Delirium de Lauren Oliver-Editura Nemira-recenzie

Editura Nemira, 2014
Nr. pagini: 428
Traducerea: Iris Manuela Gîtlan – Anghel

Lauren Oliver s-a născut pe 8 nov. 1982 și a studiat literatura și filosofia la University of Chicago şi a câștigat Premiul Publishers Weekly Best Book of the Year.

Delirium este primul volum dintr-o trilogie aflată pe lista de bestelleruri New York Times, care cuprinde: 1. Delirium; 2. Pandemonium; 3. Reqviem, toate trei traduse la editura Nemira. Volumul trei, Reqviem se află pe lista de noutăți a editurii pentru ediția Gaudeamus de anul acesta.
Acest prim volum al trilogiei mi-a oferit o lectură intensă, surprinzătoare, cu un mesaj profund, care m-a impresionat.

”O poveste care aleargă viteză și o ia în altă direcție la fiecare pagină, cu personaje care mă duc de la afecțiune la frustrare, de la furie la compasiune. O carte pe care o devorezi imediat.” (Jay Asher)
Un roman distopic uluitor, pur și simplu, e prima caracterizare a acestei cărți care îmi vine în minte în momentul în care am întors ultima filă. Ideea de la care pornește acțiunea cărții e inedită, surprinzătoare, de-a dreptul!

”Au trecut șaizeci și patru de ani de când președintele și guvernul au definit dragostea ca fiind o boală gravă și patruzeci și trei de ani de când oamenii de știință i-au găsit leacul. Toți membrii familiei mele au suferit deja operația…Eu sunt programată pentru intervenția chirurgicală peste exact nouăzeci și cinci de zile, pe data de 3 septembrie, ziua mea de naștere.”

Așadar, închipuiți-vă un viitor în care cea mai temută maladie e considerată dragostea, ”amor deliria nervosa”! Închipuiți-vă o operație prin care e eliminat ”riscul” de a simți așa ceva! O lume stearpă sufletește, în care singurii expuși, copiii și adolescenții de până la 18 ani (când sunt supuși obligatoriu operației), sunt manipulați și îndoctrinați în a crede că orice sentiment de iubire e un simptom al ”bolii”! Bineînțeles că până la această vârstă, băieții și fetele sunt strict separați, orice interacțiune fiind interzisă și pedepsită. Foarte interesantă premisă a cărții, prin care mi-a trezit interesul încă de la prima pagină, neputând să o las din mână până la final. Subiectul e foarte bine abordat și exploatat de către autoare, iar stilul cărții e fluid și captivant.

Povestea e spusă la persoana întâi – fără să se facă risipă de dialoguri, ceea ce mi-a plăcut – din perspectiva lui Lena Haloway, o adolescentă de 17 ani, aflată prin urmare la hotarul dintre a fi om și a fi un fel de robot având aceeași înfățișare, dar nerealizând, ca toți cei jurul ei, acest lucru. Considerau ceea ce se întâmpla ceva firesc, de la sine înțeles. Citind această carte realizezi, odată în plus, ce consecințe ar avea înregimentarea și depersonalizarea în masă a indivizilor și ce periculoasă e capcana a ”ceea ce trebuie” să facă toată lumea, fără excepție.

Personajele sunt foarte credibile și bine conturate, iar autoarea acordă o atenție deosebită trăirilor și frământărilor adolescenților încă neoperați, în paralel cu detașarea și indiferența celor ”vindecați”. Cartea e foarte ”veridică”, m-a făcut să-mi pun întrebări și să intru în pielea personajelor, empatizând cu acestea.
Fiecare capitol începe cu un citat din ”Cartea tăcerii” sau alte publicații ale respectivei perioade, prin care putem vedea până unde se putea merge cu această gândire aberantă, care reinterpreta istoria.

De exemplu: ”Diavolul s-a furișat în grădina Edenului, purtând cu el, sub formă de sămânță, boala – amor deliria nervosa. Aceasta a crescut și a înflorit, prefăcându-se într-un măr magnific, ale cărui roade erau roșii ca sângele.” ( Din ”Geneza”: Istoria completă a lumii și a universului nostru)

Facem cunoștință cu Lena în ajunul examenului de evaluare pe care trebuie să-l susțină în fața unei comisii, în urma acestuia stabilindu-se ce curs va lua viața ei de după operație, repartizându-i-se inclusiv partenerul de viață, pe care avea ”libertatea” să-l aleagă dintr-o listă cu patru sau cinci parteneri compatibili, evaluați la rândul lor de comisie.

Lena, împreună cu cele două fiice ale verișoarei ei, Marcia – Jenny și Grace – locuiau împreună cu mătușa Carol. Soțul Marciei, acuzat de simpatii cu Invalizii a fost arestat în vederea executării, iar inima Marciei a cedat la câteva luni după dispariția soțului. Trecutul Lenei era asemănător, dar mama ei se sinucisese, iar acest stigmat o urmărea pretutindeni.

”Invalizii” erau persoanele care reușiseră să se sustragă operației, reușind să fugă în ”Sălbăticie”, deși autoritățile nu recunoșteau existența acestora. Sălbăticia era zona nemonitorizată din afara gardului electrificat – în interiorul căruia persoanele ”vindecate” își duceau viața în ”siguranță și fericire”…

În timpul examinării, are loc un incident provocat de Invalizi: laboratorul este luat cu asalt de…o cireadă de vaci! ”Unele vaci au pe cap niște peruci ciudate, iar altele sunt pe jumătate îmbrăcate cu halate identice cu al meu. Pentru o clipă am impresia că visez…Apoi observ mesajul scris pe părțile laterale ale vacilor: UN ”NU” HOTĂRÂT TRATAMENTULUI! PREFERĂM MOARTEA. Și totul devine clar ca lumina zilei: vacile sunt îmbrăcate ca noi, cei care suntem evaluați. Ca și când am fi o turmă de animale.”

Momentul următor e din acelea care par suspendate în timp, o picătură de esență care continuă să-și reverse aroma iar și iar:

”Și atunci îl aud. De undeva de sus, în tot vacarmul acela, cineva râde, încet și ușor, scoțând niște sunete melodioase ca acordurile unui pian. Puntea de observație. Un băiat stă pe puntea de observație și scrutează de sus haosul din laborator. Și râde. Imediat ce ridic capul, mă ațintește cu privirea.Rămân fără suflare și, preț de o clipă, totul încremenește, ca și când îl focalizez prin lentilele aparatului de fotografiat, iar lumea se oprește în loc în răstimpul dintre fixarea imaginii și declanșarea butonului de fotografiere. Are părul castaniu, cu tonalități aurii, ca frunzele ce abia încep să îngălbenească la venirea toamnei, și ochii strălucitori în nuanțe de chihlimbar…Apoi face un lucru cu totul inimaginabil. Îmi face cu ochiul.”

Acesta a fost momentul în care lumea ei s-a schimbat. Întâmplător, sau poate nu chiar, îl va reîntâlni pe Alex – așa îl chema pe tânăr – la scurt timp după aceea, și vom fi martorii legăturii ce se va forma între cei doi.

”Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci. Și întotdeauna am crezut asta. Până acum. Acum acum totul s-a schimbat. Aș prefera să mă infectez cu iubire fie și numai o fracțiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciună.”

Un personaj care mi-a plăcut în mod deosebit este Hana, prietena lui Lena, o fată frumoasă, curajoasă și neconformistă, care în unele momente ale cărții m-a convins mai mult decât Lena, care părea ușor nehotărâtă și prea credulă. M-a emoționat prietenia lor sinceră, ca și devotamentul pe care îl aveau una față de cealaltă, și care chiar va fi pus la încercare…

De asemenea, am îndrăgit-o pe Grace, micuța verișoară a lui Lena, un copil sensibil și iubitor, care refuza să vorbească deși putea, dar nimeni, în afară de Lena, nu știa acest lucru. Micuța era o luptătoare înnăscută, iar aceast fapt va avea o mare importanță într-un moment de răscruce al destinului Lenei, dar vă las să descoperiți singuri despre ce este vorba.

Nu mi-a plăcut de Rachel, sora mai mare a lui Lena. Cele două fuseseră foarte apropiate cândva, dar operația o transformase pe Rachel complet, devenind o străină față de sora pe care o iubise în copilărie.
Un moment de cotitură pentru Lena a fost incursiunea pe care a făcut-o în Sălbăticie, însoțită de Alex, iar ceea ce a descoperit a făcut-o să reconsidere tot ceea ce fusese silită să creadă până atunci. ”Războiul a semănat moarte, distrugeri și prăpăd. A nimicit oameni, oameni care mâncau, vorbeau la telefon, prăjeau ouă sau cântau în baie. Sufletul imi este copleșit de tristețe pentru sufletele pierdute, dar și de mânie pentru cei ce-au declanșat războiul. Compatrioții mei…sau, cel puțin, foștii mei compatrioți. Nu știu cine mai sunt acum sau care îmi este locul în lume.”

Semnificativă mi s-a părut descoperirea unor cărți într-una din casele abandonate și reacția Lenei în fața lor. Erau semnate de Emily Dickinson, Walt Whitman, William Wordsworth, iar Alex, privind-o cu insistență, i-a explicat că sunt volume de poezie. Nedumerită, Lena l-a întrebat:

” – Dar ce e poezia? Cuvântul îmi este complet străin, căci nu l-am auzit niciodată, dar îmi place rezonanța lui.”
Treptat, pe măsură ce relația dintre Lena și Alex progresează, aceasta descoperă cât de intense pot fi sentimentele asociate cu controversatul și interzisul cuvânt ”dragoste”.

”Dragoste: un singur cuvânt, nici mai mare, nici mai lung decât tăișul unui cuțit. Căci asta și este, o lamă, un tăiș ascuțit ca briciul. Îți spintecă în două centrul universului, înainte și după. Iar restul lumii se prăbușește de-o parte și de alta. Înainte și după și în răstimpul, un moment nici mai mare, nici mai lung decât tăișul uni cuțit.”

Ceea ce o determină însă pe Lena să ia o hotărâre definitorie, este vizita pe care o face la Cripte, un loc cumplit, unde erau închiși simpatizanții, ca și cei la care operația nu reușise…și unde se pare că se afla și mama ei, care de fapt nu era o sinucigașă, cum fusese mințită atâta timp. ”Prin pereți, răzbat gemete, mai cumplite decât țipetele pe care le-am auzit mai devreme. Sunt zgomotele pe care le scot oamenii deznădăjduiți, care și-au pierdut speranța că cineva le va mai auzi suspinele, niște sunete recurente, menite să umple spațiul, timpul, întunericul.”

Ce grozăvii se ascundeau în adâncurile Cripelor, ce hotărâre va lua Lena, cum îi va percepe pe cei din jurul ei când vălul îi e tras cu brutalitate din fața ochilor și vede într-o altă lumină, sau, mai bine zis, cât de întunecată e realitatea înconjurătoare, vă invit să descoperiți.

Am citit romane distopice în care viitorul e prezentat în cele mai întunecate culori, dar, dintr-un punct de vedere, acesta mi s-a părut cel mai înfricoșător și de neacceptat. E greu de citit despre anihilarea completă a oricăror sentimente omenești, chiar dacă e doar ficțiune. ”Nu ura reprezină cel mai mare pericol, ci indiferența. „

”Ce este frumusețea? Frumusețea e doar o iluzie; o amăgire; influența particulelor și a electronilor excitați, care îți întunecă vederea și îți invadează creierul ca o ceată de elevi agitați, ce așteaptă cu nerăbdare să iasă în pauză. Vă lăsați, astfel, înșelați? Vă lăsați, astfel, amăgiți?” (”Despre frumusețe și fățărnicie”, Noua filozofie)

Cartea Delirium de Lauren Oliver poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti