Femeia oracol de Margaret Atwood-“Voiam să uit trecutul, dar acesta refuza să mă uite pe mine”
“Voiam să uit trecutul, dar acesta refuza să mă uite pe mine”
Femeia oracol, de Margaret Atwood-“Voiam să uit trecutul, dar acesta refuza să mă uite pe mine”
Titlul original: Lady Oracle
Editura: Corint – Leda
Număr de pagini: 464
Traducător: Gabriela Nedelea
Anul apariției : 2009
Margaret Atwood este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie și eseuri critice, traduse in zeci de limbi. A abordat cu același succes toate genurile literare și a primit nenumărate premii, ca recunoaștere a talentului ei. Cu un asemenea creator, romanul “Femeia-oracol” e de așteptat să fie excelent scris. Și e. Chiar fără o rezonare deosebită cu subiectul, orice fel de cititor va fi prins de inteligența și inventivitatea frazelor povestitoarei, care te determină să te simți cult fie și numai pentru că ți-e accesibilă estetica lor, făcând parcă să nu mai conteze atât de mult spectaculozitatea în sine a poveștii.
Cartea lui Atwood ar avea ceva din “Gone Girl” altoită cu o rămurică din atmosfera paranormală de magie urbană a autorilor sud-americani, dar ea a apărut în 1976, așa că orice comparație de genul ăsta, ar trebui orientată invers, din respect pentru originalitatea fiecărui scriitor. Totuși o Gillian Flynn combinată cu un strop de Isabel Allende, sunt cele mai la indemână referințe, pentru cititorul de autori la modă. Poate un pic mai frustă, Atwood, mai realistă și mai pregătită să zăbovească asupra auto-examinării personajelor proprii, decât succesoarele sale.
Romanul debutează cu mărturisirea lui Joan Foster, o canadiancă hotărâtă să se facă pierdută în splendoarea bucolică a Italiei rurale:
“Mi-am plănuit cu grijă moartea – ceea ce n-am făcut cu viața mea, pe care am lăsat-o să șerpuiască în meandre de colo până colo, în ciuda încercărilor mele firave de a o stăpâni…
Îmi doream sa dispar pur și simplu, lăsând în urmă doar umbra unui leș pe care toată lumea s-o ia drept realitate. La început mi-a venit chiar să cred că reușisem. ”
Ce a făcut o scriitoare de succes, o femeie frumoasă cu o căsnicie liniștită, să vrea să dispară din universul pe care și-l clădise, să fie atât de atrasă de tentația neantizării? Răspunsul pare să stea în istoria sa intimă, în trecutul care i-a format personalitatea.
Fiică a unei mame autoritare, obsedate de ce cred alții despre ea și de nevoia de control și al unui tată absent când la propriu, când la figurat, Joan a avut o copilărie plină de probleme. Cu înclinație spre obezitate, confruntată cu frustrările mamei și indiferența tatălui, chinuită de colegele de aceeași vârstă care îi simțeau fragilitatea de victimă, fata va fi într-un continuu regres pe tot drumul său spre maturizare. În adolescență ajunsese deja să înfulece intenționat și să își agraveze problemele de sănătate, doar pentru micile satisfacții răutăcioase din confruntarea cu mama sa, exasperată de imperfecțiunea odraslei :
“Mâncam ca să o sfidez, dar și din cauza panicii. Uneori mi-era teama că, de fapt, nu existam cu adevărat, că eram un accident; o auzeam catalogându-mă drept un accident”
Singurul punct luminos în însingurarea fetiței este Mătușa Lou. Cea care, de altfel, o va și ajuta într-un final să se schimbe. Deschisă, solară, tonică și extravagantă, ea însăși greoaie și voluminoasă, dar fără să îi pese de asta, mătușa fetei e tot ce nu e mama acesteia. Un adevărat sprijin moral, o prietenă ce încurajează, nu doar critică, cu care se merge la film, sau se poate discuta despre orice. Privind obiectiv, nici mama Joanei nu pare rău intenționată, făcând tot ce depinde de ea pentru normalizarea copilului – de la înscrierea la cursuri de balet sau cercetășie sportivă, la impunerea de diete și programare la psiholog. Dar blestemul contradicției mama-fiică se încăpățânează să destrame orice efort al ei de a rezolva totul în mod corect.
Rezolvare pe care o găsește însă mătușa Lou, atât prin influența din timpul vieții cât și printr-un testament cu condiționalitate suspensivă. Joan va primi o sumă mare de bani, doar dacă îndeplinește o anumită prevedere testamentară: să slăbească cincizeci de kilograme. Acest imbold adăugat unei psihologii mai mature, de ieșire din adolescență, vor fi declicul declanșator al marilor schimbări.
Tot de mătușa Lou se leagă un alt marcaj important în destinul Joanei, ea introducând-o pentru prima oară în lumea misterioasă a viziunilor și premonițiilor, când o ia ca însoțitoare la ședința unui grup straniu de rugăciune și spiritism.
Structurată în cinci părţi, fiecare cuprinzând o etapă de viață, cartea lui Atwood ne poartă în stil de jurnal intim, prin tot traseul formării eroinei sale. Devenită acum o femeie tot mai frumoasă, dar cu umbra obezei ce a fost, înconjurând-o ca o aură apăsătoare, Joan începe o viața de călătorii și aventuri cu banii moșteniți. Întâlnește la Londra un conte polonez refugiat cu care are o primă relație de concubinaj cam ciudat și din urma căreia cel mai important lucru cu care rămâne e ideea de a scrie cărți romantice de epocă, cu iz gotic și erotic, pentru publicul țintă pe care și l-a ales: femeia casnică sau dezamăgită de carieră, doritoare de escapism în lumi mai frumoase și mai sentimentale.
Cu atât mai de neașteptată pare alegerea facută pentru propria mare poveste de dragoste, finalizată cu o căsătorie care numai ca în povești, nu e. Un propagandist comunistoid fanatic, prea prins de activitățiile sale principiale socialiste, ca să poată dezvolta o reală pasiune romantică, îi devine soț. Se reîntorc și se stabilesc în Canada, unde tocmai când lucrurile par să se statornicească, totul se precipită spre punctul culminant al mărturisirii din începutul romanului. Joan are succes și ca poetă morbidă, printr-o creație așternută pe hârtie prin metoda scrierii automate – incoștiente, cu iz puternic de spiritism. Îsi ia un amant, apar episoade de șantaj, de harțuieli telefonice și mesaje amenințătoare, reapar personaje din trecut și bântuiri fantomatice.
Toate o presează pe Joan Foster să redevină Louisa K. Delacourt, pseudonim pe care și-l luase cât timp locuise în Europa și să se refugieze din nou în locurile unde îsi găsise odată liniștea, de data asta înscenându-și moartea. Dorința de dispariție a vechiului eu, de reinventare, pare să izvorască din succesul primei transformări, de la obeză la femeia dorită. Dacă va reuși și de data asta și cât de multă bază au amenințările ce o stresează, sunt întrebările care dau miza finalului intens al poveștii.
Dincolo de firul epic al romanului și de plăcerea pe care ți-o dă parcurgerea lui, există interpretarea sa în decodare post-modernistă. Curent pe care îl ilustrează, practic, după manual, pentru că găsim în el subiectivizare totală, importanța dată trăirilor interioare, satirizarea socială, auto-ironia, dar și conștiința de sine a scriitorului și a operei sale. Prin prisma aceasta pot fi răsfoite inclusiv, altfel interesantele fragmente din creația gotico-romantică a cărților de dragoste scrise de Joan. Citarea lor vastă, intercalată în trupul realist al romanului, e metaforă și introspecție mascată. Labirintul prin care se pierd diferitele genuri de femei-personaje simbolizează întruparea livrescă a întortochelilor vieții și a alegerilor ce trebuie făcute. Poeziile sale spiritiste, aduse pe lume prin scriere automată, sunt un motiv de a diseca procesul de apariție și editare a unei cărți, industria ce s-a dezvoltat în jurul gestului cultural. Interesul post-morten care crește în urma poetei ce a sucombat sinucigaș ca o nouă Sylvia Plath, aduce în vizorul satiric rolul presei și al tabloidizării în succesul unui autor. Lipsa de plauzibilitate din coincidența reaparițiilor unor personaje metamorfozate, cu o nouă identitate, subliniază complexitatea și instabilitatea caracterului uman și al opțiunilor pe care le facem. Însăşi spiritul mamei ce apare ca viziune în momente de cumpănă, face parte tot dintr-o simbolistică a trecutului definitoriu, pe care îl purtăm veşnic cu noi.
Un roman care poate fi relaxant sau plin de subînțelesuri, în funcție de cât de mult dorești să îl aprofundezi. Oricum, satisfăcător și interesant, în orice cheie ai alege să îl descoperi.
Frumoasa recenzie. Mi se pare interesanta cartea, desi cred ca este putin greu de citit.
Wow, Iasmy! M-a lasat fara cuvinte recenzia ta. Din cate am citit mai sus, mi-am facut o mica parere despre carte. Pare a fi exact ceea ce-mi doresc sa citesc. O carte emotionanta. Perfecta pentru serile de Toamnă .. locco_smiley_37
Recenzia nu este scrisa de mine. O greseala tehnica. Meritele ii apartin lui Marius Andrei.
S-a rezolvat. Autor Marius! Laurii au fost ai mei pt cateva minute 🙂
Vreau si eu cartea!!! Felicitari pentru recenzie!
O recenzie superba. Ma tenteaza sa citesc cartea! Felicitari!
Multumesc. 🙂 Eu am mai citit de ea, Mireasa hotomana, care e un pic diferita ca stil, se pastreaza analiza psihologica fina a personajelor, dar introduce acolo si multa actiune, suspans si revelatii de roman policier excelent. 🙂
Mi-a placut recenzia. Caut si eu cartea sa o citesc.
Am citit „Povestea slujitoarei” de aceeași autoare. Mi-a plăcut? Nu! Însă, dacă mi-a rămas în memorie, e semn că e bună. Așa cum faptul că Ion din romanul omonim al lui Rebreanu mi-a stârnit antipatia îl face memorabil. Apropo, felicitări, Andrei!
Merci. 🙂 In ce gen ai incadra Povestea Slujitoarei? Fantasy? SF? Psihologic? Mi-am tot pus in plan sa o citesc si eu. 🙂
E și fantasy, puțin psihologic, dar cred că e mai mult o distopie; este imaginat un viitor sumbru, cu o guvernare autoritară, care aplică inclusiv pedeapsa cu moartea. Slujitoarea este o persoană care trebuie să poarte în pântec copiii altora. E dură cartea. Cred că a fost și ecranizată.
O recenzie frumoasa :)!
Nu am citit nimic de aceasta autoare iar cartea sus prezentata nu ma atrage 🙂 .
Imi place recenzia, dar nu ma atrage cartea. Prea psihologica pt gustul meu; iar in momentul asta incerc sa imi refac psihicul facut praf de o raceala ce nu se lasa dusa. 🙂
PS. BTW de cele 50 kg din testament… daca ma pune pe mine sa le dau jos, mai trebuie sa cumpar si de la magazin ca nu ies la nr. :)))
Mara, mai adaugi o pisica-doua, pana se completeaza. 😀
Felicitări pentru recenzie, Marius locco_smiley_10
Bravo, Marius!
Felicitari, Marius! locco_smiley_10
Multumesc pentru aprecieri. 🙂 De multe or cartile mai complicate te ajuta sa iti iasa bine o analiza pe text, pentru ca poti vorbi un pic si despre planul doi. Recenziile la bestselleruri sunt mai periculos de facut. Daca lasi prea multe spoilere, risti sa iti iei niste suduieli de la cititorii ce voiau sa stie cum e cartea, dar nu sa afle despre ea prea multe. 😀 La astea psihologice esti mai relaxat. Oricum ei vor gasi acolo ceva toatal diferit cu care rezonze. 🙂
Bravo Iasmy, tentanta prezentarea pe care ai facut-o.
Pare interesanta cartea. Îmi plac romanele psihologice dacă nu sunt plictisitoare,prefer actiunea! Frumos prezentata cartea. Bv Marius .