La Clubul de lectură Fanbook, copiii discută rolul şi intrigile femeilor puternice din istoria României

Cartea “Trecute vieţi de doamne şi domniţe” de Constantin Gane va fi baza de discuţie a celei de-a doua întâlniri sub tema Izvoarele istoriei – modul al Clubului de lectură Fanbook.

fanbook_2015-10-24_16-871x580Sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 11.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, copiii între 13 şi 16 ani, alături de profesorii invitaţi vor descoperi istoria luptelor de putere, trădărilor şi intrigilor în care un rol important a fost jucat de către doamnele şi domniţele de la curtea conducătorilor din Evul Mediu şi până la începutul secolului 19. Discuțiile vor fi moderate de profesorul Radu Laurențiu, iar invitatul special în această lună este profesorul universitar Ștefan Andreescu. 

Unul dintre cele mai bine definite portrete din carte este cel al Doamnei Chiajna. Nepoată a lui Ştefan cel Mare şi fiică a lui Petru Rareş, soţia domnitorului Mircea Ciobanul şi mamă a 7 copii, Doamna Chiajna a jucat un rol activ la curtea Ţării Româneşti: „Chiajna, cea dintâi din Doamnele noastre, găsi mijlocul cel mai dibaci de a-şi ajuta bărbatul, anume acela de-a intra în legături de prietenie cu cadânele sultanului, o respectuoasă şi linguşitoare prietenie, o insinuaţie în harem. Nu e vorbă, ploaia în galbeni urma să curgă. Însă mijlocul acesta de a izbuti prin farmecul a doi ochi de femeie şi al unui zâmbet ispititor era nou, în istoria noastră cel puţin. Chiajna triumfă”.

La „Fanbook – Izvoarele istoriei” copiii sunt încurajaţi să se exprime liber, să aibă opinii, să facă schimb de idei şi să-şi dezvolte gândirea critică, să citească o carte pe lună şi apoi să o discute liber, fără teama de note, alături de personalităţi culturale. Accesul este gratuit, iar copiii sunt așteptați să vină însoţiţi de prieteni de vârsta lor. Participarea ca membru Fanbook este posibilă prin înscriere prealabilă. Copiii și părinții se pot înregistra şi afla mai multe informații despre club, cărțile abordate sub tema “Izvoarele Istoriei” și datele evenimentelor la adresa http://www.csrmindset.ro/fanbook. Proiectul „Fanbook – Izvoarele istoriei”, iniţiat şi susţinut de La Fântâna, dezvoltat împreună cu CSR Mindset şi Humanitas, va continua până în luna februarie 2016, atât cu întâlniri în Bucureşti, cât şi în principalele oraşe din ţară: Cluj – Napoca, Sibiu şi Braşov.

 

Review overview
4
Drăgan Milica (Mili) - Membru Fondator / PR / Editor coordonator - Admin. grup Facebook - Literatura pe tocuri

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.