Îmi pare rău, sunt așteptată de Agnès Martin – Lugand – recenzie

Îmi pare rău, sunt așteptată, de Agnès Martin – Lugand – recenzie

Titlul original: Désolée, je suis attendue

Traducere din limba franceză:  Carmen Otilia Spânu

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 368

Nota mea: 10/10

   După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș, fiind tradus în mai multe limbi. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de producătorul american Harvey Weinstein.

    Cărțile lui Agnès Martin-Lugand s-au vândut în Franța în peste un milion de exemplare. La Editura Trei, romanul Oamenii fericiți citesc și beau cafea a apărut în 2016, urmat de celălalt roman al autoarei, Viața e ușoară, nu-ți face griji.

   Am tot auzit vorbindu-se despre Agnès Martin-Lugand, despre cărțile ei, despre minunata lansare organizată la București. Nu mai citisem nicio creație de-a autoarei de origine franceză și eram nerăbdător să-i descopăr stilul atât de lăudat, să intru în contact cu literatura franceză contemporană. Dacă m-ați întreba de ce am ales să încep cu cel din urmă titlu tradus la noi, probabil v-aș răspunde că descrierea cărții m-a atras ca un magnet și, mai ales, conceptul de workaholic adus în atenția cititorilor.

   VIAȚĂ PROFESIONALĂ SAU VIAȚĂ PERSONALĂ?

   Fără îndoială, această întrebare, retorică aș putea spune, reprezintă fundamentul cărții de față. Lui Yaël, protagonista acestui roman, îi este extrem de dificil să găsească răspunsul corect. De ce? Fiindcă este un workaholic, o persoană dependentă de muncă, pasionată până la extrem. Existența ei se învârte în jurul slujbei pe care o are, prioritatea sa de necontestat.

  Dar, înainte de toate, Yaël a fost o tânără ca toate celelalte. A profitat din plin de anii studenției, și i-a petrecut distrându-se, bucurându-se de viața alături de gașca sa de prieteni. O gașcă frumoasă, nebunatică, lipsită de inhibiții și, cel mai important, unită. Totul era atât de frumos, Yaël lipsită de orice grijă… până într-o zi. Prietenul lor Marc a dispărut brusc, fără să anunțe pe cineva, fără să le ofere o garanție că se va întoarce, că este în regulă. Nimeni nu știa nimic, iar Yaël a suferit cel mai mult, căci o parte din universul ei se năruise peste noapte…

    După ce a terminat facultatea și stagiatura, a fost angajată de Bertrand, patronul agenției de traduceri și interpretariat la care a și făcut practică. Încet-încet s-a dedicat muncii sale, putând astfel să-l uite pe Marc. S-a schimbat foarte mult, încât acum e de nerecunoscut. Munca e izvorul fericirii sale, al ambiției sale nestăvilite de a reuși, de a se perfecționa, de a-și depăși limitele.

,,În schimb, șeful tocmai își bătea capul cu omonimele în engleză. Și se mai considera interpret! Trebuie să-i învăț totul! Nici una, nici două, am parcurs cei trei pași care mă despărțeau de el, i-am pus mâna pe umăr și i-am șoptit mândră la ureche o soluție la problema sa. A bătut nervos din degete pe masa de lemn.

-Afară, domnișoară stagiară! a șuierat printre dinți, aruncându-mi o privire încruntată.

  [… Bun, măcar acum știa că exist. Dar, Dumnezeule, ce netoată! Ar trebui să învăț să-mi țin gura câteodată.”

   Zece ani s-au scurs ca vântul și ca gândul. Yaël nu mai este de mult tânăra iubitoare de distracție, ci o doamnă serioasă, hiperactivă, mereu îmbrăcată într-o ținută office ce-i accentuează răceala, caracterul ursuz, lipsit de umor și voioșie. În schimb, se poate mândri cu evoluția sa. În momentul de față este mâna dreaptă a șefului și, mai mult decât atât, un reprezentant de seamă al unei agenții ce s-a extins, ce a devenit faimoasă datorită promptitudinii și calității serviciilor oferite.

   Alice, sora ei și Cedric, soțul acesteia, și-au întemeiat o familie, au doi copii frumoși. Jeanne și Adrien, la rândul lor, se pot lăuda cu împliniri pe plan personal. Yaël a rămas singura din grup nemăritată, fără copii. Jobul îi ocupă tot timpul, astfel încât întâlnirile cu prietenii și familia sunt tot mai rare și cât se poate de scurte. Protagonista este deranjată de copii gălăgioși ai prietenilor, de glumele vechilor săi tovarăși, de buna lor dispoziție, de capacitatea lor de a face și altceva înafară de muncă. ,,Îmi pare rău, sunt așteptată” devine, astfel, definiția existenței sale mult prea preocupate de lucrurile efemere…

,,Mi-am amintit de prezența lui Marc, am închis o clipă ochii și m-am întors spre el. Părea complet aiurit de ceea ce se petrecea. Ce spectacol dezolant îi ofeream? Până la urmă, își va da seama că nu mai era ca înainte.

– Îmi pare rău, sunt așteptată…, i-am spus în șoaptă. Nu voiam să stric petrecerea, dar am obligații.

– Eh… nu-ți face griji… Nu sunt supărat pe tine, mi-a răspuns vădit sincer.”

   Starea lui Yaël se agravează pe zi ce trece. Este epuizată psihic, nu se alimentează, nu se odihnește și nu renunță la a lucra din spatele biroului său ori la a fugi de la o întâlnire de afaceri la alta. Față de colegi manifestă o aroganță și o lipsă de toleranță ieșite din comun. Și, într-o după-amiază, intră într-un magazin de vechituri pentru a se adăposti de stropii de ploaie ce biciuiesc fermecătorul oraș de pe Sena. Vânzătorul nu este nimeni altul decât Marc, prietenul dispărut, prietenul pe care nu credea că o să-l mai vadă. Este reticentă în ceea ce îl privește, însă acesta se reîntoarce în grupul de prieteni, fiind primit cu brațele deschise.

   Bertrand o obligă să-și ia un concediu de trei săptămâni. O hotărâre ce o răvășește la propriu. Cum ar putea lenevi atâta timp? Cum ar putea să stea departe de lumea afacerilor, traducerilor, stropită din belșug cu șampanie fină?

   La insistențele prietenilor, acceptă să-i însoțească la casa de vacanță a părinților ei și ai lui Alice. Mica Floare, reședința construită de tatăl său în sudul Franței, îi amintește de copilărie, de alte vremuri. La început, se încăpățânează să-și continue stilul de viață nesănătos, dar prezența lui Marc o copleșește, o aduce cu picioarele pe pământ. Se bucură de piscină, de hambarul înțesat de amintiri, de plimbările prin regiune, de prieteni. Yaël de altă dată pare să fi renăscut.

,, M-am uitat la resturile electronice care erau să ne coste viața, mai ales pe el. Pentru că, până la urmă, a mea se rezuma la asta. La chestia asta. Lumea, ceilalți nu mai existau, nu mai aveam nicio idee despre ce este bun, rău, drept sau nedrept. Existența mea se rezuma la informațiile furnizate de chestia asta inanimată, fără emoții. Eram o scoică goală, fără considerație pentru cei din jurul meu. Fusesem pe punctul să-l omor pe Marc ca să-mi salvez telefonul, acest iPhone 6 cu care dormeam, care până la urmă era bunul meu cel mai prețios, unicul de altfel. Am simțit o mână pe braț, m-am răsucit spre Marc, spăsit în fața mea.

― Îmi pare rău pentru glumă, nu trebuia să se termine așa, s-a scuzat el.

    Nu, n-ar fi trebuit să se termine așa și nu era vina lui. N-ar fi trebuit să încerc să-l recuperez, n-ar fi trebuit să pierd din vedere realitatea, n-ar fi trebuit să devin complet irațională pentru chestia aia, ar fi trebuit să râd, ar fi trebuit să scot limba la el, ar fi trebuit să- i promit că am să-l arunc în apă ca să mă răzbun.”

   Din nefericire, minunatul concediu ia sfârșit, protagonista se vede nevoită să se întoarcă la activitatea sa de zi cu zi. Cu forțe proaspete, cu zâmbetul pe buze, schimbată. Nu-și mai neglijează prietenii ca înainte, dar tentația reușitei îi acaparează treptat judecata. E posibil ca Bertrand s-o facă asociata lui. Din acest motiv, trebuie să-i dovedească ce poate. Însă inima sa bate mai tare în prezența lui Marc. Ca și cum cei zeci ani unul fără altul nu ar fi existat.

   Până la sfârșitul cărții suntem martori ai unei confruntări interioare, permanente. Yaël trebuie să facă alegeri sau, cel puțin, așa crede ea. Yaël cea veche, dezinteresată, pusă pe șotii sau Yaël cea nouă, obsedată de perfecțiune? Marc, povestea lor de iubire sau agenția, locul de muncă? Mica Floare sau Paris? Trecut sau viitor? Viața personală sau viața profesională? Rămâne să aflați care din răspunsuri vor triumfa în cele din urmă.

„- Fii lucid, noi doi nu suntem pe aceeași lungime de undă. Eu sunt ambițioasă, tu te mulțumești cu ce ai, ceea ce nu pot să-nțeleg cu niciun chip. N-am timp de pierdut, nici loc să mă încurc în amănunte…”

   Mi s-a părut de-a dreptul fascinantă cartea lui Agnès Martin-Lugand. Am fost plăcut surprins să descopăr o poveste frumos țesută, ce se citește ușor. Am parcurs cartea imediat, pierzându-mă în această istorie surprinzătoare ce evidențiază un personaj principal complex și ce introduce cititorul în cultura occidentală, pe cât de asemănătoare cu a noastră, pe atât de diferită.

   Personal, m-am regăsit în personalitatea lui Yaël, întrucât am, adesea, tendința de a deveni un workaholic cu acte în regulă. Spre norocul meu, reușesc să scap din când în când de această patimă, de acest drog destul de periculos. Fără îndoială, acest volum ar trebui să se afle în biblioteca și în planurile de lectură ale oricărui cititor care se respectă, dar, în special, în ale oamenilor pasionați de muncă. Să nu uite niciodată că banii, faima, succesul nu reprezintă cheia unei vieți fericite. Pentru asta avem nevoie de multe alte lucruri, pe care, de multe ori, e suficient să le acceptăm în viața noastră, pentru care nu trebuie să muncim din răsputeri.

  Vă recomand cu mare drag ,,Îmi pare rău, sunt așteptată”! Această carte mi-a înfrumusețat week-end-ul, căci, fără îndoială,  este perfectă pentru a o lua cu tine în vacanță. Peste mări și țări sau la o aruncătură de băț. Important este să profiți din plin de timpul liber, de compania celor dragi ție, de viața asta scurtă, dar fermecătoare. Presar-o cu momente memorabile și cu oameni neprețuiți! Carpe diem!

   Îmi pare rău, sunt așteptată e scris cu aceeași naturalețe care a devenit o marcă a scrisului lui Agnès Martin-Lugand. (Le Parisien)

   Cred că nu ne oprim niciodată din a ne construi propria fericire. E un proces neîntrerupt. Yaël poate să se schimbe, are dreptul ca, la un moment dat, să aleagă altă cale. Până la urmă, putem avea mai multe vieți. (Agnès Martin-Lugand)

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Îmi pare rău, sunt așteptată de Agnès Martin-Lugand a fost oferită de Librăria online Diverta şi poate fi comandată de pe site-ul dol.ro