Cezara Zamfir - Eu, cea de pe locul doi

Eu, cea de pe locul doi, de Cezara Zamfir – Libris – recenzie

Eu, cea de pe locul doi
Autor: Cezara Zamfir 
Pagini: 200
Editura: Libris 

   Cezara Zamfir, o tânără scriitoare care cu timpul sunt sigură că va deveni și mai bună. Cartea ,,Eu, cea de pe locul doi” o poveste despre alegeri, iubire interzisă, despre lupta interioară de a alege dintre iubire, pasiune, moralitate și credințe. O carte cu un plan psihologic bine conturat. Uneori, la unele pasaje mă gândeam dacă au fost conturate special pentru a pune în evidență minciuna  și adevărul într-o singură frază „dialog”. Indiferent de situație, la final totul i-a ieșit bine. Nu este genul de carte pe care să o citesc, dar povestea este frumoasă. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că nu s-a întins mult cu relatarea sentimentelor, nu a insistat foarte mult pe acest lucru. Personajul feminin și-a dezvăluit sentimentele, trăirile, atât cât să îți faci o idee despre ansamblul  sentimentelor și personalității ei, nici prea mult, nici prea puțin.

   Amalia este o tânără crescută cu valori morale bine clădite. Odată ajunsă la oraș, are parte de doza de lecție necesară ce o face să realizeze că lumea este așa cum este, și că acolo cea mai importantă este supraviețuirea și nu regulile codului moral, că instinctele sunt lăsate libere. După o anumită perioadă în care a cunoscut instinctele de prădător, în toate formele lui, în interiorul ei încet – încet toate credințele ei încep să se clatine. Realizând că codul ei moral și profesia de psiholog o fac să analizeze totul prea profund, o țin în loc, reprimând instinctele, reprimând plăcerea de a se simți liberă cu propriile alegeri. După această evaluare, Amalia încearcă să își urmeze partea în care regulile sunt aruncate pe fereastră.

    Povestea este frumoasă, despre lupta interioară cu ceea ce trebuie să faci din punct de vedere moral, cu dorința, cu atracția sexuală pentru un bărbat căsătorit, „Victor”, ajungându-se la iubire. Autoarea abordează un subiect care a fost, este și va fi de actualitate, atât în viața reală cât și în literatură. Dacă la începutul cărții avem parte de relatarea trăirilor, gândurilor și zbuciumul interior al personajului feminin, cât și începutul relației dintre cele două personaje principale, dar și regulile impuse de aceasta în privința relației lor, totul rezumându-se la o relație platonică, de camarazi, de discuții și destăinuiri, pe parcurs lucrurile încep să degenereze. Sentimentele ei încep să capete intensitate și se ajunge la reformări ale vechilor decizii.

   Ceea ce mi-a plăcut este că autoarea a păstrat caracteristica bărbatului care spune adevărul în măsura în care și minte. Oricum, cartea a fost interesantă și uneori chiar m-au amuzat situațiile în care se găsesc cei doi protagoniști. Sentimentele personale în privința Amaliei au fost contradictorii. Pe de-o parte empatizam cu ea, pe de alta încercam să o iau așa cum este și cum iubește. În general ceea ce mi-a plăcut este că autoarea nu a insistat prea mult pe detaliile sentimentale, le-a dat personajelor caracteristice și caracterizări aproape de realitate. Cartea merită citită doar dacă poți vedea substratul cuvintelor, să treci peste simplitatea lor, doar dacă o vezi mai mult ca pe o analiză de unde poți lua o oarecare parte psihologică din trăirile personajelor și declarațiile lor.

   Ca exemplu aveți un fragment mai jos, unde personajul masculin a reușit ca într-o singură declarație să mintă, dar și să spună un adevăr.
– Nu-mi doresc de la tine nimic altceva decât să mă pot destăinui. Pari genul de om căruia îi place să facă pe psihologul. Lasă-mă să fiu subiectul tău și îți jur că între noi nu vor interveni sentimente, cel puțin din partea mea. Faptul că ești o străină mă ajută să mă destăinuiesc, pentru că indiferent ce ți-aș zice, nu ai cum și de ce să îmi faci rău”

Ce credeți, se va îndrăgosti Victor de Amalia?
Dacă la început autorul ne aduce evenimentele celor două personaje, pe parcurs o să aveți parte de-o încâlcitură de ițe. Apar încă două personaje masculine, Octavian – cel îndrăgostit de Amalia, Andrei – cel obsedat de Amalia, o obsesie bolnavă. Odată cu apariția acestora viața ei ia o nouă întorsătură, mult mai dramatică. Amalia ajunge în punctul în care își dorește să-și pună capăt vieții.
Tot acest triunghi amoros pentru mine a fost prea mult, însă am fost salvată de curiozitatea de a vedea unde va ajunge această poveste.

   Dacă ar fi să fac o perspectivă a cărților de acest gen pe care le-am citit, le-aș putea numără pe degetele de la mâini. Și nu este vorba că subiectul „Amanți și acest triunghi”  ar avea vreo chestie personală, pur feminină, gelozie și chestii  din astea, ci pur și simplu acest subiect îmi este total indiferent. Nu îmi trezește niciun sentiment, nu mă face să am nicio reacție. Însă povestea în sine la această carte mi-a plăcut. A fost conturată bine și te ține atent, acolo, la parcursul personajelor de-a lungul relației. Și, așa cum am spus mai sus, mi-a plăcut substratul dialogurilor și al poveștii din punct de vedere psihologic.

    Dacă vreți să vedeți cum poate un bărbat să mintă și să spună un adevăr în aceeași propoziție, trebuie să citiți cartea. Dacă vreți să vedeți cum este să fii pe locul doi  „Eu, cea de pe locul doi” reușește să vă arate asta.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăria online: libris 

Recenzii cărţi

12 COMMENTS

  1. Nici eu nu mă gândeam că va avea o continuare. Acum chiar sunt curioasă ce va urma. În raport cu primul volum îmi cam dau târcoale unele idei, dar sincer încerc să nu le dau putere că s-ar putea să avem surprize.

  2. Pare interesanta si de actualitate,am s-o citesc si eu.Felicitari pentru recenzie Daiana!Felicitari tinerei autoare!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.