Inimi chimice, de Krystal Sutherland-recenzie

Titlul original: Our Chemical Hearts
Traducere: I. Voiculescu, Bogdan
Editura Storia Books
Colecția Young Adult, anul 2016
Nr. pagini: 362

   Krystal Sutherland s-a născut și a crescut în Townsville, Australia, unde iarna nu a venit niciodată. A locuit în Sidney, unde a condus revista studențească a universității la care a studiat, în Amsterdam, unde a fost corespondent străin, și în Hong Kong. Krystal a făcut un stagiu de pregătire la Editura Bloomsbury Publishing și a fost nominalizată pentru premiul Queensland Young Writers Award. Nu are animale de casă și nici copii, însă îi place să dea nume obiectelor neînsuflețite: în Olanda a avut o bicicletă numită Kim Kardashian și un velociraptor mic, gonflabil, pe nume Herbert. “Inimi chimice” este romanul său de debut.

  „Această minunată operă de debut urmărește iubirea improbabilă dintre Henry Page și Grace Town, doi adolescenți foarte diferiți, aleși să conducă împreună ziarul liceului… Probabil că veți avea de învățat din odiseea emoțională a lui Grace și a lui Henry.” (Teen Vogue)

  “Te iubesc așa cum trebuie iubite anumite lucruri întunecate, în secret, undeva între umbră și suflet.”(Pablo Neruda)

  O poveste de dragoste adolescentină, o poveste a doi tineri care s-au întâlnit într-un moment nepotrivit, pe lungimi de undă diferite. Unul îndrăgostit prima dată, celălalt încercând inconștient să uite prima iubire prin alta pe principiul “cui pe cui se scoate”.

   Un liceu obișnuit, o revistă “Westland Post”, doi tineri foarte buni la scris care primesc postul de redactor șef și trebuie să scoată următorul număr. Multe personaje: liceeni, printre care prietenii lui Henry din copilărie, profesori, familii, întâlniri, petreceri, iubiri și rivalitate. Poveștile familiilor sunt la fel de interesante ca cele ale tinerilor, mai ales că uneori ele generează modul de-a gândi și de-a se comporta al copiilor.

   Și-acum personajele noastre…

  Grace Town, o fată ciudată, îmbrăcată în haine bărbătești, sprijinindu-se pe un baston, sosită de la alt liceu. Dar în contrast cu apariția este mintea ei analitică, o fată inteligentă, talentată la scris, citea mult și era apreciată la fosta ei școală. Și totuși se mutase în ultimul an…

  Grace avusese un accident, iubitul ei Dom conducea. El moare, ea trăiește, dar este grav rănită. Se recuperează cu greu și  toată viață ei este un haos. Locuise cu mama ei, dar ea se apucase de băut și o neglija încă de mică, după moartea tatălui. Cea care o ajută, oarecum “adoptând-o” printre copiii ei este Mary, mama lui Dom. Îl cunoaște când avea nouă ani și viața lor curge împreună.

  Copii, prieteni, apoi tineri și mai ales îndrăgostiți, făcându-și vise de viitor. Din cauza iubitului mamei, Grace se mută cu totul la părinții lui Dom, cu o lună înainte de teribilul eveniment.

  Sunt fericiți, dar accidentul curmă tot. Nici mama ei, preocupată mai mult de băutură și de propria viață, nici părinții lui Dom, distruși de pierderea fiului lor, nu-și dau seama că Grace nu se comportă normal și ar avea nevoie de consiliere psihologică, pentru că e convinsă că ea e vinovată de accident și faptul că asista la ultimele lui clipe o marchează psihic.

  Se mută în camera lui Dom, îi poartă hainele, se înconjoară de lucrurile lui, vrea să-i păstreze până și mirosul. Merge zilnic la cimitir și în general toate drumurile ei duc în locuri în care fusese cu el, așa cum era vechea gară cu iazul subteran, locul de unde ei priveau cerul:

Când privesc cerul nopții, îmi amintesc că nu sunt altceva decât cenușa rămasă de pe urma unor stele de mult dispărute. Ființa umană e o grămadă de atomi, care se întâlnesc o vreme, sub o formă ordonată, și apoi se risipesc. Pe mine mă liniștește propria-mi nimicnicie.”

Cel mai mare dar pe care l-am primit vreodată de la univers e faptul că vom dispărea cu toții în uitare.”

Primim cu toții câte-o scurtă scânteiere de conștiință, cu care putem face ce credem de cuviință, după care dăm totul înapoi universului. Nu sunt religioasă, dar până și eu îmi dau seama că e vorba de mântuire, la cel mai înalt nivel. Nimicnicia nu e înfricoșătoare; de fapt, nu-mi pot închipui niciun alt fenomen mai apropiat de iertarea autentică a păcatelor.”

   Îl cunoaște pe Henry, merg împreună în diferite locuri, fac sex, încearcă să-l iubească, dar mereu amintirea lui Dom, amintirea primei iubiri o bântuie:

Am așteptat să înceteze amintirile legate de cele mai fericite zile petrecute împreună. Am așteptat să nu mi se mai taie respirația de fiecare dată când eram străfulgerată de durere. Dar nu a trecut. După un timp, mi-am dat seama că suferința nu dispare pentru că nu-mi doresc să dispară.”

    Henry Page pe de altă parte, este tipul liceanului liniștit, studios, care-și împarte viața între școală, familie și prietenii lui, aproape frații lui. Era vecin și prieten cu Murray și Lola, iar părinții copiilor îi tratau ca și cum toți ar fi fost copiii fiecărei familii. Frumoasă și valoroasă prietenia lor care-i va ajuta să treacă peste toate problemele și necazurile.

   Lui Henry îi plăceau lucrurile vechi și se înconjura de ele, îi plăcea ideea tehnicii Kintsukuroi-o formă de artă japoneză. Tehnica constă în repararea vaselor sparte cu o substanță aurie astfel ca la final obiectul era acoperit de o rețea de fire aurii, iar japonezii îl considerau mai frumos decât înainte. Doar că Henry va învăța că oamenii defecți nu pot fi lipiți la fel ca obiectele:

O relație Kintsukuroi, mai frumoasă tocmai pentru că era sfărâmată. Însă anumite lucruri nu pot fi sfărâmate la infinit, la un moment dat nu mai pot fi reparate, așa cum o foaie de hârtie nu poate fi împăturită la infinit, ci până când nu mai poate fi împăturită deloc.

Ca lucrurile trebuie sfărâmate ca să poată fi lipite la loc, într-un mod care le dă mai multă frumusețe ca la-nceput. Mi-am amintit că mie îmi plac lucrurile stricate, lucrurile zgâriate, îndoite sau crăpate și că, probabil, de asta mă-ndrăgostisem, de fapt, de Grace, încă de la început. Grace era un lucru stricat sub formă umană, iar acum-datorită ei-și eu eram la fel.”

    Se îndrăgostește pentru prima dată în viața lui tocmai de Grace, deși era ciudată și rece. Face eforturi s-o înțeleagă, face concesii, prețuiește fiecare fărâmă de aparentă fericire pe care i-o oferă, dar își dă seama că întotdeauna între ei este umbra lui Dom:

În acel moment mi-am dat seama că relația dintre noi nu va putea fi niciodată o poveste de dragoste normală, dacă așa ceva există măcar. Chiar dacă niciunul dintre noi nu dorea să vorbească despre Dom, el nu avea să dispară niciodată, avea să ne bântuie ca o stafie de care niciunul dintre noi nu putea scăpa.”

   Când își dă seama că a fost folosit, că Grace își imagina tot timpul că este cu Dom, este devastat.

   Dar sora lui, Sadie, îi explică că el visa prea mult, că nici căsnicia părinților lor, pe care el  o lua ca etalon, nu este perfectă, că nimic nu este veșnic într-o relație. Trebuie să trăiești și să-ți amintești momentele frumoase dintr-o relație:

Pentru că drumul e fermecător la început. Și nimeni nu vede curbă de la calea ferată înainte să fie deja prea târziu să se oprească trenul.”

Când urci în tren, o faci cu speranța că de dată asta nu va deraia. Chiar dacă e posibil să se-ntâmple, chiar dacă probabil chiar se va-ntâmpla, merită oricum să urci, să vezi cum e de fapt.”

“Nu e nevoie că dragostea să dureze o viață întreagă ca să poți spune că e adevărată. Nu poți judeca calitatea unei iubiri după durata ei. Totul moare, inclusiv dragostea. Uneori moare odată cu persoana respectivă, alteori moare de la sine. Cea mai impresionantă poveste de dragoste nu e neapărat cea în care două persoane își petrec viață împreună. Poate fi vorba despre o iubire care a durat două săptămâni, două luni, sau doi ani, dar care a strălucit mai puternic, mai aprins, mai fierbinte decât toate iubirile de dinainte sau de după. Nu jeli o iubire ratată; nu există așa ceva.”

   Henry e conștient că cel mai important lucru este că familia și prietenii îi vor fi mereu aproape și știe că Grace nu are dreptate în fatalismul ei:

Eram prea mici; viețile noastre treceau prea repede. Niciunul dintre noi nu avea să fie prezent, să primească mântuirea cosmică, când Soarele avea să se extindă, să înghită Pământul și să înapoieze toți atomii noștri universului. Niciunul dintre noi nu-și permitea să aștepte atât de mult.

După haos vine regenerarea: lumea se destramă, dar apoi ne reîntregim și ne vedem de viață. Trebuie să ne iertăm singuri păcatele. Trebuie să ne mântuim cu mâna noastră.”

   Dacă vreți să știți momentele prin care au trecut tinerii, care au dus la deznodământul cărții, sau dacă numai vreți să vă amintiți de anii de liceu și primele iubiri, citiți romanul.

   Este o carte deopotrivă pentru tineri și mai puțin tineri. Pentru unii poate fi o lecție de viață, pentru alții o rememorare a clipelor plăcute sau a greșelilor tinereții.

 Un lucru e cert, într-un eveniment cumplit că cel din viața lui Grace, pe lângă familie, prieteni, psiholog, numai timpul are menirea de-a vindeca rănile. Nu poți înlocui o ființă cu alta, nu uiți, dar înveți să trăiești cu regretele, în timp înveți să-ți continui viața și să depozitezi în sertarul amintirilor doar lucrurile frumoase.

   Iată câteva păreri avizate despre roman:

„Autoarea nu se sfiește să-și folosească toate armele… Impresionant.”( Kirkus Reviews)

„Krystal Sutherland dezvăluie complexitatea sentimentelor de iubire și durere și creează o poveste plină de personaje fascinante și memorabile.” (Publishers Weekly)

„Această carte surprinde emoțiile dezordonate, stânjenitoare și mistuitoare, inerente primei iubiri.” (Entertainment Weekly)

Cartea Inimi chimice de Krystal Sutherland poate fi comandată de pe site-ul Storia Books 
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti
Arcidalia Ghenof (Arci)-Redactor/Admin grup Fb-Literatura pe tocuri/// Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

12 COMMENTS

  1. Arci m-ai lasat in suspans. Acum stau si ma gandesc cum este finalul. Cartea in sine are un gust dulce-amar, mai ales ca sunt prezentate realitati de care ne lovim.

  2. Pare o carte draguta pentru cei carora le place acest gen. Felicitari pentru recenzie!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.