Anotimpul Persefonei – Patricia Popa – fragment
Anotimpul Persefonei – Patricia Popa – fragment
Titlu: Anotimpul Persefonei
Autor: Patricia Popa
Editura Datagroup, 2025
Nr. pagini: 194
Descriere:
Eleni și Evander nu au fost dintotdeauna ca șoarecele și pisica, însă când legendarul lor șef anunță că se retrage, cei doi intră într-o rivalitate acerbă pentru a determina cui îi va reveni moștenirea acestuia. Lucrurile iau o turnură neașteptată când Eleni primește un avertisment sumbru din partea unei bătrâne misterioase.
Crezând că e vorba de o farsă pusă la cale de Evander, Eleni alege să o ignore și, când ea este desemnată ca urmașă a domnului Angelopoulos, își asumă cu mândrie noua sa funcție.
Însă cuvintele bătrânei continuă să o bântuie, asemeni unui blestem, până ce, într-un final, profeția se adeverește.
Când se trezește în Lumea de Apoi, Eleni are parte de o revelație șocantă și, roasă de vinovăție, decide să pornească în căutarea lui Hades pentru a-și îndrepta greșeala.
Va reuși ea să depășească obstacolele pe care capricioșii zei i le aruncă în cale și să îl găsească pe Hades înainte să fie prea târziu?
Anotimpul Persefonei
fragment
Capitolul 1
– Chemarea –
[…]
Petrecerea anuală a firmei era întotdeauna un eveniment grandios. De această dată, însă, organizatorii se întrecuseră pe ei. Cineva venise cu ideea unui banchet cu tema „Zeii olimpieni”, iar apoi persoanele potrivite trăseseră câteva sfori, obținând astfel permisiunea de a ține cheful chiar pe una dintre colinele ce ofereau o priveliște panoramică asupra Templului lui Apollo din Delphi.
Vălul nopții se așternea cu repeziciune. Deja câteva stele începuseră să strălucească pe cer. Dacă voia să ajungă la templu și să se și întoarcă înainte de lăsarea întunericului, Eleni trebuia să mărească pasul. Astfel, o tăie printre niște tufe spinoase, coborî pe ciuci un povârniș pietruit, și, câteva minute mai târziu, ajunse la ceea ce fusese cândva intrarea în mărețul templu.
De cum puse piciorul printre ruine, o adiere rece începu să-și facă simțită prezența, făcând-o să tremure și să se zgribulească toată.
În general, petrecerea avea loc vara, însă, dat fiind că domnul Angelopoulos, celebrul Angelopoulos, avea să se retragă în curând, se luase hotărârea ca, în acest an, evenimentul să se țină mai devreme. Mai exact, pe 20 martie, ziua ce corespundea echinocțiului de primăvară. Aceasta fusese, de altfel, chiar propunerea lui Eleni. La urma urmei, ce prilej mai prielnic să își înceapă noua viață, ca urmașă a legendarului Angelopoulos, dacă nu acest moment simbolizând renașterea și reînnoirea?
Șirul gândurilor îi fu întrerupt prematur de senzația apăsătoare că era privită.
Mijindu-și ochii, Eleni putu distinge o siluetă pândind în penumbră. Când figura misterioasă făcu un pas înainte, ieșind la lumină, tânăra avu o tresărire.
— Doamne sfinte, ce m-ați speriat! îi strigă ea, exasperată, femeii care stătea acum în fața sa, ducându-și instinctiv o mână la piept. Inima îi trepida.
Curând însă, curiozitatea o făcu să-i adreseze o întrebare.
— De când stați aici? N-am văzut pe nimeni când m-am uitat de pe deal.
Femeia nu răspunse, ci doar dădu din cap într-un mod de neînțeles.
Studiind-o mai atent, Eleni îi remarcă atunci părul tern și încâlcit, și ochii acoperiți de cataractă. Nici hainele ei nu arătau mai bine – purta o tunică murdară și ciuruită, strânsă în brâu cu o cingătoare de piele atât de coaptă încât se decojea, iar pe umeri avea o pelerină de un roșu spălăcit, pătată și roasă de vreme. Judecând după riduri, părea trecută bine de șaptezeci de ani.
„Unde or fi găsit-o?” se miră tânăra, convinsă fiind că femeia fusese angajată să facă profeții false, ca parte din eveniment.
— Îmi pare rău, dacă aș fi știut că stați singură pe aici, aș fi chemat mai multă lume să vă țină companie! Vă e foame? Vreți să veniți cu mine să mâncați ceva? se interesă ea, sincer îngrijorată.
Bătrâna însă nu spuse nimic, ci doar zâmbi, dezvelind de sub buzele palide și uscate câțiva dinți îngălbeniți și cariați.
La această vedere, Eleni mai întâi se înfioră, pentru ca doar o clipă mai târziu, un sentiment profund de dezgust să-i ia locul spaimei.
„Ăștia de la HR sunt nebuni?! Își bat joc de o femeie amărâtă ca să facă reduceri de cost?!”
Determinată să le tragă o muștruluială ca la carte, o apucă cu blândețe de braț pe bătrână, reînnoindu-și invitația de mai devreme. Spre surprinderea ei însă, femeia rămase pe loc, neclintită precum un bloc de marmură și, apucând-o brusc de încheietură, îi răsuci cu dibăcie palma în sus, forțând-o să o țină deschisă.
Înainte ca Eleni să apuce să-și revină din șoc, bătrâna îi inspectă cu atenție mâna, în tot acest timp mustăcind ca pentru sine. Apoi, înclinând mulțumită din cap, își aținti privirea în ochii ei și își depărtă buzele, moment în care un sunet macabru, aidoma unui croncănit, îi ieși din gât:
— De vei continua pe drumul pe care te afli, mari nenorociri se vor abate asupra ta. Dar zeii te au la inimă. Încă nu e târziu să îl întorci din drum pe Thanatos.
— Thanatos… repetă Eleni, în șoaptă.
„Thanatos?! Moartea?!”
Speriată, își smuci mâna din a bătrânei, iar privirea îi fugi către dealul luminat. Cât și-ar fi dorit acum să nu fi plecat de lângă Evander!
Atunci, chiar în timp ce îi rostea numele, îi căzu fisa.
„Evident! Cum de nu mi-am dat seama? Precis șarpele ăla a pus asta la cale!”
Pe neașteptate, vântul se înteți și începu să geamă furios, amintindu-i de bătrâna înfrigurată.
— Haideți să mâncați și să vă dăm ceva să vă încălziți. O să vă îmbolnăviți dacă mai stați mult aici, o îndemnă Eleni, dând să o apuce iar de braț.
În acel moment însă, mâna îi alunecă în gol, și, întorcându-se ca să o vadă mai bine, tânăra făcu o constatare ce îi tăie răsuflarea.
Femeia dispăruse fără urmă.
„Atât de concentrată să fi fost încât n-am realizat când a plecat?” se întrebă, simțind neliniștea crescându-i în piept. „Ei, haide, că doar nu m-oi fi întâlnit taman eu cu stafia Pythiei! Și în plus, trebuie să-i zic vreo două netrebnicului ăla! Sigur e mâna lui la mijloc!”
Era deja beznă în toată regula când Eleni ajunse înapoi pe deal.
— Pe unde ai umblat? o dojeni Iris, colega ei de birou. Urmează să se anunțe cine îi va lua locul domnului Angelopoulos.
— Deja?! se miră Eleni.
„Oare cât naiba am fost plecată?” se întrebă apoi, privind lung către templul care se pierduse în negura nopții.
