O fiică necunoscută a lui Napoleon de Martha Bibescu-recenzie

O fiică necunoscută a lui Napoleon, de Martha Bibescu-recenzie

Titlu original: Une fille inconnue de Napoleon

Traducere din limba franceză și note: Andreea Gheorghițoiu

Ediție îngrijită și cuvânt înainte de: Ion Grecescu

Editura: Rum Irina

Gen: Ficțiune istorică

Anul apariției: 1993

Număr pagini: 152

    Martha (1886-1973), devenită prințesă Bibescu prin căsătoria cu  George Valentin Bibescu, a fost o descendentă a renumitelor familii Lahovary și Mavrocordat  care au jucat un rol deosebit de important în istoria României. Din mulțimea preocupărilor sale cea dominantă a fost literatura, ajungând să se numere printre marii scriitori francezi de origine română.

   Eforturile sale s-au materializat în peste 40 de volume semnate Principesse Bibescou, dar și cu pseudonimul Lucile Decaux, dintre care menționăm: ,,Les huit paradis”/ ,,Cele opt paradisuri” – roman premiat de Academia Franceză (1908); ,,Isvor, le pays des saules”/ ,,Isvor, țara sălciilor” (1923); ,,Catherine-Paris” (1927); ,,Au bal avec Marcel Proust”/ ,,La bal cu Marcel Proust” (1928), ,,La Nymphe Europe”/ ,,Nimfa Europa” (1960) ș.a.m.d.

    Pe Martha Bibescu am descoperit-o recent și, în scurt timp, a devenit un autor de referință pentru mine, întrucât a fost înzestrată cu un talent uimitor și cu o capacitate impresionantă de a transmite emoții, trăiri, prin intermediul celor scrise. Bineînțeles că admirația mea nu se îndreaptă strict către scriitoarea Martha Bibescu, ci și către femeia din spatele acestui nume, o româncă exemplară, ambițioasă, de la care avem multe de învățat.

    După fermecătorul roman ,,Papagalul verde”, m-am decis să citesc ,,O fiică necunoscută a lui Napoleon”, o lucrare de ficțiune istorică pe care, pur și simplu, am adorat-o. Stilul unic al Marthei continuă să mă fascineze, întrucât aceasta reușește să contureze, într-o manieră romanțată, o altă epocă, alte vremuri, apuse, dar care nu încetează să ne suscite atenția. Știe cum să înfrumusețeze o poveste, cum s-o ambaleze, astfel încât esența să rămână la fel de  tare, iar sentimentele la fel de intense.

    Prin căsătoria cu prințul Bibescu, Martha a devenit nora prințesei Valentine de Riquet, contesă de Caraman-Chimay, o femeie cu o descendență ilustră. Mama acesteia, Émilie de Chimay se presupune a fi fiica ilegitimită a împăratului francez Napoleon Bonaparte, rodul iubirii trecătoare dintre acesta și Françoise-Marie LeRoy. În condițiile în care Martha însăși era o admiratoare a lui Napoleon, posibilitatea ca strămoșilor ei să le curgă prin vene sângele împăratului reprezenta, fără doar și poate, un real motiv de bucurie. A avut șansa de a citi memoriile prințesei de Chimay și, pornind de la acestea, a scris această carte, această poveste a unei fiice necunoscute, uitate în negura trecutului.

,,-Tinerețea are unghii tari, dar inima sensibilă, zise ea. Și acum vei putea să te lauzi că ai văzut portretul adevărat al lui Napoleon.

Încadrată în frunze de laur din aur apăru o miniatură a Împăratului, foarte deosebită de cea pe care o văzusem cu câteva minute înainte, în rana cu cocarda.
-Ah, ce monstru frumos!

Nu mai era portretul oficial, figura de Cezar cam gras răspândită în milioane de exemplare în lume. Era un cap puternic, mai puțin frumos, cu trăsături mai puțin regulate, ai cărui ochi păreau însuflețiți de o viață prodigioasă.Sub arcul sprâncenelor ușor încruntate datorită obiceiului de a comanda, intensitatea privirii te fermeca. Gura bine desenată ascundea un surâs. Dar trăsătura dominantă a obrazului mi-o dezvăluia această imagine realistă: Împăratul avea fălci formidabile și barba era albăstruie. Miniatura era semnată și datată: Jaquet, 1810.”

   Însoțiți de Martha și de comentariile acesteia, călătorim în Franța secolului al XIX-lea, într-o perioadă nu tocmai liniștită, marcată de numeroase schimbări pe scenă politică. Primul Imperiu, Restaurația – cu domniile lui Ludovic al XVIII-lea, Carol al X-lea, Ludovic Filip, A Doua Republică, Al Doilea Imperiu. În vâltoarea evenimentelor, viața francezilor s-a aflat într-o continuă schimbare: decăderea unora, ascensiune politică/economică a altora. Autoarea nu pune accentul pe aceste aspecte, însă nu ezistă să creioneze societatea acelor vremuri, cu bune și cu rele.

    Facem cunoștință cu Emilia, născută în 1806 la Lyon, fiica unei alte Emilii, despre care se zvonește că ar fi fost iubita lui Napoleon. Această copilă s-a făcut remarcată încă de la o vârstă fragedă, datorită frumuseții sale ieșite din comun. Radia, strălucea, atrăgând privirile tuturor celorlalți, ba chiar și ale împărătesei Maria-Luiza care avea să mărturisească că la o serbare organizată în cinstea ei la Caen ,,a fost adusă cea mai frumoasă fetiță pe care am văzut-o vreodată”.

      Din nefericire, micuța Emilia a fost obligată să suporte căsnicia mamei sale cu domnul Pellapra, un netrebnic, un om lipsit de scrupule și extrem de violent. Nu de puține ori, a fost ea însăși ținta nemulțumirilor acestuia și ale palmelor dornice să lovească, să dezvăluie superioritatea stâlpului casei. Între ea și mama sa a existat o afecțiune profundă, o relație mamă-fiică cum rar se mai întâlnea. Cele două au fost de nedespărțit de-a lungul întregii lor existențe, susținându-se, sprijinindu-se neîncetat.      

               Château de Menars – în apropierea acestuia au fost înmormântate cele două Emilii, dar și Martha Bibescu

     Emilia a crescut și, încet-încet, au început să iasă la iveală anumite trăsături din caracterul puternic al Împăratului, a intuit adevărul. Întreaga viață avea să fie mândră de originile sale nobile, avea să trăiască cu un dezvoltat simț al onoarei și al demnității personale. Tatăl său nu a fost nimeni altul decât iluminatul Napoleon Bonaparte, un cuceritor, o personalitate remarcabilă, un om ce a influențat și schimbat destinul Franței și al Europei.

,,Toată lumea în jurul ei cunoștea acest secret pe care ea și-l citea în inimă; Denis îl știa; bunica Leroy îl știa; pseudo-tatăl său, rudele îl știau.

  În ce moment anume din viața ei a aflat micuța Emilia că era fiica ,,idolului” său?

   Se pare că ghicise cu mult înainte de a fi primit confidențele mamei sale. După scenele groaznice pe care i le făcea Pellapra și pedepsele corporale care le urmau, ea repeta mereu aceste versuri:

   <<Courage, enfant déchu d’une race divine

   Tu portes sur ton front ta superbe origine.>>”

     S-a căsătorit cu contele de Brigode, paire al Franței, mult mai în vârstă decât ea. A rămas curând văduvă, mamă a doi gemeni, dintre care doar unul avea să supraviețuiască copilăriei. A fost îndelung curtată, dar a sfârșit prin a-și uni destinul cu cel al prințului Joseph de Chimay, tatăl altor patru copii, printre care și Valentine, viitoarea prințesă Bibesco. Pașii aveau să-i poarte pe la Fontainebleu, pe la Windsor – în vizită la regina Victoria.

   Viața acestei femei nu a fost deloc simplă, marcată de lipsuri, de greutăți, trăită într-un oarecare con de umbră. Chiar și așa, ea a întruchipat o urmașă demnă de marele Napoleon…

,,Nu pot uita că cea care le-a scris ducea greutatea unei eredități fabuloase, că ea însăși și-a adus mereu aminte de ea și că, dintre copiii Împăratului – regele Romei dispărut fără urmă, familia Walewski stinsă, contele Leon mort nebun -, ea singură a transmis sângele lui Napoleon generațiilor viitoare, cu mulți urmași în Belgia, în Franța, în Elveția, în Anglia, în Italia, în Ungaria și până în România. Sunt singurele cuceriri care durează.”

    Vă invit să citiți ,,O fiică necunoscută a lui Napoleon”, să descoperiți scriitura minunată a Marthei Bibescu și să vă lăsați purtați în țara luminilor, caracterizată de farmecul secolului al XIX-lea!

       LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea O fiică necunoscută a lui Napoleon de Martha Bibescu poate fi comandată de pe targulcartii.ro