Cum se dansează în pereche – Nicola Yoon – Editura Young Art – recenzie

Cum se dansează în pereche

Nicola Yoon

Titlul original: Instructions for dancing

Traducere: Ioana Filat

Editura: Young Art

Data apariţiei: 2021

Nr. de pagini: 392

Gen: Young Adult, Romance

   ,,Fericirea are schepsisul ei. Uneori trebuie să lupți pentru ea. Însă alteori – iar atunci e cel mai frumos – te trezeşti că vine tiptil din spatele tău, te cuprinde cu brațul de talie și te trage mai aproape.”

  Nicola Yoon este una dintre scriitoarele care reușește, prin intermediul poveștilor sale, să-mi dea o stare de bine și să mă facă să văd viața într-o manieră pozitivă. De altfel, mă simt pe aceeași lungime de unda cu ea, tocmai pentru că este o romantică incurabilă și crede cu tărie că te poți îndrăgosti într-o clipă, iar povestea ta de dragoste poate dura pentru totdeauna.

  Am citit cu mare drag cărțile ei, cele publicate la noi (Absolut tot, Și soarele e o stea), și am văzut ecranzarile după aceste romane, așa că știam cât de înșelătoare îi sunt poveștile. De fiecare dată, m-a făcut să cred că povestea de dragoste dintre cei doi îndrăgostiți este cât se poate de simplă și, pe alocuri, am avut impresia că este scrisă într-o manieră simplistă, însă, pe parcurs, mi-am dat seama că ăsta este obiectivul urmărit de ea, să transmită un mesaj profund, folosindu-se de un limbaj nepretențios, accesibil adolescenților.

  În ceea ce privește romanul de față, “Cum se dansează în pereche”, eram absolut convinsă că și aici va merge pe același calapod, însă ea a reușit să mă surprindă plăcut prin doza mare de umor și ironie. Chiar nu mi-am imaginat că Nicola Yoon poate avea un enorm simț al umorului, dar și iscusința de a scrie o poveste care să stârnească hohote de râs. Schimbul de replici dintre Evie și Xavier/X sunt delicioase, iar ,,lupta” lor este pe cât de exasperantă, pe atât de savuroasă.

,,- Hai că te-am scos un pic din pepeni, zice.

  – Lasă-mi pepenii în pace, bodogănesc eu.

  – E prea ușor să te scot din ei, zice.

 Dread-urile îi cad în ochi.

 – Oricum, n-ar trebui să flirtezi cu mine. Nu sunt vreo fană înfocată de-a ta.

 Iar mă ia cu sprânceana aia ridicată a lui.

 – De unde știi că flirtez?

 – Flirtometrul meu aşa zice.

 – De unde-ai făcut rost de el? întreabă el aplecându-se în față.

 – De la magazinul de unde mi-am luat și vrăjealometrul…”

   Prima parte a cărții m-a făcut să cred că am de-a face cu o spumoasă comedie romantică, pigmentată cu elemente de supranatural, însă lucrurile au început să se schimbe pe parcurs, povestea devenind cât se poate de emoționantă. Au fost pasaje – citate motivaționale – pe care le-am citit cu mare interes, tocmai pentru că am simțit că mă pot ajuta, din punct de vedere moral, să depășesc mai ușor starea proastă în care mă aflam.

    ,,Nu știu de ce-i pierdem pe cei dragi și cum putem să ne vedem mai departe de viață după ce-i pierdem. Ştiu doar că e omenește să iubești. Nu putem altfel. Poeții-filosofi zic că dragostea e răspunsul, însă e mai mult de-atât. Dragostea e și întrebarea, și răspunsul, și motivul întrebării. E totul. Absolut totul.”

  De fapt, în spatele tuturor glumelor sau tachinărilor, se ascunde o adevărată lecție de viață –  trebuie să învățam cât de imensă și de puternică poate fi dragostea și cât de mult poate dăinui -, povestea având un mesaj profund. Dacă iubim cu adevărat, nu trebuie să ținem cont de piedici. Dragostea poate să dăinuie o veșnicie, iar finalurile nu contează atât de mult și nici acele începuturi superbe, ci perioada care se întinde la mijloc. „Dragoste“ e un cuvânt prea sărac, prea distinct pentru trăirea pe care încearcă s-o conțină. Un singur cuvânt nu-i de ajuns, îmi vine să le înșir pe toate. Uneori cred că din dragoste s-a inventat întregul limbaj.

  ,,Dacă ai mare, mare noroc în viața asta, atunci ajungi să iubești pe cineva atât de profund și de total, încât, în momentul în care pierzi acea persoană, te sfășie pe dinăuntru. Cred că durerea e dovada că ai iubit așa cum trebuie în viață.”

   Evie Thomas nu mai crede în dragoste. De când părinții au divorțat din cauza infidelității tatălui, tânăra se simte complet deziluzionată. Nu mai e fata care speră să trăiască o poveste de dragoste ca a lor. Nu mai e fata care credea că părinții, și mai ales tatăl ei, nu greșesc niciodată. Pe vremuri credea în fericirea din basme pentru că erau ei fericiți, dar acum nu mai are încredere nici măcar în poveștile cu final fericit din romanele pe care până de curând le plăcea atât de mult, așa că se hotărăște să-și doneze cărțile de dragoste unei mici biblioteci de cartier. Având în vedere că există regulamentul ,,dai o carte, iei o carte”, bătrână bibliotecară o roagă să ia o carte, iar Evie alege la întâmplare un manual de dansuri de societate, cu titlul ,,Cum se dansează în pereche”. Din momentul în care intră în posesia cărțîi, ea începe să aibă viziuni, pe care inițial le consideră halucinații.

  În scurt timp, Evie își dă seama că aceste viziuni funcționează după anumite reguli. Îi apar doar prima oară când vede un cuplu sărutându-se. Trebuie să fie neapărat un cuplu de îndrăgostiți, iar numărul scenelor din viziune variază în funcție de cuplu. De altfel, ea vede doar cele mai importante momente din povestea de dragoste. Problema e că niciunul dintre cuplurile din jurul ei nu o sfârșește ca-n basme, mai devreme sau mai târziu toată lumea se desparte.

  Încercând să descopere de unde și până unde s-a ales tocmai ea cu această abilitate, Evie merge pe urmele manualului, având un singur indiciu – ștampila cu ,,În caz de pierdere, rog a se returna”, de pe ultima pagină, sub ea fiind trecută adresa unui local care se cheamă La Brea Dance. Ulterior descoperă că este vorba despre o mică școală de dans deținută de Archibald și Maggie Johnson, un cuplu în vârstă, afro-american.

  Cu toate că ea menționează că a venit să returneze cartea, instructoarea Fifi o convinge să ia lecții de dans. La sală ajunge să-l cunoască pe Xavier Woods/X, nepotul proprietarilor, care este un adolescent carismatic și incredibil de atractiv, un hipster înalt, sexy și membru al trupei rock X Machine. Faptul că ea asistă cum el îi dă papucii unei fete, o determină să creadă că e genul de băiat care ,,le cucerește și le părăsește”.

,,Pe bune, știu că n-ar trebui să stau la vrăjeală cu el. De ce? Pentru că în toate cărțile de dragoste din istoria genului vrăjeala e drogul ,,de încălzire“. Din vrăjeală o dai în discuții serioase, apoi ajungi să ieși la întâlniri, care se lasă cu sărutat, care se lasă cu combinat, care se lasă cu suferință cruntă.“

  În ciuda împotrivirilor ei, Evie ajunge să se îndrăgostească de X, însă, împovărată de viziunile care îi arată că totul se va duce de râpă, începe să se gândească bine dacă dragostea merită în cele din urmă durerea pe care o poate provoca. Oare întâlnirea lor a fost predestinată? Care este povestea lui X? Cum ar putea Evie să pună capăt viziunilor? Trebuie să învețe ceva anume în ele?

  ,,Chiar dacă un lucru a ajuns la final nu înseamnă că nu s-a întâmplat cu adevărat, aşa zice mama. Chiar dacă acum e totul diferit nu înseamnă că nu ne-am iubit înainte. Poate o să ne iubim iar.”

Carte disponibilă pe site-ul Cartepedia.ro

Recenzii cărți