Romanele din Colecţia Iubiri de poveste publicate în luna iulie 2018

Romanele din Colecţia Iubiri de poveste publicate în luna iulie 2018

Romanele din Colecţia Iubiri de poveste publicate în luna iulie 2018

Romanele din Colecţia Iubiri de poveste publicate în luna iulie 2018

   Colecţia Iubiri de poveste iulie 2018

Cărțile apar săptămânal, sâmbăta, la toate punctele de difuzare a presei alături de ziarul Libertatea.

1. Îngerul Pacătos, de Johanna Lindsey-7.07.2018

  Volumul al treilea al seriei „Aventuri în Wyoming”, după VÂNTUL SĂLBATIC (apărut în aprilie) și TUNET NEÎMBLÂNZIT (apariţie 16 iunie).

2. Contesa mea favorită, de Vanessa Kelly-14.07.2018

  Volumul al treilea al seriei „Familia Stanton”, după SUBJUGAREA UNUI MARCHIZ (publicat în luna mai) și PASIUNILE UNUI CONTE (apărut la începutul lunii iunie).

3. Alesul Reginei, de Daisy Goodwin-21.07.2018

  Romanul descrie primii ani de domnie ai reginei Victoria și a stat la baza serialului omonim.

4. Cum să-ţi recucereşti soţul, de Lorraine Heath-28.07.2018

  Primul volum al seriei „Amanții Londrei”.

sursa Cărţi Romantice

Romanele din Colecţia Iubiri de poveste publicate în luna iunie 2018
Romanele din Colecţia Iubiri de poveste publicate în luna mai 2018
Colecţia Iubiri de poveste

Sursa foto Pinterest

Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.