Știu… e un titlu cam pretențios. Nu vă speriați… nu urmează un tratat stufos de analiză a limbii române, nici o lucrare științifică de doctorat; nu e nici un studiu efectuat de cercetători celebri. - Cât e mărarul, gagiule?

     Limba română actuală și reinventarea

      Creație/LifeStyle

      Știu… e un titlu cam pretențios. Nu vă speriați… nu urmează un tratat stufos de analiză a limbii române, nici o lucrare științifică de doctorat; nu e nici un studiu efectuat de cercetători celebri. E doar o constatare făcută de vecina mea, tanti Ioana. Zilele trecute, au venit la ea niște rude dintr-un oraș cosmopolit. Români, dar trăiți într-un oraș atât de mare și aglomerat, sofisticat și elevat, încât alura urbei și-a pus amprenta, inevitabil, asupra limbajului… atât de mult, încât tanti Ioana ar fi avut nevoie de traducător. E drept, cunoaște și tanti Ioana niște argouri pe care le mai folosește când e nervoasă sau la piață. De pildă, odată, când făceam niște cumpărături împreună, i-a zâmbit vânzătorului de legume și l-a întrebat:
– Cât e mărarul, gagiule?
Vânzătorul, trecut bine de a doua tinerețe, dar vădit entuziasmat de complimentul în argou al doamnei, clipi de două ori ca-n genericul din „Dallas” și îi răspunse:
– E 1 leu, dar îți dau la jumate, pentru că ești mișto.
Tanti Ioana, luă legătura de mărar, aruncându-i, ca bonus, o privire ca-n reluare și apoi își scutură capul, de parcă vru să-și revină la realitate. Mă privi scurt și ascuțit:
-Vezi, așa se fac cumpărături! Nu fi fraieră! E nevoie de puțină vrăjeală!
Acum însă, sora sa și nepotul, căzuți ca dintr-un adevărat megalopolis, vorbeau un limbaj de neînțeles.
-Ce bine-i să fii parașutist, îi spuse nepotul trântindu-se pe canapeaua din bucătărie.
-Ești parașutist, mama? se miră tanti Ioana.
-Fiule, nu fi gherțoi! îl certă mama sa, sora lui tanti Ioana. Se întoarse apoi către tanti Ioana și-i explică:
-Dragă, „parașutist” e un fel de musafir, unul care pică în casa cuiva și e mereu servit.
Tanti Ioana e cam debusolată, iar nepotul observă asta și o taxează imediat:
-Ce-ai rămas așa beta, mătușă? Ești blank total! Ia zi, nu te mai ajută hardul?
-Nu fi nes, că te scanez ieftin și rapid! îl apostrofează maică-sa.
-Hai lol, îi răspunse neobrăzatul.
Tanti Ioana rezistă pe toată perioada vizitei, nu pentru că e cool, ci pentru că e forțată de situație.
La final, după ce au luat prânzul împreună, surorile au început să-și facă confesiuni:
-Vezi, dragă, geanta asta roșie mi-am regalat-o singură, de supărare că pe Ionel l-a spamat la mate. Nu știam cum să-mi revin din tristețe, am vorbit cu profa, dar mi-a dat reject imediat. A zis că refuză să treacă habarniștii. Și m-am tot rugat de ea, i-am spus că-i dau niște cașcaval, dar ea nimic. Lol. Cui nu-i place cașcavalul? Uite că ăsteia nu-i place!
Confuză și nesigură pe limba sa de baștină, după ce musafirii se daunladează spre casă, tanti Ioana îmi bate la ușă și împreună ieșim în parc să ne relaxăm. Mamele își supraveghează atent copilașii de pe bănci. Deodată, între doi copii se iscă o dispută, încheiată cu îmbrâncituri.
-Ce s-a întâmplat, Franceschino? sări una din mame de pe bancă.
-M-a lovit băiatul ăstaaaa, începe să plângă băiatul.
-E adevărat, Hăsănel? L-ai bătut? se aude vocea nervoasă a celeilalte mame.
Tanti Ioana mă privește mirată.
-E adevărat, recunoscu ea, limba română s-a reinventat…

Review overview
5
***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

11 COMMENTS

  1. Mai in gluma, mai in serios, dar uneori chiar si noua, celor din tanara generatie, ne este dificil sa intelegem limbajul folosit de anumite persoane din jurul nostru. Eu sunt de acord cu evolutia, cu toata dezvoltarea tehnologica si tot ceea ce implica schimbarile acestea, insa as prefera sa reusim sa ne intelegem in limbajul comun, pe care il cunoastem toti (sau ar trebui).

  2. rodica m-ai facut sa rad cu lacrimi;cred ca si eu as fi la fel de mirata ca tanti ioana chiar daca am mai prins unele expresii

  3. Super articolul. Interesant si haios. Si eu sunt in urma cu anumite expresii dar nu ma cramponez. Probabil ca si eu la varsta adolescentei eram “ciudata” pentru cei mai in varsta.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.