Pierdut și regăsit în călătoria inimii de Ștefan Apostol – recenzie
Pierdut și regăsit în călătoria inimii, de Ștefan Apostol – recenzie
Pierdut și regăsit în călătoria inimii
Autor: Ștefan Apostol
Editura Berg, 2019
Număr pagini: 362
„LOCUL ȘI DATA NAȘTERII: IAȘI, 29.10.1985
PASIUNI:
– îmi place să citesc cărți de dezvoltare personală, memorii &jurnale, cărți de călătorii, enciclopedii istorice, cărți de dragoste și cărți thriller.
– Autoarea mea preferată este Kristin Hannah. Cartea favorită: Dincolo de stele
– În timpul liber îmi place să fac voluntariat. Din ianuarie 2022 sunt voluntar activ în cadrul Crucii Roșii filiala Iași.
– Îmi place să fac poze. Fotografia pentru mine a devenit de ani buni un mod de viață. Prin obiectivul camerei viața se vede fascinant. Iubesc detaliul, acest lucru ducând la o dezvoltare continuă a creativității.”
Pentru a învinge boala trupului ai nevoie de o minte sănătoasă și un suflet plin de speranță. Pe întreg parcursul vieții, avem nevoie de oameni care să ne fie alături. De la părinți, rude, prieteni, până la dascăli.
„Copil frumos, bine ai venit pe lume! Îmbrățișat de razele de soare și înveșmântat în iubire, un om este adus pe Pământ să propovăduiască adevărul în lume. Adevărul este calea pe care bunul Dumnezeu ne-o sădește în suflete precum o floare preafrumoasă, transformându-ne ființa într-o grădină a bucuriei, a fericirii, a dragostei necondiționate.”
Citind povestea de viață a lui Ștefan mi-am dat seama că noi, oamenii, suntem în mare parte nemulțumiți de viața pe care o ducem. Ne plângem când nu avem de lucru, dar ne plângem și când lucrăm prea mult. Ne plângem când cei dragi ne caută și suntem suprasolicitați, dar nu ne place nici dacă nimeni nu ne caută. Aș putea să dau multe alte exemple pe care le-am trăit personal și sunt adevărate. Ei bine, Ștefan a trecut prin foarte multe pe parcursul vieții. A fost bolnav, a fost batjocorit, ignorat, exclus și totuși cartea aceasta este un râu de optimism, o rază de lumină, un nesfârșit orizont de bunătate.
„ … pentru mine cerul a devenit întunecat, iar visele frumoase și îndrăznețe de copil au fost curmate. Bătut, batjocorit, scuipat, atât de colegii de clasă, cât și de domnul învățător, pe de o parte, pe de altă parte neînțeles de familie, viața mea a devenit un calvar. Îmi amintesc că toată lumea știa de frica acestui presupus dascăl. Ne bătea și ne făcea să ne fie rușine de noi înșine. Eu cel puțin nu am mai suportat și m-am închis în mine atât de pătrunzător, încât nici cu cleștele nu se mai putea scoate vreun cuvânt. Devenisem total inabordabil.”
E foarte trist să știm că într-o lume modernă au rămas dascăli cu mentalitate învechită, mai trist este că copiii suferă, sunt neînțeleși și își formează o personalitate în funcție de mediul înconjurător.
Legea spune că orice copil are dreptul la educație, statul ar trebui să susțină integrarea copiilor diferiți în societate încă din prima zi de grădiniță. Cadrele didactice ar trebui instruite corespunzător și la rândul lor ar trebui să pregătească copiii pentru susținerea colegilor lor diferiți.
Am un copil diferit și sunt bucuroasă că am reușit să-l pregătesc pentru o societate bolnavă, l-am învățat să aibă o personalitate puternică, să se impună. Începutul grădiniței, începutul școlii gimnaziale și începutul liceului au fost importante și dificile. Faptul că a ripostat la batjocură l-a ajutat să fie respectat.
Ștefan nu a avut norocul unor susținători. S-a născut diferit, dar asta nu l-a făcut să fie mai puțin valoros, dovadă că azi este o persoană care influențează foarte mulți oameni. Optimismul lui e contagios. Chiar dacă soarta încă îl chinuie și starea de sănătate încă lasă de dorit, el este o persoană caldă, modestă și sinceră. Povestea lui merită citită și recitită, iar noi trebuie să mulțumim divinității și tot universului pentru ce avem și să ne bucurăm de toate. Ștefan eu îți mulțumesc pentru lecția de viață, te felicit pentru omul care au devenit de unul singur și îți doresc multă putere. Tinerețea ta e primul pas spre speranță, credința ta e o binecuvântare de la Dumnezeu.
Multumim pentru recomandare Vero!
Sunt povesti de viata impresionante.
Multumesc din inima, Veronica!
Sa le mai spunem cititorilor ca cei care isi doresc cartea mea o pot comanda pe moment de la mine personal, contactandu-ma pe Facebook.
Mulțumesc pentru recenzie Vero!