Ce-am pierdut în foc, de Mariana Enriquez-Editura Art-recenzie

Titlul original: Las cosas que perdimos en el fuego

Traducere din limba spaniolă: Marin Mălaicu-Hondrari

Gen: Proză scurtă

Editura: Art

Colecția: musai

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 264

  Mariana Enriquez s-a născut în Buenos Aires în 1973. Are studii de jurnalism, este profesoară la Universidad Nacional de La Plata și coordonează Radar, suplimentul cultural al unui important ziar argentinian. Pe lângă bestsellerul internațional Ce-am pierdut în foc, a mai publicat un volum de proză scurtă și trei romane. Povestirile ei au apărut în reviste ca Granta sau The New Yorker. Este considerată una dintre cele mai promițătoare și mai originale voci ale literaturii sud-americane actuale.

  America Latină este  o regiune, aș putea zice, fermecătoare, ce ne atrage atenția (poate datorită serialelor intens difuzate în România), ce ne incită prin contrastele pe care le promovează, prin istoria tumultuoasă, deși nu foarte lungă, ce și-a pus puternic amprenta asupra societății de astăzi. America Latină ne poate interesa și datorită originii colonizatorilor săi, datorită limbilor vorbite (spaniolă, portugheză) și religiei ce ne oferă un sentiment de familiaritate, în ciuda poziției geografice.

  În ciuda dificultăților de natură politică, economică, socială, America Latină se poate lăuda cu o cultură vastă, fie că ne referim la tango, fie la muzică, fie la literatură. Personal, nu sunt extrem de familiarizat cu literatura latino-americană,  lecturile mele din această categorie limitându-se la cărțile lui Paulo Coelho și Isabel Allende. Din acest motiv, nu am refuzat prilejul de a citi cartea Marianei Enriquez, scriitoare de origine argentiniană.

  Am citit ,,Ce-am pierdut în foc” cu o oarecare curiozitate și nerăbdare, dornic să încerc ceva altfel, să ies puțin din zona mea de confort. Și astfel am descoperit un volum de proză scurtă, de realism magic, în care realul conviețuiește cu fantasticul, cu paranormalul, totul având accente horror, grotești. De multe ori,  pe parcursul lecturii ajungi să te întrebi dacă întâmplările relatate sunt desprinse dintr-un coșmar ori dintr-un film de groază.

  Copii decapitați, femei incendiate, persoane abuzate, dispariții miraculoase, crime, automutilare, pasiuni stranii, hikikomori, acestea sunt ingrediente ale acestor povestiri bine scrise, capabile să transmită emoții și chiar să facă pielea de găină cititorului.

  Aspectul pe care, personal, l-am apreciat cel mai tare este maniera în care este conturată societatea argentiniană, cu bune și cu rele, cu droguri, traficanți, criminali sadici și orașe pline de viață, de culoare. O astfel de lectură te aduce cu picioarele pe pământ și te face să conștientizezi că viața în țările sud-americane nu e nicidecum una ușoară, că Buenos Airesul sau oricare alt mare oraș nu înseamnă doar atracții turistice, peisaje și frumos. Trebuie să ne aducem aminte că sublimul este însoțit și de grotesc, de întuneric, de degradare.

  Paradoxurile societății argentiniene (și nu numai!) se constituie pe baza contrastului dintre aparență și esență, pe baza opoziției vizibile dintre clasele sociale superioare, înstărite, educate și cele de jos, care-și duc traiul în mizerie, care-și îneacă zilele și nopțile în alcool și care-și pun viețile în mâinile traficanților de droguri și a mafioților.  Ca locuitori ai lumii nordice, dezvoltate, uităm adesea de latura obscură a marilor orașe, a societății în general. Conștientizarea și luarea în calcul a acestor fapte ne permit să înțelegem de ce state precum Argentina, state cu potențial, nu reușesc să depășească anumite bariere, să intre în rândul statelor pe care le considerăm civilizate.

  Mie aceste povestiri mi-au dat de gândit, ținând cont că am citit recent niște articole referitoare la infracționalitatea din țările Americii Latine. Există mulți factori care au dus la crearea acestor discrepanțe dintre clasele sociale, la menținerea acestui decalaj față de țările Occidentului. Printre acestea un loc semnificativ îl ocupă factorul politic.

  Revenind însă la cartea Marianei Enriquez, aceasta cuprinde 12 povestioare, unele mai surprinzătoare decât altele, cu titluri sugestive și expresive: Copilul jegos, În ape negre, Ce-am pierdut în foc, Anii toxici.

     ,,Universul Marianei Enriquez este populat de femei, dar nu e unul blând. Este bizar în cel mai sofisticat și mai neliniștitor mod cu putință, cu atât mai diabolic cu cât straniul irumpe din țesătura banală a vieții cotidiene. Personajele ei se confruntă cu abuzuri, sărăcie, droguri, criminalitate, trafic de copii, patologii dintre cele mai diverse, diformități, violență. Fiind jurnalistă de profesie, multe dintre proze pleacă de la întâmplări reale apărute în presa vremii – criminalul în serie copil rămas în istorie sub numele de Piticul Clăpăug, doi adolescenți torturați de poliție într-o suburbie sinistră a Buenos Airesului și forțați să se arunce în apele unui râu poluat -, dar ficțiunea ei împinge totul la un alt nivel.

       Aici, în aceste povestiri electrizante care lovesc cititorul direct în plex, macabrul rafinat este împing la rang de artă: magie neagră, sfinți răzbunători, case bântuite, dispariții cât se poate de misterioase, femei care își dau singure foc pentru a protesta împotriva violenței domestice.

      Rezultatul – o combinație bulversantă  de Poe, Stephen King și Cortazar – este de ne uitat.”

  Mă voi opri asupra poveștii cu care debutează volumul, și anume Copilul jegos, o istorie relatată din perspectiva unei tinere graficiene, ce locuiește în cartierul Constitucion din Buenos Aires. Acest cartier decăzut e împânzit de delicvenți, hoți, mafioți, traficanți, prostituate, însă, chiar și așa, naratoarea preferă să locuiască în casa părintească, supunându-se, în mod (in)conștient, pericolelor și lipsei de siguranță.

  Vis-a-vis de locuința sa zărește, adesea, o femeie însărcinată și drogată, însoțită de un copil, pus să cerșească, murdar, neîngrijit. Acest copil ce-și duce viața pe străzile ce devin complet înfricoșătoare după căderea nopții se transformă treptat într-o obsesie pentru personajul nostru. Într-o seară îl găsește în fața ușii sale, părăsit parcă de mama sa, motiv pentru care îl hrănește, îl duce să-și cumpere o înghețată de la magazin. Ulterior, atât copilul, cât și mama sa dispar, iar cartierul este zdruncinat de o știre ce face chiar ocolul orașului, și anume găsirea unui cadavru de copil, mutilat, ce pare să fi fost sacrificat în cinstea uneia din zeitățile păgâne autohtone. Naratoarea e sigură că victima acestei crime desprinse dintr-un act satanic este nimeni alta decât copilul jegos, cel pe care regretă că nu l-a salvat din mâinile mamei sale, incapabilă să-i poarte de grijă… O fi fost copilul jegos ucis fără milă de niște suflete lipsite de orice Dumnezeu?

  Cititorul trăiește laolaltă cu protagonista cele întâmplate, ajunge să-i înțeleagă neliniștile, iar în sufletul său răsare un sentiment aprig de revoltă. Cum e posibil așa ceva? În ce lume haină trăim? De ce preferăm să fim orbi când astfel de atrocități au loc la câțiva pași de noi? Putem spera la un viitor mai bun pentru copii născuți și crescuți în condiții absolut mizere, în astfel de medii defavorizate?

  Așa cum precizam mai devreme, lectura acestor povestiri ne pune pe gânduri, ne înfățișează o altă latură a societății argentiniene, a vieții în America Latina (și nu numai!).

       ,,Ce-am pierdut în foc” de Mariana Enriquez constituie o îmbinare de real cu macabru și cu fantastic, culminând printr-o explozie de trăiri contradictorii, astfel încât la sfârșit simți nevoia să iei o gură de aer înainte de a merge mai departe.

Vă recomand cu drag acest volum ce are multe de oferit!

Păreri:

• ,,În mâinile scriitoarei, inegalitatea, frumusețea și corupția Argentinei se împletesc pentru a deveni o manifestare a celor mai întunecate gânduri și frici ale noastre.” Vanity Fair
• ,,Cu un extragavant talent de povestitoare, foarte feminista Mariana Enriquez amestecă fantasticul și realismul cel mai sordit. Mariana Enriquez este o vrăjitoare care ne spune povești.” Telerama
• ,,Povestirile Marianei Enriquez surprind dimensiunea istorică și conștiința de clasă, însă personajele sale nu fac uz nici o clipă de sentimentalism sau milă. Autoarea caută un adevăr mai profund – și mai tulburător – decât cel permis de regulile stricte ale realismului. O carte explozivă și fascinantă, excelând în grotesc și cel mai negru umor.” New York Times Book Review
• ,,O scriitură precisă și răscolitoare ca o lamă uitată într-un buzunar și niște povești hipnotice topite într-un realism magic brutal. Ce iese la suprafață nu e niciodată ceea ce vrei.” Scena9

         LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Ce-am pierdut în foc, de Mariana Enriquez poate fi comandată de pe site-ul Editura Art

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi Editura Art

Cărţi Literatură Universală

Ce-am pierdut în foc de Mariana Enriquez-Editura Art