Soare de iarnă – Cynthia Orszag – recenzie
Soare de iarnă – Cynthia Orszag – recenzie
Autor: Cynthia Orszag
Editura Ink Story
Pucioasa, 2024
Nr. pagini: 402
“În soarele de iarnă nu poți să ai încredere, prietene. Cu cât e mai strălucitor, cu atât mai frig e de fapt afară. Și nici în iarna rusească…”
Despre Cynthia am auzit prima oară pe Facebook, acum vreo trei-patru ani, în perioada în care regăseam în cadrul comunităților online dedicate lecturii, impresii legate de două cărți de ale sale – Art Nouveau și Scrum în vânt. Spre rușinea mea nu am apucat să le citesc, dar decisă să repar acest lucru, am profitat de ultima sa publicație – Soare de iarnă și am pornit la drum, fără așteptări, pe potecile spinoase ale unui thriller romantic, cu elemente de spionaj, ce se desfășoară pe fundalul Războiului Rece, context în care totul pare să fie împotriva relației de iubire dintre Tania și Feliks.
Tania este o tânără fugară care abandonează viața sa din Moscova, relația cu fiului unui kagebist bogat care o abuza fizic și își găsește refugiul într-un orășel industrial, Noghinsk, din Rusia anului 1983. Lipsa de educație și apartenență la o familie fără statut economico-politic, o încadrează cu ușurință în clasa muncitoare, defavorizată și fără prea mult drept de apel, iar postul în care ajunge să se refugieze este acela de ajutor de bucătar al cantinei Institutului de Cercetare în Chimie.
Prinsă între sarcinile banale din timpul zilei și singurătatea acută cu care se înconjoară în timpul nopții în micuța cameră de cămin a complexului, o fac pe Tania să viseze la posibilitatea de a deveni ceva mai mult.
Reperele sale din cadrul Institutului sunt Nikolai Balakin – șeful personalului angajat, asistenta și mâna sa dreaptă – Vera și ulterior Feliks Nazarov – inginerul chimist care își desfășoară activitatea în sectorul destinat fabricării substanțelor toxice, utilizate pe ascuns în dezvoltarea armelor chimice și drogurilor halucinogene extrem de nocive, monede de schimb ale serviciilor de spionaj și contraspionaj.
“Câteva minute mai târziu, în timp ce curăța cartofii, așezată pe un scăunel jos, se gândi la cât de multă siguranță de sine emanase Vera în timp ce traversa cantina, parcă mușcând din distanța până la ele. Pășea hotărâtă cu umerii drepți și bărbia ridicată, ca și cum lumea era a ei. Fără să vrea începu să se compare cu ea, întrebându-se de ce nu putea să fie la fel. Vera era mai mare, cu siguranță, dar nu era ca și cum după cinsprezece ani, când avea să ajungă la vârsta ei, se va putea bucura de același respect. Vera avea o carieră și o poziție. De aceea conta, de aceea era respectată, de aceea era importantă. Privi descurajată în cazanul cu cartofi și oftă.”
În afara frumuseții sale fizice, Tania are puține atuuri care o ajută să se simtă remarcată. Firea sa blândă și empatică trece neobservată până la momentul declanșării unui incident în pavilionul în care lucrează Feliks, când un student este ucis de expunerea la substanțe toxice și altul ajunge spitalizat, iar Tania face tot posibilul să faciliteze mamei acestuia informații legate de starea propriului copil. Rugămintea adresată lui Feliks de a oferi suport în acest sens, o aduce pe Tania în atenția conducerii Institutului și implicit pe lista de cuceriri forțate ale lui Nikolai.
Feliks este un singuratic, un intelectual pasionat de munca pe care o depune, mânat de dorința de cunoaștere și descoperire a propriului sens. Prezența Taniei trezește în Feliks sentimente de tandrețe și iubire, în ciuda faptului că nu este capabil să îi înțeleagă pe deplin trăirile izvorâte dintr-o viață plină de lipsuri și abuzuri emoționale săvârșite de persoanele care ar fi trebuit să o protejeze. Decizia lui de a o ajuta să afle care este starea de sănătate a studentului rănit, trage un semnal de alarmă către Nikolai, acuzat de către Feliks, în repetate rânduri, că lipsa echipamentelor adecvate pentru desfășurarea activității din laborator, pune în pericol viața tuturor.
“Într-adevăr știa, dar în sinea lui tot simțea o revoltă, o nemulțumire. Îi putea veni și lui rândul oricând. Era suficient să spună ceva care să supere, era suficient să mai repete o dată că au nevoie de medicamente, de echipamente mai bune. Nu era un individ conflictual și nu simțea nevoia să vorbească doar ca să nu tacă, însă nu îi plăcea să își țină gura atunci când știa că avea dreptate. Nu-i plăcea că era ignorat sau luat peste picior atunci când le spunea lui Nikolai sau Verei că au nevoie de una, de alta. Și totuși, nu era nimic de făcut în acest sens.”
Cine este Nikolai și ce se ascunde în spatele unui personaj care emană duritate, autocontrol și are capacitatea de a manipula constant situațiile în favoarea sa?
Divorțat de renumita cântăreață de operă care se învârte în cercurile kagebiste, tată a doi copii pe care îi iubește și acceptă doar când este convenabil pentru el, Nikolai își dorește mai multă putere și nu se dă în lături de la nimic pentru a o obține.
Când Tania îi devine amantă, disperată după nevoia de a se simți protejată și alintată, un alt lucru pe care nu e pregătit să îl cedeze este atenția acestei femei, (pe care în fapt o desconsideră și o folosește), în detrimentul subordonatului său, Feliks, pe care se asigură că îl îndepărtează atât din funcția pe care o deține la Institut, cât și din orașul în care locuiește.
Când americanul misterios, Taylor Morris, își face apariția în micuțul orășel, la iveală ies povești din trecutul lui Nikolai, spion și turnător al unor secrete americane care i-au adus avantaje materiale, dar și pierderea primei soții, urmate de renunțarea la propria identitate.
Jocul dublu la care Feliks și Tania se înhamă în dorința de a scăpa de Nikolai și a-și recăpăta viața de dinainte, este plin de răsturnări de situație și de scenarii dinamice menite să țină cititorul ancorat în intriga atent clădită. Am apreciat faptul că este o poveste bine documentată, care furnizează detalii credibile și conferă personajelor sale autenticitate.
“Degeaba își spunea că nu e nimic adevărat, că ea cu Feliks erau mai apropiați ca niciodată, cuvintele lui Nikolai îi pătrunseseră atât de adânc în minte, că-i venea să vomite. Dintr-o dată se îndoia de toate. De Feliks, de sine, de legătura cu el, de viitorul ei, și pentru prima dată după atât de mult timp, deși nu ar fi crezut că asemenea gânduri o vor mai vizita vreodată, își dori să își taie venele.”
Dacă ar fi să analizez cu atenție ce sentimente au declanșat în mine personajele principale, aș putea spune că balanța de simpatii înclină în zona celor de factură negativă. Nikolai și Vera sunt două personalități puternice, lipsite de scrupule și false pudori, iar replicile pe care acestea le generează sunt pline de ironii și denotă siguranță de sine. Nu am reușit să rezonez aproape deloc cu Tania și fragilitatea indecisă de care dă dovadă, am considerat-o o victimă a propriilor slăbiciuni, tipologia femeii care nu este conștientă de sine decât prin prisma altora, iar Feliks, deși mi s-a părut mult mai simpatic și cu un sistem de valori mult mai bine construit, pare aproape incapabil să gestioneze situațiile conflictuale de care depinde atât cariera, cât și viața sa personală, ceea ce mă face să apreciez și mai mult efortul depus de autoare, căci este mult mai simplu să creionezi personaje fără cusur decât să își asumi lipsurile și derapajele pe care acestea le scot la iveală.
Recomand această carte nu doar pentru povestea extrem de faină pe care o clădește Cynthia Orszag, cât și pentru aerul rece, sovietic, pe care îl resimți, teleportat în mijlocul unor evenimente de dinainte de anii 90, despre care unii dintre noi nu știm prea multe detalii, iar alții nu intenționăm să ne mai amintim.
Cartea este disponibilă pentru comandă pe libris.ro
