C O N C U R S

Viața în anul 3.000 !

Dragi prieteni, cu toți suntem fascinați de necunoscut, de vremuri demult apuse, de viața unor persoane care au schimbat cursul vieții, dar cum ar fi ca de data aceasta alegerile să le facem noi?
Mulți autori au încercat să creeze o viziune proprie, inedită, surprinzătoare, șocantă, dar cum ar fi să vă imaginați voi viitorul și societatea?
Cum ar fi să dați viață unei lumi speciale, lumea voastră?

Dacă v-am stârnit interesul, vă lansez o provocare în care voi să creați o poveste de dragoste din genul fantasy cu acțiunea în anul 3.000 și voio postați într-un comentariu. Voi decideți dacă are un final fericit sau nu, dacă sunt pasiuni, trădări sau împăcări.

– Povestea nu are o limită de cuvinte și cea mai votată va fi desemnată câstigătoare.

– Poate participa oricine are domiciliul în România

Durata concursului : 28.03.2014-11.04.2014

Premiul constă într-un voucher de 30 de lei oferit de către Librăria online Libris, sponsorul acestui concurs.

Dupa cum stiți deja, Libris.ro este o librărie online cu cărti din numeroase domenii, inclusiv în limba engleză.

Vă mulţumesc pentru interesul manifestat.

Ordine voturi :

Lupu Diana 46

illusion 17

Lavinia Alexa 11

Câştigătoare este Lupu Diana.

Aştept pe  literaturapetocuri@gmail.com datele de contact : nume, prenume şi adresă de e-mail

pentru a explica cum se poate intra în posesia voucherului de 30 lei oferit de Libris.ro, sponsorul acestui concurs.

concurs

90 COMMENTS

  1. Uite la ce am ajuns, sper să-ţi placă, spor l citit (are 3 pagini şi-un pic, 1404 cuvinte).
    O plimbare în viitor
    1. Sarah
    ….Loboutin. Chloé. Marc Jacobs. Alexander McQueen. Chanel. Dior. Alexander Wang. Alice&Olivia. Missoni. Burberry. Balenciaga. Prada… Pff m-am plictisit, parca toate sunt la fel dar cu altfel de etichete. – îşi zicea Sarah în timp ce răsfoia o revistă şi identifica din zbor creatorii diverselor piese vestimentare purtate de vedetele ale caror poze însoţeau diverse articole sau de modele din pictoriale. Da, Sarah era o fashionistă. Una înrăită. Cu toate astea nu era genul de femeie de la care te-ai aştepta să fie tot timpul la curent cu ultimele tendinţe, tot timpul aranjată şi în trend… Ca profesie, Sarah, nu îşi alesese tocmai una la care ne-am aştepta: era cercetător la un institut de fizică.
    Chiar o fi atât de greu să creeze ceva nou. Ceva inovator… Nu ştiu, m-am plictisit… Dacă cineva ar inventa maşina timpului, mi-ar face un seriviciu: aş putea alege rochia extravagantă pe care o doresc pentru recepţia plictisitoare ce se apropie… Doamne, mă fac să râd, parcă aş fi un copil… am aşa o imaginaţie! Maşina timpului, auzi tu, mai e muuuult până atunci. Sau? Profesorul Peterson lucra la aşa ceva când eram încă studenta lui. Dar a abandonat proiectul, oare de ce? Chiar era interesant… Poate ar trebui să-i fac i vizită…
    Sarah se urcă în maşină – un Dodge Charger SRT8 din 2012 roşu ca focul – şi conduse spre casa fostului ei profesor care locuia la periferia oraşului într-o căsuţă mică şi cochetă. Sarah fu întâmpinată de Janette, soţia profesorului. Aceasta o pofti în camera de zi şi îţi chemă soţul, care veni, zâmbind (mereu îl bucurau vizitele foştilor săi elevi). Se ţinea bine la cei aproape 80 de ani ai săi (de fapt, nimeni nu-i dădea mai mult de 60). Când auzi motivul vizitei, profesorul Peterson tresări puţin. Încercă să o convingă pe Sarah că nu are rost, însă ea insista că e un proiect măreţ, că el avusese nişte rezultate care puteau duce la inventarea unei maşinării la care omenirea a visat dintotdeauna… Până la urmă, profesorul acceptă să îi dea notiţele păstrase ani de zile. Sarah îi promise că le va studia.
    […]
    2. Experimentul
    De la întâlnirea dintre Sarah şi profesorul ei trecuseră 5 luni. Trecuse şi recepţia plictisitoare la care ea trebuia să asiste. Dar nu a abandonat cercetarea şi studiul – maşina timpului devenise o obsesie… Şi acum, cu ajutorul profesorului (care se dăduse între timp pe brazdă) şi a unui coleg, Billy, al ei, Sarah făcea primele teste prototipului realizat.
    Billy apăsă un buton şi maşinăria începu să emane lumini de diverse culori. În scurt timp, se formă un perete de lumini.
     Asta e, asta căutam! Eu intru!
     Sarah, aşteaptă… poate fi….
    Prea târziu, Sarah deja păşise lăsându-l pe Billy cu fraza neterminată.
    […]
    3. Noaptea în viitor
    Nebuna de mine! Am păşit!am simţit o uşoară pişcătură. Billy şi proful nu au avut curaj, dar oare în ce an sunt? Pe aici, totul e ciudat, dar logic, sunt în viitor. Nu aveam nicio îndoială că va funcţiona. A funcţionat!!!! Îmi vine să sar în sus… şi, de ce să n-o fac? Se pare că am ajuns la destinaţie noaptea…
    Clădirile sunt foarte înalte. Dar nu seamănă cu zgârie norii, nu au formă de paralelipiped… sunt nilte sfere ovale de sticla în care lumina felinarelor (plutitoare… n-am mai văzut ceva mai frumos: nişte globuri de lumină plutitoare, dar nu se confundă cu stelele, nu, ele sunt aproape, par nişte licurici spuradimensionaţi).
    Se pare că sunt pe un bulevard sau ceva de genul. Merg de-alungul lui. Nici urmă de om. Ajung la o intersecţie… citesc numele străzii… incredibil… Sarah Jameson… Incredibil! Dacă m-aş mărita cu Billy ăsta ar fi numele meu de familie… dar, Billy (în ciuda eforturilor mele) nu vede în mine decât o colegă… păcat, am fi un cuplu frumos.
    În stânga, e un parc, cred… Mă bucur că nu au renunţat încă la copaci, la natură… aici pare mai acasă… mai 2014. Uite, asta pare o bancă, mai futuristă. Wow, se încălzeşte când te aşezi pe ea. Oare în ce an sunt?
    4. Ziua în viitor
    Razele soarelui s-au izbit violent de faţa mea. Am deschis ochii. Mi-e o foame teribilă şi nu ştiu unde sunt temporal şi spaţial, nu ştiu nimic… Ştiu doar că l-am visat pe Billy, dar asta nu e ceva nou, îl visez din ziua în care ne-am cunoscut. El, spre deosebire de mine, pare la locul lui acolo, cu ochelarii ăia de nerd după care se află cei mai verzi ochi pe care i-am văzut vreodată. Părul negru… cum spunea în Albă-ca-zăpada… a da, ca abanosul! Pielea albă. Fizicul totuşi atletic pentru un şoarece de laborator (eu vorbesc, eu, “extraterestra” cum îmi spun colegii). Soarele mă mângâie, îi zâmbesc, el şi copacii sunt sigurii ce îmi amintesc de timpul meu…
    Părăsesc parcul. Pe străzi mişună deja oameni. Se uită ciudat la mine. Ei poartă nişte haine ciudăţele. Din nişte materiale total necunoscute ce par plastice . Mulate. Colorate. Femeile poartă rochii, mai scurte, mai lungi. Bărbaţii pantaloni şi un fel de tricouri. Pantofii sunt şi ei puţin diferiţi, dar forma în mare e aceiaşi.
    Pe străzi, nu e nimic, însă privesc cerul. O mare de bule plutitoare e deasupra mea – sunt “maşinile” lor. Cu toate astea, nu ştiu cum, lumina soarelui nu e blocată. E frumos, dar ciudat, curios. Un puştan se apropie de mine. Râde.
     Din ce mileniu sunt hainele ăste mamaie?
    Până să apuc să spun ceva (evident profund jignită; oare copilul ăla o fi auzit de Marc Jacobs, căci tot ce purtam era de la acea casă de modă) un domn drăguţ îmi ia apărarea.
     Mulţumesc!
     Era datoria mea… Ştiu că veţi fi uimită dar sunteţi stră-stră-stră…(au urmat vreo 10 stră) bunica mea. Din generaţie în generaţie am fost avertizaţi să venim să vă ajutăm..
    Deja m-am cam speriat.
    – Să mă ajutaţi?
    – Da, aţi păşit pentru a testa portalul creat de dumneavoastră şi de stră-stră-stră…străbunicul şi apoi acesta s-a stricat şi a durat ceva reparaţia…
    – Stră…străbunicul, adică…
    – Billy Jameson.
    – Dar să nu stăm aici, lumea se uită ciudat. Sunteţi îmbrăcată cam… vintage, deşi, sigur, în vremea dumneavoastră e ceva foarte la modă… bunico… ai fost una din cele mai elegante femei-savant din istorie…
    – Da? Te rog, mai spune-mi, dar, vorbeşte-mi la persoana a 2-a! Suntem familie…
    – La naiba, uită că ţi-am spus aia, presupun că ai văzut destule filme ca să ştii că nu am voie să-ţi spun nimic despre viitor… Ei bine, nu ştiu de ce aţi stabilit regula asta voi, cei care aţi înfiinţat TTC (*n.s Time Travel Committee) . Uită şi de asta, bunico!
    – Bine… nu te întreb ce e TTC… şi o să uit. Dar, îmi poţi spune măcar în ce an suntem?
    – 3014. Oraşul e acelaşi.
    – 3014???
    – Da! Hai, locuiesc aproape şi am o maşină de călătorit în timp acasă.
    Stră…strănepotul meu (pe care am aflat că îl chema Irvin) locuia într-una din acele sfere. La un etaj superior. Casa era foarte mare. Cu mobilă albă. Pe un perete avea un ecran LED imens… ăsta e televizorul mi-a spus el. A apăsat pe o telecomandă şi un o cafetieră imensă a plutit spre noi, însoţită de 2 ceşti şi 2 farfurioare. S-au aşezat simgure pe masă. Nici nu a fost nevoie să torn cafeaua (care avea un gust aparte, mai intens) în ceaşcă. În acelaşi mod au apărut şi nişte biscuiţi ciudaţi, dar minunaţi la gust… o combinaţie de ciocolată şi trandafiri. Eram lihnită.
    Irvin nu mi-a povestit multe. Nici nu am văzut mai mult din casa sa decât acel living ce mi-e greu să îl descriu. M-a dus apoi în camera cu maşina. Peretele de lumină a apărut din nou. Mi-am luat la revedere de la Irvin, care mi-a zâmbit şi mi-a spus: “Să un mă uiţi bunico, să nu mă uiţi, dar să un spui nimănui de ce ai văzut. Spune-le doar că ai fost şi că totul e minunat în viitor!”. Am păşit în lumină. Am simţit din nou acea pişcătură.
    5 Înapoi
    M-am întors. Uite-i pe Billy şi pe profesor sunt îngrijoraţi.
    – Hei, voi doi, sunt aici!
    – Sarah!
    Billy alergă sprea ea. O îmbrăţişă şi apoi o sărută lung.
    – Să nu mai faci niciodată ceva atât de nesăbuit!
    Sarah nu mai putea spune nimic. Sărutul o amuţise complet. Îi zâmbi lui Billy şi îl sărută.

  2. -La naiba!
    Intuneric. Intuneric. Intuneric. Se presupune ca suntem in epoca luminilor, dar iata-ma aici. Pe intuneric.
    Ai fi spus ca anul 3000 va fi grozav, ca vor exista masini zburatoare, casele vor fi construite pe nori, iar extraterestrii ar face parte din viata de zi cu zi. Buna gluma!
    Continui sa ma invart in cerc, incercand sa disting ceva, dar tot ce vad e conturul propriei mele palme.
    -Chris!
    Vocea mi-a sunat ca a unui copil bosumflat, satul sa stea singur in intuneric. Oh, stai! Chiar asa e. Si pana la urma, unde naiba e Chris? Trebuia sa fie o calatorie romantica, cu lumanari si muzica, mancare si filme bune, exact asa cum am citit in carti ca se facea pe vremuri.
    Doua maini ma prind de la spate, iar primul meu instinct este sa tip, dar il aud soptindu-mi la ureche singurele doua cuvinte care m-ar putea linisti in orice situatie “te iubesc”, iar trupul meu se relaxeaza in bratele lui si bosumflarea-mi dispare total.
    -Unde-ai fost? iar vocea mea suna mai calm decat mi-as fi dorit. Ar trebui sa fiu suparata. Oare unde mi-e vointa?
    -Te-am cautat. Am crezut ca m-ai parasit.
    II iau fata intre maini si chiar daca stiu ca nu a vorbit serios ii spun oricum ce-mi trece prin minte.
    -Stii bine ca nu as face asta niciodata. Te iubesc prea mult…Sau poate ma iubesc pe mine prea mult…Hm, inca ma gandesc.
    Chris imi zambeste si asta e singurul lucru care conteaza acum. Imi zambeste si e fericit si sunt si eu fericita si-mi vine sa ma tin de mana lui pana la sfarsitul vietii, iar asta ar putea dura ceva timp.
    Ma saruta delicat pe buza, parca temandu-se sa nu ma spulbere si e cel mai minunat sentiment din intreaga lume.
    -Ar trebui sa mergem. ii spun, iar el ma conduce spre lumina.
    Ne aflam la etajul 80, dar asta nu mai e de mult o problema. Ne ducem spre cel mai apropiat geam si trecem direct prin el, teleportandu-ne la parterul castelului de sticla.
    -Nu e ciudat? ma intreaba Chris?
    -Nu stiu. Ce e ciudat?
    -Totul. Vreau sa spun ca e ciudat ca viitorul sa arate ca trecutul trecutului, doar ca acum avem ceva imbunatatiri.
    Stiu la ce se refera, in ultima luna acesta a fost una dintre preocuparile lui cele mai mari. Castele, cavaleri, cai, printi, printese, razboaie…totul duce cu gandul la trecut. Un trecut pe care nu l-am fi cunoscut daca nu erau cartile.
    Chris continua sa vorbeasca, dar nu-l mai ascult, ii stiu deja discursul, as putea sa-l spun chiar eu, dar nu ar suna la fel de bine. El pune suflet in tot ceea ce spune, gesticuleaza si se lasa prins el insusi in propria poveste. Si deji dovezile de afectiune sunt interzise in public. il sarut in mijlocul drumului, dar nimeni nu pare sa ne dea atentie.
    -Ce-a fost asta? ma intreaba el putin derutat.
    -E singurul mod prin care stiu ca pot face o femeie sa taca. ii spun.
    -Nu sunt femeie. se bosumfla Chris.
    -Dar vorbesti ca una.
    -Esti rea!
    -Si eu te iubesc!
    Si-mi ofera cel mai dule sarut pe care l-as putea primi vreodata si stiu ca orice s-ar intampla eu si Chris vom fi mereu impreuna, indiferent de cum va arata viitorul. Il iubesc si sunt a naibi de sigura de asta.

  3. Hello!
    Iată povestirea mea.
    Sper să vă placă, lectură placută! 🙂

    Se trezi schimbată în data de 30.03.3000. Respiră extra adânc ca să-şi mai potolească starea cruntă de frică ce era pe cale să erupă şi să se audă în tot megablocul. Trebuia să ajungă la bibliotecă fără acele pete roşii pe piele ce ar fi arătat că se lăsase iar pradă sentimentelor onirice. Ar fi fost ultima ei abatere înainte să moară prin bombardarea creierului cu cele mai violente imagini din istorie. Aşadar, se duse la baie şi începu să-şi deseneze lalele pe piele cu rujul ei roşu favorit. Ca să se pregătească temeinic pentru o altă zi în jungla stradală, îşi injectă în venă melodia ei preferată (https://www.youtube.com/watch?v=0_aFSNB8E5Y).
    Ea suferea de boala dorului necunoscut în stadiu incipient şi făcea eforturi extraterestre ca să nu le lase pradă miliardelor de sentimente ce o asaltau în orice moment. Nu-şi permitea deloc să-şi piardă controlul, încă nu era pregătită să moară când ea nu suflase nici măcar într-o păpădie (se spunea că dacă găseşti o păpădie şi sufli în ea, ţi se îndeplineşte cea mai sfâşietoare dorinţă). Deocamdată admira desenele cu acea floare ciudată în atlasul speciilor pe cale de dispariţie şi căuta cu înfrigurare orice detaliu care ar fi putut-o apropia mai mult de această colosală descoperire a vieţii ei.
    Se grăbi astfel să-şi ia geanta în care strecură repede agenda şi cel mai ascuţit creion din casă şi plecă spre bibliotecă.
    Pe drum văzu numai feţe mecanice. Inimile trecătorilor scârţâiau îngrozitor şi se abţinu cu greu să nu strige de durere. Îşi propuse să reziste orice ar fi şi-şi porunci apăsat să nu lase sângele să-i curgă din urechi.
    Intră în bibliotecă aproape alergând şi se opri brusc din respirat când văzu privirile dezaprobatoare ale celorlalţi. Tăcerea asurzitoare era cea mai importantă lege ce trebuia respectată, scria cu roşu pe fiecare panou, perete şi uşă.
    Ea respiră cât mai uşor, ca să nu fie auzită, şi încercă să meargă mai departe, dar, aşa cum i se întâmpla adesea, se împiedică şi toate lucrurile i se împrăştiară pe jos. Îngheţă pentru un moment. Simţea efectiv cum viaţa se scurge din ea când, brusc, o umbră se opri deasupra ei. Poate moartea arăta aşa, cu ochi mari, transparenţi şi super albaştri … Dar nu, era un băiat foarte înalt şi cu pielea din scris mişcător. Acesta îi zâmbi din ochi şi păru că vrea să-i spună ceva, dar se mulţumi să-i dea agenda care din întâmplare se deschisese la un desen stângaci schiţat de ea – o păpădie pe cale să-şi ia zborul … Mâinile lor se atinseră pentru o attosecundă şi o explozie de lumină îi curentă inima. Timp de o nanosecundă, analiză rapid situaţia şi decise să se ridice cât mai repede şi să se ducă glonţ la scaunul ce-i era destinat. Îşi aşeză corpul cum trebuie şi-şi scoase cât mai lent agenda şi creionul. Doar atât îi rula în cap şi-n inimă, ca un refren obsesiv: şi-ar fi dat şi moartea criogenică pentru o îmbrăţişare, pentru acea îmbrăţişare …
    Înfipse adânc creionul în picior până la sânge şi apoi începu să scrie …

    Naivla, 29.03.3000

      • Multumesc mult pentru observatie, chiar se intampla sa scriu poezie, foarte rar ma simt inspirata si stapana pe mine sa scriu si cate o povestire 🙂

        • iti doresc sa fi cat ai inspirata si daca ai timp/ stare/inspiratie sa mai scri o continuare . Mie mi-a placut foarte mult, Am mai citt distopii, e un gen pe care l-am incercat recent si spre deosebire de ALEGEREA de Kiera Cass , ceea ce ai scris tu e mult ai bun .Randurile tale m-au prins mai mult decat toata cartea autoarei , pentru ca au miez si ai un scris plastic . Gata ! , nu te mai laud , doar iti spun ca meritam/meritti sa continui .

  4. … Si mult succes si inspiratie maxima tuturor !:) Imi puteti explica si mie cum si unde se voteaza? Ca nu-mi dau seama prea bine ori mi-a scapat din vedere … Multumesc anticipat! 🙂

    • Lavinia Alexa comentariul tau il voteaza cititorii, vizitatorii acestui blog sau pur si simplu prietenii tai.La povestea postata de tine, mai exact dupa Nume si prenume sunt doua manute…sus si jos, daca dai click pe una votul se inregistreaza. Poate fi pozitiv sau poate fi negativ. In acest moment am vazut ca ai 4 voturi pozitive. Mult noroc

      • Multumesc mult amandurora pentru precizari, dar din pacate eu nu vad manutele .. 🙁 Care poate fi motivul?

        • MaI INCERCAM ODATA . Deci,: Ti-ai inceput povestirea cu ,, HELLO, aceasta este povestirea mea “. Deasupra cuvantului HELLO se gasesc cele doua maini , daca ti-a placut povestirea apesi pe mana cu degetul redicat in sus, daca nu , pe cea cu degetul orientat in jos . Votul meu a fost al doiea pozitiv , vad ca de atunci au mai votat doua persoane. Succesc!

          • Multumesc pentru explicatii, eu am inteles de prima data, dar posibil sa fie niste setari de vina … Eu folosesc 2 browsere: Internet Explorer si Mozilla si nu le vad deloc … Pacat, mi-as fi dorit sa pot vota si eu povestirile celorlalti …

  5. Dragi prieteni, va reamintesc ca mai e putin si se incheie concursul. In cursul zilei de vineri se va anunta castigatorul. Cea mai votata poveste va fi premiata. Mult succes.

  6. Multumesc tuturor pentru participare. Felicitari Lupu Diana.
    Acum as dori sa transmit La multi ani pentru illusion. Ar fi fost perfect sa ii ofer cadoul oferit de Libris, dar din moment ce nu s-a putut ii daruiesc o melodie.

    illusion iti doresc sa ai sanatate din belsug, fericire si sa continui ceea ce faci.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.