5 cărți ciudate și păreri pe măsură

Da… suntem, cu siguranță diferiți. Nu degeaba se spune că lumea e un curcubeu de caractere, fiecare având dreptul (atât de preamărit astăzi, în plină eră a teoretizării conceptului de comunicare) la opinia sa. E plin internetul de reacții acide la recenziile unor cărți, de comentarii de cele mai multe ori deplasate sau chiar răutăcioase. De vină e societatea conflictuală în care trăim, tendințele individualiste, dar și publicitatea excesivă a unor titluri, proces care declanșează și aspecte negative. Dar… nu despre marketingul cărților vreau să vă vorbesc astăzi… ci despre câteva cărți despre care intuiesc o părere generală majoritară, cărți adunate într-un clasament… mai altfel decât suntem obișnuiți.

1. „The zen of farting”, de Reepah Gud Wan

     Vorbește despre un manuscris menit să revoluționeze tot ceea ce se știa despre zen. Căutând alte căi decât cele clasice, prin care să-și impulsioneze elevii să pătrundă în tainele învățăturilor budiste, maestrul Reepah a înființat un nou curent, numit „The zen of Farting”, menit să-i distreze pe adepți. Se spune că după ce i-a venit această inedită idee, maestrul Reepah a devenit foarte ocupat, mii de adepți fiind interesați de această practică. Manuscrisul cărții, aparținând unui pescar din Taiwan, este vechi de secole… de atunci lumea a evoluat… și totuși, câteva recenzii scrise de cititori americani, sună cam așa: „Întotdeauna mi-am dorit un ghid spiritual al flatulenței. Adesea, după ce mâncam ardei iute, mă simțeam foarte rău și starea mea generală se deteriora vizibil. După ce am aflat de zenul flatulenței și am citit mult despre asta, mă simt mult mai eliberat”.
    „Cartea este extraordinară. Am primit-o cadou de ”Ziua Tatălui” și vreau să vă spun că mi-a schimbat întreaga viziune despre flatulență”.

2. „How to shit in the woods”, de Kathleen Meyer

    Da… tot ce pot să spun este că ne îndreptăm vizibil către o literatură cu grave accente practice, dar e strict părerea mea… pentru că recenziile la această carte sună cam așa: „În ciuda titlului vulgar, cartea e plină de informații utile. În cazul în care plecați într-o excursie și drumul până la destinație e foarte lung, vă sfătuiesc să luați cartea și s-o citiți cu ochii mari. O să vă fie utilă” sau „Dacă vă plac pădurile, dar vreți ca cel care vine din urma voastră să aibă aceeași părere, atunci trebuie să citiți această carte”. Unele voci spun că această carte s-a vândut în peste 2,5 milioane de exemplare, fiind un adevărat best seller.

3. „Does God ever Speaks through cats?”

    Da, e o întrebare bună, la care autorul David Evans caută răspunsuri, iar cititorii vin cu recenzii pe măsură: „Da, Dumnezeu a vorbit de mai multe ori prin pisica mea. Mi-a spus că nu e bine să fii ateu și că trebuie să mă îndrept spre cele sfinte” sau „Nu știu dacă Dumnezeu vorbește prin pisici, dar pe Broadway am văzut odată un grup de pisici care nu se mai opreau din vorbit” sau „Dumnezeu întotdeauna vorbește cu mine prin pisica mea. Începe la cinci dimineața. Misterioase sunt căile lui Dumnezeu”. Într-adevăr…

4. „Learning to play with the lion’s testicles”, de Melissa Haynes

Da… după cum vă spuneam, ne îndreptăm spre o literatură practică, de unde învățăm lucruri utile, care să ne folosească în viață. Iată și părerile despre această carte: „Am avut câteva experiențe în junglă și vreau să vă sfătuiesc să nu încercați niciodată să vă jucați cu testiculele unui leu, dacă nu ați citit această carte” sau „Am citit cartea, dar un prieten mi-a spus că nu tuturor leilor le place asta”. Nu știu ce să zic… am alte hobby-uri.

5. „Crafting with cat hair”, de Kaori Tsutaya

Da… dacă pisica ta lasă păr prin casă, această carte îți propune o soluție: confecționează lucruri din el. Cum adică „din ce?” Din părul de pisică! Există oameni care au citit cartea și au învățat de acolo o mulțime de lucruri utile. Iată câteva mărturii: „Am descoperit că, citind această carte în metrou, oamenii nu mai stau atât de aproape de mine” sau „Cu ajutorul acestei cărți, soția mea a confecționat daruri de Crăciun pentru prietenii noștri. A făcut patru perechi de șosete, două eșarfe, trei pălării, o pereche de papuci de casă, o jachetă de iarnă și un covor pentru camera copiilor”. Acestea fiind spuse, mai că m-aș apuca și eu… dar n-am pisică.

Ei… acestea sunt doar cinci dintre sutele de cărți „mai altfel”, pe care unii dintre semenii noștri le găsesc interesante și ale căror titluri, din respect pentru sensul inițial, nu le-am tradus.

Review overview
5
***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

13 COMMENTS

  1. Felicitari pentru ideea de a scrie un articol mai diferit. Articolul in sine este interesant, insa am ramas socata de titlurile cartilor respective. Ceea ce e trist, este ca unii oameni chiar le cumpara si le citesc cu un interes deosebit. Poate ar fi bune luate ca pamflet, dar nu cred ca se pot incadra in categoria cartilor de calitate, sau de vreun interes anume.

  2. OMG! Am murit de ras :)))) Sunt carti pentru toate gusturile si, cum gusturile nu se discuta, niciodata, nu am ce discuta nici eu aici. Doar ca ma umflu de ras numai citind titlurile, apoi continutul cred ca as fi ZEN toata ziua :))))) 😀 =)) locco_smiley_1 locco_smiley_35

  3. Ha. Chiar ca ciudate!!! 🙂 Am matze cat pentru toata lumea dar nu m-as apuca sa adun blana de pe ele ca sa “confectionez” chestii. 😀

  4. Doamne =))))) Cred ca doar confectionarea anumitor lucruri din parul pisicilor mi se pare interesanta =)) Dar nu am pisica =))

  5. Mă bucur că am reușit să vă amuz! Era ceva timp de când plănuiam să scriu un astfel de material.

  6. Trebuie să vă spun că, documentându-mă pentru acest articol, am dat și peste alte cărți… pur și simplu frapante.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.