Să fie dragoste de Victoria Alexander - Alma/Litera - recenzie

Să fie dragoste, de Victoria Alexander – Alma/Litera – recenzie

Să fie dragoste de Victoria Alexander

Alma/Litera 

AUTOR: Victoria Alexander

Anul apariției: 2020

Titlul orignal: Let It Be Love

Număr pagini: 288

Colecţia Alma ,,Iubiri de poveste’’

  ,,Să fie dragoste’’ face parte din Seria „Familia Effington “ fiind a unsprezecea carte din această serie de poveste.

   „Un roman delicios de amuzant. Răsturnările de situație, dialogul spiritual și tensiunea sexuală se întrepătrund în cel mai atractiv mod.“ Publishers Weekly

  Victoria Alexander creează povești și personaje de care nu ai cum să nu te îndrăgostești.

  Chipeșul și fermecătorul Jonathon Effington, marchiz de Helmsley și viitor duce de Roxborough nu a fost niciodată îndrăgostit, deși nu a dus lipsă niciodată de admiratoare. El nu crede în instituția căsătoriei, dar este hotărât să se căsătorească atunci când va găsi femeia perfectă. El vrea o soție atipică, ,,nu își dorește o mireasă supusă, bine-crescută și cuviincioasă, pe care societatea englezească era atât de expertă în a o produce.’’

  Jonathon visează la ,,O femeie cu spirit care să-i provoace mintea. ’’ și se pare că dorința sa e pe cale să se îndeplinească.

  Revenirea Fionei Fairchild în Anglia, în casa mătușii sale, îl pune pe Oliver, verișorul ei într-o situație inedită. Fiona are 25 de ani, nu a fost niciodată căsătorită, și pentru a beneficia de averea tatălui său și ea și cele trei surori ale sale, trebuie să se căsătorească imediat, astfel va fi nevoită să se căsătorească cu un necunoscut. Nu dorește o căsătorie aranjată de tatăl ei, de aceea preferă să-l aleagă ea pe cel cu care își va petrece restul zilelor. Oliver trebuie să îi găsească un soț, și asta cât mai repede. Prieten cu Jonathon, Oliver îl propune pe acesta ca viitor soț al Fionei, menționând că marchizul își dorește o soție care să fie o provocare pentru el, o soție atipică.

  Ajutați de lady Chester, domnița care trebuia să fie compania lui Jonathon în balul din Ajunul Crăciunului, Fiona îi ia locul. Este sinceră și directă, propunându-i lui Jonathon să se căsătorească cu ea, menționând calitățile ei. Acesta acceptă, crezând că Fiona este o actriță, angajată de prietenii săi pentru a-i face o farsă, jucând rolul femeii perfecte pentru el.

  Descoperă mai târziu adevărul și este nevoit să îi spună Fionei că nu se poate căsători cu ea chiar dacă, deși nu o recunoasște, el o place foarte mult pe aceasta. Alături de Oliver pune la cale un plan destul de indecent prin care dorește să o ajute pe Fiona să își câștige proprii bani fără a fi nevoită să se căsătorească cu un bărbat necunoscut.

  Pe baza talentului Fionei de a desena nuduri și a talentului lui Jonathon de a scrie, ei stabilesc să creeze o carte, pornind de la desenele ei, carte ce va fi vândută anonim, pentru a nu periclita imaginea celor doi. Cei doi petrec foarte mult timp împreună, iar atracția dintre ei este magnetică, doar că Jonathon este speriat de propriile sale sentimente și de teama de a-și lua un angajament. Stabilesc să fie prieteni, dar săruturile pasionale dintre cei doi, doar fac situația dintre cei doi și mai explozivă.

 

,,Devenise mult prea implicat în ceea ce o privea pe această femeie. Ajunseseră să se cunoască bine, și ar fi fost de crezut că numai acest lucru era suficient pentru a înăbuși orice val de dorință. Dar prietenia lor nou creată nu făcuse altceva decât să intensifice și mai mult sentimentele intime.’’

  Când Jonathon îi spune că i-ar da toți banii pe care ar trebui să îi moștenească doar ca să nu se căsătorească, Fiona își dă seama că Jonathon nu o iubește, și este pentru el doar un angajament, o obligație, iar Fiona îl înlătură pe acesta din viața ei.

  Apariția Fionei la balul organizat de lady Chester, care între timp i-a devenit prietenă și confidentă, trezește în Jonathon sentimente de gelozie. Își dă seamă că o iubește și tot ce vrea este să se căsătorească cu ea, dar pentru a o convinge de adevăratele sale sentimente va trebui să o curteze în stilul clasic. Lucrurile par să reintre pe făgașul normal între cei doi, până când un secret de-al lui Jonathon iese la iveală.

,, Fiecare emoție, fiecare sentiment, fiecare senzație sunt accentuate atunci când ești îndrăgostit. Există într-adevăr multă nefericire, îndoială și nehotărâre, și, da, posibilitatea de a te purta ca un foarte mare prost.’’

  Apariția lui Daniel Sinclair, cel hărăzit de tatăl ei pentru o căsătorie aranjată duc la cote maxime întreaga acțiune. Ce se va întâmpla cu Fiona? Îl va ierta pe Jonathon sau se va căsători cu Sinclair? Vă găsi oare Jonathon calea spre inima sa?

  Fiona va face deliciul cititorilor, este o femeie puternică, inteligentă și care dorește să-și creeze propriul drum în viață. Într-un secol în care femeile nu aveau prea multe drepturi, Fiona Fairchild dă dovadă de un spirit vizionar și o voință atipică.

  Jonathon este bărbatul atrăgător, jovial și galant, care pare să stăpânească foarte bine arta cochetăriei, dar și a diplomației. Nesigur pe el, în ceea ce privește iubirea, va găsi în Fiona acel ceva, nedefinit, care îl sperie, dar care va completa ceea ce lipsește din viața lui…iubirea. Dialogurile dintre ei sunt amuzante, delicioase, iar pe alocuri foarte fierbinți.

  O poveste care te va ține cu sufletul la gură, presărată din plin cu răsturnări de situații, dialoguri spirituale, dragoste, atracție, scene fierbinți, totul pentru a crea o lectură pe care o vei adora.

  Victoria Alexander se numără printre autorii ale căror romane sunt o prezență constantă în topurile New York Times, USA Today și Publishers Weekly. A fost nominalizată de două ori la prestigiosul premiu RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.

,,Chipeșul Jonathon Effington, marchiz de Helmsley, a avut întotdeauna în preajmă femei gata să îi cadă în brațe. Fiind însă un bărbat fermecător, nici una nu i-a păstrat ranchiună la despărțire – căci Jonathon vrea să guste din plăcerile vieții fără să se înhame la jugul căsniciei. Jonathon nu este străin de pasiunea trupului, dar inima i-a rămas neatinsă. Până acum…

La fiecare bal de Crăciun, Jonathon alege o lady delicioasă cu care să împartă plăcerile unei seri – e deja o tradiție bine cunoscută! Însă, spre stupoarea lui, femeia pe care o alege pentru acest an este înlocuită de o necunoscută încântătoare, care îl surprinde cu o neobișnuită cerere în căsătorie.

Frumoasa Fiona Fairchild este disperată – numai un mariaj ar putea să îi salveze moștenirea și viitorul surorilor ei. Deși Fiona este tot ceea ce și-ar putea dori vreodată de la o soție, Jonathon este îngrozit de această perspectivă. Însă pentru a-i veni în ajutor, are la rândul lui o propunere scandaloasă care i-ar putea compromite pe amândoi.

Lucru care devine neînsemnat când apare dragostea…”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

recenzii cărți

Să fie dragoste de Victoria Alexander – Alma/Litera – recenzie

***Anca Moraru*** Sunt o fire visătoare, dar destul de ancorată în realitate, iubesc pisicile și mi-ar plăcea ca full time job să mă ocup doar de scris. Ambițioasă din fire, merg pe premisa că orice e posibil atâta timp cât muncești pentru visurile tale. Îmi place natura și mi-aș dori să călătoresc mai mult. Am descoperit pasiunea pentru literatură în școala generală, când citeam orice îmi cădea în mână. Treptat, a intervenit curiozitatea și dorința de a scrie, și astfel am început să scriu poezii, apoi proză, marea mea dragoste rămânând însă poezia. Mămică a doi copii cu vârste și interese diferite, nu am timp să mă plictisesc niciodată: familia și hobby-urile mele mă țin mereu în priză. Sunt blogger cu experiență aș putea spune, iar din 2020, am pornit cu emoție pe tărâmul făuritorilor de povești, devenind autor de carte.

4 COMMENTS

  1. Imi place foarte mult cum scrie Victoria Alexander si imi plac in general cartile din colectia Alma.
    Felicitari Anca pentru recenzie!

  2. Frumoasă cartea ,imi place mult recenzia și poate voi reuși să o citesc și eu cândva .

  3. Imi plac romanele autoarei! Felicitări pentru frumoasa recenzie! Abia astept să citesc cartea !

  4. Desi nu rezonez de cele mai multe ori cu Victoria Alexander, marturisesc ca mi-a placut felul cum m-ai transpus in poveste. I-ai dat un farmec, explorand micile picanterii ale scenariului.
    Multumesc pentru recomandare.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.