Visele nu dorm niciodată de Nataşa Alina Culea-recenzie
“…scriitorii văd oamenii aşa cum ar putea fi…”
Visele nu dorm niciodată, de Nataşa Alina Culea-recenzie
Editura Librex Publishing
Anul apariţiei: 2017
Număr de pagini: 324
Pentru mine, întâia deschidere a unui nou roman al Nataşei Alina Culea este echivalentă cu senzaţia cadoului de Crăciun, desfăcut lângă brad în copilărie. O încântare totală a simţurilor, însoţită de surpriza ce anticipează deliciile pe care le voi găsi dincolo de ambalajul strălucitor – pentru că fiecare carte a autoarei e mereu diferită de orice altceva a scris până atunci – dar şi de siguranţa absolută că orice ar fi, va fi minunat, neexistând nici cea mai mică posibilitate să nu îmi placă enorm.
Am încercat de multe ori să definesc prin paralelisme exterioare (cu alţi scriitori) sau interioare (între un roman al ei şi un altul) stilul Nataşei. Să îl integrez într-un curent, într-un gen, într-un format ștanțat de literatură. Dar nu mi-au ieşit decât mici comparaţii punctuale, aproape forţate, din cauza originalităţii ei descătuşate, neîncadrabile în șabloane, nici măcar într-o matcă proprie de creaţie, fiindcă nu numai de la o carte la alta, dar chiar de la o secţiune a unui roman la următoarea, tot ce te aşteptai să continue într-un fel, se transformă spectaculos şi devine altceva, la fel de original, dar din cu totul altă zonă a imaginarului extaziant.
La fel se întâmplă şi cu Visele nu dorm niciodată, compozit genial din două aliaje atât de deosebite: o primă parte, Legămintele macilor, fascinant de introspectivă, analitică, a cărei atracţie se creează prin magnetism intim emoțional, o a doua parte, Arca celor 11 nopţi, intens epică, parcă desprinsă dintr-un basm-thriller-horror cu personaje extraordinare, mister criminogen şi numerologic, fenomene inexplicabile şi revelaţii spirituale.
Ajunsă la a cincea lansare livrescă, juna autoare-complet-maturizată-profesionistic face în această nouă bijuterie literar-psihologică a sa un exerciţiu de empatie, sărind peste aproape un deceniu de viaţă şi transpunându-se/transpunându-ne în mintea unei scriitoare celebre de peste 40 de ani, care simte că trece printr-un moment de cumpăna al existenţei ei. Prinsă într-un mariaj incomplet, îndrăgostită de un amant nepotrivit, percepând dureros trecerea timpului şi disiparea farmecelor feminine asociate cu tinereţea, este tentată să abandoneze totul, să se abandoneze curgerii intrinseci a destinului, renunţând să mai lupte pentru a-l influenţa în vreun fel. Prima afectată de delăsare fiindu-i însăşi cariera:
„Am început să scriu din dragoste pentru oameni şi voi renunţa să mai scriu din dragoste pentru unul singur dintre ei.”
…mărturiseşte ea dureros. Sacrificiu suprem, lehamite de orice altceva exclude dragostea sau răzbunare întortocheată – dat fiind că iubitul din cauza căruia vrea să facă acest gest pare să-i adore cel mai mult tocmai talentul de scriitoare?
Deşi Nataşa are sinceritatea să spună mereu o poveste personalizată, ce place prin ea însăşi, nefiind interesată de categorisirile pe care le încearcă mereu criticii literari pentru a stoarce cât mai multe concluzii general valabile dintr-o operă, nu poţi să nu extrapolezi semnificații prototipice, remarcând că alegerile personajului ei, Lea Leroy, în privinţa iubirii, sunt două extreme opuse ale masculinităţii intelectuale.
O variantă cu soţul perfect din punct de vedere al confortului, echilibrat liniştit, grijuliu, cedând mereu capriciului feminin, neproblematic, completând genul de cuplu despre care, din afară, oricine va lansa complimente referitoare la ce bine vă potriviţi şi ce pereche perfectă sunteţi, dar lipsit de pasiune şi înclinaţie romantică, mai mult un prieten tacticos şi plin de tabieturi decât un partener care-şi demonstrează afecțiunea.
O altă variantă, de amant ce se întrevedea ca posibilă titularizare oficială, exploziv, efervescent, debordând de energie şi iniţiative surprinzătoare, romantic şi pasional măcar în momentele când a înfiripat inter-dependenţa sentimentală, imprevizibil în reacţii şi încăpăţânat în aplicarea ideilor proprii, deşi îndrăgostit sincer de tot ce creează iubita admirată. Bărbat mai tânăr, parcă încă neformat complet, dar care pe Lea o face să se simtă feminină şi atrăgătoare, la fel cum poate să-i reteze brusc însuşi cheful de viaţă, dintr-o singură vorbă aiurită aruncată prosteşte, aşa cum lansează adesea fiinţele imature emoţional. Un cuplu cu el adună la orizont norii negri ai bârfei, clevetelii şi controversei, dar singurul care pare să îl facă cu adevărat imposibil e chiar comportamentul lui instabil.
Dacă pentru perceperea primei variante masculine, dintre cele între care Lea navighează ca între Scylla și Charybda, Thiery, soţul, ne ajunge un fragment scurt să-i înţelegem descrierea, pentru cea de-a doua, amantul, Mark, iubitul ce ar fi putut fi, avem nevoie de secvenţe întinse pe parcursul întregului roman, neliniare temporal, desprinse din gânduri şi amintiri ale Leei, pentru a putea schiţa cât de cât profilul celui care a tulburat astfel o femeie atât de sofisticată, serioasă şi bună judecătoare de caractere, ce e capabilă să-i descifreze pe toţi din jurul ei ca pe propriile personaje de carte şi să le ofere instant soluţii în a-şi aborda problemele, dar nu îşi poate aplica sieşi aceleaşi tratamente psihic lecuitoare, drept cataplasme pentru tribulațiile iubirii sale.
Ce face o tipă impulsivă când gândurile răvăşite, prietenele şi analizele psihologice nu-i oferă rezolvarea dilemelor ei sentimentale? Schimbă peisajul şi porneşte într-o călătorie spre un loc cât mai pierdut în spaţiu.
Astfel începe partea a doua a romanului, cea magic-epică şi de două ori mai lunguiaţă, unde protagonişti turistici cu personalităţi ca ale posibililor criminali ai Agathei Christie se strâng în număr fatidic într-o splendidă vilă înzăpezită pe vârf de munte şi tot mai extrasă din civilizaţie de vitregia progresivă a vremii.
Chiar dacă noile personaje au o tentă clasică ce te face să le aştepţi evoluţia înspre conflicte la fel de clasicizate odată rămase izolate, fără curent şi regresând energetic la lumina pâlpâindă a lumânărilor, conversaţiile şi felul lor de a fi rămân de un modernism militantist vijelios, ce te atrage în argumentații de idei şi contradicţii principiale, abordând tematici din cele mai diverse. Predominantă devine cea a iubirii şi genurilor de cupluri în toate variaţiile lor, dar apar şi discuţii despre prezent ca umbră a trecutului, simţământul de dispariție a frumuseţii, tinereţii şi gloriei, veganismul ca alegere spirituală, seninătatea yoghinului amator, creşterea copiilor – cu unic exemplu nefericit de fată răsfăţată prezentă, autoanaliză freudiană, psihologia de grup sau de perechi romantizate şi încă atâtea altele, ca în orice minusculă comunitate inteligentă comunicativă.
O înşiruire de evenimente stranii îngroaşă aura de mister şi supranatural în acest peisaj deja dătător de tot soiul de fiori. Universul restrâns la mâna de personaje înconjurate de zăpezi şi rupte de lumea exterioară devine unul al coincidenţelor, simbolurilor, semnelor superstiţioase şi oglindirilor, fiecare regăsindu-se în ceva parcă pregătit pentru sine, uneori chiar în reflectarea secvenţială a celorlalţi, văzuţi ca cioburile reunite ale unei oglinzi sparte:
„Suntem prinşi în camera oglinzilor şi, în acelaşi timp, în labirintul propriilor conștientizări. Maja îmi oglindeşte teama de îmbătrânire, cei doi unguri au curiozitatea mea pentru mister şi pentru lumea nevăzută, Arthur este lipsa mea de implicare în viaţă, Kate este fetiţa revoltată şi răutăcioasă din mine, Theo şi Benoit sunt extensii ale polarităţii bărbat-femeie, Selene este idealista care încă mai trăieşte în mine şi care crede că are forţa de a schimbă lumea, iar Monique reprezintă refuzul meu de a accepta schimbările. Oare ce reprezint eu în ceilalţi?”
Încercam să descriu dualitatea fascinaţiei din primul şi al doilea capitol al cărţii, atmosfera din Legămintele macilor pregatind-o, potențând-o şi definind-o pe cea din Arca celor 11 nopţi, dar realizez acum, într-o nostalgică răsfoire, încercat de regretul despărțirii de captivantele personaje ale cărţii, că, nemenționându-l individual, am nedreptăţit un al treilea capitol. Fiindcă Epilog-ul este o poveste în sine. De un gen indefinibil şi interpretabil în atâtea feluri câţi cititori există, lărgindu-şi cu fiecare nouă lectură ramificaţiile interpretative. Fără să dezvălui nimic care ar putea strica plăcerea descoperirii sale de către fiecare explorator al romanului, aş remarca melancolic doar că mi-a lăsat aceeaşi senzație ca învârtirea titirezului ce testa realitatea din filmul Inception, când nu puteai spune dacă ultima sa rotire a fost parte a unei mișcări continue de perpetuum mobile sau o primă încetinire şi ezitare ce anunţa ieşirea din vis.
Tentaţia umană de a face mereu comparaţii şi a găsi similarităţi, măcar senzitive, chiar şi când excepţionalul originalității nu-ţi permite să aplici procedura standard asupra conţinutului, ci doar să îţi formulezi propriile interpretări despre ceea ce tocmai ai experimentat…
În viziunea mea decriptatoare, intuiesc sub titlul primului capitol, Legămintele macilor, un dublu simbol: cel al visului indus halucinogen, dar şi al lipsei de durată şi superficialităţii unei promisiuni făcută de o floare care la prima suflare îşi pierde petalele. În cel de-al doilea, Arca celor 11 nopţi, dincolo de forma arhitecturală arcuită a intrării în vilă, ce i-a atras denumirea din partea vizitatorilor, resimt metaforic o nouă Arcă a lui Noe cu genuri şi tipologii de iubiri şi iubiți – poate nu exhaustivă la nivel planetar, dar reflectând ca un puzzle personajul principal. Epilog-ul fiind completare şi reînceput, însă nu unul sisific sau circular până la epuizare, ci cu acumulări şi noi şanse acordate de propriul sine.
Iar, per ansamblu, acest splendid roman în topitura sa de aliaje-nghețate?
O rafală de vânt degerător şi fierbinte, împletită în încolăciri învârtejite de roşu şi alb-albăstrui, dându-ţi de perete ferestrele şi uşile sufletului, invadându-ţi orice ungher tainic al minții, molipsindu-ţi fiecare celulă de febră delirică şi răceală dârdâitoare, lăsând în urmă un tablou oniric acoperit de nea şi petale căzătoare de maci, din care nu mai vrei să refaci originalul, realizând că în noua cheie simbolistică, totul are mult, mult mai mult sens.
Cartea Visele nu dorm niciodată, de Nataşa Alina Culea poate fi comandată de pe site-ul Librex
Surse foto: Pinterest şi Arhiva personală Nataşa Alina Culea
O recenzie exhaustiva foarte complexa! Felicitari!
Merci, Elenis. 🙂 Toate felicitarile Natasei! 🙂 Pe mine m-a luat un pic valul termenilor elitisti de critica literara, dar nu poti sa nu incerci sa te ridici la cel mai inalt nivel comentatoristic cand dai peste o opera minunata atat de ofertanta pentru analize in profunzime. 🙂
Minunata prezentare.
Superba autoare.
In curand am sa o achizitionez si eu ! Felicitari ,Natasa – felicitari , Marius!
Multumiri, Veronic! locco_smiley_46 Super-autoarele au super-cititoare! Cea mai satisfacatoare achizitie literara ever! locco_smiley_46
Mulțumesc frumos, Vero :*
Nu pot decât sa te felicit pentru recenzie! Îmi place foarte mult si recunosc ca mi-ai stârnit curiozitatea in privința noului roman al Natasei pe care abia aștept sa pun mâna. Felicitări!
Merci, Geo! 🙂 La fel de bun ca toate ale ei si totusi altfel. 🙂
O recenzie extraordinar, felicitari! Ma convingi sa ma apropii cat mai repede de romanele autoarei…
Multumesc, Oana! 🙂 Daca vrei sa abordezi o autoare romanca, Natasa e cea mai buna alegere pentru a fi sigura ca iti va placea. 🙂
Marius, ai felul dau de a scrie o recenzie. Intrigant, ispititor. Iar eu ma las fermecata si tentata sa citesc cartea. Felicitari!
Multumesc mult, Alina! locco_smiley_46 Cred ca la Natasa am avut chiar cea mai usoara misiune, deja functionau nenumaratele recenzii entuziaste ale cititoarelor ei cucerite de celelalte romane, ca preludiu. 😀
Este greu de egalat o asemenea recenzie de top. Ai ridicat ștacheta prea sus, ce ne facem acum?
Mulțumesc!
Mulțumesc LPT 🙂
Multumim, Natasha! <3 La cat de palpitanta, profunda si plina de intelesuri a fost cartea, eu deja simt impulsul de a-i face o noua cronicuta literara, daca nu si mai entuziasta – fiindca e greu sa depasesti maximul :p , macar dezvoltand si ideile induse de ea care mi-au mai germinat intre timp! locco_smiley_46 Un roman – el insusi nemuritor, care iti ramane in suflet si a carui poveste nu se termina acolo niciodata. 🙂
Multumim si noi, Natasa! Ne incanti de fiecare data cu carti de calitate.
Iar voi pe mine cu cele mai încântătoare recenzii. Mulțumesc!
Vai de mine, ce vad aici! O recenzie uluitoare si fascinanta. Cumva nu ma mira, fiindca romanele Natasei au aceasta calitate, de a destepta ceva aparte in noi, cititorii. Parca ne imprumuta si noua un strop din magia ei. Abia astept sa citesc acest roman! Felicitari, Marius Andrei!
Merci, Ana Sylvi! locco_smiley_11 Da, chiar tot meritul Natasei, fiindca eu, unul, am sorbit vampireste si nesatul din magia operei ei, reflectand-o apoi cum m-am priceput mai bine! : locco_smiley_25 Sunt sigur ca ai sa adori si tu noua-i aparitie de senzatie. locco_smiley_46
O recenzie superbă! Felicitări, Marius! Ador cărțile Natasei Culea!
Mercic, Ro! 🙂 Eram sigur cumva ca genul tau de sensibilitate rezoneaza perfect cu stilul Natasei. 🙂
O recenzie pe masura cartii! O autoare pe care o admir foarte mult.
Multumiri, Iasmi! 🙂 Toate recenziile, articolele si interviurile Natasei pe LpT au iesit super-fain! 😀
Imi doresc foarte mult sa citesc aceasta carte. Felicitari pentru recenzie
Felicitari Marius!Te-ai intrecut pe tine insuti!Dar nu e de mirare la cat de ofertante sunt cartile Natasei.Felicitari Natasa!Acum sunt si mai hotarata s-o achizitinez.
Multumesc, Maria Ancuta! 🙂 Multumesc, Arci! 🙂 Da, romanele Natasei activeaza toate sinapsele si sensibilitatile si tot dragul de a povesti despre ele cum le-ai terminat. 🙂