DezOnoare – Awais Khan – Editura Tritonic – recenzie
DezOnoare – Awais Khan – Editura Tritonic – recenzie
Titlu: DezOnoare
Titlu original: No Honour
Autor: Awais Khan
Traducere din engleză: Liviu Szoke
Editura TRITONIC
Anul 2023
Nr. pagini: 363
“Deși DezOnoare este o operă de ficțiune, flagelul crimelor în numele onoarei e foarte real. În fiecare an, în Pakistan, sute de femei sunt ucise pentru „onoare”. Conceptul de încălcare a onoarei e foarte vag și poate însemna orice, de la sarcina în afara căsătoriei la refuzul de a se căsători cu cineva pe care nu-l place sau, chiar, simpla căutare a unui loc de muncă. Deși s-au făcut pași pentru eradicarea odioasei tradiții, mai sunt încă mulți de realizat în viitor. Sper că prin această carte, cititorii vor conștientiza că această practică îngrozitoare încă există în Pakistan și că vor fi încurajați să acționeze pentru a-i pune capăt. – Awais Khan”
“Înfricoșător, romanul lui Awais Khan este o poveste din realitatea zilelor noastre. O poveste despre supraviețuire, despre dreptate, despre iubire. De citit neapărat.”(Bogdan Hrib)
Adevărat!!! Trebuie citită ca să vedem că există și o astfel de societate, o astfel de credință.
Este “cruntă” povestea, mai ales că autorul s-a documentat mult în satele din Pakistan, unde încă aceste legi sunt valabile. Locurile în care așa-zisa onoare e mai presus decât viața femeilor și a bebelușilor, unde femeile sunt considerate doar niște posesiuni, niște obiecte cu care bărbații pot face ce vor. Ele nu merg la școală, nu au voie să învețe să scrie sau să citească, nu pot avea opinii, nu li se permite să se opună soțului, fratelui, tatălui, sau bătrânilor satului, nu au voie nici măcar să gândească. Orice greșală aduce după ea pedepse de la biciuire până la moartea prin înec sau spânzurare, iar bebelușii născuți”din flori” sunt înecați în găleți cu lapte, pentru a fi “purificați”. Oribil!!!
Citeam zilele trecute ultimul roman al lui Ken Follett – Armele luminii, o poveste din Anglia secolului XVIII-XIX, unde femeile erau considerate doar anexe ale soțului, unde bărbații, judecători, aplicau arbitrar pedepsele, în funcție de interesul lor, iar femeile nu aveau nici drept de vot. Când am terminat romanul, deși mai citisem despre realitatea descrisă acolo, eram plină de revoltă. Dar, până și acolo, femeile erau considerate totuși niște suflete, niște ființe umane.
În “DezOnoare” am întâlnit niște povești răscolitoare, cu personaje dezumanizate total. Cum poate un tată, un frate, un soț chiar, să se supună ideilor unui grup de bătrâni, care, în numele onoarei, condamnă cu plăcere și voluptate fapte văzute sau închipuite de ei. Și totuși nici măcar poliția nu putea împiedica să se pună în aplicare legea onoarei de către “jirga”. Numai râul știa câte suflete luase!
În satul Khan Wala se aplicau vechile legi, “pir”Sadiq urmarea toate fetele, toate cuplurile, toate familiile și taxa cel mai mic lucru pe care-l considera el o greșeală. Greșeală era să te îndrăgostești, să iubești, să cedezi iubitului, să naști un copil înainte de căsătorie, fapte pentru care în opinia lui și a altor bărbați, chiar și a femeilor care se considerau pioase și credincioase, erau de vină doar fetele. Ele erau considerate cele care-i atrăgeau în mreje, care duceau greşeala până la capăt, bărbații săracii erau neputincioși în fața farmecelor lor, așa că nu aveau nici o vină.
Erau și oameni mai deschiși la minte, care nu erau de acord cu pirul, cum era și Jamil, dar nici el nu prea îndrăznea să se împotrivească curentului general. Jamil avusese norocul să aibă o mamă hotărâtă, cu mintea deschisă, cu vederi considerate chiar moderne, dar acum, tată a mai mulți copii, având o măcelărie în sat, era nevoit oarecum să tacă și să pară că se conformează. Doar că atunci când Abida, primul lui născut și sufletul lui, ajunge într-o situație gravă el reușește să se impună și să-și salveze copila.
Abida se va căsători cu iubitul ei, cu care va avea o fetiță, și pleacă din sat în oraș, la Lahore. Din păcate acolo Kalim va intra într-o gașcă, se va droga, și în final își va vinde soția și copilul pentru droguri. Fetița va fi dusă la orfelinat. Pentru Abida urmează o perioadă de chin, va fi vândută unui bordel de lux, înșelată de femeile de acolo, apoi din nou vândută unui tip bogat. Orice încercare de scăpare va fi sortită eșecului, tipul bogat, de fapt un puternic traficant de droguri, care avea poliția “în buzunar”, chiar o va lua ca a doua soție. Era o măsură de siguranță pentru el, deoarece, în relația cu soția, nu se putea amesteca nimeni, putea s-o violeze de câte ori voia, s-o bată și chiar s-o omoare.
Este cumplit să vezi aceeași comportare barbară a bărbaților, indiferent că erau țărani săraci și fără carte, sau niște oameni cu funcții, afaceri, venituri. E cumplit să afli că un soț poate să-și ucidă nou născutul, pentru că soția făcuse greșeala să nască o fată. E incredibil prin ce au trecut și soțiile unor asemenea neoameni, adevărați monștrii.
Dar Abida, deși abuzată, bătută, drogată, găsește puterea să depăşască totul, gândindu-se la copila pe care vrea s-o recupereze. Este ajutată în demersurile ei și de oameni care s-au săturat de mizerii și de mizerabili. Și reușește pentru că are de partea ei un tânăr, de familie bună, care o iubește cu adevărat, și pe tatăl ei, care n-a renunțat la ea nici o clipă.
Are de partea ei iubirea!
Cum scapă Abida? Ce rol are tatăl ei? Ce rol are tânărul care o iubește? Ce se întâmplă cu “călăul” în casa căruia era închisă? Cum s-a derulat ulterior viața ei și a familiei ?
Trebuie să citiți cartea pentru că așa cum spune Tony Frobisher în Daily Times povestea: “Te va zgudui, te va mania și te va întrista, dar îți va reda speranța în puterea iubirii de a triumfa asupra răului, chiar și în fața obstacolelor aparent de netrecut.”
Semnificative și elocvente sunt și gândurile Abidei de la finalul romanului:
“Cu cât ajuta mai multe fete, cu atât se gândea la cele rămase să-și îndure sorţile în tăcere. În guvern se făceau auzite tot mai multe voci preocupate de pedepsirea celor care ucideau în numele onoarei, însă exact asta era ceea ce ea nu înțelesese niciodată. Onoarea. Un cuvânt care provocase moartea a nenumărate fete. Cum se făcea că o gașcă de bărbați care stăteau sub un smochin indian putea să hotărască dacă o femeie era onorabilă sau nu? Cum se făcea că ei aveau dreptul să judece ceea ce ea făcuse sau nu și că aveau tupeul să rupă hainele de pe o femeie și s-o omoare cu pietre? Sau să o înece în râu. De ce aceste “jirga” nu aveau și reprezentanți femei?
Știa că obiceiul n-avea să înceteze în cursul vieții ei- era prea adânc înrădăcinat. Dar mai știa și că trebuia să continue să încerce. Poate că , într-o bună zi, avea să reușească să discute cu cineva din guvern despre asta. Doar se întâmplaseră și lucruri mai ciudate de atât.”
Și îndemnul lui Sarah Pearse (autoarea volumului Sanatoriul):
“Frumos scris și captivant, DezOnoare are un început în forță, care te propulsează direct în temele șocante. O lectură obligatorie.”
Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: DezOnoare
Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
