Generația pupilelor dilatate de Cristian Cărpenaru - Editura UP

Generația pupilelor dilatate, de Cristian Cărpenaru – Editura UP

Generația pupilelor dilatate
Autor: Cristian Cărpenaru
Editura  UP – București 2020
Număr pagini: 209

  “Absolvent al liceului G.S.I.P. Moreni, în cadrul secției fizică-matematică, Cristian Cărpenaru este omul care crede în bunătatea sufletului și în beatitudinea fiecărei clipe trăite în ritm propriu. Adoră poezia, filozofia și istoria. Vreme de șase ani , în perioada 2015-2019 a scris recenzii pentru Booknation.ro . Debutul literar s-a produs în anul 2019, odată cu apariția la Editura UP a romanului ” Ce culoare are cerul tău?”. Planuri de viitor are nenumărate. În primul rând apariția celui de al doilea roman al său, intitulat ” Generația pupilelor dilatate”. Marea lui ambiția este aceea de a reda cât mai fidel cu putință realitatea unei societăți aflată într-o continuă transformare, care amestecă ruralul și urbanul într-un ghem de trăiri.”

Deși chiar și nouă, celor deja ajunși la maturitate, ni s-a interzis la un moment dat grandoarea zborului, le refuzăm tinerilor fix același lucru, oferindu-le o singură explicație, pe care și noi am primit-o atunci când am încercat să zburăm:

Ce știți voi? Pe vremea noastră era altfel.

Doar atât, crezând că este îndeajuns pentru a rezolva întregul noian al întrebărilor celor tineri și debusolați.

Un roman despre întrebări fără răspuns, despre limite şi limitări, despre păcatul de a fi tânăr.”

  Niciodată nu mi-a plăcut exprimarea, pe care și eu o auzeam de la tatăl meu,“pe vremea mea”…, doar că mama îi replica mereu înaintea mea: ”aia era atunci.”

  Eu am avut norocul unor părinți moderni pentru acele vremuri când eram adolescentă, dar în jurul meu am văzut multe exemple ca și cele din carte.

  Mulți părinți au fost și sunt produsul unei educații rigide, cu multe tabuuri pe care n-au putut sau n-au vrut să le depășească, considerându-le potrivite.

  Dar nu merge, mentalitatea trebuie să se schimbe în pas cu vremurile, odată cu creșterea copiilor, altfel va fi doar “singurătate” într-o familie.

  Unii își păstrează cu strășnicie secretele, ideile, trăirile, uneori pentru că nu-și pot depăși tabuurile educației, alteori de jenă gândind că o prea mare sinceritate i-ar face să-și piardă ascendentul de părinți și autoritatea.

  Așa se întâmplă și-n cartea lui Cristian Cărpenaru, care ne vorbește despre situații prin prisma vieții unor adolescenți.

Voi lua pe rând poveștile și personajele.

  Avem povestea Violetei, o adolescentă aparent aspră, dură, hotărâtă să epateze cu orice preţ cu aerele de vampă. În familia ei, tatăl, deși conducea o întreprindere, era redus la rolul de “prinț consort”. Mama, o ființă dură, hotărâtă, pentru care părerea prietenelor din “high life” și acceptarea lor conta mai mult decât orice și era mai importantă decât propria familie. Veșnic nemulțumită încearcă să-i impună Violetei părerile ei și s-o determine să facă ce vrea ea pe principul “eu știu mai bine”. Deși soțul ei ar vrea să intervină, să fie alături de fiica lui e prea “laș” pentru a strica aparenta armonie sau a-și supăra soția. Și atunci interacțiunile lor în familie se limitau la lecțiile mamei, adevărate sentințe despre orice și oricine, tăcerea tatălui și uneori un zâmbet parcă de susținere sau regret că nu poate mai mult și inevitabil tăcerea răzvrătită a Violetei.  Asta o determină să-și ducă viața ei paralelă, cu strălucirea ei iluzorie, totul culminând cu relația cu Grig.

  Flavius, numit de prieteni Pepe, un băiat introvertit, timid, o văzuse pe Violeta o clipă pe stradă, și-și manifestă trăirile în scrisori pe care nu i le trimite niciodată. O pune parcă pe un piedestal, dar când o cunoaște mai bine și vede că noaptea petrecută împreună nu înseamnă nimic pentru ea renunţă. Este dezamăgit. Nici el nu are o viață ușoară în familie. Singura “rază de speranță “ în viața lui era vecinul, Nea Petrache, profesor pensionar. Acesta îi împrumuta cărți și-și petrecea multe ore discutând cu mama lui, înseninându-i zilele. Dar Flavius nu poate continua școala, din lipsa banilor, și renunţă la facultate angajându-se ca barman.

Viața lui continuă cu diverse evenimente și oameni noi care apar în peisaj, și face cunoștință mai bine cu Tania, o fată ce are și ea tarele ei. Produsul a doi părinți care s-au iubit, cu despărțiri și împăcări. Ada, mama ei murise și Grig, tatăl,  încearcă să suplinească ambele roluri. Își iubea fiica și încerca s-o ocrotească și să-i fie alături, deși nu prea știa cum. El, un om de afaceri de succes, un bun politician, acasă devenea un tată care trăia cu frica să nu-și dezamăgească fiica și amintirea soției, și cu unele derapaje ca relația pe care o are cu Violeta.

Ce se va întâmpla cu tinerii din aceste povești?

Unde au greșit părinții lor?

Unde au greșit ei înșiși?

Veți găși răspunsuri citind cartea.

  Este o carte care merită citită atât de părinți cât și de adolescenți. Fiecare capitol începe cu gândurile autorului adresate părinților și ilustrate în povești.

  Cea mai importantă idee a cărții este că nu e suficient să-i pui copilului tău un telefon sau o tabletă în mâna și să te bucuri că nu te stresează sau să fii convins că asigurându-i tot ce crezi tu că are nevoie: casă, masă, haine, ai făcut tot ce trebuie și ce ține de tine.

  Copilul la orice vârstă are nevoie de interacțiunea reală cu familia, să poată povesti fără să fie judecat, ci înțeles, să fie tratat ca un prieten bun

  Asta (din experiență mea proprie) este un dublu avantaj: copilul/adolescentul vede în părinte cel mai bun prieten și se destăinuie cu încredere, iar părintele este mereu la curent cu gândurile, pățaniile și viața lui.

Carte disponibilă pe site-ul Editurii Up

Autori români

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.