Aproape Ok de Leesa Cross-Smith – Editura Trei – recenzie
Aproape Ok de Leesa Cross-Smith – Editura Trei – recenzie
Aproape Ok
Leesa Cross-Smith
Editura Trei – 2022
“Leesa Cross-Smith este autoarea mai multor cărți de succes, printre care So We Can Glow, Whiskey & Ribbons, Every Kiss A War și romanul aflat în pregătire, Half-Blown Rose. În 2021, So We Can Glow a fost nominalizată la Joyce Carol Oates Prize. Whiskey & Ribbons a câștigat Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (IPPY). Every Kiss A War a fost nominalizată la PEN Open Book Award și a fost finalistă la Flannery O’Connor Award for Short Fiction. În 2021, Aproape OK a fost alegerea clubului de lectură Marie Claire și Good Housekeeping.”
“Într-o seară ploioasă de octombrie, Tallie Clark, o psihoterapeută recent divorțată, aflându-se în drum spre casă, zărește un bărbat care pare că vrea să sară de pe un pod. Fără să stea pe gânduri, oprește mașina și iese în ploaie, convingându-l să bea o cafea împreună. În cele din urmă, acesta acceptă să meargă acasă la ea, unde își va dezvălui numele: Emmett. În weekendul plin de trăiri intense care urmează, simțind că amândoi au nevoie de vindecare, Tallie își propune să-i ofere un spațiu sigur acestui străin ciudat, deși ezită să-i destăinuie cu ce se ocupă. Treptat, descoperă împreună ce l-a adus pe Emmett pe marginea podului, precum și cu ce adevăruri dureroase se luptă Tallie de când căsnicia ei s-a sfârșit.
Spusă pe două voci, Aproape OK este o poveste impresionantă, cathartică despre întâlniri hotărâtoare, speranța regăsită când totul pare pierdut și magia legăturilor dintre oameni.”
„Un roman cu totul special despre fragilitate și durere. Îmbinând gravitatea cu umorul, Aproape OK spune povestea unei legături profunde ce se naște între doi oameni pe care viața i-a încercat din greu.” ( Publishers Weekly)
„O poveste răscolitoare.” ( Harper’s Bazaar)
“Doi străini petrec împreună un weekend ce le va schimba viețile.”
Așa este!!!
Mergând către casă Tallie vede un bărbat pe pod, pe partea sinucigasilor, și își dă seama că se pregătește să sară. Se oprește și reușește să-l facă să se răzgândească și să vină cu ea. Îl duce la ea acasă, dar nu-i spune că e terapeut.
Discută despre divorțul ei de Joel, despre cum îi urmărește și-acum postările, pentru că el s-a căsătorit și are un copil. Tallie nu înțelege nici acum de ce Joel a înșelat-o, dar mai mult făcuse un copil cu alta. Ea încercase fertilizarea în vitro, dar nu avusese noroc. Avea o casă frumoasă, cumpărată cu ajutorul fratelui ei, și acum se impacase și cu ideea de-a adopta un copil.
Bărbatul de pe pod spune că-l cheamă Emmet(sigur un nume inventat) dar, în final, își deschide sufletul și povestește câte ceva despre Christine și Brenna, despre familia lui, bunici, părinți, prieteni, despre avatarurile cu familia soției, mai ales pentru că el era pe sfert negru.
Încet, încet, barierele dintre ei se șterg. Ea-i povestește chiar despre Nico, prietenul din școală, cu care crezuse că se va căsători, înainte de Joel, dar cu care, cumva, mereu fuseseră în contratimp. Acum aveau o prietenie relaxată, cu ocazionale partide de sex.
Și totuși nu-i spune că e terapeut, sau că i-a citit scrisorile din haină.
Dar nici el nu-i spune numele real, nici ce a pățit cu adevărat.
Merg la petrecerea costumată, de Halloween, a fratelui ei Lionel. Emmett cunoaște familia lui Tallie, iar către finalul petrecerii îl salvează pe Lionel al cărui costum se aprinde.La spital apare și Joel, care fusese bun prieten cu Lionel. El este cel care-l recunoaște pe Emmett, dar trădează și profesia lui Tallie.
Așa Tallie va afla povestea reală a lui Emmett- Rye, o poveste sordidă declanșată de ura familiei lui Christine. Deși nu au recunoscut niciodată labilitatea ei psihică, nici anii de tratament, acum îl învinuiesc pe Rye de moartea ei și a copilului, și, pentru că era “orașul lor”, bărbatul va fi condamnat, deși nevinovat. Va face câțiva ani de pușcărie până ce un nou proces și probele îl vor exonera. Dar dorul de “fetele lui” și reacția unei părți din oraș îl fac să nu-și mai găsească locul nicăieri și să clacheze.
Întâlnirea cu Tallie îi va schimba perspectivele.
Un weekend de mărturisiri va aduce oarecum vindecarea sufletelor lor.
Ce se va întâmpla mai departe cu protagoniștii?
Cum își vor continua viața?
Cu cine va rămâne Tallie?
Va adopta copilul dorit?
Ce se întâmplă cu Rye?
Dar cu Lionel?
Multe întrebări și mai multe răspunsuri, dar cel mai important este mesajul cărții:
„Aproape OK ne convinge că vindecarea noastră emoțională nu se poate face decât printr-o legătură foarte strânsă cu cei de lângă noi.” ( Oprah Daily)
Și veți vedea că romanul este :
„O lectură extrem de agreabilă, cu o eroină pe care o îndrăgești din prima clipă.” (Booklist)
„Un roman tulburător. Asigurați-vă că aveți la îndemână un pachet de șervețele.” (Cosmopolitan)
Carte disponibilă pe site-ul Editurii Trei
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti
Recenzii cărți
Mulțumesc pentru recenzie! Îmi place subiectul carti,am să o trec pe lista!