Pandemonium de Lauren Oliver-Editura Nemira

Pandemonium de Lauren Oliver

Editura Nemira, Young Adult
An apariție 2015
Nr. pagini: 332
Traducerea: Dorina Tătăran

Lauren Oliver s-a născut pe 8 nov. 1982 și a studiat literatura și filosofia la University of Chicago. A câștigat Premiul Publishers Weekly Best Book of the Year cu ”Before I Fall”.
Pandemonium este al doilea volum dintr-o trilogie aflată pe lista de bestelleruri New York Times, care cuprinde: 1. Delirium (a cărui recenzie o găsiți de asemenea pe site); 2. Pandemonium; 3. Requiem, toate trei traduse la editura Nemira.

”Au trecut șaizeci și patru de ani de când președintele și guvernul au definit dragostea ca fiind o boală gravă și patruzeci și trei de ani de când oamenii de știință i-au găsit leacul. Toți membrii familiei mele au suferit deja operația…Eu sunt programată pentru intervenția chirurgicală peste exact nouăzeci și cinci de zile, pe data de 3 septembrie, ziua mea de naștere.”(citat din ”Delirium”). Așadar, închipuiți-vă un viitor în care cea mai temută maladie e considerată dragostea, ”amor deliria nervosa”. Aceasta este inedita idee de la care pornește acțiunea acestei trilogii distopice, în care viitorul e văzut ca aparținând oamenilor operați (li se extirpa chirurgical o parte din creier la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru a nu fi ”infestați” cu dragoste, devenind apatici și nepăsători, ceea ce reprezenta ”normalitatea”!)

”Pe un perete, o cruce mică din lemn, cu trupul unui bărbat suspendat pe mijlocul ei. Recunosc simbolul, este crucea unei vechi religii, de pe vremea dinaintea vindecării, dar nu îmi amintesc care din ele. Îmi amintesc brusc de o oră de istorie din anul întâi, ora doamnei Dernler, care ne privea din spatele ochelarilor ei imenși zicând: ”Vedeți? Vedeți? Aceste religii vechi sunt pătate de iubire. Emană deliria; sunt însângerate din cauza ei.” Desigur, la vremea aceea, totul părea îngrozitor și adevărat. Dragostea, cel mai rău lucru dintre toate lucrurile mortale.”
Personajul principal, Lena, e o tânără de aproape 18 ani pe care finalul primului volum o lasă în timp ce evada în sălbăticie (ținutul distrus ca urmare a exterminării populației ”bolnave”, în care însă trăiau grupuri de așa-numiți invalizi, în realitate oameni normali, cu sentimente normale și discernămînt, care se opuneau regimului).
La începutul volumului de față – Pandemonium – o regăsim pe Lena care se reface în mijlocul unui astfel de grup de ”invalizi” (ea însăși aparținând de acum acestei categorii), rănită fizic și psihic – prietenul și iubitul ei, Alex, se sacrificase la graniță pentru ca ea să poată trece, iar ea accepta cu greu realitatea dispariției lui. ”Simt un pic de vină. Evident, mi s-au oferit cel mai bun pat și cea mai drăguță cameră. Încă mă uimește cât de mult greșisem în toți acei ani, când crezusem zvonurile și minciunile. Crezusem că Invalizii erau niște bestii; crezusem că mă vor sfâșia. Dar oamenii aceștia m-au salvat…Animalele sunt de cealaltă parte a gardului: oameni îmbrăcați în uniforme. Vorbesc încet, și spun minciuni, și zîmbesc în timp ce îți taie gâtul.”
Acțiunea e redată în același ritm alert, astfel încât nu m-am putut desprinde din lectură până la final. Cartea este scrisă tot la persoana întâi din perspectiva Lenei. Capitolele oscileaza între ”acum” și ”atunci”, urmând două planuri care se succed ritmic. La început m-a deranjat putin acest stil, dar dupa ce prinzi cadența e în regulă, iar acțiunea e cursivă, nu are de suferit din cauza alternanței.

În planul ”Atunci” o urmărim pe Lena în timp ce se adaptează vieții în sălbăticie, alături de noii săi tovarăși, Raven și Tack – conducătorii grupului, Hunter, Sarah, Blue și ceilalți. Imaginile descrise sunt bulversante: ”Abia pot să respir, în timp ce ne croim drum încet prin iarbă, care ne ajunge până la genunchi. E o lume de ruine, un loc fără logică. Uși care se deschid spre nicăieri; un camion ruginit, fără roți, în mijlocul unei întinderi de iarbă verde-închis, cu un copac crescut chiar prin mijlocul lui; bucăți de metal contorsionat lucesc peste tot…aici era un de oraș. Probabil că asta era strada principală…Asta a fost o școală…unele dintre dulapuri rămăseseră acolo deschise…Acum, scările se termină în pământul moale acoperit cu flori de câmp. Mă gândesc la toate picioarele care trebuie să fi trecut pe aici, la toate mâinile mici care deschideau dulapurile, la toate vocile, la zarva și la pălăvrăgeala lor. Mă gândesc cum trebuie să fi fost în timpul atacului, panica, țipetele, fuga, focul.” E ficțiune, dar sunt atît de bine redate imaginile vizuale, încât te trec fiorii citind așa ceva…
Cartea, cu descrierea sălbăticiei și a grupurilor care s-au refugiat și adaptat acolo, formând ”opoziția”, seamănă mult cu o altă trilogie distopică, la care am făcut nu demult recenzie, și anume ”Eve”. Cele două au foarte multe elemente în comun, fiind asemănătoare, dar deosebite în același timp, însă la fel de captivante!
”Dar asta e ceea ce a vrut Alex pentru mine: o cicatrice pe gât, vindecată în mod miraculos, exact ca una reală…ideea că ai un scop. El credea în Rezistență, iar acum cred și eu în ea, pentru el. Și poate că într-o bună zi îl voi revedea. Poate că într-adevăr există rai după moarte. Și poate că e accesibil tuturor, nu doar celor vindecați. Dar, deocamdată, viitorul, la fel ca trecutul, nu înseamnă nimic. Deocamdată, există doar un adăpost construit din mizerii și deșeuri, la marginea unui oraș distrus, dincolo de groapa de gunoi a orașului; și sosirea noastră – flămânzi, pe jumătate înghețați – într-un loc cu mâncare și apă și cu pereți care să ne ferească de vântul sălbatic. Pentru noi, acesta e raiul.”

În planul ”Acum” e din nou printre oamenii ”normali”, operați, dar de această dată sub o identitate falsă, cu cicatricea operației însemnată pe gât pentru acoperire (la fel cum era Alex în primul volum), făcând parte din Rezistență. Suntem martorii emancipării Lenei, a transformării ei din fata inocentă și credulă din primul volum într-o tânără hotărîtă, curajoasă, chiar un pic cinică. ”Încerc să alung amintirea coșmarului meu, gândurile la Alex, gândurile la Hana și la fosta mea școală, să le alung, să le alung, cum m-a învățat Raven. Vechea mea viață nu mai există. Dar și vechea Lena e moartă. Am îngropat-o. Am lăsat-o dincolo de gard, în spatele unui zid de fum și flăcări.”
Și în acest volum avem parte de o poveste romantică, dar protagoniștii se schimbă. Dacă în primul volum Lena este cea încă neoperată și se îndrăgostește de Alex – care refuzase operația și făcea parte din Rezistență, acum facem cunoștință cu Julian, un adolescent încă neoperat – fiind în același timp simbolul aripii tinere a celor ce credeau în necesitatea operației – care se îndrăgostește de Lena, aflată acum de cealaltă parte! Iar Lena, va fi împărțită între amintirea lui Alex și atracția față de Julian…
”Inhalez mirosul pielii lui, proaspăt și lemnos, amestec de săpun și brad. Ne sărutăm încet, blând, pentru că acum avem tot timpul din lume, avem doar timp și spațiu în care să ne cunoaștem liberi și să ne sărutăm căt de mult vrem. Viața mea începe din nou. Julian se trage și mă privește. Își trece un deget peste bărbia mea.
Cred…cred că mi-ai dat-o și mie, zice respirînd greu. Deliria.
Dragoste, îi zic și îl și îl strâng de talie. Spune-o.
Ezită o clipă.
Dragoste, rostește tatonând. Apoi, zâmbește.
Cred că îmi place.”
Cum se va ajunge aici? Cum îl va cunoaște pe Julian și cum va evolua relația dintre ei, vă invit să descoperiți. Avem parte de momente dramatice, suferim alături de unele pesonaje și ne întristăm la dispariția altora, nu lipsesc trădările și răsturnările de situații, dar nici momentele frumoase, încărcate de emoție și pline de semnificații. Și această carte oferă teme de meditație, vom vedea că nici răul, dar nici binele nu sunt absolute și bine delimitate. Fiecare ne oferă nuanțe de gri. În acest sens, am fost neplăcut surpinsă de ”Gunoieri”, care erau neoperați, deci ar fi trebuit să facă parte dintre ”cei buni”. Cu toate acestea, ei reprezintă mărul putred din coș: ”Sunt Invalizi, ca și noi, dar nu ne reprezintă. Noi vrem să dărâmăm zidurile și să scăpăm de operație. Ei vor să dea jos, să ardă tot. Să fure, să măcelărească și să dea foc lumii.” Iar Lena va ajunge prizoniera lor, împreună cu Julian…mai mult nu vă spun, deoarece sper că v-am trezit interesul și veți fi nerăbdători să descoperiți singuri. Vă mărturisesc însă că mi-a plăcut personajul Julian, e foarte credibil și frumos conturat.

Deviza cărții poate fi ilustrată de un citat scris pe o plăcuță descoperită la un moment dat în sălbăticie: ”Trăiește liber sau mori.”
În final, nu pot decât să spun că sunt nerăbdătoare să citesc ultimul volum al trilogiei -Requiem, cu atât mai mult cu cât la sfârșitul cărții de față avem parte de o surpriză de proporții.
O trilogie inedită, interesantă și captivantă, în care suspansul atinge cote maxime! Dacă volumul trei se va ridica la înălțimea primelor două – iar eu sper că așa va fi – avem de-a face cu o serie de excepție, un must-read pentru fanii genului, surprinzătoare și impresionantă.

 Cartea Pandemonium de Lauren Oliver a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Oli