Femeie la 16 ani. Sub greutatea cerului – Ludmila Augustin – recenzie

Titlul: Femeie la 16 ani. Sub greutatea cerului

Autor:  Ludmila Augustin

Editura :  Literpress Publishing

Anul apariției: 2025

Nr. de pagini : 212

Categoria : Literatura universală

                               …oricât de departe te duci, tot de la rădăcini îți iei seva….

  Scrierile autoarei Ludmila Augustin au o blândețe în exprimare rar întâlnită în literatura dobândită în ultimii ani, o căldură ce izvorăște din exprimarea simplă, amuzantă pe alocuri și plină de culoarea unor zile însorite din peisajul vieții personajelor creionate cu măiestria unui pictor talentat. Plăcerea resimțită în timpul lecturii este una autentică și plină de magia amintirilor ce lasă în urma lor trecutul privit din altă perspectivă. Pagini din copilăria Anei, personajul central al acestui roman, sunt frumos redate prezentând totodată și lumea satului de altădată, cu greutățile incontestabile suportate de săteni, dar și puținele bucurii datorate relațiilor pline de grijă și iubire dintre membrii familiilor.

   Rămasă fără tată la o vârstă fragedă, cu o mama ce nu își poate învinge tristețea pierderii acestuia și un frate grijuliu și deschis la minte,  Ana învață de timpuriu că pentru un răsărit mai blând trebuie să înveți și să muncești. Nimic nu este gratis, nimic nu vine de la sine, este prima lecție primită dintre multele pe care destinul i le-a pregătit. Plecarea Anei, atunci când a venit vremea, schimbă decorul narațiunii aducând în paginile cărți peisajul Iașului purtat de alte vremuri. Călătoria, temerile unui început și caracterul ei blând, dispus să ofere ajutor celor aflați în dificultate, dovedind o personalitate complexă ce capătă în timp un contur desăvârșit, le regăsim în cele ce urmează.

Autobuzul s-a urnit. Ana s-a așezat lângă geam și și-a lipit fruntea de sticla rece. În stație, Vera ridică o mână slabă. Nu flutura. Doar o ținea acolo, ca și cum ar fi ținut de Ana. Iar Radu…Radu privea în urma mașinii fără să clipească, ca un om care nu înțelege nici el ce caută în povestea altcuiva.

  Valeria, un personaj al cărei existentă se intersectează într-un mod neașteptat cu ceea al micuței Ana, este denumit de autoare că fiind crescut cu împrumut. Frânturile de bunătate ce îi însoțeau rareori cotidianul le păstra în suflet, o vorbă bună o ținea minte luni întregi, iar un zâmbet primit îl transforma în scut într-o viață plină de încercări și greutăți.  Moartea rudei Anei, ceea la care urma să locuiască până își găsea un job care să îi ofere independență financiară, transformă puținul pe care îl avea în …nimic. Să trăiești chiar și pentru un timp scurt la mila altora nu constituie o variantă viabilă pentru ea. Ajutorul oferit de Valeria îi oferă pentru moment puțină stabilitate dar și păstrarea demnității într-o conjunctură lipsită de posibilități și perspective.  

  Fiecare întâmplare din noua sa viață aduce în povestea noastră și o amintire plină de duioșie din copilărie, completând astfel cotidianul cenușiu și plin de temeri al Anei, copila care s-a maturizat într-o singură noapte, aceea în care a murit Dominica, rudă ei dragă. Felul cu reușește autoarea să îmbine fragmente de amintiri, realitatea acelor zile și visele Anei, are ca rezultat un mozaic plin de emoții și culoare, un univers interior al vulnerabilității umane. Noi prietenii ce se nasc în momente pline de incertitudini, loialitatea de care da dovadă eroina noastră, povești scrise despre oameni obișnuiți dar care schimbă cursul vieții celor din jur, le regăsim în capitolele următoare alături de povestea de dragoste dintre două suflete timide ce își caută locul într-o lume unde frunzele foșneau sub pași ca niște scrisori netrimise.

Am purtat greutăți care nu-mi aparțineau, am iubit copii care nu erau ai mei și am plâns nopți care nu se mai terminau. Dar între toate astea, am mai găsit și răsărituri. Am învățat să învelesc vise în paturi curate, să strâng bucăți de suflet și să le cos la loc, cu mâna tremurândă. Azi, învăț să fiu tânăra.

  Finalul cărții este unul marcant datorită renunțării Anei la viața ei de la oraș, dobândită greu și cu multe momente  a căror amintire lasă răni adânci într-un suflet onest și atât de bun. Motivul pentru care lasă în urmă persoana iubită, prieteni dragi și locul care devenise  pentru un timp acasă, vă las să îl aflați citind aceste frumoase rânduri ce spun povestea fragilității unui suflet altruist în timp ce străbate momente întunecate. Recomand cu drag!