Ora albastră – Paula Hawkins – recenzie
Ora albastră – Paula Hawkins – recenzie
Titlu: Ora albastră
Autor: Paula Hawkins
Editura Trei
Categorii: Ficțiune, Crime. Thriller. Mystery
Nr. pagini var. tipărită: 352
Anul apariției: 2024
Titlul original: The blue hour
Traducător: Alexandra Fusoi
“Bun-venit pe Eris: o insulă cu o singură casă, un singur locuitor, o singură cale de ieșire. Inaccesibilă de pe uscatul scoțian timp de 12 ore pe zi. Cândva, a fost căminul Vanessei: o pictoriță celebra, al cărei soț, cunoscut pentru infidelitățile lui, a dispărut cu 20 de ani în urmă. Acum este căminul lui Grace: o ființă solitară legată de maree, mulțumită în izolare. Însă când o galerie de artă din îndepărtată Londră face o descoperire șocantă, pe insulă vine un vizitator. Iar secretele de pe Eris amenință să iasă la lumină… Un roman ingenios, pe care nu-l poți lăsa din mână, dar și tulburător, Ora albastră consolidează locul Paulei Hawkins printre cei mai buni dintre cei mai nuanţaţi și stilați povestitori.”
“O explorare de maestru a naturii obsesiei. “( Angie Kim)
“Aduce aminte de Daphne du Maurier: artă, insule, soți dispăruți… Greu de lăsat din mână. –“(Mick Herron)
M-am gândit și eu la asta citind romanul. Și mai ales la obsesie și natura ei, obsesie pentru artă, pentru frumos, pentru propria liniște, dar și mai puternică obsesia față de o persoană. Uneori prietenia, admirația, grija, chiar dragostea pentru o persoană se pot transforma într-o adevărată obsesie. Așa cum s-a întâmplat și în această poveste.
Totul se învârte în jurul “moștenirii” lăsate de celebra Vanessa Chapman, tablouri, sculpturi atipice, documente, jurnale și în special multe, multe secrete.
După o căsătorie eșuată cu Julian, pe care încă îl iubește foarte mult, se desparte, se mută pe insula Eris, și-și continuă viața în stilul ei, singuratică, ieșea rar în lume, dar haotică, în special în viața privată. Picta, sculpta, asambla diferite materiale, găsite pe plajă sau în pădure, în alcătuiri ciudate, participa la expoziții în galerii de artă. Așa îl cunoaște pe Douglas Lennox, deținătorul Fundației Fairburn, cu care, fără să țină cont că e căsătorit, are o relație destul de lungă și cunoscută, ceea ce-i atrage ura soției și fiului acestuia. Douglas moare într-un accident. Vanessa nu-și arată supărarea, o aflăm doar din corespondența cu Frances, prietena ei cea mai bună. Va coresponda cu ea mulți ani, până la final, Frances fiind singura în fața căreia își dezgolește sufletul. Julian va încerca la un moment dat o reconciliere, după moartea logodnicei lui Celia, și deși Vanessa e conștientă că el are mai mare nevoie de banii ei, e gata să-l reprimească. Doar că Julian dispare brusc când ea participa la o expoziție. Și totuși sora lui Julian, Isobel e neîmpăcată cu gândul că nu știe ce s-a întâmplat cu fratele ei, era de parcă nici n-ar fi existat.
Apoi în viața Vanessei apare doctorița Grace Haswell, care, cu suișuri și cu coborâșuri, va fi alături de ea până la final, ajutând-o în toate momentele neplăcute, ca cea cu Stuart Cummins. Pare că pe Vanessa și Grace le leagă mult mai multe decât o simplă prietenie sau dragoste. Moartea Vanessei aduce noi surprize.
Își lasă toată moștenirea artistică Fundației Fairburn, deși relațiile dintre ea și Douglas fuseseră inexistente în anii dinaintea morții lui, iar casa lui Grace, care era și unul dintre executorii testamentari.
Dar Sebastian, fiul lui Douglas, este convins că Grace nu le-a dat tot ce era stipulat, și acționează prin avocați să obțină toate documentele și lucrurile lăsate de Vanessa.
Curator al Fundației Fairburn era Becker James, coleg de școală și bun prieten cu Sebastian. Pornit de jos, Becker, trecuse prin multe dar acum avea un post bun și o soție superbă Helena. Ea fusese logodnica lui Sebastian, dar viața și circumstanțele morții lui Douglas îi determinaseră să se despartă, se îndrăgostise de Becker, s-au căsătorit și acum așteptau un copil.
Împărțit între dragostea și admirația pentru frumoasa lui soție, gelozia care mai exista în privința lui Sebastian, dar și fascinația față de Vanessa, Becker va pleca pe Eris pentru a discuta cu Grace. Înainte de-a o cumpăra Vanessa spusese despre insula Eris: “O insulă de vânzare. O insula întreagă! Pe care se află o casă-mică, părăginită, cred că e o fostă fermă sau coliba unui pescar-plus anexe. Două hambare. Unul distrus, probabil imposibil de reparat. Celălalt, cu “potențial de transformare”. E o licitație la sfârșitul lunii.
Dacă nu pot s-o obțin, nu sunt sigură că inima mea o să facă față.”
Iar Grace care trăia acolo de 20 de ani credea că: “Insula Eris nu e de fapt o insulă. Ca și Grace, Eris e mareică. O aproape-insulă, contopită cu continentul de o limbă îngustă de pământ de vreun kilometru și jumătate lungime. Timp de 12 ore pe zi, în două perioade de câte șase ore, se poate circula pe istm cu piciorul sau cu mașina. Când vine refluxul, Eris e de neatins.“
Grace fusese doctoriță, mai ajuta și acum oamenii din sat, dar își petrecea tot timpul pe Eris, între casă și atelierul Vanessei, admirând peisajul și păstrând secretele insulei față de rarii vizitatori. Ea acceptă să discute cu Becker, îi pune la dispoziție unele scrisori și carnete ale Vanessei, dar nu în totalitate. Becker va fi nevoit să revină pe insulă, deși aștepta sosirea copilului, vrând totuși să rezolve el amiabil neînţelegerile cu Grace, fără intervenția continuă a avocaților, mai ales că mai apăruse o mare problemă.
La expoziția de la Londra un renumit antropolog susținuse că într-una dintre lucrările Vanessei, o casetă de sticlă, era și un os uman. Era vorba despre una dintre “sculpturile” lui Chapman, numită “Divizia a-II-a“ din 2005, împrumutată muzeului de Fundația Fairburn. Se discuta despre cine ar fi victima, se presupunea că ar fi Julian, doar că mai dispăruse pe insulă un vechi prieten din studenție al lui Grace, care după ce o vizitase în sat nu mai fusese văzut.
Până la urmă Becker va vedea tablourile ascunse de Grace, care de fapt o reprezentau pe ea în diferite momente. Corelând poveștile lui Grace, tablourile, unele documente, pe care le cercetează pe ascuns, află adevărul,care se va dovedi nu numai sordid dar și extrem de periculos.
Cui îi aparține osul? Ce s-a întâmplat cu colegul lui Grace? Ce s-a întâmplat cu Julian? Ce le lega pe Vanessa și Grace? Cum a murit Vanessa ? Care era obsesia lui Grace? Ce se întâmplă cu Helena? Ce se întâmplă cu Becker? De ce se numește romanul “Ora Albastră”?
Romanul este scris pe capitole povestite de Becker și Grace, dar intercalate cu cele relatate de Vanessa în scrisorile trimise lui Frances.
Citind romanul, deslușind toate misterele, ajungi să-i dai dreptate autoarei romanului “Execuția”- Danya Kukafka: “Emoțional și minunat de încurcat.“ dar și lui Shari Lapena: “O capodoperă! Splendid și înspăimântător.”
Iar Lee Child afirmă: “Cel mai bun roman de până acum al Paulei Hawkins – excepțional, memorabil și tensionat.”
Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Ora albastră
Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
