Four – O antologie Divergent – Veronica Roth-Editura Leda
Four – O antologie Divergent de Veronica Roth – recenzie
Titlul original: Four: A Divergent Collection
Traducere: Shauki Al-Gareeb
Editura Leda
Anul apariţiei: 2015
Nr. de pagini: 253
Cotă Goodreads: 4,19
Gen: Young Adult, Science Fiction, Distopic
Pentru fanii seriei Divergent, cartea Four. O antologie Divergent de Veronica Roth este ca o delectare, ceva uşor în care poti citi în sfârşit gândurile lui Tobias alias Four, însă din punctul meu de vedere această carte este o plăcere inclusiv pentru cei care au văzut doar filmele și n-au habar de cărți. Nu este greu să înţelegi ce se petrece şi chiar este frumos să descoperi sentimentele tânărului retras care spune puţine lucruri, dar gândeşte destul de mult.
Mi-a plăcut foarte mult, deși am ieșit cumva din zona de confort ca să mă pot bucura de ea și am apreciat tot ce s-a întâmplat, modul cum au evoluat lucrurile și de ce a făcut anumite alegeri pe parcurs. După ce am pătruns în mintea lui Tris Prior și am aflat ce se petrece, curiozitatea este maximă când descoperi în sfârșit de ce Four/Tobias este atât de distant, rece și chiar indiferent. Citind Four. O antologie Divergent îți dai seama că el este mai mult decât vrea să pară și nu trebuie să fie judecat.
Pentru a fi mai uşor de înțeles, autoarea a împărţit cartea în patru povestiri: Transferatul, Novicele, Fiul şi Trădătorul. Primele trei se desfăşoară la început când s-a produs transferul din Abnegaţie spre Neînfricare, înainte de a o cunoaște Tris Prior, iar în ultima povestire acţiunea se întâmplă concomitent cu Divergent. Aparte autoarea rezervă câteva momente importante din relaţia cu Tris, aflăm ce gândește și mai ales ce simte când este alături de ea. Masca ce o poartă dispare ca prin farmec și crede că ar putea fi din nou Tobias.
Începutul primei povestiri este încărcat de suferință și îți poți da seama cu uşurinţă cine este cu adevărat Tobias, cum își ascunde rănile fizice și psihice, traumele îndurate din cauza tatălui său, Marcus Eaton, un lider respectat în Abnegaţie, un exemplu pentru cei din jur şi un tiran în familia sa.
Moartea mamei sale l-a marcat pe Tobias şi fără să vrea ajunge la limita puterilor, trebuie să îşi aleagă facţiunea, să ignore presiunile tatălui său şi să ia decizia corectă în privinţa viitorului. Personalitatea sa nu corespunde cu ceea ce i se cere în Abnegaţie, se săturase să fie mai prejos, să aştepte întotdeauna pentru ca alte persoane să fie în faţă, ura să se prefacă că este altceva și îşi dorea cu ardoare să se producă o schimbare, să fie activ, să gândească, să simtă că trăieşte fără a fi îngădit de reguli şi de familie.
Ni se prezintă pas cu pas, precum în Divergent, momentul în care Tobias îşi alege facţiunea, uşurarea cu care a luat decizia de a scăpa din Abnegaţie şi intrarea în cadrul Neînfricaţilor, prima săritură din tren, după aceea în plasă, schimbarea numelui în Four şi primele zile de acomodare. Este considerat un Băţos datorită atitudinii sale şi chiar dacă este un transferat, se simte în elementul lui luptându-se pentru a fi acceptat în facţiune. Totul pare să meargă bine, chiar dacă aptitudinile sale sunt neobişnuite, descoperind că este singura persoană cu doar patru temeri și cu o putere de a ieși din simulările în care sunt testați frecvent novicii. Conștientizează că este un pericol dacă se află cine este, dar ma ales ceea ce este-o amenințare, un Divergent.
Participi cu sufletul când se produce ascensiunea sa, modul cum se transformă pe parcurs, lucrurile care îl macină și un element surpriza, informații prețioase despre mama sa, Evelyn Eaton. Totul pare să vină în avalanșă împreună cu ura ce i-o poartă Eric, adversarul său și cum se conturează complotul pus la cale de Max, liderul Neînfricaților și Jeanine Matthews, liderul Erudiţilor. Deciziile lui Four scot la iveală lucruri nebănuite ce îi pun viitorul în pericol, dar și al facțiunilor. O parte din ele cu siguranță le știti din Divergent, dar ce gândește Four și cum acționează din umbră veți afla citind această carte.
Introducere
„Când am început să scriu Divergent, am făcut-o din perspectiva lui Tobias Eaton, un băiat din Abnegaţie, care avea o relaţie destul de tensionată cu tatăl său şi care de-abia aştepta să scape de facţiunea lui. M-am blocat la vreo treizeci de pagini, întrucât naratorul nu era chiar potrivit pentru romanul pe care voiam să-l scriu; patru ani mai târziu, când am reluat povestea, am găsit personajul perfect prin prisma căreia puteam s-o fac, de data aceasta o fată din Abnegaţie, care voia să afle din ce plămadă era făcută. Însă Tobias n-a dispărut niciodată-el a intrat în poveste întruchipându-l pe Four, instructorul, prietenul, iubitul şi egalul lui Tris. El a fost mereu un personaj pe care voiam să-l explorez în profunzime, deoarece, ori de câte ori apărea pe pagină, prindea viață în fața ochilor mei. Pentru mine este un personaj extrem de puternic, datorită felului în care continuă să învingă adversitățile, ba chiar reușind, de câteva ori, să crească prin ele.”
„Seria urmăreşte evoluţia lui Tris din momentul în care preia controlul asupra propriei sale vieţi şi identităţi; iar acum, datorită acestor povestiri, îl descoperim pe Four făcând acelaşi lucru. Restul, cum se spune, e istorie.”
Veronica Roth
Tobias/Four
“Se va întoarce cu o curea, iar dungile adânci pe care mi le va face pe spate vor putea fi ascunse cu uşurinţă de o cămaşă şi de o expresie obedientă.”
“Dacă alegi Abnegaţia, nu vei putea niciodată să scăpi de el.”
“Mă întreb dacă îşi aduce aminte ce s-a întâmplat ieri sau dacă a ascuns amintirea într-un compartiment separat din mintea lui, ţinând jumătatea de monstru la distanţă de jumătatea de tată. Însă eu nu am acele compartimente şi îi văd toate identificările aruncate una peste alta, monstru şi tată şi bărbat şi lider de consiliu şi văduv.”
„Trebuie să plec.
E un gând disperat, iar durerea nu face decât să-l aţâţe cu fiecare pas în timp ce urc scările spre etajul la care se desfăşoară Ceremonia Alegerii. Fac eforturi să respir, însă nu e din cauză că mă dor picioarele, ci din cauza inimii mele slăbite, care se întăreşte din ce în ce mai mult cu fiecare secundă care trece.”
„Astăzi vă veţi alege propriul drum, vă veţi crea propriile reguli.”
„Acum am un nume nou, cee ce înseamnă că pot fi altcineva. Cineva care nu trebuie să suporte comentariile răutăcioase ale Erudiţilor atotştiutori. Cineva care poate riposta.
Cineva care e pregătit să lupte.
Four.”
„Cum e cu putinţă să trăieşti aceeaşi poveste de două ori, din perspective diferite?”
Veronica Roth a absolvit Northwestern University, cu o specializare în scriere creatoare. În anii studenţiei, prefera adeseori să lucreze la povestea care avea să devină Divergent în loc să-şi facă temele. A fost într-adevăr o alegere care i-a transformat destinul.
În prezent, locuieşte în apropiere de Chicago şi îşi dedică tot timpul scrisului. Divergent este primul ei roman.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi: www.veronicarothbooks.com
Cartea poate fi comandată direct de pe site-ul Grupul Editorial Corint sau din librăriile online
Eram curioasa in privinta acestei carti. Mersi Mili, faina recenzie.
Multumesc Mili, nu am citit seria de carti, nu am vazut nici filmele, dar, din ceea ce ai scris, pare interesanta! Recenzia ta mi-a placut foarte mult!
Multumesc Mili! Imi place enorm de mult actiunea,personajele.Iar Four …este deosebit.
O am pe wishlist. Trebuie sa fac ceva in legatura cu asta:)
Filmul l-am văzut si-am citit doar jumătate din primul volum sau puțin mai mult de jumătate, sperând sa-o reiau cât de curând, deși la mine nu știu în ce constă ,, cât de curând” ba, citesc online, ba din bibliotecă, ba îmi mai cumpăr alte noi, ba mi se face poftă să recitesc una dintre cele vechi, și-o țin tot așa.:))) Filmul mi-a plăcut mult de tot.