Fiica greșită – Dandy Smith – recenzie

Fiica greșită – Dandy Smith – recenzie

by -
0
Fiica greșită - Dandy Smith - recenzie

Fiica greșită – Dandy Smith – recenzie

Titlu: Fiica greșită
Autor: Dandy Smith
Traducător: Roxana Brînceanu
Imprint Leda Bazaar
Data apariției: Martie 2025
Nr. pagini: 464

Telefonul începe să îmi vibreze în mână. E tata! El nu mă sună niciodată. Cu pulsul accelerat, mă ridic din pat și răspund. „Caitlin”, îmi spune. „Trebuie să vii acasă! Chiar acum! E vorba despre Olivia. S-a întors!
În noaptea în care părinții le lasă singure acasă pentru a putea merge linișțiți la o petrecere, Caitlin și Olivia nu își mai încap în piele de fericire. În sfârșit, sunt suficient de mari pentru a avea grijă de ele însele, fără ajutorul nimănui!
Ce nu observă fetele este personajul misterios care le supraveghează prin fereastra deschisă. Și care, după ce au adormit, pune mâna pe clanța ușii din spate, din nefericire, neîncuiată.
Când părinții se întorc acasă, descoperă că patul Oliviei este gol. Fiica lor cea mare a dispărut. Fără urmă. Până acum.
Este însă femeia care pretinde a fi Olivia cu adevărat cine spune că este? Și oare este adevărat tot ce a povestit Caitlin cu privire la noaptea dispariției?
Familia a visat mult la momentul revederii, dar amândouă surorile au câteva secrete bine tăinuite. Care este prețul pe care îl vor avea de plătit cu toții dacă vor sfârși prin a o crede pe fiica greșită? Misterul bine construit al acestui roman va atrage pe toți iubitorii de cărți thriller și de cărți de suspans.”

“Un thriller psihologic captivant care analizează complexitatea relațiilor de familie, problema identității, precum și părțile mai întunecate ale naturii umane.” (Vocal)

“Două surori. O poveste bulversantă. Ai putea s-o crezi pe …”

  Pe cine? Pe Caitlin sau pe Olivia? Pe părinții lor, poliția, oamenii din localitate, reporterii? Pe cine?

  Sunt întrebările pe care ți le pui după ce citești câteva pagini din poveste.

   Aceasta începe cu o familie fericită, Arden, cu două fete de 10 și 13 ani, cu o pădure misterioasă și o poiană plină de flori. Fetele fac un picnic, sunt doar ele două. Olivia, cea de 13 ani, a fost însărcinată să aibă grijă de ea și de sora ei mai mică, Caitlin, 10 ani, în timp ce părinții sunt la o petrecere. Nu părea a fi nimic periculos, orășelul era mic și aparent sigur, toată lumea știa pe toată lumea, nici măcar ușile nu se încuiau mereu. Dar în acea noapte Blossom Hill House devine un loc de coșmar.

  Caitlin se trezește din somn și, ascunsă după ușă, o vede pe sora ei condusă pe scări de un tip mascat, care-i ținea un cuțit la gât. Ea-i face semn lui Caitlin să tacă și dispare în noapte. Singurul lucru pe care-l luase cu ea era agenda verde cu o albină aurie brodată pe copertă, despre care îi spusese lui Caitlin c-o primise de la “băiatul din autobuz”, prietenul ei. În seara aceea Caitlin e șocată și terifiată, nu știe ce să facă, se ascunde sub pătură în patul din camera ei, acolo o și găsesc părinții. Dar pe Olivia n-o vor găsi, cu toate că poliția a cercetat, a discutat cu toată lumea, colege, prietene, vecinii, inclusiv cu “băiatul din autobuz”.

  Dar nu numai Olivia a dispărut atunci, pare că s-a pierdut și Caitlin. Se simte vinovată că s-a speriat, nu a sunat la poliție și vede cum părinții o privesc cu reproș parcă învinuind-o.

  Apoi atenția asiduă a presei și reporterilor, emisiunile anuale la fiecare aniversare a evenimentului, stilul sufocant al mamei, care se teme că o să dispară și ea. Toate astea o fac să renunțe la visele și dorințele ei, nu va pleca nicăieri, nu va călători, nu va mai desena, va trăi parcă viața celeilalte. Va termina facultatea de literatură, va preda la o școală, se va logodi și în final se va muta cu Oscar.

  Din când în când se va întâlni cu Florence, prietena din copilărie a Oliviei, dar va evita toate întrebările lumii, folosind chiar numele logodnicului, pentru a nu fi asociată de fiecare dată cu dispariția surorii ei. Familia și prietenii întrebau de oficializarea căsătoriei, dar, deși erau împreună de trei ani, evita să răspundă, fără să înțeleagă nici ea de unde venea reticența. Îl cunoscuse pe Oscar, la un eveniment al părinților lui, unde primise niște bilete gratuite (aflase mult mai târziu că le trimisese chiar el). Avusese de la început încredere în el și era singurul în fața căruia își deschisese aproape complet sufletul și gândurile. Oscar lucra mai mult de acasă, uneori pleca în călătorii de afaceri, dar în general era acolo în biroul lui, cu căștile pe urechi și scria pe laptop. Susținea că vrea să adune bani să poată călători amândoi.

  Caitlin se refugia în singurul loc, despre care nu știa nimeni decât soțul ei. Făcuse un fel de blog numit Wanderlost Illustration, aici discuta cu urmăritorii, punea poze cu desene sau tablouri, uneori vindea lucrări. Era ceea ce o ajuta să meargă înainte.

  Dar, după 16 ani de la eveniment, într-o dimineață apare la casa părinților Olivia și începe haosul: reîntâlnirea, ancheta poliției, probele ADN, reporterii.

  Caitlin e bucuroasă la început, dar au loc tot felul de lucruri ciudate. Surorile par a fi urmărite de un tip mascat, pe care de cele mai multe ori doar Caitlin îl vede. Apoi Olivia se poartă foarte imprevizibil și diferit, uneori caldă și apropiată, alteori rea și indiferentă. Merg amândouă la cumpărături pentru Olivia folosind cardul tatălui lor (Olivia susținuse că i-l dăduse el, abia mai târziu Caitlin află că aceasta îl luase din biroul lui). La un magazin Olivia insistă ca sora ei să probeze niște rochii de mireasă, doar ca să se distreze, și chiar îi alege, în joacă, una superbă.

   Totul pare idilic dar Caitlin începe să aibă îndoieli, sunt unele persoane și locuri din copilărie de care Olivia pare că a uitat, niște lentile de contact exact culoarea ochilor ascunse, apropierea prea mare de Oscar, secretele și minciunile pe care amândoi le spun. Nu are cu cine vorbi, părinții nici nu acceptă s-o asculte, dar se împrietenește cu Gideon, psihiatrul la care merge sora ei și cu care face și ea câteva ședințe. Olivia îi dăduse cartea lui de vizită spunând că o primise de la poliție.

  În toată nebunia asta mai trebuie și să vadă cum, practic, este exclusă din prietenia cu Florence, odată cu apariția Oliviei. Totul culminează cu nunta lui Florence, unde amandouă sunt domnișoare de onoare, dar Olivia o subminează la fiecare pas, transformând totul într-un coșmar, și făcând lumea să creadă că e fie beată, fie instabilă psihic. Apoi o colegă de la școală îi spune că i-a văzut pe Oscar și Olivia împreună, și găsește un plic cu un manuscris care relata exact povestea răpirii cu toate amănuntele pe care i le spusese doar logodnicului ei. Cartea, care purta semnătura lui Oscar, urma să fie publicată de o mare editură. Prea târziu va afla că va urma și o continuare, cu un scenariu scris de sora ei.

  În confruntarea care are loc el îi spune că o cunoscuse pe Olivia cu mult înainte, el fiind “băiatul din autobuz”, că ea venise cu ideea cărții (îl căutase chiar dacă nu luase legătura cu familia) și mai apoi cu ideea continuării cu scenariul “ce se întâmplă după revenirea acasă”. Doar că el într-adevăr se îndrăgostise de Caitlin, se temea că va afla, și totuși spera să-l înțeleagă.

  Trădată, Caitlin îl părăsește, singurul căruia-i spune ce s-a întâmplat este Gideon, terapeutul. Olivia o caută, îi dă întâlnire la căsuța din pădurea din spatele casei, spunându-i că adevărata ei soră trăiește și dacă vrea s-o mai vadă să vină singură. Îl sună totuși pe Gideon, îi spune, și merge cu toate că e conștientă că întră într-o capcană.

  Acolo o așteaptă un adevărat coșmar, pare că Olivia l-a ucis pe Gideon, apare și omul cu mască, este răpită și dusă într-un loc izolat.

  Un conac izolat, departe de orice civilizație unde este ținută încătușată și servită de o altă tânără Bryony, care-i spune că fusese răpită cu 20 de ani în urmă. Încet, încet va afla povestea conacului, a lui Bryony și a renunțării ei la evadare, înțelege că Olivia este chiar sora ei, că-și iubea răpitorul alegându-l pe el în detrimentul propriei familii (sindromul Stockholm), va găsi și rochia de mireasă, pregătită de nuntă, va afla cine este răpitorul.

   Alternativ cu povestea spusă de Caitlin avem povestea conacului, a locuitorilor lui, a unchiului Robert și a celor doi frați Heath și Elinor Ledbury, a tragediei petrecute acolo.

  O poveste dramatică, înfiorătoare, de-a dreptul demonică.

  Dar ce legătură este între cele două povești? Va reuși Caitlin să scape? Va afla cine a pus la cale povestea sordidă? De ce? Ce se întâmplă cu Olivia și Bryony? Cine era răpitorul? De ce făcea asta?

   Eu am făcut doar o selecție dar “din poveste mult mai este”…

  Veți afla totul și multe altele citind cartea. Este interesantă, incitantă, plină de adrenalină, dar și o incursiune în mintea și spaimele omenești.

   Este incredibil ce poveste poate țese o minte sclipitoare, dar traumatizată de viața avută: întâmplări ciudate, povești dramatice și întunecate, multă răutate și indiferență față de vulnerabilitatea altora, dorințe și iubiri otrăvite.

  Merită să citiți povestea, eu am făcut o “noapte albă” din nou și le-am dat dreptate celor de la Books That Slay: „Un thriller psihologic captivant care vorbește despre cicatrici emoționale, manipulare și fragilitatea relațiilor de familie.”

   Și de la Library Thing: „Un thriller ca la carte. Un roman care dă dependență și pe care nu am mai putut să îl las din mână! GENIAL!”

Recenzii cărți

blog tourRecenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Fiica greșită 

Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:

Anca și cărțile  

Fata cu cartea  

Analogii, Antologii 

Ciobanul de Azi 

Cărțile mele 

Citește-mi-l

Falled 

Biblioteca lui Liviu

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.