Intrigi la Versailles. Vol.1: Rivale – Christine Feret-Fleury – Editura Epica – recenzie
Intrigi la Versailles. Vol.1: Rivale – Christine Feret-Fleury – Editura Epica – recenzie
Titlu: Intrigi la Versailles
Autor: Christine Feret-Fleury
Editura: Epica
Data apariției: 2021
Număr de pagini: 208
Titlu original: Les Instrigantes. Rivales
Traducător: Elena Anca Coman
Christine Feret-Fleury s-a născut în 1961 la Paris. A studiat Literele, apoi a lucrat ca editor la Editura Gallimard Jeunesse. În 1996 a publicat prima sa carte pentru copii, Le petit Tamour, iar în 1999 a publicat primul său roman pentru adulți, Les vagues sont douces commes des tigres, cu care a câștigat premiul Antigona. În prezent locuiește în Provence. Are la activ peste 20 de cărți publicate.
Recunosc, Intrigi la Versailles nu este chiar cartea mea preferată. De fapt, subiectul nu mă prinde absolut deloc. Deși, dincolo de acțiune, fresca zugrăvită de Feret-Fleury este chiar interesantă. Relevă o parte importantă din aristocrația acelei vremi, precum și din personalitatea oamenilor și dorințele lor. Intrigi la Versailles aduce în prim-plan strălucitoarea curte regală a lui Ludovic al XIV-lea, supranumit și Regele Soare.
„Curtenii care frecventează Salonul Galben au obiceiul de a se preta la farse crude pe seama nou-veniților, farse care fac deliciul cercului lor. Victima este ademenită la un supeu ”intim”, după Grand Couvert. Aproape neputând să creadă ce noroc picase pe capul lui – Salonul Galben nu este, oare, cercul cel mai vizibil de la curte? – pretendentul răspundea invitației, imaginându-și deja murmurele măgulitoare pe care avea să le audă în cale.”
Curtea regală este locul unde să te afișezi, locul unde să îți găsești un soț înstărit, dar și locul pentru a avea aventuri cât încape. Curtea regală franceză este un loc lipsit de pudoare, amorul e la el acasă și se face cam pe oriunde. Poate asta mi-a și displăcut în această carte – lipsa acțiunii propriu-zise și ipocrizia personajelor. Nu am găsit unul singur să fie integru sau să nu ascundă ceva.
Iar totul se dezlănțuie atunci când în prim-plan apare o roșcată foarte interesantă, ce se prezintă sub numele de Rouge. Ea este protejata croitorului regelui, Claude de Chinelle, dar nimeni nu știe de unde vine și ce e cu ea. Fiecare capitol se deschide cu confesiuni din anumite jurnale ale personajelor vremii, astfel că aflăm că această domniță a fost cizelată cu un scop. Se pare că fiecare își dorește ceva de pe urma lui Rouge. Dar ce? Cartea regală e deja destul de infamă și fără încă un secret…
”Doamnele de viță nobilă care-și trimit fetele la mânăstire, pentru a le oferi o educație, ar face bine să asculte uneori bârfele ușierilor, ale lăptăreselor și ale altor persoane neînsemnate. Astfel. ar afla că în mânăstiri au lor infamii care ar face să roșească până și o curtezană. Iar cum burghezele nu-și doresc nimic mai mult decât să le imite pe ducese, delăsarea moravurilor și depravarea spiritelor vor cuprinde, în curând, toată societatea educată.”
Pe oriunde te uiți, depravarea e la ea acasă, precum și lupta pentru putere. Chiar și regele are amante, cunoscute fiind, nimeni nu se ascunde câtuși de puțin. Fiecare își lasă dorințele să zburde pe oriunde, cuplurile înlănțuite nefiind deloc rare la Versailles. Întreaga carte se bazează practic pe apariția lui Rouge și pe rumoarea pe care o stârnește. Bineînțeles, ea atrage toate privirile bărbaților, dar și nemulțumirea și invidia femeilor. Asta ne face să ne dăm seama cât de superficială era lumea din acel loc, în acele vremuri. Ceea ce personal, nu mă încântă. Se spune că această carte este pentru fanii serialului Bridgerton, dar cum nu l-am văzut, nu aș putea să mă pronunț. Pentru mine nu înseamnă decât o adunătură de oameni lipsiți de orice gust, de principii, de moralitate, superficiali și doritori doar de putere. Adulterul este la el acasă, iar toată lumea pare că se mândrește cu asta…
”Una dintre legile nescrise după care se conduc mai-marii acestui regat este că, deși adulterul e condamnabil, devine o faptă măreață dacă e săvârșită de rege. Femeile încearcă să-și convingă duhovnicii ca a-ți înșela soțul cu regele nu înseamnă a-l înșela, ci a garanta averea familiei lor și gloria celui încornorat. Trebuie să menționez că duhovnicii respectivi nu găsesc nicio vină în a le absolvi pe doamne, căci politica există pretutindeni, chiar și în Biserică, iar în acest secol se dorește să încheiem înțelegeri chiar și cu Dumnezeu.”
Astfel, adulterul cu regele devine tot ce și-ar dori o femeie la curtea regală. De fapt, un amant bun este tot ce își doreau femeile din acea vreme. Nu vorbim de valori morale, de dragoste sau loialitate. Nicidecum. Doar bani și plăcere. Cam așa se rezumă, din punctul meu de vedere, palatul Versailles. Și să nu uităm de secrete. Nimeni nu spune adevărul, toți sunt avizi după bârfe și zvonuri. Însă ceea ce ascunde Rouge sigur va fi interesant. Urmează și o continuare a acestei serii, iar pentru fanii genului, sunt sigură că va fi interesant de văzut ce se întâmplă. Pe lângă poveștile dintre file, îmi place descrierea pe care o face Feret-Fleury, mi se pare că ea creionează o imagine foarte reală a secolului XVII.
Mulțumesc frumos pentru impresii! Nu cred ca este o carte pe gustul meu.
Intr-adevar, se pare ca asa stateau lucrurile pe atunci. Am mai citit romane cu actiunea la curtea regala si asa era.