Când se topește zăpada de Dorina Georgescu

Când se topește zăpada – Dorina Georgescu

    Avionul decola lin ca un condor care-și părăsise cuibul.   

    În două ore și jumătate aveam să ajung la Paris pentru a întâmpina Noul An pe Champs Elysees iar apoi aveam să plec spre o stațiune din Masivul Central aleasa de Alin, mezinul grupului care traversa cu greu criza bărbatului de patruzeci de ani.

    Priveam prin hublou Bucureștiul la ceas de seară, admirând  puzderia de luminițe care licăreau ca-ntr-un brad de Crăciun, gândind că aș fi putut să-i fac pe plac Ancăi și să rămânem împreună de sărbători.

    Dar fugisem de ea.

    Înainte de Ajun, o îndemnasem să meargă în vacanță cu fiul său.

    Alesese să petreacă câteva săptămâni în satul natal, undeva prin județul Călărași, urmând să revină la începutul lui ianuarie în capitală.

   Meditasem mult, era mai bine să petrecem Revelionul separați. Altfel, și-ar fi închipuit, cum fac de regulă femeile că o relație care durează de șapte luni se poate prelungi o viață.

    Mă felicitam că avusesem pornirea să-i explic că doream să plec la schi cu prietenii.

    Mda! Acceptase dar se întristase. Când se topește zăpada – Dorina Georgescu

    Probabil că nu prevăzuse o asemenea surpriză. Mai mult ca sigur, în filmul ei purtam costum și dansam împreună într-un restaurant din centrul capitalei.

    Dar acum eram mulțumit, avusesem puterea să mă desprind și să o readuc și pe ea  la realitate.

    Relația dintre noi trebuia să  exceleze doar la capitolul prietenie.

   În fapt, istoria se limita la aportul romantic al unei seri de weekend  în procesul de diminuare a stresului cotidian.

    Dar mai mult de atât nu doream. Anca avea  un copil aflat la pubertate care o solicita din plin.

    Ei, bine, îmi repetam, acționasem corect, mai cu seamă că de două luni căpătase obiceiul de a trimite mesaje de dragoste alarmante.

     Acum va pricepe care e adevărul despre legătura noastră.

     Descinderea pe Charles de Gaulle îmi adusese un mesaj de la Anci.

   Mă anunța că se hotărâse să petreacă Revelionul la mare cu foști colegi de liceu și îmi scria că în momentul în care eu aterizez la Paris ea va fi ajuns deja la Constanța.

    Remarcasem nota optimistă și veselă în care ticluise cele câteva rânduri. Ancușica mea întâmpinase cu bucurie schimbarea survenită în programul său.

    Un fior mă persecuta, aducându-mi-o în minte necontenit. Câți bărbați se aflau în acel grup? Dacă va avea o aventură la mare? Dacă își va găsi alt prieten?

   Ei, ei! Va trebui să mă conformez. În fond, dacă o relație durează mai mult de un an, intervine obișnuința.

    Dacă va fi cazul, îmi voi căuta altă amică.  

    Alta? Dar care alta? Cum să fie o alta? Anca era grijulie, spirituală, inteligentă iar nopțile cu ea aveau un farmec aparte.

    Hm! Când se topește zăpada – Dorina Georgescu

    Dar de ce să-mi fac griji, sunt un bărbat carismatic, generos, și dinamic, n-ar trebui să fie dificil să întâlnesc o nouă parteneră.

     Dar, pentru prima oară, Parisul îmi apărea neprimitor. Bucuria voiajului se disipase în pornirea de a mă gândi la Anca.

     Ea se afla deja la mare. Ce oare o încânta pe litoral? Cum se distra? Își lăsase copilul la părinți. Cum sărbătorea? Cu cine rătăcea pe plaja cotropită de pescăruși? Cât de romantică trebuia să fie o plimbare pe țărmul mării, în plină iarnă! Când se topește zăpada – Dorina Georgescu

   Furios, priveam în jur. Petreceam ultima seară a anului pe un bulevard înțesat de lume, păzită de cordoane nesfârșite de jandarmi ca la miting.

   În fața unui restaurant se formase coadă. Îmi atrăsese atenția o femeie într-un palton vișiniu accesorizat cu broderie neagră care purta sandale cu tocuri înalte. Anca, îmi ziceam ar fi fost capabilă să i se alăture.  

    Miezul nopții adusese un spectacolul de artificii, niște pahare cu șampanie, multe urări și dorința ascunsă de a o revedea cât mai grabnic pe Ancuțica mea.

    Călătoria în Noul An debutase cu sentimentul dureros că sunt singur pe lume în ciuda plimbării monitorizată de freamătul mulțimii.

   Treceam cu pași mici pe lângă imobile, în care nu s-ar fi zis că petrecea cineva. Abia când ne-am apropiat de Turnul Eiffel, pe o stradă cu perete de plante, la etajul doi, o fereastră deschisă oferea perspectiva unei sărbători. Zărisem câțiva oameni și auzisem acordurile unui saxofon.  

    După o noapte în care dorul de Anca îmi călăuzise imaginația,  devenisem mulțumit de a părăsi centrul Parisului împresurat de cioburi și ambalaje, aruncate cu indolență de către turiști.

    Următoarea locație de vacanță în care speram să mă eliberez de regrete, remușcări și doruri, se afla la patru sute de kilometri, pe care conform graficului de călătorie trebuia să-i străbatem chiar din prima zi a Noului An.

    Când se topește zăpada – Dorina Georgescu

    Avionul aterizase cu zgâlțîituri în Clermont Ferrand,  întrerupându-mi șirul de ipoteze.

   Prietenii mei coborâseră deja.

   Eu mă strecuram pe culoarul îngust remarcând abia acum, cât de mic era avionul și surprinzător cât de mic era și aeroportul.

   Înaintam, mirându-mă cum era posibil să aleagă cineva un astfel de loc.

   Eram condamnat să petrec cinci zile de concediu într-un oraș insignifiant. Nemulțumit cum eram, nu mă simțeam în largul meu, însă speram ca cel puțin cazarea să fie de calitate.

  Dar curând ajunsesem la un motel, al cărui mobilier, datând probabil din timpul războiului da un aer jalnic încăperilor. Ușa soioasă a liftului scârțâia, oglinda era pătată, semn că se admiraseră în ea mai multe generații, însă, ghinion, nu se întâmplase să o spargă careva.

    Și peste toate, o lentoare domnea pretutindeni, ca și când, omenirea vlăguită își căuta sensul.

  La sud-vest de Clermont Ferrand se afla stațiunea Puy de Sancy. Cei patruzeci de kilometri îi parcursesem, nădăjduind că pârtia de schi va aduce în prezentul meu elanul caracteristic vacanței.

   Cât vedeai cu ochii, numai munți, brazi și zăpadă!

   Razele soarelui se înfigeau cu semeție în pătura de nea care, extravagantă ca un suzeran, le elibera radioasă, dăruindu-le cerului.

    Priveam mulțimea, înțelegând foarte curând că imaginea iubitei continua să mă persecute. O siluetă în dreapta, niște zulufi blonzi în stânga, un mers apăsat în față, un hohot de râs în spate mă transformau cu regularitate în prizonierul Ancăi.

   Of! Cât de mult îmi lipsea! Dacă aș fi invitat-o aici! I-aș fi adus ceai fierbinte și i-aș fi mângâiat obrajii rumeni, încălzindu-i cu sărutări. Aș fi ajutat-o să-și prindă schiurile și i-aș fi privit ochii blânzi și zâmbetul mereu întrebător.

     Eh! Eram în trei ianuarie, trecuse o săptămână de când aterizasem la Paris, socoteam șapte zile fără o veste de la ea.

    Sigur, urările de Noul An le schimbasem pe mail prin felicitări precomandate. Procedasem amândoi în acelaș fel. Recitisem textul de zeci de ori numai în această dimineață. Mă numise „Iubirea mea, comoara mea”. Când se topește zăpada – Dorina Georgescu

    Mă perpeleam.

    Trebuia să-i scriu un mesaj!

     ”Dragă Ancuța,

     Sper că totul s-a desfășurat bine la mare, frumoasa mea. Ai ajuns deja în București? Cum ai petrecut de Revelion? Mă gândesc că a merge iarna la mare e un pic ciudat. Ești satisfăcută? Nu ai regretat? Probabil că nu se cădea să refuzi invitația foștilor colegi.

     Ah! Nu ți-am scris, în tot acest timp, pentru că nu doream să te deranjez. Dar să știi că îmi este tare dor de tine și mă gândesc adesea la tine. Tu ești foarte importantă pentru mine. Mă întorc peste două zile, mai exact sâmbătă la ora 16 h 20 min. Te sărut mult!”

    Cum prietenii mei se împrăștiaseră prin buticurile aeroportului căutând suveniruri, ajunsesem primul la poarta de îmbarcare. Când se topește zăpada – Dorina Georgescu

    Trebuia să mă relaxez. De două zile eram îngrijorat deoarece Anca nu-mi răspunsese la mesaj. Dar dacă supraviețuisem până azi fără un cuvânt de la ea, însemna că voi mai rezista încă trei ceasuri până ajungeam în România.

    Ghemuit pe un scaun, răsfoiam o revistă care mirosea puternic a tuș.

    Un avion de hârtie a aterizat pe genunchii mei, altul pe ghetele mele.

    Eram nedumerit. Până să întorc capul, am auzit-o pe Anca:

     – Dragul meu, ce zici de o seară romantică la Paris?

     – Iubita mea, cum ar fi să ne petrecem toate zilele și nopțile împreună?

Când se topește zăpada – Dorina Georgescu

Listă cărţi Dorina Georgescu

Weekend gratis

Ţărmul sculptat

Când se topește zăpada – Dorina Georgescu