Monolit – Era Visurilor, de Andrei Perhineac – Libris Editorial – recenzie

Monolit – Era Visurilor

Andrei Perhineac

Editura Libris Editorial -Braşov 2019

Număr pagini: 118

Autori români

   Monolit – Era Visurilor de Andrei Perhineac – omul este mai tare ca piatra.

,,Cam cât de mult credeţi că îşi poate urî un copil viaţa, tatăl, pentru a ajunge la concluzia că mai bine moare decât să îndure ceea ce se întâmplă în jurul lui.”

   Este o vorbă cum că omul este mai tare ca piatra sau zicala: Ce nu te omoară, te face mai puternic. În aceste categorii se încadrează cartea noastră, sau mai bine zis, personajul cărţii. Monolit este o autobiografie tristă, amuzantă, dureroasă şi plină de speranţă. Cum bine spune autorul, *Era visurilor* Ce am fi fără vise, fără speranţă, fără dorinţa de a lupta? Probabil, nimic!

,,Spun cu regret, pentru că la el educaţia însemna umilirea mea în orice cadru. În faţa străinilor de orice fel. Asta, pentru a-mi fi o lecţie. Lovit peste faţă în restaurant pentru că mestecam cu gura deschisă sau sorbeam din ciorbă, că doar la ţară ştiam eu reguli de comportament în societate… E mai simplu să loveşti decât să explici. Lovit cu şutul în fund în Herăstrău şi în Cişmigiu pentru că am mers de fetiţă. Voia să merg ca un bărbat. Tot cu mersul meu de fetiţă am rămas. Jigniri în faţa tuturor pe orice motiv. Că eu nu prea ştiu multe. Am crescut la ţară şi sunt cam prostuţ. Şi aş vrea să mă opresc aici. Ai înţeles ideea. Spun cu regret, pentru că nu m-a susţinut moral niciodată, în nicio privinţă. Când am crescut, după 17 ani, singura lui grijă a fost să-mi iau permisul. Mi-a promis că dacă nu îl iau din prima, îmi bagă cuţitul în picior, mai exact în muşchi, şi nici nu o să mai fiu capabil să conduc vreodată. Asta da, motivaţie! „

   Povestea de viaţă începe într-un mic sat aproape de Fălticeni. Doi tineri se întâlnesc la discotecă, de aici iubirea începe să plutească în aer. Nu la mult timp în nordul Moldovei, într-un oraş numit Dorohoi, în jurul orei 6, se naşte Andrei, aşa cum o numeşte autorul – Ice bucket challenge -, şi jocul vieţii începe. E ca la ruletă, îi dai având, dar ceea ce va urma este la noroc, soarta ta stă în jocul ei. Numerele au culori diferite, unul bun, altul rău iar diferenţa o face o singură cifră, doar cea care se îndură de soarta ta. Andrei devine un erou, un erou cu multe cicatrice.

 Viaţa nu este uşoară, etapele ei sunt alegerile pe care facem, dar în acelaşi timp sunt şi alegerile pe care le întreprind cei din jurul nostru. Cum ne sunt influenţate etapele vieţii de familie şi ce repercusiuni au asupra psihicului uman, şi cine are puterea de a ne decide viitorul când noi nu putem decide, toate astea într-un nou roman, Monolit. Provocarea vieţii şi înfruntarea ei sunt cuprinse în realitate, în realitatea pe care o trăieşti zi de zi, iar cele mai bune exemple le găsiţi în această carte. Viaţa însăşi este un mare semn de întrebare. Ca să treci prin ea trebuie să sari, să te opreşti, să analizezi şi să iei act de reply, apoi repetare. Neapărat o iei de la capăt, că vrei că nu vrei, nu întotdeauna depinde de tine. Şi cel mai bun exemplu este Andrei, personajul cărţii. Pe parcursul lecturii am pierdut şirul momentelor în care mama lui îi pune viaţa în pericol, şi chiar el.

   Sinuciderea este un subiect foarte sensibil, de cele mai multe ori persoanele sinucigaşe refuză să recunoască, să admită, că au avut astfel de etape. Însă când dorinţa de sinucidere se instalează de la o vârstă fragedă, deja ne punem foarte multe semne de întrebare. Din ce mediu vine copilul? Care este impactul psihologic pe care îl au părinţii în viaţa copilului? Ce drame l-au putut marca aşa de tare? Ce îl poate determina pe un tată să fie violent cu propriul copil? Cum poate o mamă să îşi abandoneze copilul, chiar să încerce să-l omoare? Şi… şirul întrebărilor poate continua la infinit. Cartea îţi dă mai mult semne de întrebare decât răspunsuri la comportamentul şi sentimentele dintr-o familie.

   După terminarea cărţii am stat mult timp cu ea în mână analizând totul. În mintea mea erau o mie şi unul de gânduri. Având în vedere că povestea este reală, inevitabil te gândeşti la autor, luând act de toate etapele pe care le-a parcurs, de evoluţia pe care a avut-o, însă nu este finalul. La finalul cărţii am rămas cu sentimentul, cu impresia că personajul este împăcat, şi că a trecut peste traume. Autorul nu mi-a dat nici măcar o dată senzaţia că ar fi scris cartea cu scopul de a atrage milă, compasiune, ci ca un fapt de sine, ceva de genul, ( Hei, asta este realitatea, astea sunt consecinţele vieţii, familiei, luaţi-o ca pe o învăţătură.) Subiectul familie, relaţia părinţi-copii, e unul cât se poate de interminabil. Ca recomandare pentru autor, l-aş sfătui să ducă cartea în grupurile de terapie. Subiectul în sine ar merita toată atenţia şi dezbătut cu seriozitate. Felicitări autorului pentru curaj. Şi nu uita, asumarea este primul pas, restul ţine de puterea interioară.

Efectul este o cauză, cauza este un efect.

Experienţa este o lecţie.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăria online: 

Recenzii cărţi