În lumina răsăritului - Dan Ioan Panțoiu - Cadranul autorului - creație literară - povești

În lumina răsăritului – Dan Ioan Panțoiu – Cadranul autorului – creație literară – povești

   În lumina răsăritului

    Niciodată  marea nu i se păruse mai frumoasă! Pentru că n-o cunoscuse. Nu marea ci pe ea. Avea ceva din răcoarea dimineților de vară, din parfumul de struguri copți al nopților de toamnă timpurie, și peste toate, mirosea a alge, a soare și ei bine da, a trup de femeie copt în care clocoteau seve răvășitoare.

   Trecuse pe lângă el îndreptându-se către un mic golf, ascuns după stânca ce pătrundea ca un pinten în apa de smarald. Cunoștea locul, pentru că de patru zile de când ajunsese în insulă, aici stătea el la soare ca o șopârlă, iar la aproape cinci sute de metri în larg, unde apa avea vreo zece metri adâncime, se  scufunda pentru a vedea raiul viețuitoarelor marine.

   Trecuse fără a-i da vreun moment impresia că l-ar fi observat. Era înciudat în sinea sa, pentru că se  oprise să privească preț de câteva minute către muntele aflat spre apus, pe care se afla cocoțată o cetate florentină. Dăduse astfel posibilitatea  altcuiva să ajungă înainte, la locul pe care fără niciun temei îl considera numai al său.

   Ciuda sporea, cu cât își dădea seama cât era de frumoasă și de nepăsătoare la prezența lui!

  Și atunci se întâmplă! Înainte de a intra câțiva metri în apă, pentru a ocoli pintenul de piatră, fata se întoarse spre el, și-i făcu un semn scurt din cap. Ca și cum i-ar fi spus, urmează-mă!
Surprins, făcu un gest prostesc, arătând cu degetul arătător al mâinii drepte către pieptul lui, și punându-și pe față cea mai lată mirare din viața lui: mie îmi faci semn, eu să te urmez?!

   Probabil că arăta atât de caraghios, încât fata izbucni în râs, șuvițele șaten-aurii ale părului lung ce-i ajungea dincolo de umeri, vălurind ca marea care-i cuprinsese genunchii bronzați. Ridică mâinile într-un dacă vrei, și se pierdu după stâncă.

   Ajunse la timp s-o vadă goală, cu pielea arămie strălucind în ultimele raze ale unui soare care întârzia cam mult să apună, zăbovind pe trupul care pășea pe nisipul plajei.

  Se aruncă în valurile albe, dispăru timp de  câteva secunde pentru a apărea la zece metri spre larg, după care începu să se rostogolească înainte și înapoi în apă. O sirenă din vremurile mitologice!

   Ar fi vrut să se dezbrace și să o urmeze în valuri, s-o prindă, să-i strivească buzele sărate într-un sărut care s-o însângereze, și s-o pătrundă acolo în apa de smarald!… Dar nu reuși altceva decât s-o privească vrăjit cum se făcea una cu marea, contopindu-se cu ea  într-o îmbrățișare devoratoare.

   După un timp pe care el l-ar fi dorit fără sfârșit, fata ieși din valuri și se apropie. Parfumul mării, plus încă ceva, o undă a unui alt parfum ce pleca dintre sânii și coapsele ei, îl făcură să geamă de parcă un orgasm lung și secătuitor tocmai îi străbătuse sângele și carnea!

   Ea fu cea care îl iubi cum nimeni n-o mai făcuse!În lumina purpurie a apusului, mângîiați de razele dulci ale unui soare care nu se da plecat, se zvârcoliră pe nisipul fierbinte până când un spasm suprem al ei, și o izbucnire de eliberare totală din partea lui, îi lăsă aproape fără să respire.

   Când seara aruncă în apa care devenise nemișcată, o jumătate de lună și câteva mănunchiuri de stele, intrară amândoi în undele mângîietoare ca mătasea, și înotară până nu mai reușiră să atingă nisipul de pe fund. Atunci și acolo se iubiră din nou. Reușiră să aibă orgasm amândoi, nu-și putură explica mai târziu cum, și se întoarseră pe nisipul de-acum rece.

    Se cuibăriră unul în altul și pacea nopții îi acoperi.

   Când  noaptea începu să se decoloreze într-un albastru-cenușiu, el se trezi și o privi. Dormea cu fața în sus, cu buzele ușor întredeschise precum copii. Atunci, mai mult simți decât văzu prima rază de soare. Simți și ea și întoarse încet capul spre el.

   O privi adânc în ochi. Se pierdu în ei, căutând ceea ce nu găsise încă.

   Era deci adevărat! Trăia și ea exista! Nu visase! Sau… da…?!

    Culorile răsăritului desenară pe nisip urmele a două trupuri. Pe care un val mai puternic le șterse…

   Sursa foto: Depositphotos.com

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.