la rezistența îndârjită a croaților, care menținuseră cu o mână de oameni trei luni Vukovarul, dar și la atrocitățile făcute de sârbi și mai ales de cei din așa-zisa miliție sârbă, formată din foșți deținuți. Sârbii având nevoie de soldați, la sugestia conducătorilor lor lacomi și avizi de putere, au eliberat condamnați periculoși din închisori și i-au înrolat în miliție, dându-le posibilitatea să-și manifeste în voie cruzimea. Ei au dezlănțuit pe străzile orașului o baie de sânge, victime ucise fără nici o judecată, îngroparea lor în gropi comune, femei violate cu bestialitate și apoi ucise, copii asasinați fără nici o ezitare sau remușcare. Puteau fi recunoscuți după tatuajele lor făcute în închisoare, unul ieșind cel mai mult în evidență: stele cu 8 raze pe umeri.
La asta asistă și Niko care-și vede mama violată și ucisă, îi vede agresorul și-l aude, dar se ascunde și reușește să scape. Trecând prin diferite orașe și case adoptive nu va putea uita și depăși niciodată atrocitățile de atunci:
“În data de 18 noiembrie 1991 sârbii intraseră în Vukovar. Îmbătați de adrenalină și alcool, se făcuseră vinovați de crime atroce, torturând și masacrând fără distincție bărbați, femei și copii. Mai mult de 1700 de croați, din care 1100 civili, își găsiseră moartea luptând pentru libertate. La acești morți se mai adăugau 4000 de răniți și mii de dispăruți”
În Belgia fiind, acum în studenție, merge cu colegii într-o excursie la Dachau, ce vede acolo îl marchează și mai mult ajungând la concluzia, întărită și de evenimentele monstruoase petrecute de-a lungul anilor în diferite colțuri ale lumii că:
“Istoria se repeta până la nebunie. Violența oamenilor se întindea de-a lungul secolelor. Cruzimea lor era fără limite. Perioadele de pace nu erau decât scurte intervale între războaie, genocide și masacre.”
La o expoziție a tinerilor pictori amatori croați o cunoaște pe Ivanka, care recunoaște în picturile lui turnul de apă din Vukovar, care rezistase tuturor atacurilor ca un simbol. Ea cumpără tabloul, apoi se împrietenesc, el considerând-o sora lui mai mică. Ivanka se născuse și ea la Vukovar, dar mama ei reușise să ajungă cu ea în Serbia și o înregistrase acolo, doar că la fel că familia lui Niko și tatăl ei fusese ucis în asediu. Acum era și ea în Belgia, lucra într-un restaurant, și avea și o a doua viață ascunsă, ca escortă, și un al doilea apartament, acolo de fapt agățase tabloul lui.
Niko cu un prieten primesc o ofertă pentru o frescă la un salon de lux, unde apare un tip bogat, prieten cu patronul. Niko recunoaște vocea celui ce i-a ucis mama. Îi spune și Ivankai, care bulversată și de adevărul morții tatălui ei, abia acum mama ei îi povestise, hotărăște să se răzbune începând cu acest client. Niko încearcă s-o determine să renunțe dar ea susține că:
“Ticăloșii ăștia trăiesc nepedepsiti în Serbia! Unii dintre ei sunt considerați eroi naționali! Au și o stradă și o piațetă ce le poartă numele! Alții și-au schimbat identitatea și țara! Unii au fost demascati și arestați, dar cei mai mulți dintre ei sunt încă liberi! Trezește-te Niko, ți-au furat părinții, copilăria, țara! Trebuie să aflăm cine e individul ăsta, să-l denunțăm, să depunem plângere, să-l interogăm, să-l facem să mărturisească!”
Dar a fost ucisă și acum singura șansă a lui Niko sunt avocatul lui Philippe Lariviere și directoarea EDS, psihiloaga Pauline Derval, care-și vor uni forțele pentru a afla adevărul. De ajutor le va fi și prietena avocatului, Catherine Fausty-aflată la conducerea poliției judiciare. Aceasta îl va identifica, după imaginile din picturile lui Niko: stelele cu 8 raze de pe umerii personajului și numele de pe coada toporului din altă frescă, pe cel auzit de copil în noaptea fatidică a morții mamei lui. Era acum bogat, un cunoscut traficat de arme, un criminal de război care ca atâția alții se mutase în altă țară cu altă identitate. Doar că și acesta fusese ucis în aceeași noapte la câteva ore după Ivanka. Încet, cu răbdare, Lariviere și Derval vor descâlci povestea și vor afla adevărul șocant.
Ce s-a întâmplat la Vukovar cu Niko? Cum a scăpat? Ce s-a întâmplat cu el în Europa? Ce viață a dus? Cine a ucis-o pe Ivanka? De ce ? Cine l-a ucis pe torționar? Ce se va întâmpla cu Niko?
Povestea lui Colize este un alt exemplu de repercusiuni ale trecutului asupra prezentului, de încercarea de-a face dreptate chiar peste ani. Dar mai ales este un remember al lăcomiei, răutății, lașității, cruzimii și violenței oamenilor de-a lungul secolelor.
„Paul Colize ne oferă un roman pasionant.” (Le Soir)
„Un roman care nu se lasă plasat în vreo categorie, fascinant prin stilul său puternic, prin intrigă, prin personajele captivante și prin temele pe care le abordează, precum mântuirea și reziliența.”(La Provence)
Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Toată violența oamenilor
Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
